Arhive pe categorii: dragoste

Semne

photoshop

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

Reclame

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Înger din flori de cireș

book-2808775_960_720

Mă pierdusem. Rătăcisem prea mult prin întuneric, obosisem să mai cred în toate rahaturile motivaționale, construisem o carapace de granit unde mă izolasem de tot și toți.
Apoi ai apărut tu.
Nici nu stiu de unde. Te așteptasem întreaga viață și atunci când aveam mai multă nevoie de cineva, când poate nici nu mai speram, te-ai apropiat, m-ai luat ușor de mână și m-ai ridicat, bland, redându-mi încrederea în mine cu dragostea ta.
-Te iubesc cum vreau eu pentru că ești al meu, și pentru că alături de tine m-am redescoperit pe mine, cea de altă dată.
Atât de simplu.

Uneori un om poate schimba un univers. Pentru că fiecare univers are propriul înger. Așa cum un medic aflat lângă un bolnav în stare terminală îi tot repetă nefericitului că o sa fie bine, că o sa fie bine, până ajunge să creadă în asta și să se vindece aproape miraculos, căldura și dragostea cu care ai reusit sa topești acea carapace, a construit în mine un lăstar de speranță în jurul căruia arborele încrederii, înmugurit, a rodit cele mai frumoase flori de cireș posibile.
 -Candva la bătrânețe vom avea ce povesti, vei vedea. Povestea noastră se va termina altfel
Îmbrăcați în zămbetul tău perfect am îndrăznit să visez.

Niciodată nu ti-am mulțumit suficent pentru vara aceea.
Nici nu aș fi stiu cum.
Îmi pierdusem increderea în oameni, în dragoste și poate mai mult decât orice, în mine. Îmi era teamă de iubirea ta, stiam ca este una imposibilă, dar în același timp ea a născut în mine dorința de a dansa în ploaie.
Cu tine.
Visam la o unică șansă, la o întalnire ce-o așteptam de 20 de ani.
Doream să-ți demonstrez că sunt mai mult decât cel care mă așteaptă

În lumea mea, esti sufletul meu pereche, in lumea lor, esti cel mai drag si ascuns prieten pe care-l poate avea o femeie.
Și-am construit o lume în care amândoi ne-am dezbrăcat de măști, de temeri și goi, zâmbeam ca doi țăcăniți unul la celalalt.
Și-am început să scriu.
Zeci, sute de povești, căutând defapt să spun o singură propoziție:
-Îți multumesc, îngerul meu bun.

 

4 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Ghem de om

54368172_315634662475642_7270948550555467776_n

Apăi, dragii moşului, în vremurile în care barbaţii nu scriau texte siropoase, pentru că stim cu toţii un bărbat adevărat nu-şi pierde timpul cu sensibilităţi inutile, atunci când încă purecii se potcoveau cu căteva rânduri de copite pentru a nu pişca, aşa cum o fac căpuşele din ziua de azi, când oamenii nu aveau nevoie de o zi anume pentru a fi fericiţi, e-he-hee, în vremurile acelea de demult am întâlnit un mic ghem de om.

Acum, ştiu că nu se face şi nu dă bine să te pierzi în complimente la adresa unei femei, dar azi, când se împlinesc 3 milenii şi câteva zeci de secole de tăcere (noi vorbim mai rar), vă rog să-mi permiteţi să-i spun câteva cuvinte frumoase, mogâldeţei aceleia încântătoare, pentru că din culcuşul ei ascuns în pălăria unei superbe floare a soarelui, cu siguranţă urmăreşte povestea noastră.

Ceva frumos…
Eşti cea mai căpoasă şi încăpăţânată persoană pe care am cunsocut-o vreodată (stiu că sunt sinonime, dar pentru tine modific si dexul, doar pentru a te descrie perfect). Ultimul dinozaur a murit pentru că îndăratnică cum eşti ai preferat să-l laşi să se prăbuşească în prăpastie, fără să-i spui un cuvant când se apropia de marginea ei, şi asta doar pentru că îţi mâncase cei câţiva grăunţi de maci plantaţi în primăvară.
Ambiţioasă eşti, suflete.

Îţi aminteşti când te-ai îndrăgostit de omul din neanderthal? Dumnezeule cât de amuzantă erai. Na, şi eu, puţin gelos, de ce să nu recunosc.
Era imposibil să nu adori felul în care iubeai tu. Întreg, fără jumătăţi de măsură, savurând fiecare clipă în care erai regina lumii.
Staţi pe bolovanul acela imens, împarţind un covrig aburind cu mac, iar eu mă întrebam ca prostul cum ai reusit să-l coci, pentru că pe vremea aceea încă nu se descoperise focul.

Cât a trecut, ghemule ? Cât praf s-a aşternut peste sufletele noastre…
Îmi amintesc, ca ieri, când am vorbit ultima data. Încă ploua în Atlantida iar noi visam la o lume nouă, un univers diferit.
Atunci ţi-am făcut o făgăduinţă. Voi rămâne aici atât cât va trebui pentru ca seminţele de maci să prindă rădăcini.
Chiar şi ca o umbră.
Mult timp nu mai e.

Ghem de om.
Eşti o pacoste, dar eşti cea mai minunată pacoste pe care am întâlnit-o vreodată.
La multi ani, M!

notă: fotografia nu-mi aparţine, este copiată de pe facebook.

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Noapte bună

good-night-2962714_960_720

Îi simțeam trupul tremurând cum se lipește înfrigurat de mine. Părul roscat, dezordonat, îmi mângâia obrajii, iar răsuflarea ei sacadată îmi răsuna ușor în ureche.
– Baby, îmi este atât de somn…
Ghemuită la pieptul meu, devorând hulpavă clipele de liniste ce încercam sa i le ofer, am simțit cum se abandonează total în mrejele viselor.
Stiam ca a avut o zi grea, într-o perioadă complicată, dar eram convins că încăpățânată așa cum o știu nu a renunțat la tot ce avea de făcut până nu a epuizat si ultimele rezerve de energie din firavul ei trup.
Căpoasă rău și totuși doar un copil. Ca noi toți.

Ochii superbi erau străbătuți de mici firicele rosii semn că și azi hârtiile nu i-au dat pace. Probabil și emoțiile simulării.
O suviță rebelă, îi mângâia fruntea. M-am jucat puțin cu ea, sărutând-o ușor pe pleoape, sedus de inocența ochilor ei. Chiar și închisi, ochii Alexandrei erau ireali de frumoși.
Undeva în întuneric puteam vedea pe geam dansul fulgilor de nea. Era probabil ultimul dans al acestei ierni.
Pentru noi, pentru Alexandra mea, era timpul primâverii.
Este doar o seara banala de Martie.
Noapte buna, Ghem de om.
Ne vedem în lumea noastră.
Mulțumesc.

photo pixabay

3 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

De ce seminţe de mac…

landscape-4007310_960_720

Ai zburat vreodată deasupra unui câmp de maci?
Să treci pe deasupra lor, să-i săruţi în treacăt murdărindu-ţi nasul de polenul lor?
Este incredibil.
Cerul albastru, deasupra, oceanul roşu la picioarele tale şi parfumul acela sufocant ce-ţi îneacă toate sentimentele în fericire.
Jur că aş fi vrut să-ţi aduc caţiva si tie în acest început superb de martie. Să-i săruţi cu buzele tale cărnoase, hrănindu-i cu privirea ta.
Dar nu am putut.
Nu am putut să rup nici măcar o petală, o tulpina, pentru că locul lor este acolo, iar locul tău este aici!

De ce seminţe de mac?
Închide ochii. Imaginează-ţi acel câmp roşu de maci. Pierde-te în el.
Eşti desculţă, simţi petalele cum iţi mângâie gleznele, dar totuși nu calci pe nimic. Pluteşti. Este atâta linişte. Eşti rătăcită în visele tale, este răsăritul tău.
Acum deschide ochii.
Priveşte în jurul tau.
Aici ai vrut să fi? Asta e viaţa la care ai visat dintotdeauna? Aşa vrei să trăieşti, urmând un tipar, un roboțel din mulțimea de roboței încolonați, cu aceleași vise și idealuri.
Păstrează aceste semințe de mac.
Poate că într-o zi răsăritul îți va mângâia chipul și-ți vei dori să păsești din nou pe acel câmp de maci.

 

 

12 comentarii

Din categoria dragoste, Fantezie