Fluturi albi

 

“Mergeam incet fara graba de a-mi chema repede un taxi ca altadata, paseam agale pe o alee care dealtfel nici macar nu stiam unde duce, de mana cu ea si simtind ecoul vorbelor medicului in urechi. O parte din mine imi soptea calma ca nu poate fi real, cealalta reactiona haotic cu ganduri ravasite. Nu eram constienta atunci, dar am realizat mai tarziu ca acolo in ziua aceia in cabinetul acela incepea o calatorie…
Mintea mea, inima, celulele corpului meu se impartisera in doua tabere, vocea uneia dintre ele imi soptea “cu siguranta este un diagnostic gresit”, cealalta desi agitata punea cap la cap amanunte pe care pana atunci le considerasem nesemnificative…

…M-am ridicat din pat si am mers pe balcon la un moment dat, era trecut de ora 1, am privit pe fereastra dar nu reuseam sa observ nimic decat liniste si intuneric, ma simteam surda si oarba deopotriva, as fi vrut sa sun pe cineva sau as fi vrut sa deschid larg fereastra si sa strig tare: “Ce sa ma fac???” si sa astept un raspuns, o voce din univers sa imi raspunda ceva, ceva care sa imi alunge toata teama aia…
Am privit-o pe Adelina dormind, era frumoasa si chipul ei parca imi zambea, un zambet dintr-acela care iti spune “fugi de aici, sunt bine.”
Am deschis pc-ul si am tastat pe google: “simptome pentru autism”, s-a deschis repede o multitudine de texte, am clikat pe primul si am inceput sa citesc…in cateva secunde imi tremurau mainile, am clikat imediat X si am inchis totul.
Am iesit iarasi pe balcon si mi-am aprins o tigara, in mintea mea singurul om caruia as fi vrut sa ii vorbesc era mamaie a mea, singura fiinta in fata careia as fi putut sa plang fara teama de a mi se spune ca plansul nu ajuta cu nimic… Dar ea nu mai era…“

Așa a început totul.
Un om, o poveste, un destin.
Noi barbații am fost întotdeauna convinși că femeia este sexul slab.
Naivii.
Am privit întotdeauna în altă parte, înțelegând atât de puține.

Aurelia este o femeie. Poate ca alte mii de femei. Prea încăpățânată să renunțe, prea mândră să se dea batută, dansând cu speranța chiar si în cel mai întunecat abis.
A continuat să creadă în minuni și cărămidă lângă cărămidă a construit o lume pentru fetița ei și alți copii speciali.
Ar dura mult prea mult să povestesc tot ceea ce a reusit ea să facă din nimic.
Poate că femeile sunt niste îngeri iar noi nu reușim niciodată să le vedem aripile.

Recunosc.
Am scris acest text convins că voi gasi întelegere tot la cele pe care mulți dintre noi  bărbatii le privim cu superioritate.
Doar o femeie poate înțelege durerea, furia și încăpățânarea unei mame.
Doar o femeie poate intelege nevoia pe care o are Aurelia de un dram de ajutor.

Fluturi.
Un brad, câteva cadouri, reni si firește Mos Craciun.
În lumea lor, a copiilor speciali nimic nu este diferit de lumea celorlalti copii.
Omul asta frumos încearcă să mai facă o minune și anul acesta.
Singură.
Întinde o mana și ajută un înger. Atât cât poți. Vei vedea că omul acesta stie să aprecieze chiar si cel mai mic dar.
Bucuria sărbătorilor vine din ceea ce dăruiesti, nu din ceea ce primești.

Intră pe pagina ei. Trimite un mesaj. Intreabă dacă și cu ce poți să ajuți. Distribuie acest text. Distribuie orice text al ei. Renii si Mos Craciun există atât timp cât noi mai credem în bunătate.
Fii un fluture alb.

Link pagina Aurelia:

https://www.facebook.com/AureliaOsma?lst=1196967694%3A100006444881794%3A1543507551

Publicitate