Scrisoare catre fiul meu

Dragul meu,

Uneori cuvintele sunt doar un surogat al sentimentelor, o incercare disperata de a reda pe litere o voce launtrica ce nu poate fi inteleasa in simplu grai uman. O intreaga geografie afectiva, o simfonie a trairilor interioare creata dupa capriciile memoriei, se ascunde de multe ori in plicul incapator al unei scrisori. Nu sunt un bun orator, iar aceasta scrisoare nu isi propune sa inlocuiasca timpul in care am lipsit din viata ta.

A trecut ceva timp de cand nu am mai folosit stiloul pentru a ma elibera de complicatele uragane ce-mi matura constiinta si otrava remuscarilor imi picura silentios in vene. Chipul tau tacut ma urmareste de undeva de pe birou si incerc sa ma amagesc cautand iertare in ochii tai.
Am sa incep prin a recunoaste un secret ce mi-a bantuit existenta in ultimele luni. Macinat de un nedemn sentiment de dragoste, prins intr-un foc interior ce-mi mistuia si ultimele ramasite de demnitate, am calcat in picioare orice urma de decenta si te-am urmarit in taina…

Ti-am urmarit fiecare pas,  fiecare gest, fiecare secunda in care ai zambit, ai ras, sau te-ai bucurat alaturi de prietenii tai, creand in mine un amlgam ciudat de bucurie, tristete, frustrare si mandrie.
Un tanar timid, vizibil nesigur pe el dar in acelasi timp inteligent si ambitios. Extrem de firav din punct de vedere fizic, esti totusi un pusti care are farmecul lui aparte.
Intotdeauna cu zambetul pe buze, reusesti sa te faci placut de cei din jur, ascunzand perfect tristetea din inima ta. Un amalgam interesant de romantism conservator si pasiune vulcanica.

Imi place idealismul tau, pustiule.
Intr-o lume obsedata de materialismul imediat, speranta noastra, a umanitatii, sta intr-o generatie care va trai cu sufletul. O generatie care va reusi sa coboare de pe piramida necesitatilor nevoile instictuale, animalice, lasand latura spirituala sa deseneze, un altfel de taram in care sa ne dezvoltam.
In mod cert tu nu vei reusi sa schimbi lumea. Nu singur. Dar cand aceasta specie va naste suficent de multi oameni ca tine, probabil ca balanta puterii se va schimba, si atunci intreaga lume se va schimba.
De aceea este extrem de important Albert sa intelegi ca idealismul, chiar intr-o credinta benefica, nu este suficent daca nu este dublat de o educatie si de un volum al cunostintelor suficent de dezvoltat incat afirmatile tale sa fie si perfect argumentate.

Unul din cele mai important lucruri Albert, de care sa tii cont intotdeauna, este sa ramai un om bun indiferent de ce se va intampla in jurul tau . Viata este o calatorie lunga si nu intotdeauna soarele iti va lumina diminetile sufletesti. Asa cum exista zi si noapte, alb si negru tot asa exista bine si rau. Vor fi momente in care bunatatea se va ascunde sub umbrele intunecate ale raului si vei tentat sa crezi ca a fi un om bun este o povara, o piatra de moara ce te trage inapoi.

Vor exista momente in viata ta cand tentatia de a raspunde la rau cu rau iti va domina fiecare celula din tine. Vor fi momente cand furia, deznadejdea si instictul subconstientului tau animalic vor crea un ocean interior ce se poate transforma usor intr-o tornada de ura si rautate.
Dar in acel moment va trebuii sa-ti amintesti ca daca vei ceda ispitei de a lasa intunericul sa te domine nu vei face altceva decat sa devii asemenea celor pe care-i dispretuiai atat de tare!

Echilibrul, pustiule, echilibrul este cheia in tot si toate. Extremismul, indiferent daca vorbim de extremismul de ideii de atitudinii sau de fapte, nu este si nu va fi niciodata o solutie acceptabila. Incearca sa gasesti o cale de mijloc, sa intelegi fiecare lucru in parte, sa judeci fiecare lucru in parte, sa inveti ca nimeni niciodata, nu va avea dreptate 100%
Exista un imbold puternic al oamenilor, si-l vei observa o data cu trecerea anilor, sa tratam victoriile ca pe varful existentei noastre si infrangerile ca pe dezastru ireversibil. Nu exista asa ceva. Nu exista infrangere sau victorie definitiva. Totul depinde de tine daca te poti ridica dupa o infrangere sau cat de repede te poti prabusii dupa o iluzorie victorie.

Un alt lucru extrem de important Albert, este sa fi corect. Sa fi corect cu cei din jur dar mai ales sa fi corect fata de tine. Nu de putine ori drumul cel mai scurt este drumul pavat cu dale false. Viata este o scara imaginara iar fiecare treapta are importanta ei. Uneori vei observa in jurul tau oameni care sar trepte si care ajung in varf mult mai rapid decat toti ceilalti. Sa nu-i invidiezi si sa nu incerci niciodata sa-i copiezi. Fiecare treapta are rolul ei in viata, din fiecare pas pe care-l vei face vei invata ceva. Defapt, dragul meu, nu varful trebuie sa fie telul tau, ci drumul. Este mult mai important cum ajungi acolo unde iti propui sa ajungi decat ceea ce gasesti acolo.

Usor,usor hartia isi pierde din albul imaculat si lasa loc dansul fantastic al literelor. Si ce-am reusit sa spun…?!
Mai nimic.
Cand eram de varsta ta, imi placea sa scriu versuri. Nu am fost un poet talentat, dar cuvintele valsau suav, totul venea atat de simplu, de firesc. Cosul plin de ghemotoace de hartie de langa mine imi aminteste ca am pierdut acest talent. Orice as scrie, orice as spune mi se pare inutil, ma blochez din 5 in 5 minute, strang nervos hartia si o arunc la cos. Si o iau de la inceput. Iar si iar. Imaginea ta, privirea ta inocenta, sentimentul de vina ce-mi strabate fiecare coltisor al sufletului, toate, amestecate, sunt ca un zid intre mine si bucata aceasta de hartie.
Este ca si cum as vrea sa vorbesc cu mine,cel de acum 23 de ani, si pur si simplu nu as sti ce sa-mi spun.

Acest randuri sunt printre primele care le-am scris pe acest blog. Este un joc al imaginatiei, o calatorie printre visele si principiile mele despre viata.
Acuma am publicat o varianta prescurtata.

Pentru varianta completa aici :
https://albertaiconty.wordpress.com/2014/12/09/scrisoare-catre-fiul-meu/

Publicitate