Umbră

facebook_snapseed

Încercam să-mi feresc pielea dalmată de razele soarelui mult prea puternic, dar în mulțimea aceea era aproape imposibil.
Căutam cu privirea un nor stingher, avid de un strop de umbră.
Fără acel petec de cer care să îmblânzească puțin fiara de foc, mult nu mai puteam să stau.
Pielea, deja rosie, clocotea de furie rezistând cu greu torturii.

20 de ani de așteptare și acum ne despărțeau doar câțiva metri.
I-am surprins privirea cautându-mă și instinctiv m-am ascuns după persoana din fața mea.
Nu am știut să reacționez altfel.
Sentimente confuze, un amalgam de teamă și fericire îmi măturau gândurile, amintindu-mi de trăiri adolescentiene.
Tot la cațiva metri de ea.

Am văzut-o cum coboară scările venind spre noi.
M-a surprins.
Stiam că ține la mine, dar trecuse atât de mult timp de când cineva nu-și mai riscase liniștea pentru a-mi arata asta. Gestul ei m-a luat pe nepregătite.
M-a privit, zâmbindu-mi inocent.
Eram blocat.
Incapabil să rostesc câteva cuvinte, să mă apropii de ea, o priveam pierdut ca un copil fâstâcit în prima zi de școală.

Mult timp m-am întrebat de ce m-am comportat așa în după amiaza aceea.
De ce nu m-am apropiat de tine să te îmbrățisez sau să te sărut discret pe obraz. De ce nu am răspuns curajului pe care tu l-ai avut, cu un zâmbet.
Nu știu! Sincer nu știu.
Obsesia mea de a nu-ți crea probleme, chiar și fără voia mea.
Teama că ești privită…
Dumnezeule, și cât de mult îmi doream atunci să-ți ating mâinile!

Încă merg pe stradă și te caut cu privirea.
Te văd în multime, în fiecare chip colorat, fiecare femeie care zâmbește.
În toți oamenii diferiți.
Pozele tale, în care te strâmbi ca un copil tăcănit, îmi amintesc de ce m-am îndrăgostit de tine. Pentru că în venele tale nu curge sânge, ci nebunie pură.
Tu ești muzică, dar ești un solo de chitară dement, a cărei vibrație doar un alt nebun o poate simții până în adâncul sufletului.

A început să plouă. Îți amintești?!
De nici unde, nori cenușii ne-au răcorit sufletele..
Povestea noastră a fost o sumă de miracole pe care puțini le-ar înțelege.
Poate uneori nici noi.
Atunci, privindu-te de dincolo de gard, mi-am făcut o promisiune.
Nu voi renunța niciodată să cred în tine.
Voi fi acolo, lângă sufletul tau, pentru totdeauna.
Chiar și doar ca o umbră.

4 comentarii

Din categoria dragoste, Realitate

4 răspunsuri la „Umbră

  1. Noi

    Frumoasa secventa !
    Noi te întelegem si-ti cunoastem sentimentele, experimentându-le de nenumarate ori, în trecerea noastra prin dimensiunile perceptiilor simturilor primare, relative, efemere, scurte si imprevizibile, aparente, efecte halucinante miraculoase, inexplicabile, paradoxale, ale jocurilor de lumini si umbre,spatio- temporale infinite, pe toata suprafata si în toate dimensiunile fiintei pamântesti,materiale, rational-sentimentale…
    O zi magnifica, draga Albert !

    Apreciat de 2 persoane

  2. Da, puţini ştiu. Dar tu îi faci să simtă pe toţi cei care citesc.

    Apreciat de 2 persoane

  3. ane

    Exista o punte umana spre celalalt, când admiri oameni pentru ceea ce sunt cu bucurie, salutând aceasta întâlnire, descoperire. O iubire umană spre altă persoană, admirând. Acestea fac parte dintr-o viață normală.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Conty, umbra aceea discreta, pe care sigur o simte îmbrățișându-i tăcut propria-i umbra, îi dă un sentiment de siguranță în tot amalgamul de probleme pe care viata i le-a pus (și probabil i le va mai pune) în fata. Și ii face sufletul sa cânte.
    Seara frumoasa îți doresc!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s