Drumul de la divinitate la rațiune

84291687_10221338498150742_3534164713401221120_n

În momentul în care te prăbușești, când totul în jurul tău se transformă într-o pulberă gri care te sufocă, instinctiv ridici privirea în sus căutând mistic o rază de speranță.
Neputința trezește în noi cele mai întunecate temeri, căutând în inexplicabil o fereastră să evadăm din realitatea care ne copleșește.
Sunt cicatrici ale căror sens le înțelegem doar atunci când nu ne mai putem vindeca.

Problemele repetate de acasă și de la job crestase atât de adânc în sufletul ei încât avea momente când își dorea să rămână prăbușită, incapabilă să își mai dorească să se mai ridice..
Singur, un ultim zid în fața valurilor ce o loveau neîntrerupt, am găsit în frumusețea pasiunilor ei, în talentul și iubirea ei pentru frumos, unicul remediu împotriva otrăvi ce o ucidea puțin câte puțin.
Așa a apărut floarea, o pictură abstractă, făcută din pix, o strălucire mistică al cărui sens l-am înteles mult mai târziu.

Acolo, pe scaun, vocea doctorului părea venind dintr-o altă lume. O lume unde sensul cuvintelor simple părea acum de neînțeles.
-Biopsia arată că ai o formă de cancer extrem de agresiv, va trebui să…
Nu am putut asculta până la sfârșit. M-am ridicat si am năvălit pe culoarele spitalul, fugind de o realitate ce mi se părea inacceptabilă.
Imi venea să urlu, să mă strivesc de unul din pereți, sperând că e doar un vis și mă voi trezi în patul meu, transpirat, după un coșmar îngrozitor.

Nu, nu era un vis, iar tot ceea ce credeam eu că știu, că înțeleg despre ceea ce simte un om ajuns în situația asta, era total diferit.
Căutând refugiul în divinitate, acolo în fața chiliei unde își petrecuse ultimii ani din viață părintele Arsenie Papacioc, încetasem să mai cred în miracole.
Apoi am văzut-o…
Coperta aceea de carte, una din cărțile preferate ale părintelui…și floarea.
Floarea aceea abstractă, unică, pe care ea o desenase pentru mine în urmă cu trei ani. După o vitrină de sticlă, irațional, ca un număr de magie cu divinitatea, un desen al cărui sens îl cunoșteam doar eu si ea, părea o șoaptă dintr-o altă lume care îmi spune că va fi bine.

Cum este posibil ca cineva să deseneze cu trei ani înainte o floare al cărui sens ajungi să-l înțelegi într-un moment de cumpănă și mai ales cum pot fi identice două hârtii de la doi oameni diferiți ?
Ce este mistic si ce este rațional în viața noastră? Cum poți explica lucruri ce nu pot fi explicate?
Ne certăm cu Dumnezeu arunci când ne rătăcim, dar cumva, tot prin divinitate întâlnim oameni care ne ajută să găsim drumul.

Publicitate

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

7 răspunsuri la „Drumul de la divinitate la rațiune

  1. Unele lucruri trebuie să rămână fără explicaţie. Primite, trăite şi atât.
    Numai şi numai bine îţi doresc!

    Apreciat de 4 persoane

  2. „Coincidența e felul lui Dumnezeu de a rămîne anonim”…
    Deși, după mine, uneori e mut de-a binelea 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. ane

    Nu căuta explicații, sunt lucruri care ti-se întâmplă; crede și nu a cerceta.
    Îți dau un exemplu: Într-o zi venind din oraș, aveam geanta și într-o pungă câteva banane, în fata mea un băiat înalt frumușel (15,16 ani) căuta în pubela de pe marginea trotuarului. M-am uitat la el, și am plecat. Pe drum m-a mustrat conștiința că nu i-am dat o banană o bancnotă. Am avut ceastă remușcare câteva zile. Întruna dintre zile, pe altă stradă văd tânărul, la pubelă. M-am bucurat din suflet. I-am întins câțiva bănuți, mi-a mulțumit cu un zâmbet curat, care mă urmărește mereu. Nu am căutat explicație. Conștiința.

    Apreciat de 4 persoane

  4. I-aș zice un fel de cădere în sus. Raționamentul este un eșafodaj de gânduri ce are drept fundament, lucrurile certe și adeverite. Realul… Când acest raționament în care aveam cea mai mare încredere în mod obișnuit se clatină, se întâmplă să lași capul în jos și să îți ridici brațele sufletului. Ca un copil spre părintele său. Doar un pic să fii ridicat și apoi vezi cum toate perspectivele se schimbă. Ori asta concordă și cu raționamentul tău, căci știi bine cum din plan înalt cuprinzi mai mult ochii. Și parcă înțelegi dintr-odată, ce ți se părea de neînțeles…

    Apreciat de 3 persoane

  5. Iosif

    „Drumul de la divinitate la rațiune”…este Hristos…”EU SUNT CALEA , ADEVARUL SI VIATA. NIMENI NU VINE LA TATAL DECAT PRIN MINE”
    O saptamâna minunata, luminata, binecuvântata, draga Albert !

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s