Una din cele mai mistuitoare senzatii este neputinta. Golul acela teribil pe care-l simti atunci cand cineva drag trece prin niste momente cumplite, iar tu nu poti face nimic.
Inchizi ochii, privesti in sus, cautand in necunoastere, in divinitate, in ceea ce tu ca om iti este imposibil sa mai speri.
Vestea ca ea are probleme, ca urmeaza a fi operata, diagnosticul alambicat, nesigur, tot amalgamul acesta tenebros ma facea cu un an in urma sa simt un fior dureros de deznadejde.
Legat de maini si de picioare, cu nopti in care nu puteam inchide un ochi gandindu-ma la asta, asa cum obisnuim noi doar atunci cand ajungem la limita, am cautat ultima speranta in divinitate.
Am mers la o manastire veche, unde stiam ca sufletul ei inca mai paseste si in fata unei icoane cu Maicuta noastra, am cerut indurare. Stiu ca am nesocotit multe, ca mi-am ascultat sufletul ignorand dogmele lumii in care traiesc, dar in momentul acela as fi renuntat la tot doar pentru ca ea sa fie bine.
Acolo, in fata icoanei aceleia sfinte, tot ceea ce cautam era o farama de iertare si intelegere.
Nimic altceva nu mai conta pentru mine.
Candva, Ana picta chipul Maicutei cautand in sufletul ei raspunsuri. Sunt absolut sigur ca picturile ei erau de departe unele din cele mai vi icoane. Pentru ca in ea este atata credinta incat liniile culorilor se impletesc cu parti din sufletul ei.
Anul trecut, Ana a trecut cu bine.
In sufletul meu voi fi intotdeauna convins ca a fost mai mult decat sansa. Ca Maicuta noastra a mangaiat acel suflet.
Umanitatea a “evoluat”. Ne este din ce in ce mai greu sa credem intr-o forta de dincolo de intelegerea noastra. Am ajuns sa ne veneram atat de mult propria persoana incat am devenit proprii nostri zei.
Divintitatea este ascunsa in colturi cat mai intunecate din sufletul nostru.
Ne amintim de neputinta noastra doar atunci cand simtim acel gol teribil in stomac.
Azi, pentru ca sarbatorim Adormirea si Invierea Maicutei Domnului nu pot sa nu ma simt recunoscator pentru tot ceea ce am primit de la divinitate, daruind atat de putin.
Ratacit printre litere 
Întotdeauna exista o cale de rezolvare in viata, atunci cand simti cu adevarat ceva pentru cineva. Dumnezeu asta cere. Sa fi alaturi de cineva cu sufletul. Sa te unesti cu acea persoana. Este tot ce conteaza! Si Dumnezeu va raspunde negresit.
Nu există fericire mai mare decat aceea de a avea în brate acelasi om pe care îl ai si în suflet!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajută să fie Ana bine tot timpul. Să fiţi bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate, e cumplit sa nu poți face nimic pentru cineva drag sufletului tău. Sa asiști neputincios la ce se întâmplă, te face cumva sa simți fizic durerea din sufletul tău. Sa dea Domnul sa nu mai simți niciodată asta și voi sa fiți bine. Dincolo de bariere reale sau nu.
Cât despre divinitate, este limanul pe care îl cautam toți în momente de cumpănă, fie ca recunoaștem sau nu. Ce regret eu, e faptul ca astept sa îmi fie atât de greu, încât sa cred ca nimeni și nimic nu ma mai poate ajuta, și abia atunci îmi ridic ochii spre cer, uitând ca e nevoie sa și dai, nu doar sa aștepți sa primești.
La mulți ani celor din jurul tău care își serbează astăzi ziua numelui!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu regret ca ne-am pierdut credința. Cei mai mulți dintre noi. Dar este un adevar. Nu este rost de ipocrizie…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drumul spre dobândirea credinței in suflet e lung.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, din ce în ce mai lung si mai greu
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Golgota” noastra.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întodeauna am avut convingerea că este o forţă ce coordonează tot ce este, ce suntem. Când credem asta, avem unde să mergem, să cerem, să plângem. Rare ori, să mulţumim. Tu o faci frumos. Să-i fie bine Anei şi vouă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană