Tărâmul făgăduinței

Uram tangajul acela ingrozitor, mirosul de lemn putred ce venea din coca batranei nave, romul vechi ce nu-si mai facea efectul, belestemand cu voce tare clipa cand am luat hotararea sa plec in aceasta nenorocita calatorie.
Nici macar bunavointa capitanului, ce-mi ingaduise sa stau in cabina lui, folosindu-ma de lampa cu petrol pentru a scrie aceste randuri, nu mai era satisfacatoare.
Acolo, printre marinarii aceia slinosi, putind a alcool ieftin si transpiratie, suportand cu greu raul de mare, Hadesul aproape ca parea o binecuvantare.

Zvonurule ca dincolo de intinderea nesfarsita de apa s-ar afla o lume noua, salbatica, unde poti lasa in urma toata mizeria acestor targuri aglomerate, luand totul de la 0, a fost pentru mine o himera la care nu am putut rezista.
Trebuia sa o fac, trebuia sa ajung acolo, era sansa unui zanatic visator de a batatorii locuri unde necunoscutul te pisca ca un tantar insetat, rascolind in tine sangele fierbinte.
Nu ma tinea nimic aici. Poate doar Ana, dar ea oricum era altcuiva sau a nimanui.
In colbul inecacios al urbei, o zarisem ultima data la bratul lui si parti intunecate din mine au decis sa las in urma totul, cautand un alt loc, intr-o lume in care damnatii primesc bucata lor de rai.

Era deja a doua zi de furtuna, imi indoiam neputinta si greata coplesitoare cu mult rom, privind la coala alba de hartie din fata mea, in timp ce tusul de pe stiloul capitanuluii se uscase aproape in totalitate.
“Draga mea, Ana”
Cat de straine pareau cuvintele mele. Ea era departe. De mine, de tot, poate chiar si de ea. Ce putea schimba cateva litere puse pe o hartie, cand cortina cazuse deja peste noi.
Imi lipsea. Imi lipsea mai mult decat as fi putut suporta eu.
Toate problemele ei, neputinta mea de a o elibera de el, destinul arid in care ne scaldam pierduti.

Draga mea, Ana.
Candva mi-ai spus ca ma vei astepta o viata si 5 minute dupa. Nu este nevoie. Iti promit ca ma voi intoarce, acolo de unde nu am plecat niciodata, cu mult inainte sa expire cele 5 minute. As fi vrut sa ai curajul sa fugi cu mine. Sa lasi in spate totul, sa ei totul de 0 consturindu-ti un destin altfel. Sunt singur pe nenorocita asta de barca, iar asta este o alegere pe care o respect. Sunt seri cand adorm gandindu-ma daca as fi putut face mai mult sa te conving.
Seri in care ma gandesc cum mai esti, cand as vrea sa fiu acolo, langa tine, sa ti ascult sufletul si gandurile pierdute.
Esti atat de singura in multimea aceea.

Valurile se spargeau furioase de prova roasa de timp a navei. Impietrit, tinandu-se doar cu o mana de funia unui catarg, capitanul privea spre orizont cautand bucata de pamant izbavitoare.
Renuntasem sa-i scriu Anei. Era tardiv. Oricum tacerea se asternuse peste noi ca cenusa unui vechi Pompei. M-am apropiat de batranul lup de mare, urlandu-i in ureche:
-Mai avem mult?
Ma privi cu un zambet pierdut, rostindu-mi calm, cu vocea harsaita de tabac:
-De cine fugi, de te grabesti asa?