Arhive pe categorii: Realitate

Parti din realitate

Pierdut trandafir, găsit câine

cupid-846939_960_720

Priveam derutat cutiile scrisorilor, realizând mult prea târziu că habar nu aveam la ce apartament stă.
Ce-o fi fost în capul meu?!
Era 5.30 dimineața, rătăcit într-o scara de bloc, fără să stiu mai nimic despre ea, cu o floare ascunsă sub haină, ca un adolescent tâmpitel, îndrăgostit până peste cap de colega lui de bancă.
Cred că am luat-o razna.

Totul a fost o nebunie.
Într-un București pustiu, cautând disperat un taxi ce nu a dorit să-și arate frumoasa lui culoare galbenă, fără transport în comun, aerul rece a fost singurul camarad de drum până la blocul ei.
A…, și un maidanez care m-a însoțit vreo două stații, nehotărât dacă să mă muște sau să facă mișto de mine, amuzat că mă plimb ca pupăza în noapte.
Până la urmă a abandonat, plictisit și el să meargă atât pe jos.

Fiecare fărâmă de rațiune din mine încercase să mă convingă îndelung că-mi trebuie o cămașă de forță, albă, apretată, cu mânecuțe legate la spate, dar eu continuam să visez că oamenii au nevoie de pasiune și un strop de tăcăneală pentru a se simți întregi.
Iar neuronii raționali nu au reușit niciodată să câștige lupta cu cei apretați cu aracet.
Așa că iată-mă aici.

Am privit telefonul și am observat că intrase online.
Asta nu era bine deloc. Probabil urma să plece, iar eu nu aveam nici cea mai vagă idee unde să las trandafirul.
Să urc până sus era mult prea riscant
Am auzit liftul chemat și am decis să las trandafirul pe scară.
Dacă era ea, atunci va trebui să joc mai des la loto, dacă nu, asta e, poate repetă aștia 14 februarie și anul viitor.

M-am îndepărtat privind insistent spre ușa din scara blocului.
Speram să fie ea.
Îmi imaginam chipul surprins, trandafirul în mână și un zâmbet cât tot universul. Stia. Era mult prea isteață să nu știe.
Dar nu a ieșit nimeni.
Minute în șir nu a ieșit nimeni.
Într-un târziu a ieșit un domn. Cu mâinile goale. La câteva minute altcineva.
Tot cu mâinile goale. Probabil că trandafirul meu era deja într-o altă vază. Sau poate sub o geacă.
Am plecat, mă astepta câinele.
Era o dimineața rece de Valentine’s Day

Reclame

9 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Clișee despre bărbați

mongoli-1.jpg

 

Prins cu ceva probleme personale, câteva zile am intrat pe fugă pe blog. Am scris putin, mai mult republicând.
Și totuși…
Un text răsfoit în seara asta pe internet a reusit să scoată de sub televizor tastatura, împingându-mă de la spate să scriu câteva lucruri despre clisee.
Clisee despre bărbați.

1.Bărbații sunt niște vânatori de fuste, monocolori, insensibili, la fel de romantici ca un bătrân cimpanzeu de la zoo.
Bărbatul adevărat emană prin toți porii lui putere și duritate nu sentimentalism și slăbiciune.

Mi-ar lua o zi să scriu o listă întreagă de bărbați care au rămas în istorie prin operele lor de o sensibilitate desăvârșită.
Muzică, pictură, literatură.
Bărbații nu au fost doar niste vânători exceptionali. Ei au știut să îmbine latura lor dură, animalică, necesară în vremuri în care viața și moartea erau despărțite de un fir de nisip, cu parfumul unei sensibilități desăvârșite.
Apoi s-a întâmplat ceva.
Războiul, expedițiile, granița aceea fină între viață și moarte, au dispărut.
Așa a apărut bărbatul de sală.
Bărbatul frustrat, privind în urmă la strămosii lui, temător că-și pierde supremația ca parte dominantă a acestei specii.
Femeia, dintotdeauna mai puternică emoțional decât barbatul, nu a făcut altceva decât să se adapteze la noua realitate.
Ea poate vâna si cuceri singură, nu mai are nevoie de un barbat pentru asta, dar are nevoie de un partener care să o susțină și să o facă să tresare altfel decât cu sabia.

2.Un alt cliseu întalnit în seara asta:
“Eu ştiam că, în cazul bărbaţilor, dragostea la prima vedere se numeşte erecţie,”

Asta vine tot din trecut, din vremuri în care bărbații nu erau recunoscuți prin fidelitate.
Vreau să faceți un exercițiu de imaginație.
Speranța medie de viata a unui barbat era de până în 30-40 de ani. Războaiele, molima, expeditiile. O cruciadă până la Ierusalim, dus-întors, plus cafteala cu arabii, putea dura ani intregi. Un stagiu militar în armatele regulate era între 5 si 10 ani. Era firesc ca viața sexuală a unui bărbat să nu fie tocmai una monogamă.
Dar.
Ce legătură are asta cu bărbatul modern care cel mai lung drum îl face până la piață sau la mall?

Poate părea surprinzător pentru mulți, dar vă asigur că sunt extrem de mulți bărbați selectivi care nu au erecție la prima duduie vopsită și plastificată care-și unduie formele.
Da, unii din noi am evoluat. Ne dorim alături o femeie care să trezească în noi mai mult decât o banală erecție. Ne dorim mai mult decât o partidă de sex sub șaua calului.
Nu neg masa de bărbați ce-și măsoară penisul cu rigla dimineața și care după fiecare cucerire împarte cu ceilalți detaliile intime, eventual cu poze, despre noile cuceriri.
Bărbați cu mize mici în viață .

Ar mai fi multe clisee despre care as vrea sa vorbesc, dar timpul s-a cam scurs.
Poate alta data.

PS: Despre vulgaritatea gratuită, senzația stranie că toți suntem dealeri de droguri sau foști pușcăriași care folosesc organul sexual ca mod de a se face înțeleși, ar trebui sa vorbim sau acceptăm limbajul de spelucă insalubră ca un mod de a relaționa?

9 comentarii

Din categoria Realitate

Ghimpi de gheață

 

edit

Eram atât de gelos pe raza de lună ce-ți săruta fruntea jucându-se printre firele de păr rebele ce-ți acopereau ochii. Habar nu avea cât de privilegiată este.
Atâtea nopți lângă tine.
Bucle de păr castaniu se revărsau pe perna de un albastru ireal.
În lumina aceea difuză, lăsate libere, de un șaten aproape perfect, cautau cu arogantă să rupă în mine orice urmă de rezistentă.
Întotdeauna am adorat părul tău, lung, în culoarea lui naturală.
Este dulcele meu supliciu.

Am vrut să-i scriu azi. Să o întreb de tine. Să stiu dacă esti bine.
Cred ca am tastat mesajul de cel puțin trei ori, apoi l-am șters, ezitând să mai deranjez în locuri unde nu sunt dorit. E mai bine asa.
Ea oricum nu ar întelege.
Uneori în crengile de gheața, în desișul de ghimpi din jurul nostru e mai bine să nu intri.
Acum orice gest ar putea aduce răni sângerânde.
Intuneric. Nu vreau asta.

Ploapele iți tresăreau agitate, semn că încă sunt lucruri ce nu-ți dau pace.
Sunt nopți când te privesc încercând să te întâlnesc.
Prin plasa de gheața caut sa-ți ating ușor mâinile să simți că încă sunt aici. Că nu am plecat niciodată.
Și Luna asta care-ți desenează atât de perfect chipul.
Albastru.

Ai grijă te tine, suflet.

8 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Rătăcit printre litere…

 

50679470_1903386679787470_8822638050401058816_n

Ne îmbrăcăm din ce în ce mai des în clisee.
Într-o lume care naște influenceri mesianici în fiecare zi, trenduri și branding cu ușurința dospitului covrigilor cu sare, dacă nu te alături valului te trezești marginalizat. Felul în care te îmbraci, în care te porți, modelul telefonului sau a teneșilor din picioare nu mai este doar o alegere, este un mod de a-ți demonstra statutul social.
Succesul se măsoară în bunuri și nu în cunoștințe.

Bărbatul modern nu mai are nimic din romanticii nebuni ai secolului trecut.
Acum masculinitatea excelează prin vulgaritate și mârlănie. Bărbatul seducător este obligatoriu tupeist, misogin, lipsit de sensibilitate. Foarte direct.
Suge-o, Ramona! nu este întâmplător biblia omului modern.
Ne place noroiul pentru că este mai ușor de atins decât norii.
Bunul simț și educația cere timp, bădărănia o înveți din mers.

Am început să scriu în joacă.
Fără prea mult talent, am ales să desenez litere ca unic mod de a-mi descătușa timiditatea.
Apoi m-am îndrăgostit.
O iubire interzisă, o femeie de o inteligență sclipitoare, iubitoare de frumos. A trebuit să învăț să transform cuvintele în flori albastre de câmp, în puf de păpădie încercând să deschid punți spre un univers în care iubirea și pasiunea vindeca răni.
Rătăcit printre litere s-a transformat.
În timp a devenit mai mult decât o simplă declarație de dragoste.
A devenit un mod de a merge contra curentului.
Un mod de a demonstra că masculinitatea nu vine la pachet cu vulgaritatea, tupeul și mârlănia.
Că poți scrie decent fără să folosești sau să faci aluzie la organele tale sexuale

Chiar dacă nu întoteauna reusesc să imprim rândurilor mele calitate, Rătăcit printre litere va rămâne o oază de imaturitate, fantezie și pasiune.
Va continua să critice clisee, oamenii superficiali, limbajul specific boschetarilor, încercând să demonstreze că bunele maniere, sensibilitatea, mângâierea prin cuvinte nu țin întotdeauna de gen.
Poate că….
Poate că măcar un puști va citi textele mele și va deveni un bărbat manierat, sensibil și cu mult bun simț. Un bărbat care va ști să-i vorbească iubitei și fără să lege la trei cuvinte, obligatoriu organul lui sexual.
Poate că…

Pentru toți cei care vă regăsiți in textele mele, dacă doriți să mă urmăriți o puteți face  aici:

wordpress: https://albertaiconty.wordpress.com/

facebook: https://www.facebook.com/AlbertAiConty/

instagram: https://www.instagram.com/ratacitprintrelitere/

 

sursa photo: internet

 

13 comentarii

Din categoria Realitate

Umbră

facebook_snapseed

Încercam să-mi feresc pielea dalmată de razele soarelui mult prea puternic, dar în mulțimea aceea era aproape imposibil.
Căutam cu privirea un nor stingher, avid de un strop de umbră.
Fără acel petec de cer care să îmblânzească puțin fiara de foc, mult nu mai puteam să stau.
Pielea, deja rosie, clocotea de furie rezistând cu greu torturii.

20 de ani de așteptare și acum ne despărțeau doar câțiva metri.
I-am surprins privirea cautându-mă și instinctiv m-am ascuns după persoana din fața mea.
Nu am știut să reacționez altfel.
Sentimente confuze, un amalgam de teamă și fericire îmi măturau gândurile, amintindu-mi de trăiri adolescentiene.
Tot la cațiva metri de ea.

Am văzut-o cum coboară scările venind spre noi.
M-a surprins.
Stiam că ține la mine, dar trecuse atât de mult timp de când cineva nu-și mai riscase liniștea pentru a-mi arata asta. Gestul ei m-a luat pe nepregătite.
M-a privit, zâmbindu-mi inocent.
Eram blocat.
Incapabil să rostesc câteva cuvinte, să mă apropii de ea, o priveam pierdut ca un copil fâstâcit în prima zi de școală.

Mult timp m-am întrebat de ce m-am comportat așa în după amiaza aceea.
De ce nu m-am apropiat de tine să te îmbrățisez sau să te sărut discret pe obraz. De ce nu am răspuns curajului pe care tu l-ai avut, cu un zâmbet.
Nu știu! Sincer nu știu.
Obsesia mea de a nu-ți crea probleme, chiar și fără voia mea.
Teama că ești privită…
Dumnezeule, și cât de mult îmi doream atunci să-ți ating mâinile!

Încă merg pe stradă și te caut cu privirea.
Te văd în multime, în fiecare chip colorat, fiecare femeie care zâmbește.
În toți oamenii diferiți.
Pozele tale, în care te strâmbi ca un copil tăcănit, îmi amintesc de ce m-am îndrăgostit de tine. Pentru că în venele tale nu curge sânge, ci nebunie pură.
Tu ești muzică, dar ești un solo de chitară dement, a cărei vibrație doar un alt nebun o poate simții până în adâncul sufletului.

A început să plouă. Îți amintești?!
De nici unde, nori cenușii ne-au răcorit sufletele..
Povestea noastră a fost o sumă de miracole pe care puțini le-ar înțelege.
Poate uneori nici noi.
Atunci, privindu-te de dincolo de gard, mi-am făcut o promisiune.
Nu voi renunța niciodată să cred în tine.
Voi fi acolo, lângă sufletul tau, pentru totdeauna.
Chiar și doar ca o umbră.

4 comentarii

Din categoria dragoste, Realitate