Suntem ceea ce daruim

Ploua marunt, o ploaie rece de toamna ce-ti trecea prin haine, inecand in tine orice farama de rezistenta.
Undeva, intr-o mocirla ce-ti ajungea pana la glezne, un pusti de 12 ani statea in fund, cu capul in maini, plangand.
Ploaia cernea peste el, ceilalti copii erau deja la parintii lor, iar el singur, neputincios, isi traia drama, asa cum doar un copil stie sa o faca.
Pustiul, portar la o echipa de fotbal pentru copii, isi reprosa infrangerea echipei.

Privind detasat din tribune, ceea ce m-a frapat nu a fost doar complexitatea ce o datea pustiul unui esec. Era doar un copil. Socanta a fost reactia celor apropiati. Reprosurile ce i le aduceau revarsand asupra lui frustrarile lor personale si ingropandu-l si mai tare in durerea lui.
Mi-am amintit de intamplarea asta aseara, urmarind reactia unei parti a media, dar si a publicului, cand tot un copil, tot un portar, a prins o zi proasta.
Ploaia si durerea nu era suficenta, trebuia sa picuram noi otrava in sufletul lui.

Poate cu totii ar trebui sa intelegem ca un copil este o responsabilitate. Si nu doar a parintilor. Educarea oricarui copil este responsabilitatea noastra, a tuturor. Prin modul in care ne exprimam, prin reactiile pe care le avem, cu totii putem influenta caracterul unui copil.
Aud des ineptii de genul: nu e treaba mea daca un copil citeste ceea ce scriu eu, e treaba parintilor ca nu-l supravegheaza ce face pe net.
Doar cine nu a avut un copil poate sa-si imagineze ca un copil poate fi supravegheat 24 de ore din 24.

Suntem ceea ce daruim.
Daca ne place sa promovam vulgaritatea si superficialitatea, cum am putea sa ne asteptam ca asta sa nu influenteze noile generatii? Un copil ce nu simte empatia celor apropiati in momente grele, va fi un adult ce nu va cunoaste niciodata valoarea unei imbratisari, atunci cand va avea nevoie de ea.
Nici un copil din lumea asta nu a invatat ceva, vreodata, din reprosuri.

Vlad este un pusti ca orice pusti.
Aseara avea nevoie de noi.
De toti.
De un cuvant care sa-l faca sa ridice capul din pamant.
Peste ani, la randul lui ar fi asistat la drama unui alt pusti. Atunci si-ar fi amintit de cuvintele noastre de incurajare. Dar noi am preferat sa-l crucificam.
Pentru ca avem frustrarile noastre si asteptam ca niste hiene sa sfasiem tot ce este prabusit.
Chiar daca este doar un copil.

In dupa amiaza aceea de toamna ploioasa as vi vrut sa pot merge la acel pusti, sa-l iau de mana, sa-l ridic in sus si sa-i spun: hei, nu-i asculta, azi ai fost bun, maine vei fi si mai bun, hai sa bem un ceai cald si sa-mi povestesti cum ai gandit faza aceea din care ai luat gol. Dar nu am facut-o.  Ca multi altii, am privit si atat.
Aseara nimeni nu a avut curajul sa mearga la autocar si sa strige:
Vlad, a fost doar o zi proasta, atat.
Din pacate.

sursa photo: daruiestearipi.ro