Arhive pe categorii: Fără categorie

Just 27

images

 

 

Sunt momente cand ma simt gol.
Cand simt cum cuvintele pe care le desenez nu reusesc sa imbrace in totalitate forma visurilor mele.
Uneori pot scrie despre orice.
Inchid ochii si mangai tastele lasand ca ceva din mine sa dicteze directia in care degetele sa apese. Rezultatul este un dans al literelor, al imaginatiei si al viselor care are un ritm placut.
Dar nu intotdeauna pot sa o fac.
Privesc fix monitorul din fata mea incercand sa-ti spun ceea ce insemni tu pentru mine. Dar degetele continua sa ramana nemiscate de minute bune.
Si nu pentru ca nu as avea ce sa scriu, dar sunt atat de multe ganduri care alearga besmetice in capul meu, atatea amintiri cu tine razand in mintea mea, sunt buzele tale perfecte, ochii tai mari si calzi, vocea ta care imi gadila atat de placut timpanele si toate astea ma fac sa simt ca orice as scrie este ridicol si nesemnificativ.
Au trecut atatea vieti peste noi doi, cine le mai stie, atatea primaveri si atatea toamne aramii si cu toatea astea te cunosc de atat de putin timp.
Am uitat cand mi-ai spus si ti-am spus primul te iubesc, sunt multe vieti de atunci, pe multe le-am uitat amandoi, dar nu-l pot uita pe cel pe care mi l-ai spus aseara, inainte sa te culci: Te iubi-dubi.
Si nici pe cel de ieri, de acum o saptamana, sau de acum 27 luni. Nu pot uita ca ca sunt al tau de prea multe veacuri sa mai pot apartine altcuiva.
Si atunci de ce nu te pot picta cu visele mele cu usurinta cu care scriu despre orice?
Poate pentru ca imi este teama ca orice as scrie nu ar reflecta nici macar pe jumatate frumusetea ta, poate pentru ca-mi este teama sa nu te dezgolesc in fata celorlalti iar vraja sa dispara ca o magie ce se pierde la lumina soarelui sau poate pentru ca stiu ca tu nu poti fi descrisa.
Pentru ca stiu ca stralucirea din ochii tai nu poate fi redata in litere, pentru ca cele mai frumoase vise nu le mai poti rememora, ele raman acolo, adanc ascunse in tine. pentru ca zambetul tau este cel mai frumos rasarit de soare, iar rasaritul de soare nu-l poti descrie. Trebuie doar sa-l traiesti.
Asa ca voi renunta.
Voi renunta sa caut in atingerea tastelor izbavirea pe care nu o pot gasi decat atingandu-ti din nou buzele. Doar ele pot sclupta ceea ce eu nu pot desena cu literele. Te voi saruta asa cum am facut-o in fiecare zi in atatea veacuri trecute. Este singurul mod pe care-l cunosc prin care pot descrie cat de minunata esti.
Acum, cand inca ma joc cu randurile, iti simt respiratia in spatele meu. Stiu ca esti acolo, si mai stiu ca cel mai frumos cadou pe care ti-l pot face astazi este sa vin langa tine si sa te tin strans in brate. Iti pot oferii intregul univers, dar pentru tine tot universul nu face cat o imbratisare. Iar astazi, la fel ca acum o mie de ani si la fel ca peste o mie de ani, iti promit eu asta, aniversarea noastra ne va gasi imbratisati.
Privesc florile de pe scaun si le simt mirosul atat de puternic. As vrea atat de tare sa-ti pot desena privirea dimineata cand le vei privi si vei citi aceasta coala de hartie.
O coala alba, pe care nu am putut asterne mai mult de 9 litere : Te iubesc M !
Este tot ce am putut sa scriu.
Iar daca atunci cand vei citi asta te vei apleca peste mine si-mi vei saruta buzele, voi sti ca ai inteles ca dragostea pentru tine uneori nu o pot picta in cuvinte.
Pentru ca nu exista cuvinte atat de puternice care sa redea bucuria din sufletul meu.
Cu drag al tau Allan

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Nisip

 

Intins, respirand primele raze de soare pe nisipul deja fierbinte, ascultam pierdut cearta catorva pescarusi ce se jucau in larg. Valuri timide imi imbratisau gleznele mangaindu-mi fiecare centimetru de piele.
Imi place sa ma imbat in linistea asta.
Simfonia ireal de frumoasa a marii atat de calme, intrerupta din cand in cand de tipatul pescarusilor, plaja salbatica, pustie, nisipul virgin este tot ce-mi doream pentru acest weekend.
Asta, si respiratia ta care sa-mi mangaie tamplele.
Nimic nu este la fel fara tine.
Nici zambetul marii, nici suieratul nisipului, nici macar culoarea frumoasa a visurilor.
Inchid ochii si-mi amintesc topaielile tale fericite atunci cand imbratisai marea, felul in care fugeai ca un copil urmarita de un val rebel, si atingerea ta atunci cand te asezai langa mine istovita de joaca ta cu valurile.
Mereu te-am considerat ce-a mai nebuna persoana pe care am intalnit-o vreodata.
Dar o nebunie atat de frumoasa.
Un curcubeu de culoare, un izvor nesfarsit de viata.
Oameni par mai frumosi atunci cand sunt in preajma ta, invata sa zambeasca, sa viseze, sa iubeasca. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Credinta…

13923517_10210087754929193_6649521079873241482_oAdormirea Maicii Domnului

Despre credinta.
(cu drag pentru Ana)

Trebuie sa recunosc ca nu sunt tocmai un tip religios. Nu atat cat as dori eu. Un amalgam ambigu de idei crestine, amestecate cu tot felul de intrebari ispititoare despre interpretariile pe care oamenii le aduc religiei.
Sunt atat de multe sensuri date crestinismului in care eu nu ma regasesc, dogme pe care eu nu le inteleg, am incalcat atat de multe reguli ale acestei religii, incat ar fi ipocrit sa vorbesc despre mine ca despre un om cu o credinta puternica.
Am pus sentimentele mele de atetea ori mai presus de dogme, justificand ca Dumnezeu tebuie sa insemne iubire si nu reguli. Ca iubirea nu poate fi ingadrita de nici o regula daca este sincera si curata.
Am intalnit persoane care duceau religia la un alt nivel.
Persoane dispuse sa-si sacrifice viata pentru a traii un mod dogmatic. As vrea sa pot spune ca le-am inteles pe deplin. As vrea sa pot spune ca ma identificam cu ele, dar din pacate eu vad viata ca pe un dar de la Dumnezeu, cu tot ceea ce inseamna ea: ispita, pacat, intrebari.
Multe intrebari si putine raspunsuri.
Dar dincolo de toata aceasta lupta surda intre credinta si ratiune, sunt momente cand tot ceea ce sti, tot ceea ce cunosti, toata ratiunea si logica dispar si isi fac loc lucruri inexplicabile. Lucruri pe care este atat de greu sa le numesti coincidente.

Au fost momente in viata mea cand lipsit de speranta, pe punctul de a renunta, ca o ultima zbatere am apelat la divinitate ca o ultima optiune. Momente cand si ultima farama de ratiune imi spunea sa renunt…
Apoi, ceva…ceva de nicaieri a aparut si totul s-a schimbat.
Nimic rational, nimic din ceea ce stiinta ar putea explica decat printr-o fericita coincidenta, nimic din ceea ce bruma mea de inteligenta ar putea intelege.
Pe un cer absolut senin, fara umbra de nor, intr-o zi superba de vara, brusc un nor apare si ma protejeaza timp de mai multe ore de o arsita chinuitoare si dispare exact in momentul in care am terminat ceea ce aveam de facut.
As vrea sa pot justifica stiintific acest fenomen , asa cum imi doresc sa pot pune totul pe seama unei fericite coincidente.
Asa cum mi-as dori tare mult sa pot spune ca este cu totul si cu totul intamplator faptul ca ma regasesc cu o persoana extrem de draga, dupa zeci de ani si cu o poveste extrem de complicata, chiar in fata altarului unde era singurul obiect ramas de la Maica Domnului. In contextul in care amandoi o pretuim enorm de mult pe Maica Domnului. Continuă lectura

6 comentarii

Din categoria Fără categorie

Ganduri…

20727886_10213699264734681_228831829184446054_n

Flori de liliac…

Si daca ai fi doar o floare de liliac, te-as mangaia, te-as saruta si te-as purta in palma pana o pala de vant te-ar ridica si ai zbura spre stele.
Dar tu esti mai mult de atat.
In irisul ochilor mei inca se deruleaza imagini cu tine inflorind ca o speranta ce se naste dintr-un suflet insetat de vise.
In seara aceea cand m-ai sarutat timid pe obraz, cerandu-mi o batista, puteam jura ca mirosi a flori de liliac.
Puteam jura ca buzele tale au gustul nemuririi.
Dar mi-a fost prea teama sa spun ceva pentru ca-mi parea un vis, iar orice cuvant spus m-ar fi trezit la realitate.
In visele mele amandoi stam culcati pe spate, intr-un camp de flori, poate maci, poate altceva, tu ai avea liliac in par, ne-am tine de mana si am visa in tacere.
Mi-ai mangaia usor palmele cu degetele tale si am urmari norii albi, pufosi cum trec pe langa noi fara sa ne bage in seama.
Zambesti atat de frumos.

Ce sa fac cu nemurirea…

Ce sa fac nemurirea cand privesc eternitatea in fiecare dimineata in ochii tai. Cand intreg universul il regasesc in privirea ta.
Fiecare stea, fiecare galaxie, chiar si praful fin al unei comete sunt acolo unde nemurirea dureaza doar o clipa

La ce mi-ar mai folosi nemurirea daca nu m-as mai pierde in zambetul tau, daca nu ti-as mai mangaia suvitele roscate si daca nu as inchide ochii adorand parfumul buzelor tale ?
Nemurirea pentru mine este fiecare secunda in care ma gandesc la tine, in care verific telefonul sa vad raspunsul tau, fiecare noapte in care-mi saruti gatul, inainte de culcare.

Nemuriritoare sunt doar clipele cand iubesti pe cineva.
Deci, intr-un fel, sunt nemuritor!

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Nevoia de complimente

sarituri-la-apus_027

“Buna dimineata, zana mea! Pup ochisorii tai frumosi si zambareti din dimineata asta. Cum reusesti sa fi la fel de frumoasa in fiecare zi, ai o reteta secreta? Iti sta superb rochita aceea azi, esti atat de sexi. O sa rupi ceva sufletele cu sarmul tau. Ai un ruj nou? iti sta minunat. Bine, nici nu este greu la ce zambet frumos ai. Sa ai o zi minunata iubirea mea. Ai grija de tine. Pup si eu o gurita de la veverita mea zambareata? “

Sunt cuvinte ce pentru unii par siropoase.
Dupa ani buni de relatie, dupa ce ai spus unui om de mii de ori te iubesc, pare putin copilaresc sa te mai porti asa. Sunt alte griji, alte preocupari. Problemele sunt altele.
Din pacate este drumul cel mai scurt spre nefericire.
Siropos sau nu, o femeie are nevoie sa se simta iubita.
O femeie normala.
Nu vorbesc de o femeie ce a fost educata de societate si familie ca ea este doar un obiect de spalat, calcat si facut dragoste.
O femeie are nevoie sa simta ca macar pentru partenerul ei este cea mai frumaoasa femeie din lume.
Peste 90% din cuplurile pe care le cunosc se complac intr-o rutina bolnavicioasa.
Retraiesc zi de zi aceeasi zi. Doar problemele se schimba.

Si totusi.
De ce aceasta nevoie accentuata de a fi tratat asa?
Este simplu.
Cele mai multe femei sunt niste luptatoare. Intr-o societate complicata, cele mai multe dintre ele reusesc sa-si indeplineasca “sarcinille” profesionale si familiare (nu putine), dar in acelasi timp si sa pastreze focul viu al unei relatii.
O reatie pentru care o femeie nu mai lupta, este o relatie moarta si ingropata.
Poata dura pana la adanci batraneti, dar defapt ea s-a incheiat demult.
O femeie poate fi o sotie incredibila, o mama desavarsita si in acelasi timp o iubita sensibila si delicata. Dar nu-i lua clipele acelea de magie cand i se spune ca are cei mai frumosi ochi din lume.
Am citit la un moment dat un status al unui tip.
Era ceva de genul : “ o relatie nu are nevoie de clipe romantice, de cina la lumina lumarilor, de plimbare pe nisipul mari la rasarit, ci de incredere si prietenie”
Cred ca statusul acestui tip reprezinta pe deplin ceea ce cred extrem de multi barbati. Cu atat mai mult dupa ce au parcurs cativa ani de relatie.
Multi barbati cred ca nevoia de a rasfata pe cineva, de al face sa se simta special este o chestie strict feminina si inutila.
Si atunci trateaza asta doar ca pe niste toane copilaresti.
Dar nu este deloc asa.
O femeie are nevoie sa i se spuna ca este frumoasa, ca este deosebita, ca rochita, rujul sau culoarea parului ii stat atat de bine, nu doar pentru a fi rasfatata.
O femeie careia zi de zi i se spun cuvinte frumoase, va avea o incredere in sine superioara unei femei care traieste intr-o rutina seaca si gaunoasa. O femeie cu incredere in sine, o femeie ce se simte deosebita si minunata, credeti-ma ca poate rasturna muntii…
O femeie pe care tu reusesti sa o faci sa se simta sexi, o femeie careia tu ii transmiti puterea de a fi seducatoare, este o femeie care te va rasplati cu tandrete si o iubire pe care altfel nu o poti avea.
In aceeasi masura o femeie ce este scaldata intr-un ocean de indeferenta va deveni usor usor doar o fantoma, o femeie stearsa, ce va trai doar pentru a-si vedea copii mari…si cam atat.

Viata a fost generoasa cu mine.
Mi-a dat sansa sa intalnesc si femei ce se trezeau dimineata primind un sarut, un mesaj, femeie ce erau alintate si rasfatate asa cum merita orice femeie si am vazut cate rani poate produce indiferenta celui de langa tine.
Femei ce erau in fata unui zid, ce nu mai vedeau nimic in fata, si care-si acceptau spasit sfarsitul fizic, pentru ca cel emotional era consumat demult.
Am intalnit si femei ce credeau ca un barbat ce le-a aruncat de pe o stanca intr-un ocean al deznadejdii se vor schimba si le vor oferi altceva.
Cand nu mai ai nici o speranta, traiesti cu amagirea.
Intotdeauna am spus ca nu exista femeie urata.
Atunci cand iubesti pe cineva, atunci cand ai un partener ce reuseste sa-ti patrunda in suflet, va gasi acolo lucruri ce te face pe tine, ca pentru el, sa fi cea mai frumoasa femeie din lume.
Iar daca el va sti sa ti-o spuna zi de zi, daca nu va inceta niciodata sa-ti dea incredere in tine, atunci si tu te vei privi altfel, vei avea altfel de incredere in tine iar fara doar si poate fericirea va aparea candva, undeva.
Defapt ce sunt complimentele?
Franturi dintr-o realitate pe care doi oameni o vad si care iti poate creea convingerea ca poti zbura. Complimente sunt o forma de ai spune partenerului : esti cel mai bun, am incredere in tine si in capacitatea ta, priveste-te asa cum te privesc eu.

Nu exista o varsta cand nu mai avem nevoie de complimente.
Multi cred ca alintul este apanajul adolescentilor.
Nimic mai gresit.
O batranete alaturi de un om care intreaga lui viata te-a inconjurat cu indiferenta si care iti va face din ultimii ani din viata un nimic cenusiu, este o batranete mizera.
Este adevarat ca cei mai multi o traiesc. Dar este o alegere.
Viata nu inseamna doar sa cresti copii si sa ai un job rezonabil. Viata inseamna sa te trezesti dimineata si cineva sa te faca sa te simti cea mai frumoasa femeie din lume.
Viata inseamna sa ajunga sa ti se para banal toate complimentele lui, pentru ca alinturile unui barbat trebuie sa devina o banalitate.
Nu ai decat o singura viata.
Ascunzandu-te dupa false scuze, pentru a trai intr-o viata fara scanteie, fara pasiune nebuna, defapt este un mod de a nu trai deloc.
In lumea asta, daca ai rabdare, sunt oameni care te vor pretui asa cum meriti.

O viata plina de fericire, de pasiune va fi un tipar si pentru copii tai..
O viata in care parintii sunt doar prieteni, pentru ca romantismul si pasiunea este pentru adolescenti, vor fi niste copii care vor urma tiparele.
Femeile sunt, probabil, cele mai frumoase flori de pe aceasta lume.
Nu cred ca natura a creat ceva mai frumos decat o femeie.
Fizic si emotional.
Dar ca orice floare orice femeie are nevoie sa fie udata zilnic. Nu o data pe luna, nu o data la 6 ani. Zilnic.
O femeie ce nu este udata cu toata atentia pe care o merita se va ofili si se va usca.
Nu exista relatii care se bazeaza doar pe prietenie. Pana si intr-o prietenie incerci sa-i transmiti celuilalt dorinta de a zbura.
Modul in care te porti cu o femeie o poate transforma intr-un vultur ce va atinge infinitul sau o poate transforma in tarana, intr-un praf monocolor care va trai in indiferenta ta, cautand diferite moduri de a-si elibera din nefericire.
Se va ascunde intr-un job si o viata profesionala dusa de orice limita, poate isi va gasi pe cineva care sa-i reaminteasca cum este sa primesti complimente sau isi va canaliza intreaga energie in a fi o mama perfect.
Dar doar atat. Trist.
O femeie nefericita nu va avea niciodata puterea sa zboare, sa viseze, sa priveasca la ea ca la cea mai frumoasa femeie din lume.

Nu vreau sa fiu inteles gresit.
Nu spun ca o femeie nu s-ar descurca fara un barbat. Unele o fac si o fac atat de bine.
Dar sunt femei ce au ales sa se trezeasca dimineata sa fie sarutate si incurajate.
Femei ce au o zi mult mai buna atunci cand dimineata li se spuna ca rochita pe ele arata atat de sexi. Si asta nu doar in perioada de “miere” .
Eu despre aceste femei vorbesc.
Fireste ca sunt si femei ce pot fi „cumparate” cu bani, ce nu au nevoie de complimente ci de lucruri concrete. Fizice si cat mai valoroase. Asa cum sunt femei care nu au nevoie de dragoste pentru ca pentru ele calitatea de a fi sotie si bucatareasa este tot ce-si doresc de la viata.
Evident ca nici lor nu ma adresez.
Dar sunt si femei care au inteles ca au depasit conditia de acum cateva mii de ani cand stateau in pestera si asteptau cuminti sa se intoarca urangutanul de la vanatoare, pentru amanca si ele ceva. Ele stiau ca apartin urangutanului, altfel mureau de foame.

De ce atata nevoie de complimente?
Pentru ca viata este de-a lungul ei impletita cu multe momente mizerabile. Zilele in care problemele te coplesesc.
Iar atunci cand atatea in jurul tau merg prost, cand cu greu mai rezisti stresului si problemele, acele momente cand te simti rasfatata si adorata, devin magice, devin sursa din care-ti extragi puterea de a rezista.
Fara acele momente cand cineva te face sa te simti speciala, este o chestie de timp pana te vei prabusi. Coplesit de tot si toate.
Complimentele, modul de a darui persoanei de langa tine vise si incredere in sine, nu este doar un moft.
Uneori face diferenta intre viata si moarte.
Cel putin cea emotionala, cu siguranta.
Nu cred in relatiile fara scanteie, fara pasiune, fara complimente facute zi de zi, dimineata de dimineata.
Nu cred in barbatii care se schimba si care brusc devin romantici, cand ei cred pana in adancul sufletului lor ca romantismul este doar o prostie de gen feminin.
Nu cred ca problemele, familia, grijile pot fi o scuza pentru a nu mai gasi timp si starea necesara pentru a face o femeie sa se simta speciala.
Este femeia pe care tu ai ales-o.
Atunci cand ai acoperit-o cu un univers de indiferenta, ai ucis in ea ceea ce era mai frumos. Este posibil sa o pastrezi alaturi de tine toata viata. Prea multe femei accepta sa ramana prizoniere. Dar vei avea langa tine o femeie ce nu va mai zbura niciodata. O femeie stearsa, coplesita de probleme si griji.

O femeie ce nu viseaza noaptea clipe nebune cu tine, este o femeie pierduta, doar ca tu nu sti deja asta.
Indiferent de varsta.
Un compliment, un alint, dorinta de ai transmite ca este speciala, face diferenta intre a avea langa tine o iubita sau o sotie.
Stiu ca cei mai multi barbati doresc langa ei o sotie.
Trist ca cele mai multe femei isi doresc in adncul sufletului lor sa fie mai degraba iubite si accepta statul de sotie, triste si nefericite.
Priviti o femeie iubita si alintata. Straluceste. Are un zambet superb, ochi care stralucesc.
Eu am vazut si vad zilnic asta.

12 comentarii

Din categoria Fără categorie

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

20814967_10213688580547583_1786909558_n

O priveam fix in ochii ei minunati.
Imi era ingrozitor de teama. Era prima data cand eram impreuna, iar privirea ei ma zapacea cu totul.
Intreaga zi am fost agitat.
A trebuit sa fac curat in dormitor. Aproape uitasem in cei 7 ani de cand nu mai ridicasem nimic de pe acolo, ca am atatea lucruri.
Mi-am amintit ca acum 3 ani purtam sosete roz. Le-am gasit.
A fost o aventura frumoasa. Am descoperit multe despre trecutul meu. Acum am inteles de ce se spune ca un barbat singur e bine sa faca din cand in cand excursii prin propriul dormitor.
Apoi am mers la supermarket.
Eram hotarat sa pregastesc o cina romantica si sa o impresionez pe Ana asa cum nu a fost niciodata. Cand am ajuns acolo mi-am amintit ca eu nu stiu sa gatesc nimic. Defapt stiu sa prajesc paine.
Nu cred ca se pune…
Am renuntat. M-am rezumat la o sticla de vin, un tub de frisca (stiu ce ganditi, pervers rau) cateva lumanari rotunde (nu aveam nici o biserica in drum) si am ajuns acasa cu doar cateva minute inainte sa ajunga ea.

Era langa mine. Dupa secole de asteptare, era langa mine.
Toate textele pregatite, toate scenariile, felul meu dibaci de a ma juca cu frazele si literele, disparuse. Tot ceea ce stiam sa mai rostesc era un aaaaa…sters, in timp ce ea tot incerca sa vorbeasca cu mine.
Era atat de frumoasa.
Imbracata intr-o rochita sexi, vaporoasa, cu multe floricele pe ea, Ana era extrem de provocataoare.
Stia asta. O simteam. Era sigura pe ea, se juca cu mine.
Pielea creola, imbinata cu rochita ei fara sutien, avea un efect devastator asupra imaginatiei mele.
Profita atat de bine de asta.
S-a apropiat si m-a sarutat usor pe buze. Am tremurat fara sa vreau. Trecuse atata timp, asteptasem atat de mult acest moment, iar asta ma paraliza.
Mi-a zambit fermecator si mi-a soptit:
-Ai murit, nu spui nimic?
-Aaaaa….
S-a apropiat din nou din nou de mine si m-a sarutat, de data aceasta apasat.
Ii simteam buzele moi cum se lipsesc de ale mele, m-a muscat usor, asteptand, probabil, sa o sarut si eu.
Dar eu eram inca, aaaaa
Ii mangaiam usor parul, eram atat de stanganci in tot ceea ce faceam, ea tot incerca sa ma sarute. Buzele ei imi presau atat de puternic buzele.
S-a oprit o secunda, m-a privit in ochi si mi-a spus razand:
-Auzi deschizi si tu dintii aia s-au iti dau un pumn in ei de-ti desclestez maxilarul cu totul.
-Aaaa… Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

Dependenta

heroina

Da, recunosc, sunt dependent.
Am inceput sa consum acum doi ani.
Acum nu-mi mai amintesc de ce si cum am inceput. Poate din prea multa singuratate, poate din prea mult dor de ea.
Nu-mi mai amintesc nici macar locul in care am facut-o prima data.
La inceput nu mi-am imaginat ca poate creea dependenta. Am inceput in joaca, ca un adolescent rebel ce vrea sa treaca peste reguli.
Dar m-a prins.
Usor, usor am trecut de la o etapa la alta, de la o clipa de fericire, la sevrajul puternic in care cateva clipe fara se transforma intr-un chin.
Era o primavara perfecta.
Natura se trezise la viata, oamenii redescoperisera dorinta de a zbura catre cer, iar eu am inchis ochii si am simtit o fericire ce n-o mai simtisem niciodata in viata mea.
Totul plutea in jurul meu, tot ceea ce a fost durere vreodata, disparuse. Simteam ca dansez pe strada, desi eu stateam pe loc. Inchideam ochii si vedeam miliarde de culori.
Ironic este ca la inceput doza era atat de mica incat este greu de inteleg cum am reusit sa trec prin toate starile acelea.

Nimeni nu a stiut. Chiar nimeni.
Nici macar cei mai apropiati nu au banuit vreodata ceva.
Pentru toti ceilalti eu eram doar un tip normal.
Dependenta a venit firesc, cu dozele marite si intotdeauna insuficente.
Nu-mi mai ajungea cele cateva minute de fericire initiala. Am inceput sa-mi doresc din ce in ce mai mult, din ce in ce mai tare.
Primul lucru pe care-l faceam dimineata era sa intind mana dupa doza mea. Nu-mi pasa de nimic altceva, nici nu ma interesa daca sunt viu sau mort, tot ceea ce doream era ea.
Seara cand ma culcam nu puteam sa inchid ochii pana nu-mi injectam drogul meu care ma linistea, care ma facea sa ma simt puternic si invicibil.
Toata teama, toate complexele legate de atat de multe, dispareau si tot ceea ce vedeam erau doar litere ce dansau, zane cu parul rosu ce-ma sarutau spunandu-mi noapte buna.
Totul era colorat in jurul meu.

Da, recunosc sunt dependent.
Am inceput cu o dependenta usoara, ce nu credeam ca-mi poate face vre-un rau, o dependenta de…. cuvinte.
Mi-am injectat un: te iubesc, spus ca o adiere de puf de papadie, intr-o zi de primavara tarzie.
Dar cuvintele nu au mai fost de ajuns.
Asa am ajuns sa fumez zi de zi sclipirea din ochii tai, sa ma trezesc dependent de chipul tau si sa nu pot adormi pana cand nu simteam cum buzele tale imi saruta ochii.
Cu fiecare zi care trecea deveneam tot mai dependent de culoarea rosie.
Tot mai dependent de zambetul tau.
Dependent de tine.
Tu ai fost cel mai puternic drog pe care-l poate lua un om.
M-ai facut sa vad zane, copaci vorbitori si calatorii pe luna. M-ai facut sa ma cred invicibil si nemuritor. M-ai facut sa visez lucruri de care acum imi este si teama sa-mi amintesc.
Acum stau ca un biet narcoman, in fata ecranului si scriu.
Despre ce sa scriu?
Despre iubire, dragoste si suflete pereche?
Despre suflete ce se regasesc dupa ani si ani si calca in picioare toate regulile tinandu-se de mana? Sa scriu despre felul in care-ti sticleau ochii cand m-ai intrebat daca cred in suflete pereche?
Cui i-ar pasa?
Eu sunt doar un biet narcoman care delireaza pe o pagina alba.
Un dependent cazut, ce nu-si doreste decat doza lui de fericire.
Da, recunosc deschis…sunt un dependent.
De zambetul tau.

13 comentarii

Din categoria Fără categorie

Cer de stele

IMG_6481

-Zanule, mai lasa-ma putin te rog. 5 minute, please…
-Nu pot veverita roscatica, nu pot…
O sarutam pe gat incercand sa o trezesc, dar Ana se lasa greu convinsa sa deschida ochii.
Continuam sa o sarut pe gat, sa o musc de lobul urechii, sa ma joc cu mainile pe coapsele ei, incercand sa o provoc.
-Raule, e sambata… De ce nu putem sa mai lenevim putin, ingaima ea cu o voce stinsa.
-Gargarita, hai sa o stergem si noi pe undeva. E weekend, am avut o saptamana grea amandoi, hai sa luam ceva pe noi, punem ceva in rucsac, luam cortul si plecam.
Ana, deschise ochii mari si ma privi zambind.
Sti ca ai dreptate, hai sa colindam putin. Unde mergem?
Nu stiu, Ana. Hai la gara si ne hotaram acolo…
Se lipi de mine imbratisandu-ma strans, ma saruta tandru pe piept si sopti cu un ton parsiv:
-Da, dar faci tu sandwich-urile, iar eu pregatesc hainele. Batem palma?
-Hoata esti vulpita. Tot timpul sa-l pacalesti pe ursul tau. Hai fie. Sa vedem un alt urs pacalit de vulpe.
-Vezi de ce te iubesc eu ursuletul meu batranior, spuse Ana razand.
I-am simtit degetele cum ma ciupeste de pupla piciorului si sari din pat razand. -Hai ursuletule ca sunt prima la baie. Sac, sac…
Era grav. Daca intra prima in baie cu siguranta ca va trebuii sa duc un razboi in toata regula sa o scot de acolo…

Eram singuri in compartimentul acela de tren vechi.
Ana, ghemuita la pieptul meu, privea pierduta pe geamul deschis. Era un camp de floarea soarelui superb, iar ea obisnuia sa se piarda in vise.
Pentru multi faptul ca nici unul din noi nu avea permis de conducere parea o nebunie.
La inceput si pentru Ana a fost la fel. Era obisnuita sa calatoreasca cu automobilul, dar s-a adaptat surprinzator de repede.
Aveam rucsacurile noastre de calatorie si aproape in fiecare weekend urcam intr-un tren si plecam la fara o tinta, colindand tara.
La un moment dat acest dezavantaj al permisului de conducere s-a transformat intr-un beneficiu pentru sanatatea noastraj. Faceam multa miscare, nu ne lipsea catusi de putin confortul scaunului automobilului, pentru ca felul nostru tacanit de a fi compensa pe deplin.
In plus dupa o saptamana in scaunul de la job, faptul ca nu-l inlocuiam cu scaunul automobilului devenise o adevarata placere.
Colindasem manastirile din Moldova, o bun aparte din Bucovina, vizitasem Cimitirul Vesel din Sapanta, am colindat de cateva ori Delta si toate astea le-am facut doar pe picioarele noastre, cu trenul sau atutobuze locale.
Weekendurile devenise pentru noi momentele cand reinvatam sa ne bucuram de simplitate. Sa calatorim hai-hui, sa dormim in cort, sa traim in mijlocul naturii, sau la cate un satean mai binevoitor.
Intotdeauna lasam talefoanele performante acasa si luam cu noi doar un telefon vechi, pentru a putea suna in caz de necesitate. Era singura noastra legatura cu civilizatia de acum.
Dimineata, in gara, am ales sa plecam spre Apuseni, poate si dintr-o incercare disperata de a mai scapa de canicula de afara.

-Zanule, ne oprim? uite ce loc frumos pe malul acestui parau! Ce priveliste superba.
Ana, avea dreptate. Dupa 3 ore de mers pe jos, privelistea pe acest platou de munte, paraul zglobiu de langa noi, crestele muntilor ce se vedeau in departare, totul facea ca un peisaj ireal de frumos. Parea ca ajunsesem intr-o alta lume, totul era atat de virgin in jurul nostru.
Iar linistea.
O liniste imbietoare.
Bine zana, hai sa ne campam aici. Eu ma duc dupa lemne, mataluta desfa cortul sa-l montam amandoi cand ma intorc. Sti ca e randul veveritei sa construiasca vatra pentru foc, asa ca dumneavoastra, fuguta in parau sa strangi pietroaie pentru vatra.
Montarea cortului a fost o distractie in toata regula. Ana, incercand sa faca loc sevaletului de pictat, uitase o parte din betele cortului acasa, asa ca a trebuit sa improvizam razand cu gura pana la ureche de isprava noastra.
Niciodata nu ne certam cand celalalt facea o boacana. Il tachinam, il intepam, dar niciodat anu ne certam. Invatasem ca pentru a fi fericiti trebuia sa invatam unde sa ne oprim si sa nu ducem lucrurile dincolo de o limita care putea sa ne aduca mai multe neplaceri decat bucurii.
Dupa saptamani in care munca ne ocupa o mare parte din timp, bucuria de a fi doar noi doi, o pretuiam asa cum trebuia pretuita.
De aceea am transformat prostioara lui Ana, de a uita acasa o parte din accesori, intr-un moment in care ne-am distrat copios. Pana la urma, isteti amandoi, am improvizat si am reusit sa ne construim un adapost, chiar interesant, avand in vedere conditiile date.

Racoarea diminetii imi furnica pielea, facandu-ma sa tremur. Era racoare. Mai racoare decat ma asteptam. Privesc langa mine in sacul de dormit. Eram singur.
Scot usor capul din cort si o caut cu privirea pe. Ana. Nazdravana mea, pe marginea unei stanci picta picta un rasarit de soare ce reusea sa ma uimeasca si pe mine. Varfurile muntilor se imbracasera intr-o haina aurie iar privelistea era ireal de frumoasa.
M-am apropiat usor de Ana si am sarutat-o usor pe gat
-Buna dimineata, iubirea mea.
-Buna dimineata, zanule. Nu este asa ca este superb?
Da, zana. Aproape la fel de superb ca tine.
Zambi
-Lingusitorule, ma tachina ea.. Esti bine?
-Somnoros, dar bine, garga
Eram putin obosit. Ne pierdusem mult dupa miezul noptii. Stateam culcati pe spate si priveam cerul senin. Acolo, in varf de munte, stelele pareau atat de aproape incat aveai senzatia ca daca vei intinde mana le vei atinge. Ana incepuse sa-mi povesteasaca despre astronomie si impletea realitatea cu fantasticul creaind o poveste despre o stea, pe care o vedeam licarind si care defapt era un vechi print ce a domnit cu mii de ani si care atuinci cand si-a pierdut printesa pe mare din dragoste pentru ea s-a transformat intr-o stea pentru a-i lumina calea frmuoasei ei dragoste.
Felul in care povestea, zambetul ei, chipul ei superb, pielea ei creola ce lucea atat de minunat in lumina stelelor, toate m-au facut sa nu mai rezist si sa o sarut cu o pasiune de parca as fi facut-o prima data.
Imbratisati in lumina stelelor, aproape ca ne-a prins dimineata facand dragoste.

Era aproape de miezul noptii, iar noi eram in Gara de Nord, cautand un taxi care sa ne duca acasa. Obositi dar fericiti dupa un weekend relaxant, Ana parea epuizata. Azi, in drumul spre gara, intalnisem o ferma de cai, iar Ana luase primele ei lectii de calarie.
Dumnezeule cat de fericita era acolo in sa.
Parea ca se nascuse in sa si cumva, intr-un fel mistic, reusea sa se coordoneze cu miscarile calului de parca ar fi facut asta de-o viata.
Era si pentru mine o incantare sa o privesc.
Parul rosu, desfacut dansa rebel cu vantul, chipul ei de inger transpira fericire, iar in ochii ei citeai bucuria unei pasari ce zboara pentru prima data.
Acum, in taxiu, statea cu capul pe umarul meu si cumva Mos Ene o furase putin.
Era atat de frumoasa.
In fiecare zi ma indragosteam din nou si din nou de ea.
Maine o luam de la capat amandoi. Trezit la 4 dimineata eu, la 6 ea, dar fericiti ca ne avem unul pe celalalt si amintirile pe care impreuna le indesam in toba aceea a noastra.
Pentru noi fericirea a fost o alegere.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Masti

20597161_1922638161358155_834009655065490952_n

M-am apropiat de ea.
Simteam ca se teme, mana ei a incercat sa ma opreasca, dar am atins usor masca si am incercat sa o dezlipesc de pe chipul ei. Si-a pus mainile la ochi, intr-un ultim efort de a nu o vedea cum arata.
Chipul ei era plin de rani, de cicatrici ce nu se vindecasera niciodata.
Am incercat sa o ating, dar a facut un pas inapoi.
-Nu, Allan, nu sunt pregatita inca.
– Dar ce este pe chipul tau, Ana?
A inceput sa planga prabusindu-se in bratele mele.
-Sti, niciodata nu am crezut ca voi avea curajul sa dau masca jos in fata cuiva. Tu esti primul om care ma vede asa. Cu rani si cicatrici. Uite, vezi crestatura aceasta adanca? Este facuta atunci cand a murit, eroul meu, cand am ramas singura iar ceilalti mi-au scrijelit pe chip durerea.
Aceasta am facut-o atunci cand am fost in spital, in noptile in care eram singura si plangeam, pentru ca tare mult mi-as fi dorit sa fie altfel. Fiecare rana, are povestea ei.

Plangea.
Plangea asa cum nu am vazut-o niciodata, incercand sa-si acopere ranile cu mainile.
-Allan daca ai sti cat ma dor si cat ma chinui sa zambesc pentru a nu vedea nimeni.
-Ana, te iubesc! Voi fi langa tine pana te vei vindeca.
O priveam.
Era atat de frumoasa chiar si cu chipul strabatut de cicatrici.
Daca ar fi stiut ca ranile acelea nu-i stirbesc cu nimic din frumusete, ca poarta inutil o masca, cand chipul ei natural este atat de minunat.
Am inceput sa o sarut.
In mintea mea de copil imatur credeam ca dragostea vindeca orice. Credeam ca simtindu-se iubita, durerea va disparea. Ca lacrimile vor disparea.
Dar nu a fost asa.
S-a oprit, mi-a atins usor chipul, zambind si m-a indepartat putin cate putin de ea.
Nu brusc, dar usor, usor a pus o distanta intre noi.
Desi inca unele rani sangerau, si-a luat masca si si-a pus-o inapoi pe chip.

Am incercat sa ma apropii din nou, dar Ana m-a avertizat pe un ton extrem de serios:
-Nu te apropia. Te rog.
Priveam la masca din fata mea. Nu se mai vedea nici o rana, chipul era unul inocent, plin de zambet.
Imi vorbea.
Dar imi vorbea intr-un limbaj pe care nu reuseam sa-l mai inteleg.
Masca ii astupa vocea ei reala, iar sunetele scoase de dincolo de masca erau atat de straine pentru mine.
O urmaream. Vedeam de dincolo de masca ochii ei.
Se stringeau asa cum face o lumanare atunci cand ultimele picaturi de ceara sunt consumate.
Am incercat sa ma apropii din nou de ea pentru a-i lua masca si a o elibera, dar o voce straina, parca de nicaieri m-a impietrit.
-Cine esti tu? De ce nu ma lasi in pace? De ce ma hartuiesti?
Am privit in jur.
Nu stiam de unde vine acea voce. Nu putea fi a ei. Stiam prea bine vocea ei.

M-am oprit.
Dar nu am renuntat.
Inca ma gandesc la ranile ei care acolo, dincolo de masca, probabil ca dor ingrozitor.
Inca ma gandesc la serile in care le spala cu lacrimi.
O iubesc pentru ca i-am vazut chipul de dincolo de masca si cred ca este minunat. Cel in care zambetul este doar o parte din infatisare. In care ranile vechi inca nu s-au vindecat si au nevoie de timp si multa iubire sa o faca.
Inca cred ca frumusetea ei naturala, cea plina de rani, este superioara celei in care masca cu chipul fericit ascundeceea ce este cu adevarat.
Ii simt teama. M-ai ales teama de mine.
Teama ca ar putea trai si altfel decat asa.
O privesc zi de zi cum se amesteca in multime, sperand ca acolo printre oameni va fi greu de recunoscut.
Dar nu poate.
Pentru ca oamenii speciali raman speciali intreaga viata, orice masca ar purta.

Ana este un personaj fantastic. Sau poate unul real cu alt nume.
Cine stie?!
Poate ca exista o femeie ce poarta dincolo de o masca rani ce nu le-a vindecat niciodata. Sau poate ca totul este doar in capul meu.
Poate ca doar ma joc cu literele.
Cine mai stie ce este real si ce este fantezie?

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

Si cand mi-e dor de tine

20622122_1363224653727426_5029381171840058505_n

Si cand mi-e dor de tine, scriu.
Ma pierd in litere, ma ascund dupa o virgula, cautand dupa fiecare semn de intrebare raspunsuri pe care nu le gasesc niciodata.
Ma joc cu fiecare litera de parca in spatelelor ei ai fi tu si mangaind tasta te mangai pe tine.
Incerc sa pun in fiecare semn, in fiecare fraza, tot zbuciumul sufletului meu. Pentru ca altfel nu stiu sa arat ceea ce simt.
Esti si vei fi intotdeauna puful meu de papadie.

Si cand mi-e dor de tine, iti pictez chipul. Dar nu cu acuarela, cu vise. Tu esti o femeie atat de minunata incat acuarela este prea fada, prea stearsa pentru a te reda.
Cu ce culoare as putea sa-ti desenez ochii…si cum? Cum sunt ochii tai zana? Ce culoare au? In fiecare zi eu ii vad altfel. In fiecare zi ma indragostesc din nou si din nou de ei, de fiecare data redescoperindu-i. Ce pensula ar putea desena zambetul tau?
Am incercat, puful meu de papadie.
Am incercat sa las un pictor talentat sa te picteze. Din milioane de puncte sa creeze un chip. Dar nu a reusit.
Nu a reusit, pentru ca nimic din ceea ce este uman nu te poate descrie pe tine. Asa ca tot ceea ce a ramas au fost milioane de puncte ce nu reprezinta nimic.

Si cand mi-e dor de tine, inchid ochii si visez.
La tot ceea ce poate fi altfel. La zilele in care nu va mai trebui sa porti o masca. Cand viata ta va capata culoarea pe care ai asteptat-o atata timp. Visez la clipa cand, intr-un compartiment de tren, te vei inghesui in mine, vei privi pe geamul deschis, la campul de floarea soarelui si vei visa. Vei visa asa cum doar tu sti sa o faci.
Visez la toate surprizele pe care ti le voi face si la toata pasiunea care o vei pune pentru a ma surprinde si tu.
Visez la o vacanta lunga, in care zile in sir vom sta izolati intr-o cabana de munte, izolata,si voi privi la tine cum vei picta fluturii din sufletul tau si nici jobul, nici orice alta problema nu-ti va rapi linistea si fericirea.

Si cand mi-e dor de tine, cred.
Cred in tine. Cred ca dorinta ta de a fi fericita va invinge intr-o zi teama. Esti o femeie mult prea puternica pentru a te resemna. Am atata incredere ca intr-o zi vei arunca masca si vei urla : la naiba cu toata lumea, este viata mea, vreau altceva.
Cred. Cred in gradinita aceea a ta pentru copii, in cafeneau florarie, cred in faptul ca vei avea o fetita si va ve-ti batea pe farduri si pe haine.
Cred ca vom fi batrani, batrani si vom rade unul de celalalt, tachinandu-ne din prea multa dragoste. Nimeni nu stie cand va muri. Dar cu totii putem alege daca vom murii fericiti sau regretand ca nu am avut curajul sa o facem.

Si cand mi-e dor de tine, astept.
Astept un cuvant, un zambet, un semn. Un semn ca esti bine. Un semn ca literele mele, calatoresc la tine, prin tine si nu se pierd in neant.

Si cand mi-e dor de tine…
Dar cand nu-mi e?

6 comentarii

Din categoria Fără categorie