Despre teamă

fear-615989_960_720

Aveam 16 ani când am văzut pentru prima dată oameni perfect sănătoși prabușindu-se lângă mine, morți.
Era decembrie 1989.
Moartea nu are nimic strălucitor în hidoșenia ei. Cei care spun că nu se tem de moarte au intâlnit-o doar atunci când se uită pe Netflix.
Mi-a fost îngrozitor de teamă când am privit sângele cum se scurge pe caldarâm dintr-un trup care până în urmă cu câteva secunde era plin de viață.
Imi este teama si acum.
Doar prostii și inconștientii nu se tem.
Dar.
Teama nu are voie să te transforme. Nu are voie sa-ți schimbe viața, gândurile, idealurile.

În fața morții poți să te resemnezi sau să o infrunți. Acelasi lucru se întâmplă și cu teama.
O poți înfrunta, căutând în tine acea sclipire de curaj pe care o avem cu toții sau te poți lăsa copleșit de ea și acționa instinctiv, animalic.
Nu trebuie blamați cei care au intrat în panică. Măcar ei sunt sinceri în contradicție cu „vitejii” care iau in derizoriu totul, deși ei sunt căcați pe ei de frică.
Nu este simplu să găsești acest echilibru. Nu este simplu, atunci cand ai acasă un copil pe care îl iubești mai mult decât viața ta, să te gândești că rata mortalității este de „doar” 4%
Unica soluție rămâne totuși echilibrul.

În situații de criză avem nevoie de toate resursele noastre de empatie și altruism.
Dacă un om se prăbușește pe stradă din cauza bolii, instinctiv toate celule tale vor urla: fugi. Probabil că cei mai mulți vor face asta.
Tu, rămâi acolo. Ajută.
Fi un înger pentru cineva, pentru că este posibil ca oricand altcineva să fie înger pentru tine sau pentru o persoană dragă.
Moartea este ceva înfiorător, dar este inevitabilă. Nu te poți ascunde de ea.
Tremură din toată ființa ta de frică, dar nu lăsa teama să te dezumanizeze.
Poate că această criză a venit ca o ploaie de vară care să curețe acele mizerii motivationale, narcisiste cu: doar eu contez.
Altfel suntem pierduti.
Peste toate astea (și nu mă refer doar la virus) vom trece împreună sau nu vom trece deloc.
Cu temeri, cu frici îngrozitoare, poate cu atacuri de panică, puternici sau slabi.
Dar împreună.

11 comentarii

Din categoria Fără categorie

11 răspunsuri la „Despre teamă

  1. Cred ca teama este cel mai mare dușman al nostru și în același timp un aluat de nădejde. Trebuie doar sa găsim un echilibru între ele. Sa ne fie suficient de teama încât sa reușim sa luam decizii corecte în situații date.
    Si, în cazul Covid 19, din teama, facem exact ce nu ar trebui:ne înghesuim unii în alții la cozi imense, unde nu știm nimic unul de altul, ca și cum virusul ar da înapoi în fata zidului creat de teama noastră unita. Nu da. Din contra, își face loc hoteste, fără sa lase urme.
    Poate par rea. Nu sunt. Și mie mi-e teama, cu atât mai mult cu cât eu nu pot spune unui om care tușește sau are febra, pe tine nu te vad. Piț doar sa am cât de multa grija pot, sa folosesc din plin săpunul și apa calda, care sunt inamici de temut ai tuturor virusurilor, și să-i încât pe cei care îmi călca pragul sa își gestioneze deciziile, pentru a putea micșora atât cât se poate raul.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Fara gripa cine ne garanteaza ca o sa traim mai mult? Moartea e ceva normal! Nu o cauti dar nici nu fugi de ea ca…n-ai unde! Nu moartea e problema ci ce este dupa ea. Nu de gripa sa ne fie frica ci de Judecata.
    Si ca un bolnav cronic de cand ma stiu va garantez ca orice ai face daca e sa dea corona peste tine o sa dea! Si la fel tot cu garantie nu se moare dupa statistici adica bătrânii cronici primii si nu o spun sa ma incurajez ci fiindca am stat in fata mortii si am vazut ca alegerea ei are logica aparte!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Fain indemn! Si cei slabi pot fi puternici. Perfect de acord. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. E nevoie de foarte multă stăpânire de sine şi de un interior antrenat pentru asta. Sigur, empatia ne poate salva. Altruismul poate face minuni. Dar în situaţii de panică nu prea se mai pot controla reacţiile.

    Apreciat de 2 persoane

    • Dacă în situații de panică, noi ca specie, nu reușim să găsim resurse pentru a fi mai buni, ce rost mai are totul ?

      Apreciază

      • Albert, hai să vorbim practic, nu teoretic, nu idealistic. Eu deja ţi-am dat dreptate deci nu vorbim de pe poziţii diferite.
        Ştiu teoria despre cutremur, nu am trăit niciunul de intensitate mare. Au fost parcă vreo două în care s-a mişcat lustra şi au trăncănit nişte pahare prin bucătărie. Dar dacă, Doamne fereşte, ar începe acum să cadă cărţile din bibliotecă şi să simt că-mi fuge pământul de sub picioare, eu nu garantez că aş mai putea aplica ce ştiu.
        Am avut o postare cândva pe blog despre cât de uşor e să ştim ce e de făcut când nu suntem acolo unde se întâmplă, dar cât de diferit putem reacţiona când suntem direct implicaţi.
        Sigur, susţin că un om căzut, să mă refer la exemplul tău, oricând trebuie ajutat. Dar panica nu e ceva ce-ţi propui sau planifici. Şi cred că pentru că din fericire suntem diferiţi, reacţionăm diferit la ea. Asta se antrenează numai prin cazuri speciale la care nu toţi avem acces.

        Apreciat de 1 persoană

      • Potecuța eram doar un copil, dar un copil destul de mare cât să-mi amitesc cutremurul din 1977. Am fost pe străzi din 21 decembrie 1989 până la sfârșitul mizeriei ce a fost în 89. Am prins mineriade si 12 august in mijlocul evenimentelor. Am avut o serie de probleme de sănătate care m-au facut să mă întâlnesc cu moartea destul de amical. De fiecare dată, dar de fiecare dată mi-a fost îngrozitor de frică! Sunt un idealist, așa cum spui și tu, firesc că iubesc viața. Dar….. Tocmai frica de moarte m-a învățat că in situații limită doar echilibrul imi dă șansa de a o scoate la capăt. Îmi este îngrozitor de teamă de clipa în acre un bolnav (de gripă sau de altceva) se va prăbuși pe stradă. Toți vor fugi lăsându-l pe amărâtul ăla singur. Despre asta am scris. Teama este firească, dar mai presus de teamă trebuie să păstrăm fărâma de umanitate. Să renunțăm la acel cliseu motivațional : pune-te pe tine mai presus de tot și toate…

        Apreciază

      • Nu știu cine a inventat treaba aia, Albert. Vreau să cred că a plecat de la ideea de a avea grijă și de noi, în sensul de a nu ne abandona, de a nu deveni păpuși în mâinile altora, și s-a ajuns la asta. Dar și mie mi se pare o prostie.
        Și sper că omul ăla căzut nu va rămâne singur. Vreau să o cred, sper să nu fiu contrazisă de evidențe deși… am văzut cazuri pe la știri când se credea că e beat sau drogat de parcă așa deveneau frunze, nu mai erau tot oameni…

        Apreciat de 2 persoane

  5. E buna teama in doze mici, ca te face vigilent si poti preveni pericole. Dar cand pune stapanire pe tine devine toxica si iti fura viata. In cazul virusului astuia, mie una imi miroase mai mult a manipulare decat a pericol. Si nu stiu cum e in capitala, dar aici nu prea vad oameni panicati, nici cazuti pe strada si ocoliti. Si e bine sa avem echimibru in toate, nu doar in frica, inclusiv in grija putem ajunge la extreme: grija fata de noi exclusiv (de care spun tu ca sunt narcisisti) si grija exclusiv fata de altii. Nu poti avea grija de altii daca n-ai in primul rand de tine (ex punerea mastii de oxigen in avion).

    Apreciat de 1 persoană

  6. Iosif

    Din momentul cunoasterii, constientizarii,experimentarii, gustarii si trairii în Legea Cuvântului Vietii, (AAAE) toate angoasele, fricile, îngrijorarile, stresul, depresia, durerile, fizice, sufletesti si spirituale, treptat din fiinta (999)Noua unA, vor dispare… 🙂
    Un sfârsit de saptamâna, plin de pace si Lumina Divina, draga Albert !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s