Întoarcerea din întuneric

death-164761_960_720

Vocea doctorului părea ireală, o parte din mine refuza să accepte realitatea plutind undeva în neant, iar cuvintele omului în alb din fața mea, cu pașii ce urmau să-i fac în încercarea de a-mi salva viața, aduceau cu ele întunericul.
M-am ridicat brusc de pe scaun, precipitat și am ieșit aproape alergând, incapabil să accept că toate astea mi se întâmplă mie.
-De ce?
Obsedant, auzeam acest urlet interior care distrugea fiecare celulă din mine.

-Merg cu tine acasă, nu te las singur.
Vocea ei, un amalgam de durere și teamă, îmi răsuna strident în ureche.
Uneori mă întrebasem, cum ar fi să…
Nu, nu era deloc așa cum îmi imaginasem. Eram paralizat și, ciudat, singurul gând care-mi venea în minte era că nu voi fi acolo când puștiul va da capacitatea.
Și îi promisesem ca voi fi lângă ea până la capăt.
Nu puteam să mă gândesc la nimic, nu mai doream nimic, era doar întunericul care reușise să ma învingă.
Am plecat singur.
Ore în șir m-am plimbat pe străzi căutând un motiv pentru a nu renunța.

Priveam floarea de dincolo de sticlă și încercam să gasesc o explicație rațională. Cum era posibil ca Ana să-mi deseneze întâmplător, ceva ce urma să descopăr într-o chilie a unei mânăstiri, peste trei ani, într-un moment de cumpănă a vieții mele?
Credința.
Când nu mai ai nimic, când totul în jurul tău pare că nu mai are sens, unicul lucru pe care-l poți face este să începi să crezi în lumină.

Au trecut mai bine de trei luni de atunci. O lună mai mult decăt speranța inițială de viață. Cumva, Dumnezeu a considerat că scriu prea prost pentru a mă duce la el și să-l oripilez cu siropismele mele. Deocamdată rămân aici, încercând să explic celor care-mi citeau blogul motivul dispariției mele.
Nu vreau ca primul articol, după atâtea luni, să fie unul în care să caut compasiunea, dar am deschis acestă pagină pentru a pune pe hârtie frânturi din mine, din gândurile și sufletul meu, așa că asta voi face și acum.
Întoarcerea din întuneric.

18 comentarii

Din categoria Fără categorie

18 răspunsuri la „Întoarcerea din întuneric

  1. Albert… spune că eşti bine. Sună atât de idiot, ştiu. Dar mi-au îngheţat cuvintele.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Ma bucur că ai câștigat runda. Și sper, din suflet, să câștigi lupta.
    Lumina e prea frumoasă ca să nu lupți sa fii în ea, cu ea.
    Aștept articole noi, pline de sensibilitate, așa cum ne-ai obișnuit.
    Bine-ai revenit! ☺️

    Apreciat de 2 persoane

  3. Albert… Ai mare dreptate să pui steagul credinței în vârful redutei. Alături cu dragostea, credința dă sens și bucurie miracolului vieții. Și o împinge înainte persiflând orice diagnostic rostit categoric și atoatecunoscător de vreun medic galonat. Cei mai buni sunt aceia care spun și recunosc că știința lor are limite, că de la un nivel încolo sunt întotdeauna depășiți de situație.
    Astăzi (nu altădată, chiar astăzi!) îmi trecuse un gând prin cap, nu știu de unde și nu știu de ce… Mă gândeam la prieteniile noastre virtuale. La bula de oxigen care este blogul și în care mă refugiez de fiecare dată cu speranța că aici scap de rău. Frumosul pe care îl găsesc aici și pe care îl respir prin toți porii mă ține deasupra, mă ține în viață. O îndoială care venea parcă din afara mea, îmi scotea însă în evidență că asta nu este realitate, e numai un vis în care mă amăgesc cu bună știință, iar realitatea mă așteaptă dincolo de ușa bulei mele să mă înhațe cu colții ei. Că prieteniile noastre nu sunt cum par a fi și dacă vreodată n-am să-mi mai revin din criza mea, nimeni nu va ști și nimănui nu-i va păsa…
    Și iată răspunsul la o întrebare pe care nici n-am formulat-o bine, care se insinua doar cu otrava unei neîncrederi de dincolo de mine…
    Când mi-am dat seama că textul citit mai sus nu e fragment de povestire ci crâmpei de prezent, cum spune Potecuța: „am înghețat”. Mie îmi pasă, Albert! Și uite, tuturor. Și atunci înseamnă că și reciproca e valabilă, că lumea noastră este un organism viu, că fiecare dintre noi contăm AICI. Deci te rog, te rugăm să te faci urgent sănătos, pentru că ne ești important Albert. Și ne-ai lipsit cam mult deja…

    Apreciat de 1 persoană

  4. imaginarycoffee

    Ne-ai lipsit! Mă bucur că ai revenit, dar cuvintele tale m-au întristat. Îți doresc săntate și încredere!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Ana G.

    Mă bucur mult că ai revenit, și îți doresc să câștigi lupta. Mi-e rușine acum că am crezut că ne-ai lăsat doar pentru că nu ai chef de scris. Chiar mă gândeam să te cert, dar am lăsat de azi pe mâine și uite ce aflu…!

    Apreciat de 1 persoană

  6. ane

    Împăcarea cu noi înșine este rezolvarea, în momentele de criză. Ai fi vrut să fie acel neobservat, dar necesar.
    Bine ai revenit. Sănătate îți doresc.

    Apreciat de 1 persoană

  7. ane

    Sunt situații dificile în care da, nu e suficientă numai persoana ta, ai nevoie de susținere.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Sănătate! Și să auzim (citim) de bine! Îți ținem pumnii.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Iosif

    Bine ai revenit „acasa” la Cuvânt,
    si sper sa nu mai pleci nicicând,
    iar daca totusi înca ai de gând,
    lasa pe geam un biletel…vin în curând !

    O seara binecuvântata cu liniste si pace în Suflet, draga Albert !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s