Într-o lume în care puteai fi orice, tu ai ales să fi petale roșii.
Să crezi în răsăritul ce-ți va usca picăturile de rouă din suflet. Să te apleci până la pământ la fiecare furtună ce încerca sa te scoată din rădăcini, ridicându-te de fiecare dată înapoi, privind semeț spre soare.
Câți stiu să te privească?
Câți înțeleg că frumusețea ta vine din libertatea de a trăi liberă, pe un câmp nesfârșit și nu într-o glastră, în casa cuiva.
Toți te vor, puțini îți înțeleg parfumul.
Nici nu știu ce-am iubit mai mult la tine.
Simplitatea? Curajul?
În întunericul ce-ți devenise casă, tu refuzai să te ofilești, să-ți pierzi parfumul si culoarea, visând la clipa când soarele iți va mângâia din nou chipul, cand fluturii colorati ai fericirii vor saruta din nou petalele tale.
Îmi vorbeai de speranță, de credință și de câmpul acela perfect de maci.
Zâmbeai chiar și atunci când arșița pârjolea totul în jurul tău.
I believe I can fly e încă scris pe un perete.
Se spune că o floare nu poartă niciodată ranchiună celui ce a rupt-o, nu se revoltă, din contră, în tăcere îşi aşteaptă sentinţa, ofilirea, şi, după ce a fost folosită, după ce frumuseţea dispare, aruncarea la gunoi.
Stiu că ai obosit privind la mâinile ce se bat pentru a te avea. La zâmbetele prefăcute ce-ti laudă frumusețea fără să-ți privească vreodată rădăcinile.
Ai încetat până și să lași ca spinii să te apere.
O floare de câmp, sublimă prin imperfecțiunea ei, sufocată tocmai de cei care spun că o iubesc.
Cioran spunea că parfumul este istoria unei flori.
Într-o lume in care puteai fi orice, tu ai ales să fi petale roșii.
Să dansezi goală îmbrățișînd fiecare puf de păpădie întâlnit, unduindu-te în adierea vântului.
Parfumul tău unic.
Oamenii nu mai cred în flori și în iubire. În cuvinte care mângăie. Ei au nevoie de aici și acum. Ne-am rătăcit pierzându-ne sufletul. Ne-am dezrădăcinat cu toții.
Un alt 20.
Aceiași noi, dar atât de diferiți.
Sper să fi bine.
E tot ce mi-a rămas, speranța că de data aceasta va fi altfel.
Ca răsăritul îți va mângâia cu adevărat chipul.
Floare de câmp…
photo: pixabay
Ratacit printre litere 
Mda.. dintotdeauna am iubit florile, mai ales cele salbatice, ce cresteau pe colinele unde în copilarie, vacantele de vara le petreceam însotindu-l pe uncchiul meu cioban, îngrijitor al oilor satenilor, unde având doar 8 ani, „îndemnam oile în strunga pentru muls”. Dupa zeci de ani de atunci, azi traiesc doar cu acele magnifice amintiri, ale zilelor însorite cu cerul senin sau al celor ploioase torentiale, când faceam dusuri naturale, însa atât de fermecatoare, cu noptile senine, cu bolta întunecata acoperita de stele si uneori cu luna plina, în care visam la un viitor Paradis, pe care abia dupa trecerea prin iad l-am atins, însa nici aici nu ma pot bucura pe deplin stiindu-l pe fratele meu, batjocorit de sistemul iliescian al sumbrului Decembrie ’89 când ajuns acasa din drumurile mele, parintii, fratii si surorile mele m-au întâmpinat plângând spunându-mi ca fiul lor si fratele nostru a fost împuscat si se afla la spitalul de urgenta în Bucuresti. Am plecat a doua zi cu un camion venit din Germania, încarcat cu ajutoare din MM, spre capitala.
Din fericire era viu, chiar daca azi, dupa 30 de ani, fugit din tara preluata de pucistul Iliescu & Roman & clica de tradatori si vânzatori de frati si neam si tara, este alungat la periferia Parisului, pe un câmp într-o coliba improvizata de el însusi, unde cei trei fii ai lui îl viziteaza, din când în când, iar la mine nu poate veni fiindca este condamnat la domiciliu (care domiciliu ???)
El este cel pentru care AZI ma aflu scriind, încercând sa va fac sa întelegeti ca România este de 30 de ani condusa de clonele formate de Est si West cu sprijinul organizatiilor francmaçonice conduse de guvernatorul bancii nationale gr. 33 sub directa subordine a bancii UE si a bancii mondiale, care batjocoresc acest Colt de Rai numit ROMÂNIA, de mii de ani, îndobitocind prin politica demagogica poporul ales de Dumnezeu sa aduca Lumina în întunericul mintilor inconstientizate de filozofii, religii, politici si pseudostiintele ocultate de organizatiile ordinelor maçonice ale ORIENTULUI MIJLOCIU aceasta caracatita a Estului în colaborare cu ordinul maçonic illuminati ai caselor regale din West aceasta AXA care traverseaza EU din N la S tangential cu România care se interpune ca o piedica în planul diabolic al NOM, si care „ei” au hotarât sa o distruga din interior, însa Dumnezeu este deasupra cercului pamântului si al întegului arsenar cosmic al „Antichristului” si al „omului faradelegii” care a aruncat ADEVARUL la pamânt dupa ce L-au vândut si rastignit prin Persoana Fiului omului, Hristosul lui Dumnezeu.
JUSTITIA DIVINA A ÎNCEPUT, de la „casa lui Dumnezeu” iar acesta este fratele meu ! Sper si cred ca Dumnezeu si Tatal meu îi vor face dreptate în scurta vreme ! El este „floarea de câmp din noapte, cu petale rosii, de sângele varsat si de carnea pierduta pe strazile Bucurestiului…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Faptul că textele tale ating suflete e semn că oamenii mai cred în flori şi în iubire 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Atat de intensa este aceasta creatie.
M-a emotionat la un nivel launtric ce nu il pot descrie in cuvinte. Multumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cumva, pe undeva în sufletul meu s-a trezit o amintire, iar acum mă întreb: în cazul în care există reîncarnare, ‘oi fi fost vreodată o astfel de floare?
Ei, Dana, îmi spun râzând, vezi ce înseamnă să scrii cu sufletul? Te face să simți…
ApreciazăApreciat de 2 persoane