Arhive pe categorii: umanitar

Ana

84193268_2680343172020383_7367601184619626496_o

Ana
(4 februarie- Ziua mondială a luptei împotriva cancerului)

Cu foi de hârtie A4 în mână, alergând din trotuar în trotuar, prichindeii aceia agitați nu aveau cum să nu-ți atragă atenția. Stingheri, dar hotărâți, micuții împărțeau fluturași luptând pentru o cauză pe care nu știu cât de bine o înțelegeau.

Așa am cunoscut-o pe Ana.
Ana, o puștoaică de 14 ani, baschetbalistă, lovită crunt de ceea ce pare de neimaginat la un copil. Cancer.
Impresionat, am intrat în cursa asta inumană pentru a salva în prima fază piciorul pustoaicei, apoi viața.
Am pierdut lupta. Nu am putut face suficent de mult (deși banii s-au strâns) si asta m-a marcat și o să mă marcheze toată viața.

Azi este 4 februarie, ziua internațională a luptei contra cancerului.
Ziua asta nu ar trebui să existe (așa cum mult întuneric nu ar avea ce căuta în viața noastră), dar există.
Familii, destine, suflete frânte.
Deși am continuat să mă implic în campanii de lupta similare, eu însumi ajungând să trec prin asta, Ana a rămas o rană care nu s-a vindecat niciodată.

Atunci când rătăcești prin iad, înțelegi că boala nu se vindecă doar cu poze pe internet  sau donații ipocrite. E nevoie în primul rând de suflet. Să fi acolo, să spui un cuvânt de încurajare, să întelegi durerea celui care trece prin infern și a familiei lui.
Da, într-o societate în care toți dumnezeii motivatori repetă obsedant să te preocupi în primul rând de fericirea ta, e dificil să cauți în tine frânturile de empatie care ar trebui să vindece rănile celorlalți.

Ana ar fi fost cu siguranță o adolescentă încântătoare. Sportivă, frumoasă, inteligentă. Rămâne o parte din mine care s-a pierdut irecuperabil.
Azi, de ziua internațională împotriva cancerului, gândurile mele merg în primul rând spre ea.
Spre ea și spre zecile de mii de Ana necunoscute, Dumnezeu să le aive în pază.
…iar pentru cei care încă luptă, nu incetați niciodată să credeți.

6 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fără categorie, Ganduri, Realitate, umanitar

Aleargă de mână cu mine

refacuta

Undeva, nicăieri și pretutindeni, există o lume puțin cunoscută unde trăiesc cele mai frumoase suflete. Un glob de sticlă invizibil îi protejează de răutatea noastră, iar pe noi de libertatea desăvârșită în care trăiesc ei.
Ai cunoscut vreodată un copil autist?
Este o poveste incredibilă, cu zâni si zâne, cu dragoni și flori ce șușotesc la ureche cuvinte pierdute dintr-un alt univers.

Autismul nu este o boală. Este doar un alt mod de a percepe realitatea, de a vedea lucruri care nouă ne este imposibil să le mai înțelegem. Autismul este modul în care universul ne trage de mânecă șoptindu-ne să nu creăm bariere între realități diferite.
Acești copii minunați au nevoie de un loc al lor, o casuță magică unde copacii vorbesc, iar fluturii le mângâie creștetul dăruindu-le speranță. Un loc unde să se simtă întotdeauna acasă, fară să fie judecați pentru că sunt diferiți.

Nu sunt un supererou, nu am fost niciodată, sunt doar o femeie obișnuită ce a decis să arunce pentru o clipă pantofii cu toc, alergând pentru un vis frumos.
Am nevoie de ajutorul dumneavoastră
Orice donație ne apropie de hotarul acela când magia unește cele două realități, a noastră și a lor, iar acește suflete primesc un dram de stabilitate.
Vă invit să vă deschideți inimile pentru Căsuța din Poveste.
Donațiile se fac accesând link-ul de mai jos:

https://sinoisuntemcopiiivostri.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=8120

Campanie umanitară cu și despre suflete frumoase. Orice donatie, chiar 15 RON, aduce o fărâmă de stabilitate acestor îngeri și îi apropie de visul de a avea un loc al lor.
Orice distribuire este binevenită, orice alt text este un dar pentru oamenii aceștia care se bat pentru mirajul de a trata copiii cu autism așa cum merită ei.

Vă mulțumesc.

Un comentariu

Din categoria umanitar