Unicorni

Cândva, rătăcind pe un tărâm unde soarele părea pierdut, te-am întâlnit pe tine. Zburai în jurul meu, alungai norii cu aripile unicornului tău visător și zâmbeai.
Dumnezeule, cât de fermecător ai știut să zâmbești întotdeauna.
Într-o lume ce părea pierdută, tu ai adus magie, pasiune și mai presus de toate…încredere.
Câte secole au trecut de atunci?
Cine mai stie.

În lumea lor, doi oameni atât de diferiți.
În lumea noastră nebuni frumoși, căutând Gralul pasiunii, dansând prin ploaia caldâ de varâ.
Cu atât de puțin am fâcut atât de mult.
O iubire încolțita din stânci pârjolite de durere, transformată într-un câmp de maci.
Cumva, amândoi am știut să găsim trecerea aceea între lumi și am hrănit visele noastre cu tot ce ne-a fost interzis.
Lumea lor și lumea noastră.

Tu mai crezi în unicorni, dragostea mea?
Mai crezi în căsuța aceea pierdută pe malul unui rau, îmbătranind frumos unul lângă celălalt? Mai crezi că un covrig și o îmbrațișare este suficentă pentru a avea toată averea din lume?
Mai visezi la copaci vorbitori și câmpii de maci pe care pașesti descultă, undeva pe o planetă necunoscută, vrăjită de textele unui romantic incurabil ce te fac sa evadezi din lumea asta aspră și beteagă?

Oamenii spun ca nu există iubire și pasiune care să țină o viață. Dragostea durează trei ani, nu? Timpul erodează, rutina macină fiecare amintire frumoasă. Dar tot oamenii spun că nu există unicorni și că magia este o fantasmă.
Noi doi știm că nu este asa.
În fiecare zi de 20 ne amintim cine suntem noi.
Doi călători între lumi, ce au avut curajul într-un moment complicat, să creadă în nebunia lor și în unicornii lor perfecți.

Ce-am fi noi fără lumea noastră?
Doar niste măști triste, trăind într-o lume care nu este a noastră, pe care nu o întelegem și la care nu putem să ne adaptăm.
Nu eu!
Te iubesc, ghemul meu de om!!

Publicitate