Frânturi de amintiri

fotografii-vechi021

Mirosul greu, de cameră ferecată, pânzele de păianjen ce decora mobila veche, toate creau un decor ireal, desprins parcă dintr-o altă lume.
Trecuse atâta timp.
Nu l-am cunoscut niciodatâ, deși știam atâtea despre el. Bunicul, uneori și tatăl meu, îmi vorbeau deseori într-un mod ciudat despre un bărbat straniu, cu o poveste de viață impresionantă, ce ascundea în el secrete de tenebroase.
Acum păseam pentru prima dată în locul în care străbunicul meu și-a petrecut ultimii ani de viață. Pentru că despre străbunicul meu este vorba.

Prin găurile dese ale acoperișului șubrezit de timp, fascicule de lumină mângâiau blând praful generos. Deși aerul era aproape irespirabil, totul în jurul meu lăsa senzația că străbunicul era înca acolo. Lucrurile atent ordonate, pozele numeroase împraștiate peste tot, chiar și fotoliul acela impunător ce domina întreaga cameră.
Am zărit scrinul de lângă el.
Parea scluptat manual și-ți atrăgea cu ușurință atenția. Stergând ușor praful l-am deschis curios.
Era plin de scrisori.
M-am prăbușit în fotoliu sedus de ideea de a cunoaște viața unui om atât de misterios.

Cu fiecare foaie pe care o citeam, povestea mă purta într-o lume incredibila. Un nume se repeta în toate scrisorile și jurnalele.
Probabil era femeia care apărea în pozele din jurul meu. O iubire ca o umbră ce-l urmărise întreaga viață.
M-am oprit o clipa din citit și am privit-o într-o fotografie. Era o femeie extrem de frumoasa, cu o privire ucigătare.
Ana, părea un nume scrijelit în sufletul lui.

Intr-un colt, o scrisoare ce părea neterminată, mi-a atras atenția.
Am început să citesc, mormăind ușor fiecare cuvânt:

Draga mea, Ana

Unele lucruri se întâmplă dincolo de dorința, de rațiune sau de sentiment. Am fost tare necăjit de sărbători. M-am plimbat cu trăsura ore în sir, furios pe toată situațiunea. Mă simțeam înjunghiat pe la spate de omul de la care mă așteptam cel mai puțin.
Apoi am înteles.
Nu noi decidem ce este mai bine. Sunt suflete ce depind de noi, obligațiuni ce trebuie îndeplinite, cu voie sau fară voie.
Cu inima frântă mă gândesc că poate ai dreptate. Sau ai avut.
Locul tău este acolo, o lume mult mai stabilă decât iți puteam oferi eu. O lume pe care o cunoști, cu bune și rele, previzibilă, dar care aduce liniște celor din jurul tău.
Probabil era nevoie de palma aceea, să doară atât de tare, pentru a înțelege și a pleca.
Am tot încercat să aflu de la unul sau altul din argații tăi cum mai ești. Dar gura lor era pecetuită, adâncind și mai tare tristețea.
Mon chéri, Ana! Îmi lipsești atât de mult!

Rândurile se opreau aici. Există un punct, semn că probabil și-ar fi dorit să continue, dar nu a vrut sau nu a putut să o facă.
Stiam de la ai mei că străbunicul meu a fost îndrăgostit de cineva, dar nimeni nu știa cine a fost cea care i-a furat inima.
Ajungând azi aici, parcurgând toate scrisorile lor, am înțeles de ce el a ales să ascundă totul.
Pentru a o proteja.
Atunci când iubești cu adevărat pe cineva, uneori alegerile dor tare.
Dar trebuie sa le accepți.

În vechiul semineu flăcările îmi luminau timid chipul. Foaie după foaie, povestea lor intra în eternitate, stiută doar de ei doi. Acum și de mine.
Așa trebuia să se întâmple.
Pentru ei, pentru alegerea lor.

 

 

 

Notă: Textul este o fictiune iar sursa fotografiei este internetul.

Reclame

12 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

12 răspunsuri la „Frânturi de amintiri

  1. o poveste de iubire interzisa cand colo s-a ales scrumul!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce frumoasa poveste ai tesut, putin trista, ca orice ”romanta”… Fotografia pe mine m-a atins rau. E atat de potrivita cu povestea ca par aievea..

    Apreciat de 2 persoane

  3. Am impresia că înainte oamenii își puneau tot sufletul în scrisorile pe care le trimiteau. Poate unii dintre ei nu aveau multe clase, însă știau să scrie. Și asta conta cel mai mult, căci exprimau tare mult în câteva rânduri ori pagini. Parcă azi e exact inversul. Avem multe clase, dar nu mai știm a exprima. Poate greșesc, dar așa mi se pare.
    Mi se pare că ești un norocos să ții în mâna așa avere.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Marian

    Textul… o fi o fictiune insa , asta nu-l impiedica sa fie MAGISTRAL ! In plus , nici n-ai nevoie de urmare caci spune totul . Mi-a placut si te felicit caci , meriti asta !

    Apreciat de 2 persoane

  5. Ceea ce azi am numi prejudecăţi în timpurile alea erau reguli, erau bariere de netrecut. Puţini sunt cei care le-au încălcat riscând practic totul. Şi da, din iubire uneori unul din doi rămâne să lupte cu durerea. Sau amândoi.

    Apreciat de 2 persoane

  6. amdinimadecoral

    Ficţiune…dar real tranpusă!Tot ce citesc pare trăit de autor…felicitări domnule County!

    Apreciat de 2 persoane

  7. Iosif

    Dragostea adevarata, neconditionata, fara prejudecati, sacrificatoare, este atât de profunda si patrunzatoare, încât perceptia ei produce fiintei iubitoare, o stare de fericire paradoxala, atât de elevata, încât simti adeseori ca …doare ! 🙂
    O seara si o duminica sublima, draga Albert !

    Apreciat de 2 persoane

  8. Ficțiune dar atât de reală pare. Iubirile neîmplinite rămân cele mai pure deși par triste.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s