Sunt departe de a fi un tip habotnic, dar nu cred într-o societate fără spiritualitate. Divinitatea, oricum ar percepe-o fiecare individ, este esența echilibrului între foamea noastră nativă de a trăi clipa și speranța că dincolo de clipa asta exista și altceva.
Avem nevoie de o entitate superioara propriului ego, altfel ne-am prabuși devorați de un nrcisism feroce.
Credința este poate ultimul refugiu al speranței.
Se intâmplă uneori să mă rătăcesc. Caut in bezna sufletului ieșiri din zeci de labirinte, dar parcă cu fiecare pas mă afund mai tare.
Sunt frământări ce mă zdruncină celulă cu celulă.
Când trebuie să renunți să lupți, să pleci și când trebuie să rămâi ?
Cum poți răspunde corect la această întrebare?
Dacă renunțăm atât de usor la oamenii în care am crezut, dacă renunțăm la legături care ne-au făcut să fim ceea ce suntem, atunci ce devenim?
Când ajungi ca un om drag, un prieten de suflet, alături de care ai trecut prin multe, la un moment dat te privească ca pe o povară inutilă, trebuie să pleci sau o prietenie adevarată rămâne o prietenie chiar și când unul se rătăcește?
Cum ies din labirintul ăsta?
Duminică am căutat răspunsul la aceste dileme într-un loc în care cuvintele sunt dincolo de litere.
Am ascultat predica unui preot cu har și cumva am avut senzația că în vorbele lui am găsit cele mai multe dintre răspunsuri.
În Pilda samarineanului milostiv am găsit o parte din ceeea ce căutam.
Esti bun, pentru că asta ești, nu pentru că ceilalți trebuie să aprecieze asta.
Iar dacă tot ceea ce faci, faci cu iubire, din iubire și fără să aștepți ceva în schimb, atunci ești pe drumul pe care trebuie să fi.
Ești suma faptelor tale…
Uneori și să spui unui om că o sa fie bine, poate ajuta.
Aș vrea să știu raspunsul la toate frământările mele.
Aș vrea să știu ce este bine si ce nu e.
Dar nu stiu.
Poate că iubirea nu este răspunsul la tot, poate că nu vindecă tot, dar e tot ce am eu mai bun de oferit.
Ratacit printre litere 
Sunt foarte rari oamenii care fac ceea ce fac, pentru că așa sunt ei. În general în spatele acestor fapte bune există așteptări. Din păcate…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Subscriu cu „calatorul” ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Poate că iubirea nu este răspunsul la tot, poate că nu vindecă tot, dar e tot ce am eu mai bun de oferit.” Suficient.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spui tu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Aurul şi slava îţi goni amoru,
Şi-ţi văzui credinţa că în vânt zbura”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Facem gesturi din iubire, dăruim pentru că aşa simţim, da. Dar nu există oare şi acea satisfacţie, acea stare de bine pe care o simţim ştiind că am făcut un bine? Ba există. Şi starea asta poate fi un fel de drog mai mic, deloc nociv. Dar contribuie la decizia de a face un gest. Câteodată. Nu o faci sută la sută pentru omul flămând. Un procent mic e reprezentat de starea de bine pe care o ai tu după ce ştii că ai hrănit un om flămând. E şi ăsta un soi de egoism.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
“Când trebuie să renunți să lupți, să pleci și când trebuie să rămâi ?” Sunt decizii de moment. Sunt simțiri de moment. La urmă, nimic nu-ți garantează că ai decis corect sau nu, dar trebuie luate. Și poate ca iubirea nu este raspunsul la tot, însă ea e cea care creste frumosul în om, cea care care schimbă percepții.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este atat de simplu in cuvinte si atat de greu in realitate
ApreciazăApreciază
Uneori nici prin intermediul cuvintelor nu e usor… dar cu siguranta mai usor decat pe frontul vietii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Anca, traim intr-o societate in care suntem educati s atraim superficial. Schimbam telefonul aproape anual, masinile la fel, suntem educati sa folosim ceva apoi cand apare ceva mai nou sa schimbam. Am ajuns sa facem asta si cu oamenii, cu prietenii. Problema nici nu stiu daca suntem noi sau devine o rutina sa cauti tot timpul ceva nou. Si atunci? Acceptam asta? Mai putem schimba asta?
ApreciazăApreciază
Mai degraba cred ca e vorba de o schimbare in sistemul nostru de valori, de credinte. In alergatura zilnica, cand omul abia mai are timp sa respire, cauta sa-si gaseasca ragaz si bucurie in gadgeturi. El nu mai cauta omul pentru ca nu mai are stare pentru om. Se inchide in propria casa si paseste in lumea virtuala Daca mai putem schimba? Intr-o perioada linistita, lipsita de razboi ca cea de care ne bucuram noi, omul imbraca haina egoismului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Privind in jurul meu la numarul de divorturi, la numarul prieteniilor care trec de zuma zecilor de ani, raman la parerea ca suntem „educati” sa schimbam si oamenii. Parintii si bunicii nostri aveau prietenii care durau o viata. Nici nu mai vorbesc de casnicii. Noi acum schimbam totul. Cu ceva mai nou si aparent mai bun. Pentru ca intotdeauna noul este mai interesant.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niciodata nu vom avea raspuns la toate intrebarile noastre. Intotdeauna va fi un ” si daca as fi facut altfel?” Dar ne straduim sa facem lucrurile asa cum credem ca e mai bine. Uneori luam decizii care sa nu raneasca persoanele care au un loc special in inima noastra, fara sa tinem cont cum ne afecteaza pe noi. Nu stiu daca e bine sau e rau, dar nu putem face altfel. Si da, chiar daca iubirea nu ne aduce raspunsul dorit, este tot ce avem pana la urma si cred ca e un mod de a crede. Nu in ceva sau cineva, ci in noi, in faptul ca dincolo de tot ce ni se intampla putem fi in continuare niste oameni buni. Cu lipsurile noastre cu tot.
Cat despre spiritualitate, niciodata nu m-am priceput sa vorbesc despre asta, chiar daca si eu cred ca exista undeva ceva mai presus de clipa in care traim si credem(sau poate nu) si iubim, ceva care nu are nevoie de declaratii de credinta ci doar de faptul ca, intr-un fel sau altul constientizam prezenta lui.
Seara buna si frumoasa, Conty!.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate că iubirea nu este răspunsul la tot, poate că nu vindecă tot, dar e tot ce am eu mai bun de oferit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iubirea este raspunsul la toate, din pacate nu răspundem mai niciodată cu iubire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană