Ziua care nu a mai existat

IMG-20180710-WA0004.jpg

In amurgul inserarii, parul ei roscat, rochita aceea scurta, putin ridicata de o pala de vant ratacit, pasul grabit, lasand sa se vada picioarele superbe, toate astea creau o imagine suprarealista, putin mistica, avand un efect aproape hipnotic asupra mea.
S-a apropiat, zambindu-mi irezistibil, s-a ridicat putin pe varfuri si m-a sarut usor pe obraz.
-Buna, zanule! ma astepti de mult ?
-A,aa…nu…nu cred. Ce conteaza? am raspuns eu fastacit.
– Florile sunt pentru mine?
Coplesit de prezenta ei, respirand gustul buzelor ce inca simteam ca-mi ard pe pielea, uitasem aproape tot ce-mi propusesem sa-i urez de ziua ei.
Iar florile…
Cei 43 de trandafiri atarnau pierduti in bratele mele.

-Unde mergem, zanule? Mergem la salon?
-Da, suflet. Vreau sa trag cateva cadre acolo, sa pun pe site si am vrut sa merg cu tine. Stiam ca azi este vineri, esti mai libera, vine si ziua ta. Imi doream sa facem cativa pasi impreuna.
-Sa nu uit. Pentru ca marti nu pot sa vin  sper ca acesti trandafiri sa-ti aminteasca ceea ce insemni pentru mine.
-Multumesc mult, Allan, sunt superbi.
In vocea ei se simtea o bucurie nedisimulata, fericirea ce vine din interiorul unui om ce se simte alintat si apreciat.

Luminile salonului erau stinse, creand o senzatie stranie de loc parasit. Cu ruscsacul pe umar si cu buchetul de trandafiri in brate, ma straduiam sa-i distrag atentia Anei pentru a nu privi prea atenta printre gratiile ferestrelor.
A rasucit cheia in usa si a facut cativa pasi, cautand intrerupatorul.
Un zgomot surd, un pocnet neobisnuit si lumina se aprinse brusc intr-un val de confeti si urlete.
Un… Laa muuultii aniii, lung, din peste zece piepturi, au lasat-o pe Ana impietrita.
Nu am vazut-o niciodata asa. Ochii ii straluceau ciudat, aproape lacrima, iar supriza parea ca a coplesit-o in totalitate.

Pregatisem totul pe ultima suta de metri.
In urma cu doua saptamani nu aveam nici locul, nici invitatii, doar o idee nebuna de ai oferi o aniversare de care sa-si aminteasca toata viata.
Nu puteam singur asa ca am apelat la ajutor. Iar ajutorul a venit de la sora mea.
Am cautat impreuna vechea diploma de liceu, apoi colegii, am reusit sa luam legatura cu cativa dintre ei si sa-i convingem sa-i facem o surpriza.
Lor li s-a adaugat cateva prietene actuale si fireste ai ei.
Dar nu aveam o locatie.
Asa ca salvarea a venit din acest loc. Ina a fost extrem de draguta si m-a ajutat enorm cu organizarea.
Cand am intrebat-o cu o zi in urma daca ne putem plimba putin zilele astea, iar raspunsul ei a fost ca da, totul s-a desfasurat extrem de rapid, reusind sa-i anunt pe toti de locatia si ziua cand trebuie sa ne vedem.

S-a intors catre mine, mi-a zambit si a soptit cu o voce stinsa:
-Esti nebun, Allan! Cum ai reusit?
Nu am apucat sa-i raspund pentru ca un val de imbratisari au acoperit-o cu totul. Imbratisari, sarutari, bucuria revederii cu unele persoane.
Tarziu am reusit sa raman singur cu ea si sa-i inmanez plicul.
L-a deschis, a privit biletele de teatru, a vazut ca sunt la piesa de la National la care dorea atat de mult sa mearga si mi-a spus pentru a doua oara in seara aceasta.
-Tu chiar ca esti nebun.

Cei mai multi invitati plecasera, iar Ana statea pe scaunul ei privind pierduta trandafirul verde, pe care il primise.
-Sti ca mai am unul?
-Da, stiu. Dar mai stiu ca al meu este unic. Pentru ca este al meu.
-Infumuratule.
-Da, poate, dar de ce nu.
Multumesc mult, Allan. Pentru tot. Cand mi-ai spus ca vrei sa ne vedem cateva minute, nici prin cap nu mi-a trecut ca poti fi atat de nebun. Ce-ai fi facut daca nu puteam veni?
-Nimic. As fi anulat totul. Ce puteam face. Dar tu ai fi pierdut cea mai frumoasa aniversare din viata ta.
-Multumeeeeesc

NOTA: Acest text este o fantezie, orice asemanare cu persoane si intamplari reale este pur intamplatoare.

Reclame

11 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate

Asteptari

hombre-levitando

Un pescarus superb m-a dojenit aseara pentru ca eram trist si dezamagit. Dorind sa-mi fie aproape, cu cele mai bune intentii, mi-a vorbit de durerea ce vine din a avea asteptari.
Nu este prima data cand aud asta.
Cumva, intr-o societate superficiala, in care din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa-si asume lucruri, acest cliseu cu lipsa de asteptari devine tot mai pupular.

Incerc sa-mi imaginez o lume fara asteptari. Incerc sa-mi imaginez lumea mea fara asteptari si nu reusesc deloc. Poate ca totul tine de educatie, de felul in care bunicii mei au reusit sa-mi transmita niste principii, dar pentru mine o lume in care in care nimeni nu-si mai asuma nimic, in care manati de un egoism rapace calcam in picioare orice om de langa noi, este o lume distropica, in care nu vreau sa traiesc.

Defapt ce inseamna a avea asteptari?
Atunci cand spui unui om: buna dimineata, astepti sa-ti raspunda? Daca daruiesti unui om jumatate din felia ta de paine este firesc sa citesti in ochii lui apreciere? Atunci cand afara ploua si iesi fara umbrela, astepti sa te uzi?
Ce lume este aceea in care faptele noastre nu au consecinte?
Cum putem sa ne educam copiii spunandu-le ca pot face orice, oricand, pentru că greșelile lor nu exista, este vina celor care au avut asteptari?

Acel pescarus minunat cu certitudine stie asta. Puii de pescarusi superbi, sunt o dovada a educatiei primite. Si atunci? De ce am ajuns sa credem asta?
Pentru ca renuntam prea usor.
Pentru ca numarul oamenilor fara caracter s-au inmultit, au ajuns sa domine peisajul si condusi de instinctul de autoaparare incercam sa ne convingem ca cel mai bine ar fi sa lăsăm de la noi, sa nu avem asteptari.
Nu pot. Nu pot si nu vreau sa traiesc asa.

Astept ca atunci cand sunt corect cu un om si el sa fie corect cu mine, iar atunci cand nu este, refuz sa cred ca este vina mea, pentru ca am asteptat asta si voi considera ca omul acela este un nesimtit.
Da, voi avea in continuare asteptari si evident multe dezamagiri.
Dar dezamagirile vor veni din dorinta mea de normalitate si nu pentru ca voi accepta ca mizeria sa capete luciul normalitatii.

Continuati sa aveti asteptari. In oameni care raspund la bunatate cu bunatate, la iubire cu iubire, la oameni ce nu calca totul in piciore pentru a-si hrani un narcisism bolnav. Continuati sa credeti ca cei care nu dau doi bani pe asteptarile celor din jur, defapt nu dau doi bani nici pe ei.
In momentul in care cu totii nu vom mai astepta nimic, de la nimeni,  ce rost va mai avea totul?
Pentru ca fara asteptari nu exista nici responsabilitate. Exista doar egoism si superficialitate.

Eu inca am atatea asteptari de la lumea asta, de la cei dragi mie.
Tu?

12 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Timpul la beduini

36769251_284782278927653_8998286265593888768_n

Unul din lucrurile pe care le inveti o data cu trecerea timpului este ca timpul nu exista. Nu mai mult decat il lasi tu sa-si puna amprenta asupra ta.
Am cunoscut oameni ce nu implinisera 30 de ani, garboviti de clisee, prinsi intr-un matrix imaginar, mult prea maturi pentru varsta lor. Desi firele albe inca nu dansau prin vantul diminetii, tot ceea ce erau, tot ceea ce gandeau, era atat de ridat incat doar prezenta lor te deprima.
În aceeași măsură am intalnit oameni trecuți prin viata care păstrau pe chipul lor, în tot ceea ce erau ei, parfumul acela unic al tinereții.
Timpul ramane o nuanta relativa, o percepere selectiva asupra realitatii.

A nu confunda totusi relativul carpe diem, care in opinia mea este o prostie, un motto pentru oameni incapabili sa faca cu adevarat ceva in viata, cu live your life care este o nuanta diferita pentru cei ce vor cu adevarat sa traiasca asa cum isi doresc.
Diferenta intre traieste clipa si traieste-ti viata consta in atitudine. Cei care nu doresc sa lupte pentru a-si indeplini visele, pentru a-si face viata o poveste, croindü-si cusatura cu cusatura o mantie care sa-i reprezinte cu adevarat, spun simplu ca pe ei nu-i intereseaza viitorul traiesc doar clipa.
De ce sa-ti croiesti o identitate, sa lupti pentru visele tale, cand poti sa fi nimeni, bucurandu-te doar de ceea ce primesti fara lupta, prea las sa-si asumi ceva.

Atunci cand am regasit-o pe Ana, lucrul ce mai impresionat profund, a fost senzatia coplesitoare ca nu o mai intalnisem de o saptamana, maxim doua. Acelasi chip copilaresc, aceiasi ochi zglobii, pusi pe soti, pe care-i lasasem in urma cu 20 de ani.
Tot ceea ce era ea, fizic si emotional nu lasa sa tradeze nici macar un an din multii trecuti.
Iar daca Ana a reusit sa ma seduca iremediabil cu ceva, a fost acel sentiment ca alaturi de ea nu exista varsta, nu exista timp, nu exista adulti si copii.
Omul de care m-am îndrăgostit nu are varsta, nu are limite si indiferent câte aniversări vor trece, ea tot 20 de ani aniversează.

În momentele noastre de visare si nebunie ne-am promis ca ne vom reîntâlnit si vom ramane împreună indiferent de câte vieți vor trece. Sub alte forme, sub alte trupuri, dar aceiasi tacaniti frumoși, imaturi si romantici.
Timpul, pentru noi, este mai mult decât fizică, timpul înseamnă emoție, amintiri, incredere.
Ana, ramane o beduina superba, o magie frumoasa pe care am regasit-o întâmplător, amintindu-mi ca oamenii frumoși se regasesc intotdeauna.
La multi ani, beduina mea nemuritoare.

sursa photo: facebook

6 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Ganduri

La multi ani!

 

575c48dea82ab9.40911217575c48de89bf55.73749286.jpg

 

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…
A fost odata o mana de om, un copil slabut ca paiul de grau in miez de primavara, ce cauta, in urma cu 40 de ani, lovind aerul cu mainile, sa-si faca simtita prezenta intr-un taram indepartat.
Un ghem de suflet, o scanteie plina de culoare ce-a facut ca cei mai de pret cronicari ai tinutului sa-i picteze hrisoave cu numele ei
Anii au trecut si acel copil slabut si cracanat, cu o piele ca brazda pamantului ud, a devenit o femeie de o frumusete rapitoare, o creola superba, cu o sete de viata in priviri asa cum nu am vazut niciodata.
As putea scrie romane intregi despre ea.
Poate am facut-o, poate am sa o mai fac. Despre oamenii frumosi vei gasi intotdeauna ceva nou de scris.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…
A fost odata un puf de papadie ce zbura purtat de vant, cautand razele soarelui pentru a se imbraca in ele si a dansa dupa o melodie pe care o auzea doar el.
Un puf de papadie…roscat, straniu si tacanit, asa cum doar in visele noastre tainice poate exista. Au trecut 40 de ani de zbor, printre picaturi de ploaie, furtuni infioratoare dar si mangaieri tandre ale unei fruze de nuc.
Pentru o clipa as vrea sa te tin in palma si sa-ti soptesc un simplu : La multi ani, puf drag.
Vor mai fi ploi, vor mai fi furtuni, dar cu siguranta nimeni nu-ti va lua puterea sa crezi in razele tale colorate si in cantecul pe care-l sti doar tu.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…
A fost odata un om ce mi-a mangaiat sufletul, vindecandu-l. De nicaieri si de pretutindeni aceasta copila a devenit iarna si vara mea din mine,  in acelasi timp.
Orice as spune despre ea ar fi adevar si minciuna completandu-se.
Stiu ca azi este maine si ca maine este un nou inceput pentru ea.
Un nou inceput plin de speranta, un alt drum pe care ea il alege, pentru ca fiecare aniversare, defapt este o noua  nastere, o noua viata.

Timpul poate fi doar o litera intr-o ecuatie de fizica sau vesnicia unei povesti de dincolo de lume, de lumi.
Inevitabil, cu alte chipuri, cu alte trupuri ne vom reintalni iar si iar in alte vieti.
Nu cred in nemurire, dar cred intr-o poveste frumoasa cu beduini.
La multi ani, draga mea, Maitreyi !
Pentru maine,

9 comentarii

Din categoria Fără categorie

Sarutul

sarut_55761800

Ochii erau atintiti pe monitorul laptopului, dar gandurile rataceau pierdute, coplesit de prezenta ei. Incercam sa ma concentrez pe ceea ce aveam de facut, dar tot ceea ce eram eu, tot ceea ce stiam eu, se risipise iremediabil pierdut, in clipa in care i-am simtit respiratia manganindu-mi obrazul.
Prea mult timp, prea multe vise, ani in care am visat flamand clipa asta.
Iar acum…

Am privit-o pe furis, cumva speriat ca ar putea sa-mi observe dorinta. Era atat de frumoasa.
Ochii, ce-ti vorbeau deschis despre un om puternic si sigur pe el, buzele carnoase, hulpave, o barbie perfecta ce reusise sa farame orice urma de rezistenta in mine.
Ii simteam parfumul si asta ma inebunea si mai tare.
Vorbea repede, cu pasiune, Dumnezeu stie despre ce, pentru ca eu inotam disperat prin visele mele incercand sa ma agat de ceva pentru a reveni la realitate.

Am auzit-o spunandu-mi ceva legat de pagina, m-am intors, am privit-o fix in ochi si am cedat. Trebuia sa o fac chiar daca asta m-ar fi costat chiar prezenta ei.
M-am apropiat, am inchis ochii si mi-am lipit buzele de ale ei. Pentru o secunda lumea mea s-a oprit. Erau atat de perfecte, gustul lor imi rascolea orice stiam, orice am simtit vreodata sarutand o femeie.
Nu cred ca adurat mai mult de 5-10 secunde si m-am retras, speriat de gestul meu. Stiam ca a fost o greseala, dar pur si simplu nu am mai rezistat.

Am privit-o. Avea ochii inchisi, buzele deschise, incapabila sa se dezmeticeasca.
-Conty…
-Iarta-ma , Ana! iarta-ma ! Nu stiu ce-a fost in capul meu. Iarta-ma! Mai bine plec, imi pare rau.
Am vrut sa ma ridic, dar m-a prins strans de mana si m-a tras inapoi.
-Conty, te iubesc! Daca totul ar fi atat de simplu ca sarutul asta. Nu pleca. Nici de aici, nici din viata mea. Am nevoie de tot ceea ce insemni tu. Nu vreau sa te pierd.

Incercam sa articulez ceva dar tot ceea ce simteam era parfumul buzelor ei cum imi inunda trupul. Eram pierdut.

PS: Azi 6 iulie este ziua internationala a sarutului. Bucurati-va de cel mai frumos miracol. Sarutul persoanei iubite. Este cel mai de pret lucru pe care-l aveti.

sursa photo: internet

3 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate