Clișee despre bărbați

mongoli-1.jpg

 

Prins cu ceva probleme personale, câteva zile am intrat pe fugă pe blog. Am scris putin, mai mult republicând.
Și totuși…
Un text răsfoit în seara asta pe internet a reusit să scoată de sub televizor tastatura, împingându-mă de la spate să scriu câteva lucruri despre clisee.
Clisee despre bărbați.

1.Bărbații sunt niște vânatori de fuste, monocolori, insensibili, la fel de romantici ca un bătrân cimpanzeu de la zoo.
Bărbatul adevărat emană prin toți porii lui putere și duritate nu sentimentalism și slăbiciune.

Mi-ar lua o zi să scriu o listă întreagă de bărbați care au rămas în istorie prin operele lor de o sensibilitate desăvârșită.
Muzică, pictură, literatură.
Bărbații nu au fost doar niste vânători exceptionali. Ei au știut să îmbine latura lor dură, animalică, necesară în vremuri în care viața și moartea erau despărțite de un fir de nisip, cu parfumul unei sensibilități desăvârșite.
Apoi s-a întâmplat ceva.
Războiul, expedițiile, granița aceea fină între viață și moarte, au dispărut.
Așa a apărut bărbatul de sală.
Bărbatul frustrat, privind în urmă la strămosii lui, temător că-și pierde supremația ca parte dominantă a acestei specii.
Femeia, dintotdeauna mai puternică emoțional decât barbatul, nu a făcut altceva decât să se adapteze la noua realitate.
Ea poate vâna si cuceri singură, nu mai are nevoie de un barbat pentru asta, dar are nevoie de un partener care să o susțină și să o facă să tresare altfel decât cu sabia.

2.Un alt cliseu întalnit în seara asta:
“Eu ştiam că, în cazul bărbaţilor, dragostea la prima vedere se numeşte erecţie,”

Asta vine tot din trecut, din vremuri în care bărbații nu erau recunoscuți prin fidelitate.
Vreau să faceți un exercițiu de imaginație.
Speranța medie de viata a unui barbat era de până în 30-40 de ani. Războaiele, molima, expeditiile. O cruciadă până la Ierusalim, dus-întors, plus cafteala cu arabii, putea dura ani intregi. Un stagiu militar în armatele regulate era între 5 si 10 ani. Era firesc ca viața sexuală a unui bărbat să nu fie tocmai una monogamă.
Dar.
Ce legătură are asta cu bărbatul modern care cel mai lung drum îl face până la piață sau la mall?

Poate părea surprinzător pentru mulți, dar vă asigur că sunt extrem de mulți bărbați selectivi care nu au erecție la prima duduie vopsită și plastificată care-și unduie formele.
Da, unii din noi am evoluat. Ne dorim alături o femeie care să trezească în noi mai mult decât o banală erecție. Ne dorim mai mult decât o partidă de sex sub șaua calului.
Nu neg masa de bărbați ce-și măsoară penisul cu rigla dimineața și care după fiecare cucerire împarte cu ceilalți detaliile intime, eventual cu poze, despre noile cuceriri.
Bărbați cu mize mici în viață .

Ar mai fi multe clisee despre care as vrea sa vorbesc, dar timpul s-a cam scurs.
Poate alta data.

PS: Despre vulgaritatea gratuită, senzația stranie că toți suntem dealeri de droguri sau foști pușcăriași care folosesc organul sexual ca mod de a se face înțeleși, ar trebui sa vorbim sau acceptăm limbajul de spelucă insalubră ca un mod de a relaționa?

Publicitate

9 comentarii

Din categoria Realitate

9 răspunsuri la „Clișee despre bărbați

  1. Iosif

    Ma întreb adeseori, cei/cele care pun etichete semenilor lor, generalizând fara nici o exceptie, oare îsi cunosc propria identitate, scopul si rolul ce-l au în aceasta dimensiune 3D perceputa rational-sentimental prin cele 5 simturi primare, relative, limitate, efemere, nemetamorfozate de credinta în Cuvântul Adevaratei Iubiri, empatice, neconditionate, sacrificatoare, fara prejudecati, absolute, oferite de Dumnezeu prin Fiul omului si al Sau.
    „…El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus sa propovaduiasca duhurilor din închisoare, care fusesera razvratite odinioara, când îndelunga rabdare a lui Dumnezeu era în asteptare, în zilele lui Noe, când se facea corabia în care au fost scapate prin apa un mic numar de suflete, si anume opt.” – Ap. Petru –
    O noapte magnifica, draga Albert !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cliseee intr-adevar, eu nu cred in ele. Superficialitatea naste monstruleti. 😀

    Apreciat de 2 persoane

  3. Marian

    Textul gasit pe internet era scris de o femeie ? Dupa parerea mea , un barbat , cat de batut in cap sa fi fost , n-ar fi debitat in viatza lui o asemena gogomanie iar asta , textul si ” ideile ” contzinute , pot face parte cu brio din acea chestie despre care-ti spuneam mai zilele trecute iar dumneata… te-ai basicat . ” 2.Un alt cliseu întalnit în seara asta:
    “Eu ştiam că, în cazul bărbaţilor, dragostea la prima vedere se numeşte erecţie,”” Acesta este ” IQ-ul ” unora dintre… „doamne ” sau QED cum iti place mai mult : ” dragostea la prima vedere se numeşte erecţie,”. Zici ca ” ideea ” respectiva a fost enuntzata de-o „colaboratoare Tv ” de pe la Capatos sau Marutza din emisiune ajunsa astfel ” vedeta ” . Se vede si fara binoclu , faptul ca tipa a facut bataturi la tender de-atata stat pe spate fluturandu-si cracii ! Ma-ntreb : oare ce-ar fi fost daca Maria Skolodovcka Curie ar fi avut astfel de ” idei ” ? Oare Iulia Hasdeu sau Ninna Casian ar fi putut debita astfel de ” ganduri ” referitoare la jumatatea cealalta a omenirii ? ” Poate părea surprinzător pentru mulți, dar vă asigur că sunt extrem de mulți bărbați selectivi care nu au erecție la prima duduie vopsită și plastificată care-și unduie formele.Nu neg masa de bărbați ce-și măsoară penisul cu rigla dimineața și care după fiecare cucerire împarte cu ceilalți detaliile intime, eventual cu poze, despre noile cuceriri.” Ei bine , acum chiar ca , achiesez din tot sufletul la concluziile dumitale . De fapt , nu concluzii : VERDICTE !

    Apreciat de 2 persoane

  4. Ah, ai scris asa frumos ca aproape te cred. Adica, nu or fi toti asa, dar din ce in ce mai multi. Si eu am avut nenorocul sa intalnesc numai din astia. Uneori chiar deghizati in opusii lor. Dar cum eu ma las greu, tocmai pentru a ma feri de ei, intr-un final, exasperati, si-au dat arama pe fata. Totusi, romantica incurabila fiind, inca mai sper. 🙂

    Chiar si asa, nu-i condamn (prea tare) pe barbatii aia superficiali, pentru ca nici femeile nu mai sunt ce au fost. Majoritatea oamenilor, indiferent de gen, pun accentul pe cariera, isi doresc bani mai multi, trai mai bun, si se concentreaza pe asta. Nu mai pun accent probabil pe iubire si contruirea unei relatii de lunga durata pentru ca atunci cand au nevoie de satisfacere sexuala au oferte la distanta unui click.. sau doua. Aplicatiile de dating precum Tinder sau mai stiu eu care, si chiar Facebookul, le inlesneste tuturor acum accesibilitatea la o companie de o noapte, doua, trei…

    Apreciat de 2 persoane

    • „Majoritatea oamenilor, indiferent de gen, pun accentul pe cariera, isi doresc bani mai multi, trai mai bun, si se concentreaza pe asta. ”

      Extremele, oricat de atragatoare ar fi ele, nu aduc nimic bun.
      Pentru a avea mai multi bani, o cariera cat mai performanta, trebuie sa sacrifici ceva. Timpul este limitat. Noi suntem limitati.
      Si atunci devi un zombi care se bucura de ceea ce are, material, pentru ca emotional oricum nu mai are decat cenusa.
      Asta e.
      Poate este si motivul pentru care ma regasesc atat de putin in stilul de viata contemporan.

      Apreciat de 2 persoane

  5. Tâmpeniile astea au frustrat/frustrează copiii, iar când ajung adulți nu au pic de inteligență emoțională. „Tu eşti băiat, n-ai voie să plângi!” – de aici începe totul şi e trist. Sunt mamă de băieți… în seara asta fiul cel mare mi-a spus că e bine că nu e fetiță, fiindcă altfel ar fi născut copii şi asta doare, dar sigur va sta cu soția lui şi o va ține de mână, o va mângâia şi îi va fi alături.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s