Arhive pe categorii: Ana

Dansul bland al sufletului

Diferit

middle-finger-3919994_960_720Pentru tine

Nu ai fost niciodată o prezență docilă.
Într-o societate prăfuită, plină de dogme și șabloane, cu trenduri și modele ridicate pe un piedestal, tu ai fost întotdeauna o umbră imperfectă, urând atât de mult normalitatea.
Îți mai amintești de câte ori ți s-a spus că nu te porți și nu arăți ca o femeie normală? Părul acela în n-spe mii de nuanțe, bluza transparentă, Dumnezeule, fără sutien! Prea provocatoare, prea…altfel. Iar glumițele acelea vulgare pe care le tot faci…
„Nu mai ești o puștoaică rebelă, maturizează-te!”

Priveam poza cu fusta ta, încercând să-ți răspund sincer. Apoi am zâmbit. Prin fața ochilor se derulau nebun, ca un film mut, imagini cu tine în papucii cu sclipici, în tricoul roșu pe care-l recroisei altfel, în sute de momente în care am învățat că daca pe tine te definește ceva, atunci nu poate exista decât un sigur cuvânt:
Diferit.
Da, era o fustă a naibi de ciudată, diferită de tot ceea ce am văzut vreodată, dar știind că este făcută de tine, parcă nu mai părea atât de stranie.

M-am îndrăgostit de tine pentru că tu nu ai avut niciodată nevoie ca cineva să îți țină pumnii să reușești. Pentru că ție nu-ți păsa de ceea ce cred ceilalți. Chiar și când te împiedicai, îți scuturai genuchii, stergeai praful îmbibat cu sânge, te ridicai si pentru că ești cea mai căpoasă persoană pe care am vazut-o vreodată, continuai până reușeai.
Pumnii strânși au fost întotdeauna doar ai tăi. Ca și zâmbetul și privirea aceea tăioasă care te fixa cu întârjirea ei.
Tu ești o nebună frumoasă, imperfectă, pentru că dacă nu ai fi așa, nu ai fi nimic

Cineva mi-a spus cândva că dacă un singur om crede în tine atunci ai în spatele tău tot universul.
Tu ai tot universul în spatele tau, iubito!
20.10.2019

6 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Realitate

Acuarelă

622397_e08bf840dba54b10b157461a50511547_mv2_d_2356_1571_s_2

Nu am avut niciodată talent la desen. Uneori mă joc cu literele, ca o formă abstractă de pictură, dar dansul acela superb al liniilor, al pensulei, recunosc că nu l-am stăpânit niciodată.
Dar ador culoarea.
Îmi place modul unic în care o pictură bună te face să visezi. Acel grăunte magic ce rascolește în tine locuri ce le credeai uitate, secundele  în care încerci să te pui în pielea artistului pentru a cauta sensuri şi înţelesuri diferite de ceea ce vezi în faţa ta.

Ea pictează superb.
Este o formă plăcută de a se elibera. Îi lipseşte încrederea în sine, poate şi pentru că cei de lângă ea nu au încurajat-o niciodată, dar are acea scănteie care dă viaţă unei bucăţi de pânză.
Uneori visez la un loc departe de lume, de tot şi pe ea stând în faţa unui şevalet şi povestindu-ne tuturor, prin desen, cât de minunată este universul din interiorul ei.

Ieri mi-am cumpărat şi eu o pensulă şi un set de acuarelă.
Nimic sofisticat, ceva de începător, dar mi-am dorit să-i pictez chipul.
Să pot reda tuturor ochii ei superbi, cameleonici, ce reuşesc să prăbuşească în mine orice formă de rezistenţă. Tenul măsliniu, aproape perfect, pielea catifelata şi lanţul acela provocator de la glezna dreaptă.
În nebunia mea am sperat că pot desena cu pensula ceea ce simt.
Dar nu pot.

Acum am o acuarelă, o pensulă, figura unei femei superbe, dar defapt nu am nimic.

 

Notă: Text reeditat.

10 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Ghem de om

54368172_315634662475642_7270948550555467776_n

Apăi, dragii moşului, în vremurile în care barbaţii nu scriau texte siropoase, pentru că stim cu toţii un bărbat adevărat nu-şi pierde timpul cu sensibilităţi inutile, atunci când încă purecii se potcoveau cu căteva rânduri de copite pentru a nu pişca, aşa cum o fac căpuşele din ziua de azi, când oamenii nu aveau nevoie de o zi anume pentru a fi fericiţi, e-he-hee, în vremurile acelea de demult am întâlnit un mic ghem de om.

Acum, ştiu că nu se face şi nu dă bine să te pierzi în complimente la adresa unei femei, dar azi, când se împlinesc 3 milenii şi câteva zeci de secole de tăcere (noi vorbim mai rar), vă rog să-mi permiteţi să-i spun câteva cuvinte frumoase, mogâldeţei aceleia încântătoare, pentru că din culcuşul ei ascuns în pălăria unei superbe floare a soarelui, cu siguranţă urmăreşte povestea noastră.

Ceva frumos…
Eşti cea mai căpoasă şi încăpăţânată persoană pe care am cunsocut-o vreodată (stiu că sunt sinonime, dar pentru tine modific si dexul, doar pentru a te descrie perfect). Ultimul dinozaur a murit pentru că îndăratnică cum eşti ai preferat să-l laşi să se prăbuşească în prăpastie, fără să-i spui un cuvant când se apropia de marginea ei, şi asta doar pentru că îţi mâncase cei câţiva grăunţi de maci plantaţi în primăvară.
Ambiţioasă eşti, suflete.

Îţi aminteşti când te-ai îndrăgostit de omul din neanderthal? Dumnezeule cât de amuzantă erai. Na, şi eu, puţin gelos, de ce să nu recunosc.
Era imposibil să nu adori felul în care iubeai tu. Întreg, fără jumătăţi de măsură, savurând fiecare clipă în care erai regina lumii.
Staţi pe bolovanul acela imens, împarţind un covrig aburind cu mac, iar eu mă întrebam ca prostul cum ai reusit să-l coci, pentru că pe vremea aceea încă nu se descoperise focul.

Cât a trecut, ghemule ? Cât praf s-a aşternut peste sufletele noastre…
Îmi amintesc, ca ieri, când am vorbit ultima data. Încă ploua în Atlantida iar noi visam la o lume nouă, un univers diferit.
Atunci ţi-am făcut o făgăduinţă. Voi rămâne aici atât cât va trebui pentru ca seminţele de maci să prindă rădăcini.
Chiar şi ca o umbră.
Mult timp nu mai e.

Ghem de om.
Eşti o pacoste, dar eşti cea mai minunată pacoste pe care am întâlnit-o vreodată.
La multi ani, M!

notă: fotografia nu-mi aparţine, este copiată de pe facebook.

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Noapte bună

good-night-2962714_960_720

Îi simțeam trupul tremurând cum se lipește înfrigurat de mine. Părul roscat, dezordonat, îmi mângâia obrajii, iar răsuflarea ei sacadată îmi răsuna ușor în ureche.
– Baby, îmi este atât de somn…
Ghemuită la pieptul meu, devorând hulpavă clipele de liniste ce încercam sa i le ofer, am simțit cum se abandonează total în mrejele viselor.
Stiam ca a avut o zi grea, într-o perioadă complicată, dar eram convins că încăpățânată așa cum o știu nu a renunțat la tot ce avea de făcut până nu a epuizat si ultimele rezerve de energie din firavul ei trup.
Căpoasă rău și totuși doar un copil. Ca noi toți.

Ochii superbi erau străbătuți de mici firicele rosii semn că și azi hârtiile nu i-au dat pace. Probabil și emoțiile simulării.
O suviță rebelă, îi mângâia fruntea. M-am jucat puțin cu ea, sărutând-o ușor pe pleoape, sedus de inocența ochilor ei. Chiar și închisi, ochii Alexandrei erau ireali de frumoși.
Undeva în întuneric puteam vedea pe geam dansul fulgilor de nea. Era probabil ultimul dans al acestei ierni.
Pentru noi, pentru Alexandra mea, era timpul primâverii.
Este doar o seara banala de Martie.
Noapte buna, Ghem de om.
Ne vedem în lumea noastră.
Mulțumesc.

photo pixabay

3 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

Frânturi de amintiri

fotografii-vechi021

Mirosul greu, de cameră ferecată, pânzele de păianjen ce decora mobila veche, toate creau un decor ireal, desprins parcă dintr-o altă lume.
Trecuse atâta timp.
Nu l-am cunoscut niciodatâ, deși știam atâtea despre el. Bunicul, uneori și tatăl meu, îmi vorbeau deseori într-un mod ciudat despre un bărbat straniu, cu o poveste de viață impresionantă, ce ascundea în el secrete de tenebroase.
Acum păseam pentru prima dată în locul în care străbunicul meu și-a petrecut ultimii ani de viață. Pentru că despre străbunicul meu este vorba.

Prin găurile dese ale acoperișului șubrezit de timp, fascicule de lumină mângâiau blând praful generos. Deși aerul era aproape irespirabil, totul în jurul meu lăsa senzația că străbunicul era înca acolo. Lucrurile atent ordonate, pozele numeroase împraștiate peste tot, chiar și fotoliul acela impunător ce domina întreaga cameră.
Am zărit scrinul de lângă el.
Parea scluptat manual și-ți atrăgea cu ușurință atenția. Stergând ușor praful l-am deschis curios.
Era plin de scrisori.
M-am prăbușit în fotoliu sedus de ideea de a cunoaște viața unui om atât de misterios.

Cu fiecare foaie pe care o citeam, povestea mă purta într-o lume incredibila. Un nume se repeta în toate scrisorile și jurnalele.
Probabil era femeia care apărea în pozele din jurul meu. O iubire ca o umbră ce-l urmărise întreaga viață.
M-am oprit o clipa din citit și am privit-o într-o fotografie. Era o femeie extrem de frumoasa, cu o privire ucigătare.
Ana, părea un nume scrijelit în sufletul lui.

Intr-un colt, o scrisoare ce părea neterminată, mi-a atras atenția.
Am început să citesc, mormăind ușor fiecare cuvânt:

Draga mea, Ana

Unele lucruri se întâmplă dincolo de dorința, de rațiune sau de sentiment. Am fost tare necăjit de sărbători. M-am plimbat cu trăsura ore în sir, furios pe toată situațiunea. Mă simțeam înjunghiat pe la spate de omul de la care mă așteptam cel mai puțin.
Apoi am înteles.
Nu noi decidem ce este mai bine. Sunt suflete ce depind de noi, obligațiuni ce trebuie îndeplinite, cu voie sau fară voie.
Cu inima frântă mă gândesc că poate ai dreptate. Sau ai avut.
Locul tău este acolo, o lume mult mai stabilă decât iți puteam oferi eu. O lume pe care o cunoști, cu bune și rele, previzibilă, dar care aduce liniște celor din jurul tău.
Probabil era nevoie de palma aceea, să doară atât de tare, pentru a înțelege și a pleca.
Am tot încercat să aflu de la unul sau altul din argații tăi cum mai ești. Dar gura lor era pecetuită, adâncind și mai tare tristețea.
Mon chéri, Ana! Îmi lipsești atât de mult!

Rândurile se opreau aici. Există un punct, semn că probabil și-ar fi dorit să continue, dar nu a vrut sau nu a putut să o facă.
Stiam de la ai mei că străbunicul meu a fost îndrăgostit de cineva, dar nimeni nu știa cine a fost cea care i-a furat inima.
Ajungând azi aici, parcurgând toate scrisorile lor, am înțeles de ce el a ales să ascundă totul.
Pentru a o proteja.
Atunci când iubești cu adevărat pe cineva, uneori alegerile dor tare.
Dar trebuie sa le accepți.

În vechiul semineu flăcările îmi luminau timid chipul. Foaie după foaie, povestea lor intra în eternitate, stiută doar de ei doi. Acum și de mine.
Așa trebuia să se întâmple.
Pentru ei, pentru alegerea lor.

 

 

 

Notă: Textul este o fictiune iar sursa fotografiei este internetul.

14 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie