Sălbăticie

Adolescent naiv, extrem de introvertit, timid ca un copil în prima zi la scoală, te priveam fascinat cât de dezinhibată erai. O naturalețe aspră pe care nu o mai întâlnisem niciodată.
În jurul tău puști ce încercau să-ți intre în grații, îngenuchiați cu un zâmbet și o replică subtilă, ironie fină, pedigree-ul unui om stăpân pe sine și conștient de carisma sa.
Plăpândă ca un fir de trestie, cu ochii aceia mari, nepământeni, prezența ta avea ceva straniu.
Obișnuit să mă joc cu metaforele, încercînd să dau o formă a ceea ce văd, prin mintea mea zburda imaginea un cal sălbatic, imposibil de îmblânzit, un cal ce respira libertate prin fiecare por al pielii sale.

Când te-am reîntâlnit, după mulți ani, ți-am mărturisit asta.
Nu credeam că cineva va reuși să îmblânzească vreodată pe cineva ca tine. Și pentru a fi sincer până la capăt, nici acum nu cred că este o idee bună. Sunt ființe născuțe să fie fericite doar în libertate, oameni pe care și iubirea îi ucide dacă vine cu un rând de hățuri aurite.
Ani buni m-am gandit cum ar fi fost dacă….
Nu ar fi fost.
Nimeni nu ar fi putut. Un cal sălbatic, îmblanzit, este doar o umbră tristă a unui ființe libere.

Mi-ai spus că simți că ai ajuns la capătul unui drum.
Poate asta e problema.
Tu ști să zburzi pe câmpuri nesfârșite, să pășești în liniște fără să te auzi strigată. Drumurile sunt pentru ființele domesticite, pentru cei care rutina nu reprezintă o plagă ucigătoare.
Orice drum pentru tine este o Golgotă și nu se poate sfârși decât într-o fundătură.
Întotdeauna te-am considerat o pacoste. O pacoste pentru oricine vrea să se apropie de tine.
Într-o zi îți vei recâștiga libertatea, pe care nu ai pierdut-o niciodată.
Oamenii nu vor fi niciodată prietenii tăi. Nici nu au fost vreodată. Te temi prea mult de ei. Singurii prieteni pe care îi ai sunt iarba, florile și oceanul acela de libertate.

Publicitate