Dragostea dureaza trei ani ?

tumblr_ndrewweS401s28zkeo1_1280
Dragostea dureaza trei ani

„Oricum se spune că toți bărbații sunt la fel. După perioada aia de poezie inițială, se petrece inevitabil proza obișnuinței, când apar defectele ca ciupercile după ploaie. E o prostie chestia aia cu suflete pereche.
Se spune că dragostea, că faza aia de îndrăgosteală durează doi-trei ani. După aceea e obișnuința. Dacă există respect și înțelegere ai tras lozul cel mare. Dacă nu, asta e”

(text preluat de pe facebook )

Supermarket. Un cuplu de varsta medie, imbracat decent, clasa de mijloc, poate chiar cateva trepte mai sus. Cu ei o pustoaica mica, undeva la 7-8 ani. Aparent adorabili.
La un moment dat pustoaica, cu o voce suava de copil indrazneste sa spuna.
-Uite tati “salamior”, putem sa luam si noi “salamior”.
Felul in care o spunea, putin sasait, dar cu un glas inocent, nu putea decat sa-ti smulga un zambet.
Reactia tatalui m-a socat.
Cu o voce extrem de iritata si agresiva a inceput sa tipe la copil, sa urle, ca doar ma-sa’ este vinovata ca cere numai prosti.
Apoi toata furia lui se intoarce catre sotia lui continuand tirul de acuze.
Cu capul plecat, tipa accepta tot acest comportament incercand cu o voce joaca sa-i explice fetitei ca “ salamiorul” este “caca” si ca nu trebuie mancat…
Repet, cuplul era unul elevat, mult peste medie, iar tipul cu siguranta unul din corporatistii de succes.

Am privit-o pe tipa.
In ochii ei se citea toata furia posibila si imposibila, toata deznadejdea si resemnarea pe care o poate suporta un om. Daca as fi oprit-o si as fi intrebat-o de ce accepta un asemenea comportament cu siguranta mi-ar fi spus ca pentru copil, ca daca nu ar fi copilul ar face altceva.
Putin probabil.
Femeia aceea va imbatrani alaturi de dobitocul acela, pentru ca ii este prea teama sa lupte pentru ea si pentru copilul ei.
Din pacate va face atat de rau acelui copil.

Weekend. Cuplu undeva la 40 de ani.
El in fotoliu, ea scrie cu sete pe un laptop. Copilul pe calculator, jucand un joc cretin.
Ea, extrem de nervoasa si frustrata.
Au avut o discutie aprinsa. L-a rugat sa iasa sa se plimbe putin toti trei. El nu avea chef. A avut o saptamana plina la job, tot ceea ce dorea era sa stea in fotoliu sa vada cateva franturi dintr-un meci si atat.
Nu o intelegea. Nu mai erau adolescenti sa se plimbe asa hai-hui de mana.
Si-ar dori atat de mult sa se maturizeze si ea, sa inteleaga ca anii au trecut. Cu o seara inainte s-au certat, pentru ca ea ia reprosat ca sexul a devenit o rutina, scurt si fara scanteie.
Femeie…
Ea scrie pe blog, vorbeste in acelasi timp pe messagerie cu un tip.
Este furioasa, nervoasa, toata aceasta rutina in care s-a transformat viata ei o scoate din minti.
Flirteaza putin cu tipul de pe chat.
A trecut atata timp de cand cineva nu ia m-ai spus ca este frumoasa. Ar vrea sa evadeze din aceasta relatie, sa traiasca libera, dar ii este mult prea teama de responsabilitati.
El si ea sunt atat de diferiti.
Ea este vulcan, el un tip molcom far ambitii si aspiratii.
Ea viseaza fluturi cu ochii deschisi, el nu crede in romantism si pasiune.
Dar sunt un cuplu.

Sunt povesti de viata reala.
O parte din viata noastra, a tuturor.
Cupluri ce esueaza, relatii ce se bazeaza pe rutina si resemnare.
Tot mai des aud sau citesc opinii ce sustin ca dragostea este o prostie, ca dupa farmecul initial totul se prabuseste.
Nu este adevarat.
Toate aceste cupluri care esueaza nu au tinut cont de cel mai elementar lucru.
Compatibilitatea emotionala.

Dragostea exista exclusiv intre parteneri.
Intre oameni ce iubesc lucruri comune, intre oameni ce-si lasa spatiu si se incurajeaza unul pe celalalt sa se dezvolte.
Ce dragoste poate exista alaturi de un tip misogin…?
Sincer?
Sau ce dragoste poate sa se dezvolte alaturi de un om egosit, narcisist, un om pentru care propria persoana este centrul universului.
Nu exista si nu va exista niciodata o relatie perfecta.
Iubirea doare de multe ori.
Pentru ca pasiunea arde.
Dar sufletele se regasesc de fiecare data.
Dragostea este sublima si minunata doar atunci cand cei doi zboara liberi in aceeasi directie.
In rest, sunt povesti.

Un tip ce tipa la propriul copil, intr-un loc public, umilindu-te pe tine, este doar un porc si atat.
Dragoste cu porcii nu exista.
Nu cred in povestile : „a fost si el nervos”
Nu am fost niciodata un crai, dar nu am trait nici singur.
Am fost intr-o relatie 15 ani.
Nu am tipat nici macar o singura data in toti acesti ani la partenera mea,indiferent cat de nervos am fost.
Pana la urma violenta emotionala este acelasi lucru cu cea fizica.
Deci cautionarile astea pentru tipi ce isi etaleaza masculinitatea doar in fata propriei femei, sunt drumul sigur spre nefericire.

Dragostea dureaza doar trei ani?

Evident ca nu. Alaturi de un om ce intelege ca iubirea este o floare ce trebuie cultivata, ca rutina poate ucide si cea mai frumoasa poveste de dragoste, alaturi de un om care te incurajeaza sa te dezvolti, sa fi tu insati si pe care si tu il pretuiesti dragostea poate fi nemuritoare.
Dar trebuie ca amandoi sa zburati in aceeasi directie.
Nu poti visa ca dansezi pe luna, in acelasi timp in care pentru el realitatea este cel mai palpabil vis.

Dragostea exista atunci cand oamenii iubesc, macar in parte, aceleasi lucruri.
Daca iubesti cartile, filmul, teatru, dragostea va exista doar alaturi de un om ce are aceleasi afinitati.

Dragostea este cel mai nobil sentiment.
Dar hai sa fim sinceri.
Nobletea se castiga prin educatie si cultura.
La fel si iubirea.
Atunci cand cresti intr-o familie in care dragostea a durat doar trei ani, apoi restul de 40 a fost blazare si resemnare, este destul de greu sa nu repeti acest lucru.
Din pacate principalele victime a celor pentru care dragostea dureaza doar trei ani, sunt propriii copii.

Asa ca alegeti relatii sanatoase, relatii bazate pe dragoste si pasiune, daca doriti sa lasati copiilor vostri ceva pentru care sa va multumeasca.
Educatia nu inseamna doar scoala. Nu inseamna doar ce le spuneti voi. Copii simt si simt mai bine decat credem noi. Si tind intotdeauna sa imite.
Iar pentru ei, poate ca dragostea nu va mai dura nici trei ani.
Poate ca intr-un final, nici nu vor mai crede in dragoste.

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Fără categorie

100

371781141_c5537766a1

In urma cu ceva timp o prietena draga m-a rugat sa-i scriu ceva. O compunere simpla, pe o coala A4.
M-am jucat putin cu gandurile, am lasat visele sa calatoreasca libere si pentru ca nu aveam fizic o coala de hartie, am asternut toate literele pe un blog vechi, pe care-l creasem din curiozitate, dar pe care nu-l foloseam la nimic.
Asa s-a nascut primul text.
La inceput a fost doar o incercare timida de a descarca cumva din acumularile inerente unei firi introvertite. Un joc stangaci cu literele, o pictura facuta cu un ciob de carbune.
Pe atunci nu credeam ca voi ajunge sa scriu mai mult de 10 texte.
Azi il scriu pe cel cu numarul 100.
Nici mie nu-mi vine sa cred.

Stiu ca cele mai multe sunt texte mediocre din punct de vedere literar, uneori fac greseli impardonabile de exprimare, gramaticale, de punere in pagina.
Sincer, nu mi-am imaginat niciodata ca voi ajunge ca cineva sa-mi urmareasca ineptiile.
Am creat acest loc pentru a invata sa ma exprim. Pentru a pune pe hartie franturi din lumea magica care exista in mine. Sunt oameni ce scriu pentru notorietate, eu mi-am dorit sa scriu doar pentru a ma elibera.

Apoi a aparut Ana si totul s-a schimbat.
Pagina aceea gri, scrijelita cu taciunele negru de carbune, a prins culoare.
Exact ca un Big Bang, Ana a creat acest univers.
Un univers cu propriile planete, cu propria atmosfera si cu copaci care vorbesc singuri.
Evident ca Ana, nu este Ana.
In realitatea noastra are un alt nume, o alta viata decat cea din acest univers, dar ea este cea care a creat si a intretinut expansiunea acestei lumi.
Daca azi datorez cuiva acest al 100 text, ea este persoana in fata careia ma inclin, ingenuchez si ii sarut mana.
Multumesc mult, zana mea!
Tu esti cea mai frumoasa parte din mine.

Sunt multe de spus despre aceste 100 de texte.
Sunt randuri scrise cand dansam de fericire pe strada, in metrou, obosit dupa o zi infernala, asa cum sunt si randuri cand tristetea si dezamagirea din sufletul meu imi inodau cu inversunare degetele pe tastatura.
Nu am fost si nu voi fi niciodata un blogger.
Nu stiu si nu cred ca as putea sa invat sa scriu randuri pe care ceilalti doresc sa le auda, texte care prind.
Intotdeauna scriu ce simt. Fiecare rand pe care l-ati citit, eu l-am simtit pana la sange in mine si abia apoi l-am asternut pe telefon sau calculator.

Va multumesc tuturor celor care ati intrat pe pagina mea, celor care au impartit cu mine o parte din emotii, oameni minunati ce au devenit personaje din acest univers.
Prieteni dragi ce s-au identificat cu Ana, care ne-au sustinut si ne-au incurajat cu o caldura pe care rar o regasesti in viata reala.
Tuturor va multumesc.

Ana, dragostea mea, ajuta-ma sa pun inca un 0 la acest 100.
Meritam aceasta poveste.
Te iubesc, D !

19 comentarii

Din categoria Fără categorie

Don Quijote

don-quijote-lessons

Don Quijote

„Sancho, pentru ceea ce iubesc eu in Dulcineea del Tobosco, ea pretuieste tot atat de mult ca si cea mai de neam printesa a pamantului. …
Tu crezi ca atatea Amarilide, Filide, Silvii, Diane, Galatee, Alide si toate celelalte, de care-s pline cartile, cantecele, scenele de teatru, dughenile barbierilor au fost intr-adevar femei in carne si oase, iubitele celor ce le-au cantat si laudat? Nu, cert, cele mai multe sunt inventate, ca sa serveasca ca tema poeziei lor, ca sa fie luati de indragostiti, sau de nebuni sau capabili de nebunii.
La fel imi ajunge si mie sa cred ca Adonza Lorenzo este frumoasa si onesta, iar despre obarsia ei, e fara importanta… Intr-un cuvant imi imaginez ca cele ce le rostesc sunt asa cum le spun, nici mai mult nici mai putin, si le vad cu mintea mea asa cum vrea dorinta mea: asa frumoasa si nobila ca nici Elenele, nici Lucretiile, nici o eroina din timpurile trecute nu-i pot fi comparate. Sa zica ce vor ignorantii, oamenii de bun simt nu ma pot ignora.”

Intr-o lume plina de Don Juan, Machiavelii si mici Apollo, realitatea ar fi atat de trista fara un Don Quijote visator, incapatanat, indragostit iremediabil de frumoasa lui Dulcineea.
Sunt mult prea batran sa nu stiu cum se termina povestile astea.
Cum lupta cu morile de vant nu izbaveste niciodata.
Dar iubirea, in ADN-ul ei, are nevoie si de oameni ca noi.
Oameni ce cred in imposibil, oameni ce sfideaza realitatea si ii rad in nas.

Pentru mine tu ai fost intotdeauna o prea frumoasa mea Dulcineea.
Si te-am cautat. Si te-am gasit. Ca apoi sa te pierd iar, ratacind printre vise.
Dar nu am renuntat niciodata sa cred in ochii tai, in zambetul tau inocent.
Nu am vrut sa renunt chiar si atunci cand a renunta devenise o virtute.
Si inca cred.
In tine, in vise, in morile de vant ce limpezesc amintirile.

„Un singur om batjocorit şi plin de cicatrici încă se chinuia, cu ultima sa fărâmă de curaj, să atingă stelele de neatins; şi lumea va fi mai bună din această cauză.”

Intr-o lume pierduta definitiv intr-o goana nebuna spre epatare, spre a avea mai mult decat spre a darui. Intr-o lume in care evolutia este de cele mai multe ori materiala si nu emotionala, nebunii frumosi, acesti Don Quijote moderni, ce se bat cu morile de vant pentru iluzii sentimentale, rataciri efemere, devin pata de culoare ce impiedica lumea aceasta sa se transforme cu totul intr-o pata gri.

Sunt acei Don Quijote ce mai cred in versuri, in carti, pictura si in arta. Sunt oameni ce-si pun sufletul pe tava atunci cand iubesc nechibzuit si imatur sperand ca Dulcineea exista, iar ei isi vor gasi nemurirea in dragostea ei.
Multi din acesti Don Quijote moderni s-au refugiat pe bloguri obscure, o comunitate restransa, unde doar cei ca ei mai inteleg la ce foloseste lancea si scutul.
Pana de scris si cerneala…

Nu este nimic admirabil in a fi un Don Quijote.
Caii au disparut, rar gasesti cate un scutier care sa te inteleaga. Cei din jurul tau gonesc nebuni pe autostrazi, vanand succesul si notorietatea.
Tu mergi printre pietre, printre vise si iluzii, inca mai lupti cu balauri nevazuti si crezi ca intr-o zi vei schimba lumea. Sau macar lumea ta.
Nu e nimic eroic in toate astea.
Dar….
Doar cel ce a crezut pana la sfarsit intr-o iluzie, iar acea iluzie a devenit realitate, stie cat de minunat este uneori sa fi un Don Quijote….

Azi noapte te-am visat. Ma tineai de mana si alergam amandoi ca doi nebuni pe o plaja pustie. Simteam valurile cum imi gadilau gleznele, si eram atat de fericit.
Te-am visat asa cum te stiam candva, stand pe o bordura, fericita ca mananci un covrig, fara sa-ti mai pese de toata realitatea aceasta care te inabusea.
Invasmantati in bantajele atentiei pe care ne-o oferam unul celuilalt, ascudeam sub acele carpe, rani ce sangerau de atata timp.
Dar ne regasisem.
Eram “doar” Allan si Maitreyi.
Magia viselor luase locul realitatii, picaturile de culoare imbracase atat de frumos griul din noi.
Acum.

Acum sunt iar Don Quijote.

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Cafea cu parfum de iubire.

set-cani-cafea-mrs-mr-55

Este sfarsit de saptamana, sfarsit de luna, perioada in care viata ta o ia razna, cand fiecare particica din tine lupta sa supravietuiasca unei presiuni nebunesti. Fiecare secunda devine infinit, fiecare bula de oxigen o incercare disperata de a te reincarca.
Gandurile se pierd strivite de cifre, ai vrea sa poti inchide ochii cinci minute, dar cine m-ai are timp pentru …
Privesti la hartiile din fata ta, biroul pare ca danseaza cu ele, clipesti si cauti din priviri sursa ta de energie.
Ea pare singurul lucru indestructibil din universul tau.
Cana de cafea ce te priveste seducator, cerandu-ti sa o saruti asa cum doar tu sti sa o faci.

Iubesc diminetile cand stai cu capul pe piptul meu, ti ochii inchisi si-mi vorbesti. De ceea ce avem de facut in ziua aceea, despre planurile noastre de weekend, despre pulovorasul acela de lana, dragut, pe care l-ai vazut pe un site si pe care doresti sa ti-l ei.
Iti plimbi unghiile pe gatul meu si-mi asculti fiecare bataie a inimii.
Incerc sa te trezesc cu saruturile mele, dar unica metoda de a te convinge sa te ridici din pat ramane cea in care eu sunt cel care face cafeaua in dimineata aceea.
Stiu ca ai ma privesti cu ochii tai dulci, ai sa ei cana cu Mrs always right si sarutandu-ma ai sa-mi spui seducator:
-Multumesc baby, esti dalmatianul meu preferat.

Iti amintesti ziua aceea perfecta de iunie cand scaldati in soarele imbietator al unei dimineti pariziene ne jucam cu degetele, tinandu-ne de mana, obositi dar fericiti? Cu o seara inainte colindasem ca niste nebuni toate stradutele perifieriei, apoi ne plimbasem imbratisati, mult dupa miezul noptii, pe malurile Senei. Te jucai cu degetul in causul palmei mele si pentru prima data te-am vazut cu adevarat fericita si impacata cu tine.
Am petrecut pana dimineata tarziu in patul acela vechi din hotelul ales de tine, iar acum cafeau din fata ta era tot ce ne mai tinea ochii deschisi.
Dumnezeule si cat de bine mirosea cafeaua aceea pariziana.
Si cat de superb aratai tu, mangaiata de soarele acela de vara….

Si a fost greu.
Cand cuvintele au disparut, cand soaptele de alint s-au transformat in tacere.
Ne-am pierdut. Am pierdut magia unei lumi ireale in care noi doi am calatorit desculti cautand nemurirea.
Speram sa-ti fie dor.
Inca visam ca in haul acela de tacere, dimineata sa stai sorbind din cana de cafea, cautand cu bucurie si placere randurile mele. Cumva imi doream ca in aburul dulceag al lichidului negru, in sufletul tau sa-ti fie ingrozitor de dor de mine.
Sa-ti lipsesc la fel de mult cat imi lipsesti tu mie.
Visam ca in timp ce-ti sorbeai cafeaua privind la literele de pe ecranul telefonului, sa-ti fi dorit atat de mult sa fie altfel.

As vrea sa-ti pot mangia parul, sa-ti sarut cei patru ochisori ai tai obositi si sa te fac sa zambesti. Macar o secunda. Atat cat sa te incarci cu energia de a continua.
As vrea sa te pot tine in brate, sa-ti lasi capul ciufulit pe pieptul meu, sa inchizi ochii si sa te pierzi cu totul. Pentru cateva clipe tot ce este acum sa dispara, iar singurul lucru viu sa fiu un miros imbietor de cafea proaspata.
As vrea sa te privesc cum sorbi din ea cu buzele tale minunate, evadand din tot ce inseamna realitate.
Astazi este 29 septembrie, ziua cafelei.
Mica, marea ta dragoste…😘

13 comentarii

Din categoria Fără categorie

Blogging si unicorni

unicorni

Diferenta intre blogging si dansul amator cu literele.

Tu crezi in unicorni? Ai zburat vreodata seara in seaua lor mangaindu-le coama si cantand fericit printre stele? Ai visat vreodata la copaci vorbitori si campii de maci pe care pasesti descult, undeva pe o planeta necunoscuta?

Ti se intampla uneori atunci cand scri, ca literele sa te controleze pe tine si nu invers, sa simti ca in mintea ta cuvintele devin un torent, ca o viitura nestavilita de munte, iar tu sa nu faci altceva decat sa te supui si sa asterni pe hartie noroiul si apa ce curg prin tine?

Intotdeauna am avut o problema cu termenul de blogger. Defapt, pentru a fi mult mai sincer, cu ceea ce a devenit aceasta pasiune. Sunt suficent de batran pentru a sti cum a aparut acest fenomen. Vanatori de fluturi imaginari ce au inceput sa creeze universuri noi, necunoscute, oameni diferiti de toti ceilalti ce puneau pe hartie frumosul din ei.
Nu vorbesc de valoarea literara.
Era doar o pasiune pura, o nebunie a unor oameni ciudati.

Totul a fost fascinant pana ce primul blogger care scria nebuneste de bine a fost contactat de cineva pentru o reclama pe pagina.
In acel moment inocenta, parfumul acela suav de vara a disparut.
Blogging-ul a devenit o mizerie de afacere ca oricare alta.
Oamenii nu mai calareau pe unicorni, nu mai alergau desculti prin vise, au inceput sa fie obsedati doar de maximilizarea profitului.

Lumea aceasta, a visatorilor, a nebunilor frumosi, a fost tarata in mocirla, iar cu ghetele pline de mizerie au urcat tot mai sus tipi ce nu au si nu vor avea nici o legatura cu ideea de a face o compunere de clasa a doua.
Vulgaritatea prinde si face like-uri?
Apai, atunci sa dam cat putem cu vulgaritate.
Am vazut oameni care posteaza si cate 5-6 texte pe zi doar din dorinta de a atrage cat mai multi vizitatori.
Desi nici unul din acele posturi nu spune absolut nimic.

Saptamana trecuta, o persoana ce tinde sa-mi devina tot mai draga din aceasta lume virtuala, m-a intrebat daca nu vreau sa vin la o intrunire a bloggerilor. I-am raspuns sincer ca eu nu sunt blogger. Nu am ce cauta intr-o lume in care nu ma regasesc. La acea intrunire au fost oameni dragi mie, pe care-i citesc cu placere.
Doar ca pentru mine, nici ei nu sunt bloggeri.
Ei sunt unicorni frumosi ce zboara deasupra viselor.
Nu am sa dau nume, pentru ca ar fi o lista lunga, dar toate blogurile pe care le urmaresc si unde mai postez, pentru mine sunt doar o lume disparuta, cu oameni frumosi si visatori.

Imi place sa citesc. Dimineata pierd ore crosetand printre bloguri. Pentru mine, oamenii acestia fascinanti sunt un univers paralel, niste suflete ce calatoresc dincolo de timp si spatiu si povestesc despre visele lor, despre iubirile sau dezamagirile lor, despre frunzele din Canada, despre o lume vie plina de emotii.
Nu cred sa citesc un blog care sa fie in top 1000 zelist.
Dar oamenii acestia ma fac sa revin zi de zi, cu aceeasi placere, chiar si intr-o zi in care randurile lor nu sunt… uaaauuu.

Ieri au fost persoane care au redistribuit un text de al meu. Desi a fost magulitor si le multumesc, nu pot spune ca am simtit ceva special. Nu caut atentie. Locul acesta este doar un univers in care copacii vorbesc, iar personajele sunt doi nebuni tacaniti si colorati.
Poate ca as fi vibrat daca as fi citit un comentariu in care un tip mi-ar fi spus ca datorita acelui text a mers acasa si a daruit o floare iubitei lui. Avea un sens. Dar asa.
Au fost doar ganduri. Cu totii stim ca aceasta este realitatea. Si printre voi sunt Ane care reusesc sa scrie un text pe blog dupa 10 ore de munca, doi copii de periat si alte nebunii pe cap.
Vreau sa ma fac bine inteles. Eu nu spun ca este bine. Nu cred ca o femeie trebuie sa-si sacrifice viata, asa cum o face Ana din textul meu. Dar aceasta este realitatea. Nu este o alegere.
Nici macar pentru ea. In visele noastre tot timpul speram ca vom schimba asta.
Dar pana atunci sunt seri cand adoarme inainte de a atinge cu capul perna.

Tu crezi in unicorni?
Nu este asa ca lumea ar fi atat de trista fara ei?

Dimineata dansez cu Ana, cu unicornii si alerg nebun prin campul acela de maci dupa planeta aceea necunoscuta. Fara ei, fara ea, nu as putea tasta nimic.
As fi doar un om gol, fara viata.
Cat de trist ar fi sa traiesc intr-o lume fara mine.:)
Si sa scriu…
Randuri construite din caramizi fara vise si iluzii.
Sa vanez doar notorietate.

Tu crezi in unicorni?

14 comentarii

Din categoria Fără categorie

Doar femeie…

femeiputernice

Clipea des, semn ca era obosita.
Aplecata asupra biroului, privind felul in care pustiul isi termina temele, mai avea inca taria sa zambeasca. Se juca cu parul lui, iar cu o voce calda si blanda ii explica acolo unde a gresit.
O priveam si nu intelegeam de unde mai are atata putere.
Puterea de a sta in picioare, de a vorbi atat de calm si cald.

Am simtit cum s-a trezit de mai multe ori peste noapte. Erau lucruri ce o framantau atat de mult in ultima vreme. O apasau atat de tare, dar nu se simtea pregatita sa vorbeasca cu cineva despre ele. Nu doream sa insist. Nu doream sa simta ca nu am incredere in ea, in puterea ei de a trece peste orice obstacol oricat de greu ar fi.
Dar orele ei de somn erau din ce in ce mai scurte.

Dimineata am vorbit putin de pici, avea sedinta dupa amiaza, i-am sarutat putin genuchiul, se lovise dimineata in tocul usii de la baie (: , apoi am vazut-o cum a iesit grabita pe usa.
Oboseala de pe chipul ei nu disparuse, am intrebat-o daca e bine, m-a sarutat si mi-a spus zambind:
-Da, baby, sunt bine. Ai grija de tine.
A fugit lasand pe masa piersica ce-o luase pentru pranzul de la job…
Afara zorii zilei inca se furisau stingheri prin umbra noptii.

Am incercat sa o sun. Doream atat de mult sa-o smulg din hartiile ei, sa o fac sa evadeze putin din presiunea pe care o avea si acolo.
Mi-a fost imposibil.
Avea o zi atat de grea. Ca atat de multe in ultima vreme. Cu greu reusea sa intre la cateva ore sa citeasca un mesaj si sa tasteze pe fuga un raspuns.
-Baby, sunt atat de infranta…..
Am citit, undeva dupa pranz.
Mi-a trimis o poza. Una in care zambea atat de superb. Arata minunat Ana mea. Dar oboseala se citea dincolo de ochelarii ei rosii..
Am intrebat-o daca a mancat. Mi-a raspuns ca da,  a mancat piersicuta.
Stiam ca minte. Ca incerca sa ma protejeze, sa nu-mi fac griji. Piersicuta era acasa pe masa. Dar stiam ca nu o face cu rautate.
Era incapatanata, orgolioasa si nu dorea sa arate nimanui cat ii este de greu.

M-a sunat pe la 18.45.
Era pe fuga. Iar.
Plecase de la job mai devreme :))))) si mai avea ceva pana la scoala la pici.
M-a intrebat daca sunt bine si daca vin tarziu. I-am raspuns ca nici eu nu mai am mult, ca sper ca in doua ore sunt acasa.
M-a magulit faptul ca in toata aceasta nebunie, goana, oboseala, Anei ii pasa daca eu sunt in regula.
A glumit putin cu mine, mi-a trimis o inima rosie pe telefon, apoi a inchis, semn ca a ajuns la sedinta.

Am ajuns acasa putin mai devreme.
Era inca in cada. Am intrat am saruta-o si mi-am plimbat mainile pe spatele ei ud.
Am masat-o usor iar ea s-a lasat pierduta cu totul in cada.
Era atat de obosita. Simteam in fiecare centimetru din pielea ei asta. Se citea in ochii ei ca ritmul asta o copleseste. Dar in acelasi timp citeam si hotarare si incapatanare.
Atunci am inteles de ce femeile nu or sa fie niciodata egale cu barbatii.
Pentru ca sunt mai puternice.

Acum o priveam cum sta cu piciul pentru ai verifica lectiile.
Am rugat-o sa mearga sa se culce, pentru ca le verfic eu, dar capoasa cum e ea, nici nu a vrut sa auda.
Mi-a raspuns pe un ton amuzat, cu vocea ei de copil rasfatat:
-Stai linistit ca si cu tine am treaba :))))
Ii lua pixul din mana si pe o foaie de hartie separata, cu o rabdare si cu o liniste ce ma cutremura, ii explica cu calm piciului unde a gresit.
De unde atata putere?

Era trecut mult de miezul noptii iar parul ei colorat se revarsa pe umarul meu.
Adormise.
Mi se daruise cu o pasiune si o nebunie pe care doar ea o putea avea. Felul in care facea dragoste Ana nu era doar iubire. Era pasiune, era zbor si nebunie.
Era un mod de a atinge nemurirea, de a te simti iubit pana la sange.
O femeie ce aproape 20 de ore se daruise vietii, cu toate problemele ei, reusea sa-mi daruiasca din putinul timp pe care-l mai avea…totul.
Iubirea ei.

Pentru asta o femeie merita infinitul.

 Doar femeie…
(precizare)

Asa cum am spus-o in comentarii, textul este unul mediocru ce nu are nimic special. Nu literele mele trebuie apreciate.
De apreciat este efortul fiecarei femei pe care o cunoastem si care cu siguranta se poate regasi in acest text.
Dorinta mea a fost sa subliniez ca nu toate femeile sunt pitzi si toampe. Ca exista femei cu blugi rupti si parul colorat ce reusesc sa fie frumoase dupa 20 de ora de munca de Sisif.
Am primit multe aprecieri pentru acest text. As fi preferat sa nu primesc nici una, dar macar un barbat sa cumpere un buchet de flori iubitei sau sotiei dupa ce a citit randurile mele.
Iar, Ana, personajul din text.
Va asigur ca tot ceea ce scrie acolo este real.
Efortul, incapatanarea, zambetul si vocea calda la lectii.
Ana este minunata si nu o spun cu jumatate de gura.
Dar daca stiti sa priviti bine, fiecare dintre voi aveti o Ana care merita respectul vostru.
Ele trebuie apreciate si nu eu pentru ca am scris ceea ce am vazut…
Asa ca….
Daca ti-a placut acest text. Daca te-a impresionat efortul Anei.
Maine, cand vi de la munca, cumpara o floare sotiei, sorei sau mamei.
Cu toate sunt un pic de Ana…
Seara buna.

20 comentarii

Din categoria Fără categorie

Intrebare

Beautiful young woman jumping on  a green meadow with a colored tissue

Si pana la urma, la ce-ti foloseste sa ai tot ceea ce ai daca nu esti iubit cu adevarat? Daca nu esti iubit cu pasiune, pana la sange? Ce viata este aceea in care nu arzi ca o flacara, in care nu simti nebunia dragostei?
Te amagesti ca esti bine, iar sufletul tau tanjeste dupa culoarea aceea care mistuie.
Fara pasiune, fara nebunie, fara lucruri care sa te ravaseasca, dragostea nu exista. Este ca o mancare fara sare si condimente.
Oricand, este mai plin de viata sa fi un proscris, un ciudat, decat o fiinta ce nu arde iubind cu pasiune.

Cel mai urat om din lume straluceste atunci cand iubeste si cand este iubit, ca o flacare mistuitoare.
Iar cea mai frumoasa persoana din lume, va cauta intotdeauna sa cosmetizeze taciunii stinsi din suflet, pentru ca fara iubire, fara pasiune, fara nebunia ceea care doare, defapt nu este nimic.
Si oamenii de zapada sunt frumosi.
Dar sunt atat de reci.

11 comentarii

Din categoria Fără categorie

Despre apus, obsesii si flacari ce nu ard

17039288_10212048746472756_669560867306505781_o

Autostrada, pictata in acel apus de soare superb, parea o calatorie misterioasa spre lumea unicornilor. Privea pierduta in oglida portierei, iar mingea rosie de foc ce aproape ca imbartisa pamantul ii creea o stare de visare, un dans placut cu amintirile.
Un zambet rebel ii desena pentru cateva clipe chipul inca atat de inocent.
Inima aceea rosie din mesajul de aseara o rascolea atat de tare.
Zambetul lui, felul in care se juca cu ea, cu sufletul ei, dorinta de a avea imposibilul, toate astea o faceau sa se intrebe daca el este rasaritul sau apusul din viata ei.

Trecuse mai bine de o ora de cand privea fotografiile cu ea. Zambetul ei minunat ce-l facuse de atatea ori sa pluteasca printre nori visand nemurirea. Miile de mesaje in care cuvintele pecetluiau un dans al unor suflete razvlatite.
Totul parea atat de departe acum.
De el, de ea.
Le-au trebuit atatea vieti sa se gaseasca, iar acum Nimic parea ca reusise sa-i desparta.
Pentru o clipa, Allan se intreba daca insistenta lui mai este o “lupta” purtata in numele iubiri sau o obsesie bolnava, intr-o lume in care dragostea este doar o moara efemera din povestile lui Don Quijote.

Il visase. O privea, se juca cu parul de pe fruntea ei si ii admira vapaia din ochi. Era atat de masculin dar atat de tandru in acelasi timp. Ii simtea mainile puternice cum se plimba pe chipul ei, pe buzele ei, iar ea le saruta cu atata patima de parca ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi facut in viata ei.
-Mama, la ce te gandesti? De ce zambesti asa fericita?
Vocea zanei de langa ea, o trezi brusc din reverie.
Ii era dor. Dor de el, dor de ne el… Ii era dor si de banalul noapte buna.
De apusurile pe care doar el stia sa le vada prin ochii ei.
Era prea mult si pentru ea.

Privea punctul acela verde intelegand ca-i citise mesajul. Al catelea…
Exact ca o furtuna aparuta de nicaieri care devasteaza totul brusc, in acelasi mod din tenebrele necunoscutului o tacere neinteleasa, nefireasca, fara nici o avertizare, a transformat mangaierile lor in cenusa.
Orice incercare de a intelege cat de putin ce se intampla se loveau de acelasi zid de tacere, orgoliu si incapatanare.
O iubea. O iubea asa cum doar proscrisii stiu sa o faca.
Inca privea acel : „i believe i can fly” pe care ea il pictase, un juramant intim facut propriei persoane si care acum lumina peretele din dreapta patului lui Allan.
De fiecare data cand privea rasaritul dimineata, lumina cadea intr-un anumit fel pe acest tablou.
Iar acum in rama geamului nu se mai putea distinge decat un apus ingrozitor de trist.

Apa calduta ii datea o stare de bine. Acel like, venit de la el, chiar atunci cand cobora din masina o tulburase si mai tare. Emotiile ei erau de prea mult timp doar un roller coaster nebun in care totul era atat de imprevizibil, zbura nebun spre cer, pentru ca doar intr-o clipa sa se prabuseasca abrupt spre pamant, cu aripi frante.
Si totusi nu renunta.
Nu renunta sa creada. Sa-si doreasca. Sa viseze.
Era o obsesie, dar o obsesie in care investise tot focul din ea.
Fara, ar fi doar taciune ars, cenusa peste un suflet trist.
Stia ca este o iubire catre un luceafar pierdut intr-un alt unives.
Zambea.
Intr-un fel, iubirea ei era un apus superb si un fiecare alt rasarit in fiecare dimineata..

Cand trebuie sa renunti la iubirea pentru cineva drag?
Cand iubirea devine otrava, distrugandu-ti sufletul?
Si cand renunti, nu trebuie sa ai un motiv pentru care sa o faci?
Cand dispare speranta?

In fiecare zi soarele dispare imbratisand pamantul intr-un nor rosu de dragoste. Sufletele se pierd si totul se cufunda in intuneric. Dar intunericul nu inseamna moarte, pentru ca in fiecare dimineata acelasi soare, saruta de ramas bun pamantul si danseaza din nou printre norii, readucand speanta.

Deafapt tot ceea ce avem noi, nu este doar speranta?

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

Gri

 

gri

Gandurile ei pierdute dansau printre stropii de ploaie ce curatau griul dintr-un oras anost. Privea raspunsurile lui pe telefon, dar totul parea strain, un limbaj pe care era incapabila sa-l mai inteleaga.
Absenta, se sprijinea de masa de la bucatarie incercand sa inteleaga ce s-a intamplat cu ea, cum a ajuns aici.
Ce o sa faca mai departe?

Pentru cateva secunde chipul plin de zambet al lui Allan ii trecu prin fata ochiilor si un sentiment inexplicabil de teama o invalui, trupul tremurand spasmodic.
Ecranul telefonului licari intermitent semn ca primise un mesaj.
-O sa fie bine, iti promit.
Zambi amar, stiind ca dincolo de cuvintele lui frumoase se ascunde un ocean cenusiu de teama si disperare.
Se lasa sa cada pe canapea prabusindu-se neajutorata.
Cum sa-i explice ca lucrurile nu sunt asa simple cum le vede el?!
Ca totul in sufletul ei este atat de complicat incat nici ea nu mai deosebeste intunericul de lumina.
Stia ca este un om minunat, dar asta nu o ajuta cu nimic.
Problema venea din inuntru ei si nici o interventie din afara nu avea cum sa rezolve lucrurile.

Pentru cateva secunde se intoarse in timp si simtii aceeasi furie, teama si neputinta de acolo de unde a inceput acest joc stupid care acum a reusit sa o blocheze.
Imagini neclare, vechi, se derulau prin fata ochilor ca intr-un film prost, dar care devine o parte din realitatea trista a unui destin.
Lacrimile, nepasarea tipului care-i calacase in picioare sentimentele, sperantele ei infinite, dragostea sangeranda.
Ura si dorinta de razbunare.
Au trecut atatia ani de atunci si totusi parca s-a intamplat ieri.
Nici nu stia pe cine ura mai mult. Pe el, cel care o inselase, sau pe ea pentru ca mizase tot ce avea mai bun pe un pariu gresit.

Inca din adolescenta Ana isi construise o imagine de copil independent, rebel, o masca ce-si dorea sa arate lumii cat mai putin din temerile ei, din personalitatea ei sensibila,din faptul ca dincolo de aparente era o fiinta capabila de furtuni emotionale peste puterea de intelegere a unui om obisnuit.
Reusise sa ascunda aceasta latura a personalitatii atat de bine de toti ceilalti, incat putini puteau percepe ce se ascunde dupa zidul inalt cel ridicase singura.
Cand l-a pierdut pe Nuaj, inselata si parasita, lumea ei s-a zdruncinat din temeli. Ura pe toti si tot, dar mai ales pe ea.
Se simtea atat urata,cu forme grobiene, demna de mila, si toate astea in timp ce teama ii strabatea fiecare celula. Oare era chiar atat de banala, insipida, incat Nuaj a cautat altceva?
Se privea in oglida si ura fiecare particica din trupul ei.
Durerea ii ardea carnea si sufletul.

Pe fondul acelei prabusiri dureroase in viata ei a aparut Leur.
Un tip comun fara stralucire, dar care prin bunatatea lui contrasta cu demonul ce inca ii macina sufletul. Imaginea lui Nuaj.
Nu, niciodata nu a simtit acei fluturi in stomac atunci cand era in preajma lui Laur. Nu era genul acela de tip. Ii ofera o siguranta care atunci i se parea ca este tot ce conteaza.
O placea intr-un gri cenusiu.
Fara scantei, fara iluzia drogului dragostei dar cu certitudinea ca va ramane acolo. Uneori cand pare imposibil sa fi capabil sa atingi aripile ingerilor te multumesti cu zambetul pamantenilor.
Chiar daca nu te poate face sa zbori sti ca va fi langa tine pe pamant.

Casatoria, apoi un copil, au fost etape pe care le-a bifat din nou gri, fara culoare, parca intr-un traseu care nu conta unde duce si in care atingi marcajele din inertie.
Viata ei s-a transformat intr-o calatorie anosta, in care ea era un simplu spectator tacut, lipsit de vlaga si imaginatie.
Ceva parea ca a murit in ea si intr-un fel ea se impacase cu asta.
Apoi, parca de nicaieri, din cenusa sufletului ei, dupa multi, multi ani, samanta pe care credea ca a ucis-o a inceput sa incolteasca.
O voce muribunda a inceput sa-i sopteasca ca-si doreste sa traiasca.
Sa simta arazand iar flacarile iubirii.
Sa simta sarutari, sa traiasca din nou o noapte plina de pasiune.
Brusc a inteles ca defapt ea nu s-a casatorit cu Laur. Defapt ea a murit in acea zi cand a spus :Da

Nu, nu el era de vina.
Laur era un om normal, dureros de normal. Nu exista scantei, nu exista nimic. Erau acel gen de familie pe care ea il ura atunci cand era adolescenta.
Aveau o situatie materiala buna, aveau un copil, dar erau atat de goi, de straini. Uneori avea impresia ca sunt doar actori intr-o piesa de teatru si ca fiecare dintre ei incearca sa-si joace rolul cat mai bine.
Si il jucau. Dar ea nu-si mai durea asta.
Ii era dor de viata. Ii era dor sa iubeasca si sa urasca. Sa fie fericita si sa fie trista. Simtea nevoia sa fie din nou vie.
Stia ca acest foc al ei l-ar ucide pe Laur tocmai pentru ca el credea ca sunt familia perfecta. Ori de cate ori a incercat sa discute cu el, Laur o privea surprins, inapt sa inteleaga ca ceea ce pentru el este o viata normala pentru ea este o moarte in chinuri. Si asta o deruta si mai tare. Faptul ca putea sa-i faca rau unui om care nu-i gresise cu nimic.
Doar a fost omul nepotrivit in momentul nepotrivit al vietii ei.

Si cum lucrurile nu erau suficent de complicate, de undeva din abisul trecutului, a aparut Allan.
Pe Allan il cunoscuse inca din adolescenta, dar atunci nu a fost nimic intre ei. Era un pusti timid, retras pe care nu-l privise niciodata ca pe un posibil partener.
Acum se transformase.
Era un tip sensibil, manierat, romantic, care, intr-un mod pe care nu reusea sa-l inteleaga pe deplin, reusea sa o fascineze asa cum putini reusisera sa o faca. Modul in care o trata, incercarile lui repetate de a o seduce, faptul ca Allan reusea sa vada in ea lucruri de care nici ea numai era constienta, totul o bulversa atat de tare.
Simtea ca Allan este indragostit nebuneste de ea si acest sentiment o flata si ii creea din nou acea senzatie teribila ca este deosebita. Pentru prima data, dupa zeci de ani, se simtea ea.

La inceput a privit totul ca pe un joc, ca pe o evadare din rutina vietii anoste pe care o ducea, dar intr-un fel sau altul Allan reusise sa o cucereasca.
Ii lipsea atunci cand nu vorbea cu el si pentru prima data si-a pus intrebarea :
-ce ar fi… daca.
Aproape uitase cum este sa viseze.
Si cum toata aceasta nebunie nu ar fi fost suficenta, prinsa intre monotonia lui Laur si imaginatia lui Al un alt cutremur ii zdruncina din temelii bruma de echilibru care mai exista. Jobul.
Viata ei profesionala era identica vietii sentimentale. Cum ar fi putut sa fie altfel?
Atunci cand imbratisase viata terna, gri, alaturi de Laur isi alesese o cariera pe masura. Una monotona cu satisfactii financiare dar lipsita de scanteie, de frumusete. Profesional retraia la job, zilnic, imaginea fidela a casniciei cu Laur.
Nu avea de ce sa se planga, dar nici fericita nu era.
Ca o partida de sex in care nu atingi nici o data orgasmul dar o faci pentru ca trebuie facuta.

Privea in gol pe geamul umed cautand raspusuri care nu existau.
Clau. Clau era pustiul ei si a lui Laur. O minunatie de copil. Uneori avea senzatia ca el era singura ei legatura cu lumea reala.
Inca de la nasterea lui, Ana investise in el toate sentimentele de care era capabila. Clau devenise pentru Ana nu doar fiul ei, el era si iubitul, amantul el era suma tuturor sentimentelor ei.
Uneori constientiza ca este o greseala ceea ce face dar in oceanul de singuratatate, Clau simboliza dragostea perfecta pentru ea.
Ideea de al dezamagi, de al pierde asa cum l-a pierdut candva pe Nuaj era inacceptabil pentru Ana. Ar fi preferat sa moara decat sa faca un lucru care ar putea sa-l dezamageasca pe Clau.
Pentru stabilitatea financiara ce i-o ofera acel job si care-i permitea sa-i ofere lui Clau tot ce-si doreste, actualul loc de munca devenise vital pentru ea.

Statea singura in bucatarie si cauta sa inteleaga ce se intampla cu ea. Se simtea prinsa ca intr-o mlastina de nisipuri miscatoare in care orice zbatere te afunda si mai mult.
Ploaia de afara nu reusea sa spele din miliardele de ganduri negre ce-i stapanea fiecare particica din ea.
Mesajele lui Allan prin care incerca sa-i fie aproape, pareau niste cuvinte straine. Privea in gol incercand sa zareasca o raza de speranta dar nu vedea decat teama. Propria teama.
Se simtea rupta in milioane de bucati si fiecare particica din ea incerca sa faca altceva. Ar fi vrut sa divorteze si sa-si traiasca propria viata, dar o parte din ea isi dorea sa ramana alturi de Laur.
Nu dorea sa-l raneasca. El nu avea nici o vina. Da, era monoton, previzibil, lipsit de scanteie dar in acelasi timp stia ca o iubeste si ca ar face orice sa o protejeze.
Cu toate astea erau parti din relatia cu el care o facea sa se simta moarta pe dinauntru. Era inca atat de tanara iar el nu reusea sa o mai faca sa simta asta.
Care era solutia?
O parte din ea simtea ca s-a indragostit iremediabil de Allan.
De felul in care reusea sa trezeasca in ea lucruri pe care le credea pierdute. Allan era partea visatoare din ea. Relatia cu el ii amintea de felul in care era ea cu adevarat. Dar merita sa riste totul pentru a se arunca in necunoscut? Totul parea atat de complicat.
Ii era atat de teama de totul.

Totul in jurul ei era atat de gri. Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri.
Si ploaia asta sacaitoare…

NOTA: Aceste randuri le-am scris cu ceva timp in urma, acum doar le-am refacut si republicat. Asa cum am spus-o intotdeauna, personajele si sensul fiecarui text nu trebuie sa fie ancorate obligatoriu in realitate. Eu ma joc cu sensul povestilor, plimb personajele in diferite situatii.
Fiecare om este liber sa se joace cu imaginatia.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Te iubesc, fata morgana

21850484_10214012213438203_2143847913_n

Te iubesc, fata morgana.

Dragostea nu este un virus. O gripa paguboasa pe care ai luat-o de la un coleg si care trece cu un tratament bun.
Ar fi minunat daca am putea sa ne indragostim de cine vrem noi , atunci cand vrem noi si sa ne oprim, sa scoatem pe cineva din suflet ca pe un varf de ac ce-l scoti din deget, atunci cand te doare.

Sunt atat de multi oameni ce lasa sa treaca timpul peste ei, incapabili sa rezoneze cu orice emotie ce ti-o creaza dragostea. Singura lor iubire a fost doar propria persoana. Pentru ei toate aceste cuvinte, ideea ca dragostea este un drog, sunt teorii fanteziste.
Ei iti vor vorbi de control, de prioritati, pentru ei dragostea tine de matematica, de bine sau rau.

Uneori se intampla sa ne indragostim de persoana nepotrivita. Sa iubim cu disperare o persoana alaturi de care nu avem nici o sansa sa fim.
Se intampla sa iubesti iremediabil o naluca. Sunt cele mai tainice si puternici flacari ce poate arde intr-un om.

Iubesc cu tot sufletul meu o fata morgana. O prea frumoasa naluca. O iubire pierduta intr-o ceata laptoasa, vise si sperante legate cu fire subtiri de iluzii.
Tu esti atat de reala, dar realitatea este doar o iluzie pentru amandoi.

Asta nu ma impiedica sa te iubesc asa cum doar oamenii de pe o alta planeta o pot face.
Poti fi indragostit de aceeasi persoana 26 de ani? Da, poti !
Pentru ca dragostea nu este matematica si nici nu exista sabloane atunci cand vorbim de iubire.

Te privesc in ochii tai minunati si stiu cat de greu iti este. Amandoi suntem victime unei situatii imposibile. Dar asta ne face cu atat mai mult speciali, indiferent cum se va termina visul nostru.

Azi este aniversarea noastra.
Prima sclipire, primul moment cand am infruntat nebunia. Azi este despre 20.
Despre oamenii ce cred in nemurire si in vise prin dragoste.
Oameni ce si-au zambit dincolo de reguli de dogme si de bine sau rau.
20 este despre magie, despre irational si despre credinta.

Dragostea nu este un obiect cu buton de start si stop. Nu apesi pe ceva si te indragostesti de cineva sau iti devine indiferent cumva.
Ar fi minunat sa ne controlam emotiile si sa facem doar ceea ce trebuie.
Sau nu ar fi ?
Poate ca totusi o iubire fara speranta este de preferat unui suflet rece, fara sentimente.
Poate de aceea dragostea nu este un virus. Sau este mai presus de o boala.
Poate de aceea exista aniversari.

La multi ani, fata mea morgana!
Te iubesc de aici pana la capatul pamantului si inapoi.

14 comentarii

Din categoria Fără categorie