Simțeam că mă sufoc.
Încercam să ascund cât mai bine asta, dar nu-mi reusea deloc.
Matei, privindu-mă oarecum panicat, m-a întrebat discret:
-Bă, tu ești ok? Vrei să coborâm?
Cuvintele lui păreau că vin dintr-o altă lume, nu înțeleam ce spune, in jurul meu oamenii se transformaseră în niște umbre aproape imperceptibile și în secunda aceea eram convins că mă voi prăbuși și nu va mai urma nimic.
Se întâmplă să ne rătăcim.
Suntem doar niște hălci de carne cu toții. Carapacea invizibilă ce-o construim în timp pentru a ne proteja, uneori se năruie ca un taler de nisip.
Din păcate lumea asta este construită pentru a ovaționa învingătorii.
Cei care se împiedică, gustând din colbul drumului, rămân singuri, luptându-se cu propriile tenebre.
Eram doar un adoleșcent când un tunet mi-a tăiat aripile, aruncându-mă necruțător la pamânt.
Și cât de sus visam să zbor!
Acolo, cu glodul sălciu al țarinei scrijelindu-mi dinții, am înteles că oricine poate zbura, dar doar oamenii speciali pot zbura cu aripi frânte.
M-am ridicat și am trăit fiecare zi a vieții mele hotărât să o iau de la capăt ori de cate ori va fi nevoie.
Am început să scriu acest text gândindu-mă la tine și la toate clipele când eu am trecut prin ceea ce treci tu.
Teama, furia si deznădejdea ce o simțeam în fiecare părticică din mine. Sentimentul că voi rămâne prăbușit în noroiul acela grețos și nu-mi voi mai reveni niciodată.
Dar nu e așa. Nu e așa deloc.
Într-o zi, vei deschide ochii, vei căuta în tine și vei găsi resurse pentru a zbura din nou spre stele.
Sunt un tip naiv și nu de puține ori m-am înselat în privința oamenilor. Uneori cele mai dureroase răni vin din otrava amară a dezamăgiri.
Dar…
Singurii care pot să te strângă ușor de mână, să-ți zâmbească și să-ți dea puterea să te ridici spre cer, sunt tot oamenii.
Stiu ca uneori pare atât de greu de crezut, dar sunt atât de mulți oameni buni în jurul nostru.
Lasă timpul să treacă, trage-ți sufletul, apoi scutură ușor praful de pe zâmbetul tău și redescoperă bucuria zborului. Nici cea mai adâncă noapte nu este veșnică. Întotdeauna va exista un nou răsărit. Un răsărit doar al tău.
Ai încredere.
Oamenii cu aripi frânte sunt cei mai talentați zburători.
Vei vedea.
Notă:
Text dedicat unui om frumos, un om cu care nu am schimbat mai mult de trei vorbe în șapte ani, dar care va întelege perfect fiecare literă din mesajul meu pentru ea.
Sursă foto: internet
Cădem, ne ridicam și poate cădem iar. Uneori găsim forța sa o luam de la capăt, chiar dacă avem aripile frânte. Alteori rămânem acolo plângându-se de mila, răniți și infranti de viata. O vreme, pentru ca, singuri sau ajutați, vom înțelege ca în fiecare dintre noi trăiește un Icar al cărui vis nu nu poate fi infrant.
Iar dacă omul acela frumos are aproape un om ca tine care sa îl ajute fie și cu o vorba potrivita spusa la timpul potrivit(asta ca să parafrazez o alta expresie) sigur va învața iarăși sa zboare
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eu cred in ea. Chiar daca suntem doar doi straini.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Conty, uneori străinii îți sunt mai aproape decât cei pe care ii crezi prieteni. Și apoi, o mana întinsă și o vorba buna nu poarta etichete. Sunt, daca vrei, gura de oxigen de care poate ai nevoie în momentul acela.
Si mai cred ca tu poți găsi cuvintele care sa facă și un străin sa creadă în el însuși dacă e nevoie
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc. Sper.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce-ți mai plac enigmele; oferi, primești, iubești,dramatizezi. ☺ Vrei totul, nu vrei nimic, dar vrei sa fi iubit. De asta sunt sigura. Romanticii nu pot trai fără iubire. Visuri si iluzii, ei, din asta își trag seva, în intimitate. Indiferent de statutul social. Îmi place imaginația ta creatoare, care este surprinzătoare de fiecare dată. Provocare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Din pacate, de data aceasta nu este vorba de imaginatie. Din pacate.
Textul este adresat unei persoane care trece prin niste momente mai dificile.
Chiar daca noi doi nu suntem extrem de apropiati.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu ma așteptăm la alt răspuns. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
As fi vrut sa fie altul.
In viata a avut si momente extrem de grele. Poate de aceea empatia asta. Iar sufletul asta, e chiar un om frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greșit! Cel puțin tu esti foarte apropiat de ea! Esti din familia „OM” familia aia de ciudați pe care ii dor si ranile altora sau mai ales ranile altora.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un zâmbet, o atingere, un gest mic, o privire senina, o mângâiere, o îmratisate, o prezenta obiectiva, reala, alina si vindeca Sufletul ranit, mai mult decât toate cuvintele expresiv elevate si sofisticate, scrise pe sticlele ferestrelor virtuale amagitoare, ori într-o carte de cuvinte, lipsite de obiectivitate si de puterea *Iubirii* Adevarului, Absolut, Atemporal, eliberator din lanturile ipocriziei înnascute, mostenite genetic de catre toti cei nascuti din femeie pe terra, nemetamorfozati de nasterea din apa si Spirit Sfânt.
Noapte linistita, draga Albert !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta ne diferentiaza: omul-om traieste si sufera impreuna cu cel ranit, ceilalti sunt indiferenti, unii se „hranesc” chiar cu suferinta celui de-alaturi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cand ai trecut prin asta intelegi altfel durerea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E extrem de important ca atunci când eşti jos să vezi o mână-ntinsă spre tine, un cuvânt de încurajare, o vorbă bună! Şi da, de multe ori astea vin de la cei mai puţin apropiaţi. Şi contează mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană