Priveam derutat cutiile scrisorilor, realizând mult prea târziu că habar nu aveam la ce apartament stă.
Ce-o fi fost în capul meu?!
Era 5.30 dimineața, rătăcit într-o scara de bloc, fără să stiu mai nimic despre ea, cu o floare ascunsă sub haină, ca un adolescent tâmpitel, îndrăgostit până peste cap de colega lui de bancă.
Cred că am luat-o razna.
Totul a fost o nebunie.
Într-un București pustiu, cautând disperat un taxi ce nu a dorit să-și arate frumoasa lui culoare galbenă, fără transport în comun, aerul rece a fost singurul camarad de drum până la blocul ei.
A…, și un maidanez care m-a însoțit vreo două stații, nehotărât dacă să mă muște sau să facă mișto de mine, amuzat că mă plimb ca pupăza în noapte.
Până la urmă a abandonat, plictisit și el să meargă atât pe jos.
Fiecare fărâmă de rațiune din mine încercase să mă convingă îndelung că-mi trebuie o cămașă de forță, albă, apretată, cu mânecuțe legate la spate, dar eu continuam să visez că oamenii au nevoie de pasiune și un strop de tăcăneală pentru a se simți întregi.
Iar neuronii raționali nu au reușit niciodată să câștige lupta cu cei apretați cu aracet.
Așa că iată-mă aici.
Am privit telefonul și am observat că intrase online.
Asta nu era bine deloc. Probabil urma să plece, iar eu nu aveam nici cea mai vagă idee unde să las trandafirul.
Să urc până sus era mult prea riscant
Am auzit liftul chemat și am decis să las trandafirul pe scară.
Dacă era ea, atunci va trebui să joc mai des la loto, dacă nu, asta e, poate repetă aștia 14 februarie și anul viitor.
M-am îndepărtat privind insistent spre ușa din scara blocului.
Speram să fie ea.
Îmi imaginam chipul surprins, trandafirul în mână și un zâmbet cât tot universul. Stia. Era mult prea isteață să nu știe.
Dar nu a ieșit nimeni.
Minute în șir nu a ieșit nimeni.
Într-un târziu a ieșit un domn. Cu mâinile goale. La câteva minute altcineva.
Tot cu mâinile goale. Probabil că trandafirul meu era deja într-o altă vază. Sau poate sub o geacă.
Am plecat, mă astepta câinele.
Era o dimineața rece de Valentine’s Day
Sincer m-ai facut sa ma vad pe mine acum foarte mulți ani! Nu a știut niciodată cat am iubit-o! Și eu nu am stiut niciodată care era geamul ei! In schimb nu ma mai latrau câinii!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Pana la urma cu asta ramanem din viata. Amintirile frumoase. Restul e trecator. (vorbea optimistul din mine :)))))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumoasa poveste! Si a fost si potrivita zilei… 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
e mai mult decat o poveste :))))) Cainele poate confirma :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt convinsa! Sincera sa fiu eu m-am trezit cu flori la usa…. si citindu-te mi-ai amintit de demult!!! :))))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Frumos scris!
Oricine l-a găsit, cu siguranţă s-a bucurat deci scopul a fost atins măcar pe jumătate.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Câinele si omul bun, sunt prieteni nedespartiti.
Ei se sprijina la drum, chiar de sunt batjocoriti.
Amândoi au sentimente, chiar de omul e stapân,
Doua suflete pereche, dependenti de har divin.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😂 Râd.
Pe lângă blocul ‘ăl din colț adesea ai trecut, te cunoşteau şi câinii toți, iar ea nu a ştiut. 😂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciază