Deși întunericul s-a lăsat peste noi, flăcări mocnite ard peste tot. Am avut nevoie de un referendum pentru a aprinde ruguri și a arde emotii, luminând în noi parți învăluite în negură.
Ne-am amintit de Dumnezeu, așa cum ne-am amintit ca unii sunt mai vrednici de iubirea Lui ca alții.
Am țintuit cu focul inimii colegi, judecandu-i după propriile noastre alegeri, așa cum am redescoperit oameni care trăiesc în lumea lor, în bula lor de neutralitate, privind indiferenți cum arde întregul univers în jurul lor.
Au fost si revelații.
Oameni care habar au ce-și dorește partenerul de lânga ei, care trăiesc într-o rutină bolnăvicioasă, incapabili să înțeleagă dorințele celor apropiați, dar știau cu certitudine ceea ce-și doreste Dumnezeu.
Într-o societate în care 9 din 10 cupluri sunt atât de plictisite unul de celălalt încat doar o hartie si copiii îi mai țin împreuna, problema celorlalți a devenit mai importantă decât problema lor.
Într-un fel sau altul mâine o vom lua de la capat. În piesa aceasta proastă de teatru pe care o jucam cu toții.
Ne vom trezi dimineața, preocupați de a castiga bruma de bani necesară să mascheze nefericirea noastră profundă. Cumpărăm lucruri pentru că oameni avem tot mai puțini în suflet.
Și ne vom preface.
Că viata noastră, că familia noastră, că relatia noastră cu Dumnezeu este ceea ce trebuie sa fie.
Arde.
Iadul din noi s-a luminat mai bine ca oricând în aceste zile. Ura, indiferent de care parte a fost. Nepăsararea celor care au stat de-o parte ridicand din umeri, pentru ca nu e problema lor.
Blasfemia celor care au folosit Cuvântul Domnului pentru a-și justifica rugurile aprinse, uitând că Iisus a spus : „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.”
Am uitat că focul ar trebui sa incălzească suflete nu să le transforme în scrum.
Cred ca unica formă benefică de a arde este cea din iubire.
Să arzi, plin de pasiune, iubind pe cineva mai mult decât ai fost vreodată capabil să te iubesti pe tine.
Să traiesti alături de cineva daruindu-i zi de zi cea mai frumoasă parte din tine, să-l faci să-și dorească ca eternitatea să însemne o licărire din iubirea ta.
Caută-L pe Dumnezeu, dar nu fi zmintit să crezi că l-ai gasit doar printr-o rugă.
Credința nu este literă, credința este suflet.
Cine mai stinge ura din noi?
FOTO: Album personal.
Ratacit printre litere 
„Cine mai stinge ura din noi ?”
Sper sa nu te supeti, draga Albert, însa eu as reformula întrebarea ta astfel; Cine mai stinge focul urii viscerale a iadului urii din noi ?
Iar raspunsul este în Cuvântul lui Dumnezeu si este destul de logic si simplu: PLOAIA TIMPUIE si TÂRZIE, care a început în urma cu doua milenii la sarbatoarea Cincizecimii când multimile de iudei, erau adunati la acest praznic, si când toti iudeii adunati din toate colturile pamântului, întelegeau Cuvintele Vietii, fiecare în limbajul tribului din care facea parte, chiar daca vorbitorii „ucenicii lui Hristos” erau oameni simpli, fara studii si pregatire filozofico-teologica iudaica.însa pregatiti de ÎNVATATORUL HRISTOS, FIUL omului si de SPIRITUL *FOCULUI SFÂNT* a lui DUMNEZEU care era, este si va fi atemporal, PUTEREA si ÎNTELEPCIUNEA LUI DUMNEZEZEU !
O noapte cu caldura si mângâierea blânda a FOCULUI SFÂNT, draga Albert !
ApreciazăApreciat de 1 persoană