Despre apus, obsesii si flacari ce nu ard

17039288_10212048746472756_669560867306505781_o

Autostrada, pictata in acel apus de soare superb, parea o calatorie misterioasa spre lumea unicornilor. Privea pierduta in oglida portierei, iar mingea rosie de foc ce aproape ca imbartisa pamantul ii creea o stare de visare, un dans placut cu amintirile.
Un zambet rebel ii desena pentru cateva clipe chipul inca atat de inocent.
Inima aceea rosie din mesajul de aseara o rascolea atat de tare.
Zambetul lui, felul in care se juca cu ea, cu sufletul ei, dorinta de a avea imposibilul, toate astea o faceau sa se intrebe daca el este rasaritul sau apusul din viata ei.

Trecuse mai bine de o ora de cand privea fotografiile cu ea. Zambetul ei minunat ce-l facuse de atatea ori sa pluteasca printre nori visand nemurirea. Miile de mesaje in care cuvintele pecetluiau un dans al unor suflete razvlatite.
Totul parea atat de departe acum.
De el, de ea.
Le-au trebuit atatea vieti sa se gaseasca, iar acum Nimic parea ca reusise sa-i desparta.
Pentru o clipa, Allan se intreba daca insistenta lui mai este o “lupta” purtata in numele iubiri sau o obsesie bolnava, intr-o lume in care dragostea este doar o moara efemera din povestile lui Don Quijote.

Il visase. O privea, se juca cu parul de pe fruntea ei si ii admira vapaia din ochi. Era atat de masculin dar atat de tandru in acelasi timp. Ii simtea mainile puternice cum se plimba pe chipul ei, pe buzele ei, iar ea le saruta cu atata patima de parca ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi facut in viata ei.
-Mama, la ce te gandesti? De ce zambesti asa fericita?
Vocea zanei de langa ea, o trezi brusc din reverie.
Ii era dor. Dor de el, dor de ne el… Ii era dor si de banalul noapte buna.
De apusurile pe care doar el stia sa le vada prin ochii ei.
Era prea mult si pentru ea.

Privea punctul acela verde intelegand ca-i citise mesajul. Al catelea…
Exact ca o furtuna aparuta de nicaieri care devasteaza totul brusc, in acelasi mod din tenebrele necunoscutului o tacere neinteleasa, nefireasca, fara nici o avertizare, a transformat mangaierile lor in cenusa.
Orice incercare de a intelege cat de putin ce se intampla se loveau de acelasi zid de tacere, orgoliu si incapatanare.
O iubea. O iubea asa cum doar proscrisii stiu sa o faca.
Inca privea acel : „i believe i can fly” pe care ea il pictase, un juramant intim facut propriei persoane si care acum lumina peretele din dreapta patului lui Allan.
De fiecare data cand privea rasaritul dimineata, lumina cadea intr-un anumit fel pe acest tablou.
Iar acum in rama geamului nu se mai putea distinge decat un apus ingrozitor de trist.

Apa calduta ii datea o stare de bine. Acel like, venit de la el, chiar atunci cand cobora din masina o tulburase si mai tare. Emotiile ei erau de prea mult timp doar un roller coaster nebun in care totul era atat de imprevizibil, zbura nebun spre cer, pentru ca doar intr-o clipa sa se prabuseasca abrupt spre pamant, cu aripi frante.
Si totusi nu renunta.
Nu renunta sa creada. Sa-si doreasca. Sa viseze.
Era o obsesie, dar o obsesie in care investise tot focul din ea.
Fara, ar fi doar taciune ars, cenusa peste un suflet trist.
Stia ca este o iubire catre un luceafar pierdut intr-un alt unives.
Zambea.
Intr-un fel, iubirea ei era un apus superb si un fiecare alt rasarit in fiecare dimineata..

Cand trebuie sa renunti la iubirea pentru cineva drag?
Cand iubirea devine otrava, distrugandu-ti sufletul?
Si cand renunti, nu trebuie sa ai un motiv pentru care sa o faci?
Cand dispare speranta?

In fiecare zi soarele dispare imbratisand pamantul intr-un nor rosu de dragoste. Sufletele se pierd si totul se cufunda in intuneric. Dar intunericul nu inseamna moarte, pentru ca in fiecare dimineata acelasi soare, saruta de ramas bun pamantul si danseaza din nou printre norii, readucand speanta.

Deafapt tot ceea ce avem noi, nu este doar speranta?

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

Gri

 

gri

Gandurile ei pierdute dansau printre stropii de ploaie ce curatau griul dintr-un oras anost. Privea raspunsurile lui pe telefon, dar totul parea strain, un limbaj pe care era incapabila sa-l mai inteleaga.
Absenta, se sprijinea de masa de la bucatarie incercand sa inteleaga ce s-a intamplat cu ea, cum a ajuns aici.
Ce o sa faca mai departe?

Pentru cateva secunde chipul plin de zambet al lui Allan ii trecu prin fata ochiilor si un sentiment inexplicabil de teama o invalui, trupul tremurand spasmodic.
Ecranul telefonului licari intermitent semn ca primise un mesaj.
-O sa fie bine, iti promit.
Zambi amar, stiind ca dincolo de cuvintele lui frumoase se ascunde un ocean cenusiu de teama si disperare.
Se lasa sa cada pe canapea prabusindu-se neajutorata.
Cum sa-i explice ca lucrurile nu sunt asa simple cum le vede el?!
Ca totul in sufletul ei este atat de complicat incat nici ea nu mai deosebeste intunericul de lumina.
Stia ca este un om minunat, dar asta nu o ajuta cu nimic.
Problema venea din inuntru ei si nici o interventie din afara nu avea cum sa rezolve lucrurile.

Pentru cateva secunde se intoarse in timp si simtii aceeasi furie, teama si neputinta de acolo de unde a inceput acest joc stupid care acum a reusit sa o blocheze.
Imagini neclare, vechi, se derulau prin fata ochilor ca intr-un film prost, dar care devine o parte din realitatea trista a unui destin.
Lacrimile, nepasarea tipului care-i calacase in picioare sentimentele, sperantele ei infinite, dragostea sangeranda.
Ura si dorinta de razbunare.
Au trecut atatia ani de atunci si totusi parca s-a intamplat ieri.
Nici nu stia pe cine ura mai mult. Pe el, cel care o inselase, sau pe ea pentru ca mizase tot ce avea mai bun pe un pariu gresit.

Inca din adolescenta Ana isi construise o imagine de copil independent, rebel, o masca ce-si dorea sa arate lumii cat mai putin din temerile ei, din personalitatea ei sensibila,din faptul ca dincolo de aparente era o fiinta capabila de furtuni emotionale peste puterea de intelegere a unui om obisnuit.
Reusise sa ascunda aceasta latura a personalitatii atat de bine de toti ceilalti, incat putini puteau percepe ce se ascunde dupa zidul inalt cel ridicase singura.
Cand l-a pierdut pe Nuaj, inselata si parasita, lumea ei s-a zdruncinat din temeli. Ura pe toti si tot, dar mai ales pe ea.
Se simtea atat urata,cu forme grobiene, demna de mila, si toate astea in timp ce teama ii strabatea fiecare celula. Oare era chiar atat de banala, insipida, incat Nuaj a cautat altceva?
Se privea in oglida si ura fiecare particica din trupul ei.
Durerea ii ardea carnea si sufletul.

Pe fondul acelei prabusiri dureroase in viata ei a aparut Leur.
Un tip comun fara stralucire, dar care prin bunatatea lui contrasta cu demonul ce inca ii macina sufletul. Imaginea lui Nuaj.
Nu, niciodata nu a simtit acei fluturi in stomac atunci cand era in preajma lui Laur. Nu era genul acela de tip. Ii ofera o siguranta care atunci i se parea ca este tot ce conteaza.
O placea intr-un gri cenusiu.
Fara scantei, fara iluzia drogului dragostei dar cu certitudinea ca va ramane acolo. Uneori cand pare imposibil sa fi capabil sa atingi aripile ingerilor te multumesti cu zambetul pamantenilor.
Chiar daca nu te poate face sa zbori sti ca va fi langa tine pe pamant.

Casatoria, apoi un copil, au fost etape pe care le-a bifat din nou gri, fara culoare, parca intr-un traseu care nu conta unde duce si in care atingi marcajele din inertie.
Viata ei s-a transformat intr-o calatorie anosta, in care ea era un simplu spectator tacut, lipsit de vlaga si imaginatie.
Ceva parea ca a murit in ea si intr-un fel ea se impacase cu asta.
Apoi, parca de nicaieri, din cenusa sufletului ei, dupa multi, multi ani, samanta pe care credea ca a ucis-o a inceput sa incolteasca.
O voce muribunda a inceput sa-i sopteasca ca-si doreste sa traiasca.
Sa simta arazand iar flacarile iubirii.
Sa simta sarutari, sa traiasca din nou o noapte plina de pasiune.
Brusc a inteles ca defapt ea nu s-a casatorit cu Laur. Defapt ea a murit in acea zi cand a spus :Da

Nu, nu el era de vina.
Laur era un om normal, dureros de normal. Nu exista scantei, nu exista nimic. Erau acel gen de familie pe care ea il ura atunci cand era adolescenta.
Aveau o situatie materiala buna, aveau un copil, dar erau atat de goi, de straini. Uneori avea impresia ca sunt doar actori intr-o piesa de teatru si ca fiecare dintre ei incearca sa-si joace rolul cat mai bine.
Si il jucau. Dar ea nu-si mai durea asta.
Ii era dor de viata. Ii era dor sa iubeasca si sa urasca. Sa fie fericita si sa fie trista. Simtea nevoia sa fie din nou vie.
Stia ca acest foc al ei l-ar ucide pe Laur tocmai pentru ca el credea ca sunt familia perfecta. Ori de cate ori a incercat sa discute cu el, Laur o privea surprins, inapt sa inteleaga ca ceea ce pentru el este o viata normala pentru ea este o moarte in chinuri. Si asta o deruta si mai tare. Faptul ca putea sa-i faca rau unui om care nu-i gresise cu nimic.
Doar a fost omul nepotrivit in momentul nepotrivit al vietii ei.

Si cum lucrurile nu erau suficent de complicate, de undeva din abisul trecutului, a aparut Allan.
Pe Allan il cunoscuse inca din adolescenta, dar atunci nu a fost nimic intre ei. Era un pusti timid, retras pe care nu-l privise niciodata ca pe un posibil partener.
Acum se transformase.
Era un tip sensibil, manierat, romantic, care, intr-un mod pe care nu reusea sa-l inteleaga pe deplin, reusea sa o fascineze asa cum putini reusisera sa o faca. Modul in care o trata, incercarile lui repetate de a o seduce, faptul ca Allan reusea sa vada in ea lucruri de care nici ea numai era constienta, totul o bulversa atat de tare.
Simtea ca Allan este indragostit nebuneste de ea si acest sentiment o flata si ii creea din nou acea senzatie teribila ca este deosebita. Pentru prima data, dupa zeci de ani, se simtea ea.

La inceput a privit totul ca pe un joc, ca pe o evadare din rutina vietii anoste pe care o ducea, dar intr-un fel sau altul Allan reusise sa o cucereasca.
Ii lipsea atunci cand nu vorbea cu el si pentru prima data si-a pus intrebarea :
-ce ar fi… daca.
Aproape uitase cum este sa viseze.
Si cum toata aceasta nebunie nu ar fi fost suficenta, prinsa intre monotonia lui Laur si imaginatia lui Al un alt cutremur ii zdruncina din temelii bruma de echilibru care mai exista. Jobul.
Viata ei profesionala era identica vietii sentimentale. Cum ar fi putut sa fie altfel?
Atunci cand imbratisase viata terna, gri, alaturi de Laur isi alesese o cariera pe masura. Una monotona cu satisfactii financiare dar lipsita de scanteie, de frumusete. Profesional retraia la job, zilnic, imaginea fidela a casniciei cu Laur.
Nu avea de ce sa se planga, dar nici fericita nu era.
Ca o partida de sex in care nu atingi nici o data orgasmul dar o faci pentru ca trebuie facuta.

Privea in gol pe geamul umed cautand raspusuri care nu existau.
Clau. Clau era pustiul ei si a lui Laur. O minunatie de copil. Uneori avea senzatia ca el era singura ei legatura cu lumea reala.
Inca de la nasterea lui, Ana investise in el toate sentimentele de care era capabila. Clau devenise pentru Ana nu doar fiul ei, el era si iubitul, amantul el era suma tuturor sentimentelor ei.
Uneori constientiza ca este o greseala ceea ce face dar in oceanul de singuratatate, Clau simboliza dragostea perfecta pentru ea.
Ideea de al dezamagi, de al pierde asa cum l-a pierdut candva pe Nuaj era inacceptabil pentru Ana. Ar fi preferat sa moara decat sa faca un lucru care ar putea sa-l dezamageasca pe Clau.
Pentru stabilitatea financiara ce i-o ofera acel job si care-i permitea sa-i ofere lui Clau tot ce-si doreste, actualul loc de munca devenise vital pentru ea.

Statea singura in bucatarie si cauta sa inteleaga ce se intampla cu ea. Se simtea prinsa ca intr-o mlastina de nisipuri miscatoare in care orice zbatere te afunda si mai mult.
Ploaia de afara nu reusea sa spele din miliardele de ganduri negre ce-i stapanea fiecare particica din ea.
Mesajele lui Allan prin care incerca sa-i fie aproape, pareau niste cuvinte straine. Privea in gol incercand sa zareasca o raza de speranta dar nu vedea decat teama. Propria teama.
Se simtea rupta in milioane de bucati si fiecare particica din ea incerca sa faca altceva. Ar fi vrut sa divorteze si sa-si traiasca propria viata, dar o parte din ea isi dorea sa ramana alturi de Laur.
Nu dorea sa-l raneasca. El nu avea nici o vina. Da, era monoton, previzibil, lipsit de scanteie dar in acelasi timp stia ca o iubeste si ca ar face orice sa o protejeze.
Cu toate astea erau parti din relatia cu el care o facea sa se simta moarta pe dinauntru. Era inca atat de tanara iar el nu reusea sa o mai faca sa simta asta.
Care era solutia?
O parte din ea simtea ca s-a indragostit iremediabil de Allan.
De felul in care reusea sa trezeasca in ea lucruri pe care le credea pierdute. Allan era partea visatoare din ea. Relatia cu el ii amintea de felul in care era ea cu adevarat. Dar merita sa riste totul pentru a se arunca in necunoscut? Totul parea atat de complicat.
Ii era atat de teama de totul.

Totul in jurul ei era atat de gri. Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri.
Si ploaia asta sacaitoare…

NOTA: Aceste randuri le-am scris cu ceva timp in urma, acum doar le-am refacut si republicat. Asa cum am spus-o intotdeauna, personajele si sensul fiecarui text nu trebuie sa fie ancorate obligatoriu in realitate. Eu ma joc cu sensul povestilor, plimb personajele in diferite situatii.
Fiecare om este liber sa se joace cu imaginatia.

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Te iubesc, fata morgana

21850484_10214012213438203_2143847913_n

Te iubesc, fata morgana.

Dragostea nu este un virus. O gripa paguboasa pe care ai luat-o de la un coleg si care trece cu un tratament bun.
Ar fi minunat daca am putea sa ne indragostim de cine vrem noi , atunci cand vrem noi si sa ne oprim, sa scoatem pe cineva din suflet ca pe un varf de ac ce-l scoti din deget, atunci cand te doare.

Sunt atat de multi oameni ce lasa sa treaca timpul peste ei, incapabili sa rezoneze cu orice emotie ce ti-o creaza dragostea. Singura lor iubire a fost doar propria persoana. Pentru ei toate aceste cuvinte, ideea ca dragostea este un drog, sunt teorii fanteziste.
Ei iti vor vorbi de control, de prioritati, pentru ei dragostea tine de matematica, de bine sau rau.

Uneori se intampla sa ne indragostim de persoana nepotrivita. Sa iubim cu disperare o persoana alaturi de care nu avem nici o sansa sa fim.
Se intampla sa iubesti iremediabil o naluca. Sunt cele mai tainice si puternici flacari ce poate arde intr-un om.

Iubesc cu tot sufletul meu o fata morgana. O prea frumoasa naluca. O iubire pierduta intr-o ceata laptoasa, vise si sperante legate cu fire subtiri de iluzii.
Tu esti atat de reala, dar realitatea este doar o iluzie pentru amandoi.

Asta nu ma impiedica sa te iubesc asa cum doar oamenii de pe o alta planeta o pot face.
Poti fi indragostit de aceeasi persoana 26 de ani? Da, poti !
Pentru ca dragostea nu este matematica si nici nu exista sabloane atunci cand vorbim de iubire.

Te privesc in ochii tai minunati si stiu cat de greu iti este. Amandoi suntem victime unei situatii imposibile. Dar asta ne face cu atat mai mult speciali, indiferent cum se va termina visul nostru.

Azi este aniversarea noastra.
Prima sclipire, primul moment cand am infruntat nebunia. Azi este despre 20.
Despre oamenii ce cred in nemurire si in vise prin dragoste.
Oameni ce si-au zambit dincolo de reguli de dogme si de bine sau rau.
20 este despre magie, despre irational si despre credinta.

Dragostea nu este un obiect cu buton de start si stop. Nu apesi pe ceva si te indragostesti de cineva sau iti devine indiferent cumva.
Ar fi minunat sa ne controlam emotiile si sa facem doar ceea ce trebuie.
Sau nu ar fi ?
Poate ca totusi o iubire fara speranta este de preferat unui suflet rece, fara sentimente.
Poate de aceea dragostea nu este un virus. Sau este mai presus de o boala.
Poate de aceea exista aniversari.

La multi ani, fata mea morgana!
Te iubesc de aici pana la capatul pamantului si inapoi.

14 comentarii

Din categoria Fără categorie

Imaturitate

 

21558595_1420415104662946_1409360527772662088_n

 

O priveam cum loveste cu piciorul, razand, covorul de frunze aramii ce inundau din abundenta parcul.
Pe chipul ei inocent de copil se citea atata fericire.
Intotdeauna am adorat surasul ei.
Era ceva in el ce nu poate fi redat in cuvinte. O incredere in sine, in frumusetea ei, o doza de aroganta placuta, un strop perfect de narcisism. Zambind, lasa sa se vada dantura ei perfecta, buzele carnoase, seducandu-te iremediabil.
Era aproape imposibil sa-i rezisti atunci cand zambea, iar ea stia atat de bine asta.

Parcul era gol, frunzele dansau in aer starnite de Ana ce se juca intr-un leagan, razand si chicotind ca un copil de 5 ani. O atingeam cu forta arucandu-o cu leaganul cat mai sus, iar ea striga fericita:
-Mai tare, baby…mai tare!
Era undeva la 2 metri de pamant, rochita scurta deja ii acoperea fata, iar ea urla atat de fericita, incantata de joaca noastra imatura.
-Zbor, Allan…zbor! Urla, ridicand mainile de pe leagan. Ti-am spus eu ca intr-o zi am sa zbor…

Dincolo de garduletul mic, doi batrani ne priveau cu o candoare si o indulgenta uimitoare. Doi oameni maturi, ce se jucau intr-un leagan intr-o veselie molipsitoare, nu este ceea ce vezi zi de zi intr-un parculet de cartier.
Dar in privirea lor se citea mai degraba regrete decat dojana. Cumva, probabil, le aminteam de tineretea lor.
Ana cu parul ei colorat in vant, cu rochita ridicata ca o scolarita inocenta, rasul ei, puterea cu care o impingeam tot mai sus, toate erau un spectacol umitor pentru oamenii imbracati in rutina zilnica.

Era doar o zi banala de toamna, un parculet intr-un cartier bucurestean si doi adulti ce-si negau maturitatea, doi indragostiti ce se refugiau intr-o lume ireala, un zbor spre cer si spre nicaieri.
Era un strop de fericire creata din frunze, zambet si o rochita provocator de ridicata. Erau niste gesturi prostesti, copilaresti de care noi doi am fost atat de des capabili.

Am citit zilele astea o postare care suna cam asa : “Fara copilul din tine esti un adult pierdut.”
O priveam razand cu gura pana la urechi si am inteles ca noi nu vom fi niciodata maturi.
Si nici pierduti 🙂

foto credit : Mart Eden

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Santajul emotional

shutterstock-85129606

“-Nu pot sa-mi cred ca poti sa-mi faci asta! Esti atat de egoista, te gandesti doar la tine, nu-ti pasa catusi de putin de anii trecuti peste noi, de copii. Sa pleci? Si copii? Si eu?
Intreaga mea viata nu am facut decat sa-ti ofer ceea ce-ti doreai, iar acum vrei sa pleci.
Si de ce? Te iubesc, ce nu-ti este suficent?
Imi ceri sa ma schimb eu. Dar de ce sa ma schimb eu, cand tu esti cea care s-a schimbat. Eu te iubesc la fel. Te gandesti la copii nostri, la tot ceea ce am cladit pana acum ? Si unde ai sa te duci? Unde ai sa stai? Ce-o sa le oferi copiilor? . Te-ai gandit la asta? “

Iar sirul de acuze, sirul de intrebari retorice turuie ca o mitraliera peste cea care a avut curajul sa-si ceara libertatea. Ii priveste chipul, ii priveste nefericirea din ochi, dar lui ii este prea teama sa ramana singur, prea teama sa constientizeze ca femeia aceea este pierduta iremediabil si atunci recurge la santaj.
Santajul emotional.
Cel mai josnic dintre santajele la care poate recurge un om.

Esti barbat, daca o iubesti, recucereste-o prin fapte nu calacandu-i in picioare sufletul, demnitatea, santajand-o cu copii, cu trecutul, cu ce sacrificii ai facut tu pentru a ajunge aici. In cele mai multe cazuri, santajul acesta emotional reuseste.
Cele mai multe femei cedeaza si isi sacrifica viata pentru ca sunt coplesite de dragostea pentru copii.
O femeie intotdeauna isi va iubi copii mai mult decat pe ele insasi.
Iar mizerile de barbati care apeleaza la acest santaj stiu atat de bine asta.

Am vazut atat de multe familii, atat de multe femei ce au imbatranit cu cicatrici pe suflet, femei ce au murit de tinere, sufleteste si care le spunea cu amaraciune la batranete, copiilor :
– pentru voi am ramas, altfel as fi plecat demult.
Mi se pare cel mai mizerabil mod de a rani un copil.
Copilul acela va deveni un om matur. Ce lectie de viata ii predai tu? Sa cedeze la orice santaj emotional?

Cum este posibil ca doua persoane, extrem de apropiate de sufletul meu, complet nefericite in casnicia lor, atunci cand isi clameaza libertatea sa primeasca acelasi raspuns? Acelasi santaj emotional jegos in care sunt crucificate de soti, in care se folosesc copii ca scut uman si in care ei sunt absolut inocenti.
Cum poti fi inocent atunci cand femeia de langa tine iti spune ca sufera iar tu in loc sa incerci sa-i bantajezi rana, o santajezi emotional, facandu-o sa se simta vinovat astfel incat sa faca acel pas inapoi pe care ti-l doresti.

Cred in dragoste.
Cred in relatii ce dureaza o viata.
Cred in faptul ca in viata fiecarei relatii sunt si clipe dificile. Orice relatie are si momente dificile. Dar nu santajand pe cineva il tii langa tine. Copleseste-o cu dragostea ta.
Aminteste-i de ce s-a indragostit de tine. Gandeste-te bine daca tu esti dispus sa lupti pentru ea, pentru ca in momentul in care ati ajuns la aceasta discutie, este evident ca deja ai dezamagit-o cumplit.

A, nu conteaza? Conteaza doar sa ramana langa tine, sa nu o pierzi.
Iar tu o acuzi pe ea de egoism?
Tu o banuiesti pe ea de infidelitate cand in primul rand tu ai inselat-o. Emotional. Lasand-o singura de atatea ori.

Spui ca te-ai sacrificat pentru binele familiei, iar ea nu apreciaza asta si pleaca? Oare te-ai sacrificat sau defapt asa ti-ai construit viata? Sa ai o sotie, doi copii, o afacere si atat.
Te-a oprit ea sa ai pasiuni? Te-a oprit ea sa cultivi in tine ceea ce-ti doreai Iar daca ea va ramane langa tine, asa cum iti doresti, cum va arata viata ta mai bine, daca tu nu esti in stare sa visezi mai departe de atat?

Nu cred in divort.
Cred ca divortul este un cutremur care zguduie doua lumi.
Dar cred ca divortul nu se poate evita decat prin multa iubire, prin mult sacrificiu, prin multe compromisuri. Dar nu prin santaj. Nu prin ai reprosa ei, esecul tau.
Nu cred ca exista o femeie sanatoasa la minte care sa priveasca divortul ca o solutie, pana nu a epuizat toate variantele. Iar atunci cand s-a asezat la masa si vorbeste de divort, ascult-o si incearca sa taci si daca poti incearca sa o recuceresti.
Cumparai camioane intregi de flori, suprinde-o in fiecare zi cu ceva nou, spontan, arata-i ca oat de mult inseamna pentru tine si esti dispus sa lupti pentru dragostea ta. Dar prima data cand ai folosit numele copiilor vostri in discutie, defapt nu faci altceva decat sa-i arati ca nu pe ea o vrei, defapt esti prea egoist sau pre fricos sa-ti ei viata in maini.

Candva, cineva drag mie, extrem de apropiat, a trecut prin asta.
de fiecare data cand dorea sa divorteze era santajata emotional si de fiecare data ii mai acorda o sansa.
Saraca tot incerca, desi era evident ca un om care te santajeaza emotional nu merita sa mai ramai alaturi de el.
Intr-o zi ea a intlanit pe cineva, a divortat iar acum este extrem de fericita. A avut sansa sa creada in altcineva si sa-si ia viata in maini. Este unul din putinele cazuri in care am vazut o femeie care rezista acestui santaj.

Aceste randuri este o pledoarie pentru demnitate. Nu sunt si nu voi fi niciodata un feminist. Dar cred ca se vorbeste prea putin despre asta.
Cred ca o femeie are dreptul, atunci cand se simte neglijata si parasita emotional, sa poata pleca fara sa i se ceara tot timpul o alta sansa si o alta sansa.
Atunci cand ai cerut o sansa, tu deja ai pierdut. Ai avut o sansa pana in momentul in care sa o ceri.
Ai avut sansa sa lupti, nu sa cersesti.
Cand ai cersit, cand ai amenintat, cand femeia aceea a ramas alaturi de tine pentru binele copiilor, esti doar o rama jegoasa care-ti bati joc de sufletul unui om.

Sunt suparat, sunt nervos, tocami pentru ca sunt barbat.
Desi, sincer, astfel de oameni nici macar barbati nu sunt.
As prefera oricand sa-mi cresc copilul ramanand prieten cu mama lui, decat sa o tin langa mine cand eu nu mai sunt dispus sa lupt pentru ea sau cand sunt constient ca nu o mai poate face fericita.
Trist.

6 comentarii

Din categoria Fără categorie

Singuratate

primeart_1077

 

Tarziu in noapte am ajuns acasa si m-am intins pe pat cautand sa-mi pun ordine in ganduri, privind spre nicaieri. Sunt prea multe lucruri pe care nu le inteleg, prea multe rani ce-au aparut acolo unde ma asteptam cel mai putin.
Am inceput sa butonez telefonul.
Am vazut ca am primit un email de la o persoana ce a intrat de curand in viata mea si care s-a asezat stinghera acolo intr-un colt al sufletului meu, cautand raspunsuri acolo unde nu exista decat flacari.
Am citit randurile ei, flamand sa descopar oameni ce inca ard din dragoste, oameni ce inca sunt vii. Oameni ce pot avea totul dar simt ca nu au nimic pentru ca nu au persoana iubita langa ei.
Dar nu despre ea vreau sa vorbesc in textul meu, desi o admir neconditionat pentru puterea de a lupta pentru sentimentele ei. Aseara mi-a pus o intrebare despre care am simtit nevoia sa vorbesc pe acest blog:
“Spune-mi, cum te descurci cu ideea de singurătate? Te apasă? Îți doresti sa fie altfel? Sigur ca îți doresti, dar crezi ca ai un handicap sau te simți incomplet prin faptul ca esti singur?”
Asa ca am decis ca azi sa scriu despre singuratate.

La 19 ani am intrat intr-o relatie. O relatie ce a durat mai bine de 15 ani. O parte din ei locuind impreuna. 15 ani am fost intr-o relatie, dar defapt am fost singur.
Singuratatea nu este doar atunci cand te trezesti dimineata si in pat nu este nimeni langa tine. La fel de singur esti cand te minti ca ai o relatie, cand te prefaci ca totul este in regula, cand defapt totul este sfarsit de mult.
15 ani am zambit, am trait ca si cum as avea pe cineva langa mine.
Dar defapt nu aveam pe nimeni nici atunci cand o tineam de mana, nici atunci cand o sarutam sau o imbratisam. Defapt in toti acesti 15 ani am fost singur.
Nu simteam bucuria de a ajunge acasa, ma dezamagise de prea multe ori, iar eu de prea multe ori din teama de singuratate ii tot acordam o alta sansa.
Cel mai trist lucru este sa acorzi o alta sansa unui om care este strain de tine de atata timp.
Te minti pe tine, il minti pe el si pierzi si timpul.
Timpul pe care nimeni nu ti-l va mai da inapoi.

Stiu ce spun.
15 ani am crezut ca lucrurile se vor indrepta, ca va fi mai bine, ca daca ma stradui mai mult voi reusi sa fac lucrurile sa mearga.
Este o prostie.
Pe o perioada scurta un om se poate schimba. Cat de bine stiu asta. In cei 15 ani au fost perioade cand eram convins ca s-a schimbat si ca lucrurile merg spre bine.
Dar era o tampenie. Un timp pierdut inutil. 15 ani in care puteam face atatea.
Dar am preferat sa ma amagesc ca relatiile au si momente bune si momente proaste. Mi-a fost prea teama de singuratate si mi-am irosit cei mai frumosi ani din viata.
Inevitabil s-a rupt.
Ca toate relatiile bazate pe minciuna, pe teatru si false zambete.
Si am inceput sa traiesc siingur cu adevarat.

La inceput a fost chiar placut. Toate obligatiile, tot ceea ce implica o relatie, disparuse. Exista o libertate pe care nu am avut-o niciodata. Puteam sa-mi fac ce program doream, sa merg unde si cand doream. Sa stau in casa si sa lenevesc, daca asta imi doream.
Pentru un timp toata aceasta latura la care tanjim cu totii, a libertatii, a fost incantatoare.
Dar este o iluzie.
Este la fel de toxica ca si singuratatea in doi. Singuratatea cu zambetul pe buze, cu pasiuni care sa inlocuiasca iubirea este la fel de otravitoare ca o relatie proasta.

M-ai intrebat, draga mea prietena necunoscuta, daca singuratatea este un handicap.
Da, pot sa-ti spun dupa o experienta bogata de viata, ca singuratatea nu este doar un handicap, dar este o plaga care-ti otraveste fiecare particica din tine prin minciuna.
Ajungi sa te minti pe tine atat de mult, atat de pervers, ca este bine, incat ajungi sa traiesti intr-un avatar care nu este viata ta.
Acum doi ani in viata mea a intrat o femeie.
O relatie stranie, atipica, despre care nu pot povesti prea multe.
Intr-un fel in acesti doi ani am fost tot singur. Fizic.
Dar emotional am simtit diferenta intre tot ceea ce traisem pana atunci si ce putere poate sa-ti aduca omul potrivit.
15 ani am dormit cu o femeie, m-am trezit langa o femeie, dar am fost singur. In ultimi doi ani m-am culcat singur, m-am trezit singur, dar am simtit ca am pe cineva al meu.
Pentru prima data in viata mea nu m-am mai simtit singur.
Si nu vorbesc de nevoia de a avea pe cineva care sa te faca mai bun. Vorbesc de a avea langa tine omul care sa te completeze in punctele in care nu excelezi.

Scumpa mea prietena, oricine spune ca nu se simte incomplet atunci cand este singur. Minte.
Chiar si cei care sunt in relatii de zeci de ani si care sunt tot singuri si ei sunt incompleti. Nu te amagi ca-i vezi cu zambetul pe buze, ca povestesc la toata lumea cat de fericiti sunt ei, ca au cele mai frumoase pasiuni. Un om care nu are emotional pe cineva langa el, este un om incomplet, un om trist si suferind.

Stiu ca putini au puterea de a recunoaste asta. Este plin internetul de povesti in care oamenii ce au descoperit singuratatea pozeaza in cei mai fericiti oameni de pe pamant.
Da, sunt si avantaje. Poti citi o carte cand vrei, poti iesi sau sta in casa cand vrei, poti….
Poti face atatea lucruri singur.
Problema este ca dupa ce trece efectul analgezic, cand singuratatea iti intra in oase, razi dar nu este rasul tau. Atunci cand sufletul va sangera, pentru ca in viata treci si prin momente din acestea, nici pasiunile, nici banii, nici macar omul acela fals pe care-l ai langa tine, nu-ti vor alina durerea.

De ce am simtit sa scriu despre asta?
Puteam sa-ti raspund tie, T si atat.
Am facut-o pentru ca privesc in jurul meu si vad oameni narcisisti, oameni egoisti care in mizeria lor incearca sa-i convinga si pe ceilalti cat de minunat este sa fi singur, cat de performant esti singur, ce lucruri marete poti face asa.
Se vorbeste prea putin de singuratate, iar atunci cand se discuta despre asta se etaleaza doar partile pozitive.
Fara dragoste nu exista nimic pe lumea asta.
Iar in singuratate nu exista strop de dragoste. Nici macar cea de sine.

Sti, T, pentru ca tie iti datorez acest text, atunci cand spuneam ca te admir pentru dragostea ta fara speranta, exact asta iti spuneam. Si tu esti o persoana singura. Desi traiesti de-o viata cu cineva. Dar tu ai constientizat ca esti singura si lupti pentru a avea pe cineva. Ai esuat acum, asta nu inseamna ca vei esua intotdeauna. De esuat esueaza doar cei care nu lupta. Si tu puteai spune : ce conteaza ca ma simt singura langa el, am bani, am familie, imi gasesc niste pasiuni si viata merge inainte. Tu ai inteles ca defapt nu merge inainte, merge inapoi. Pentru ca inevitabil la un moment dat totul se va rupe iar anii astia pierduti nu-i vei mai primi inapoi Si ai ales sa lupti. Este motivul pentru care te apreciez.

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

Stiu

who-am-i-560x150

Stiu.

Stiu ca tu nu ai nevoie de literele mele, de pictura mea stangace, pentru a te simti frumoasa, pentru ca tu sti deja asta. In fiecare dimineata cand te privesti in oglinda si zambesti, ai certitudinea ca frumusetea ta vine din ceea ce esti tu si nu din vocea mea sau a oricarui alt om.

Stiu ca tu nu ai nevoie de mine si cuvintele mele pentru a te simti puternica. Sunt seri cand ajungi acasa obosita, epuizata fizic si emotional, dar zambesti si te apuci de lectii. Sunt dimineti cand fiecare centimetru din tine tanjeste dupa inca 5 minute de somn, dar te ridici si-ti gasesti forta pentru a zambi. Tu nu ai nevoie de cuvintele mele pentru a te simti puternica, pentru ca tu esti deja un om puternic.

Stiu ca tu nu ai nevoie de mine si de randurile mele colorate pentru a avea incredere in tine.
Stiu ca increderea ta vine de undeva din adancul tau, din convingerea ca nu ai voie sa dai gres. Stiu cat de mult ceri de la tine, iar reusitele te-au facut sa ai incredere in tine.

Stiu ca tu nu ai nevoie de mine pentru a fi fericita. Stiu ca fericirea ta vine din zambetul ochilor tai, dintr-un ungher al sufletului ce a plantat acolo seminte de bucurie, iar acum iti culegi fericirea din tot ceea ce esti tu, din tot ceea ce faci tu. Tu nu esti sinu vei fi niciodata dependenta de cineva pentru a fi fericita.

Stiu ca tu nu ai nevoie de valsul meu naiv cu literele pentru a te simti iubita. Tu sti ca esti iubita pentru ca prin tot ceea ce esti tu, prin tot ceea ce daruiesti tu, ti-ai castigat dreptul de a fi iubita neconditionat cu intensitatea unui vulcan ce erupe.
Tu nu ai nevoie de mine pentru a te simti iubita, dar meriti fiecare cuvant pe care-l spun si care te face sa te simti asa.

Stiu ca tu nu ai nevoie de mine sau de oricine altcineva care sa te incurajeze sa pictezi, sa fotografiezi, sa faci lucruri la care te pricepi atat de bine. Lucrurile astea vin din sufletul tau si nimeni nu are si nu va avea vreodata un merit pentru frumusetea reusitelor tale.
Tu esti singura care a hranit, care mangaiat si a crescut aceste pasiuni. Doar tu.

Stiu si stiu atat de bine ca tu nu ai nevoie de mine, tu nu ai nevoie de nimeni, pentru ca tu esti ceea ce esti si singura. Nu ai nevoie de stalpi de sustinere, de ancore de vreme rea, pentru ca tu vei reusi intotdeauna sa iesi cu capul sus si singura. Stiu ca in ciuda inocentei tale aparente, esti o femeie atat de matura, atat de inteligenta care va reusi intotdeauna ceea ce-si propune.
Stiu ca tu, doar tu esti stapana vietii tale.

Si atunci? De ce tu?

Exista femei frumoase, exista femei seducatoare si exista femei inteligente. Exista femei ce au acea acea sclipire in privire ca o vapaie, exista femei ce iti rapesc sufletul definitiv cu zambetul lor.
Exista femei puternice ca un munte, femei sensibile ca un ghiocel plapand intr-o dimineata frumoasa de primavara.
Exista atat de multe femei minunate dar mai presus de tot si toate, existi tu.
Unica.

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

De ce tu.

suflete-pereche

De ce tu:

Iubim sa citim. Amandoi citim cu o placere bolnavicioasa. Eu prefer cartile de hartie, tu nu ai preferinte. M-ai ajutat sa descoper titluri minunate, literatura si locuri pe unde probabil nu as fi calcat.
Nici nu sti cat de mult pretuiesc asta la tine. Sunt atatea cupluri care nu impart aceasta pasiune. Cat de trist sa nu ai cu cine vorbi de o carte. Sa nu poti cere o parere atunci cand cauti ceva nou.
Chiar nu stiu daca as putea trai alaturi de o persoana care nu iubeste cartile.

Iubim filmele. Dar nu filmele cu maimutoi deghizati in salvatori, cu bugete de miliarde. Iubim filmele care spun ceva. De multe ori in noapte tarziu te surprind privind la un film cu o emotie molipsitoare si inteleg ca esti tot ce mi-am dorit vreodata.
Cand imi proiectez viitorul in fata imi imaginez o femeie care sa tina capul pe umarul meu,  sa ma tina de mana si sa se piarda in vise privind un film bun.
Tu esti o astfel de femeie.

Amandoi avem o pasiune frumoasa pentru fotografie. Recunosc ca tu esti un pic, dar doar un pic mai talentata, dar este un microb pe care amandoi l-am inhalat cu placere si care ne urmareste. Imi plac oamenii care iubesc fotografia, pentru ca fotografia inseamna fantezie. Iar amandoi iubim sa ne jucam cu lumina, cu imaginea.
Nu am visat niciodata ca voi intalni pe cineva care sa aiva atat de multe lucruri in comun cu mine, dar uite ca sansa mi-a oferit aceasta oportunitate.

Pentru ca amandoi iubim sa calatorim. Probabil ca daca ar depinde doar de noi, ne-ar mai trebui cel putin inca o viata pentru a calatorii in toate locurile pe care dorim sa le vedem . Multi oameni sunt comozi. Sau viseaza strict la vacante prin locuri insorite. Nu si noi. Cand mi-ai povestit de Tibet, de beduini, de Venetia,  am descoperit ca visele noastre sunt atat de asemanatoare.

Pentru ca desi amandoi suntem cei mai prosti bucatari care au existat ever ( tu m-ai misti cate ceva acolo, dar eu sunt piftie) facem cele mai amuzante concursuri de gatit.
Este adevarat ca uiti sa-ti platesti pariurile, dar amandoi suntem niste Chef asa cum nu au mai existat. Si sunt mandru de asta.
Daca ai fost cea mai talentata bucatareasa din lume nu te-as fi iubit la fel de tare ca atunci cand faci tu painicile acelea in cuptor si mazarea cu pui, care-ti poarta numele in toate cartile de bucate :)))
Urasc bucataria. O spun deschis ca nu-mi plac femeile ce-si petrec jumatate din viata acolo.
Imi place echilibrul pe care tu il gasesti in aceasta privinta.

Iubim muzica. Cand te-am cunoscut imi amintesc ca dimineata iti incepeai programul cu o melodie care sa te relaxeze. Iubim amandoi muzica rock si amandoi “adoram” manelele. De fiecare data cand te-am rugat sa-mi recomanzi o melodie pentru un montaj video alegerea ta m-a impresionat.

Amandoi punem atat de mult pret pe spiritualitate. Nici unul nu ne regasim in rigoarea si habotnicia aspra a bisericii, dar credinta in Dumnezeu este pentru amandoi un stalp important din viata noastra.
Intr-o lume impartita definitiv intre atei si oameni cu o amprenta spirituala, pentru mine aceasta compatibilitate deplina din punct de vedere spiritual este un lucru care conteaza atat de mult.

Care era probalitatea sa intalnesc pe cineva care iubeste teatru, pictura, arta si sa am cu cine colinda in timpul liber? Si uite ca totusi avem aceleasi pasiuni. Ne despartim in milioane de puncte dar ne regasim tinandu-ne de mana in cele mai multe din punctele esentiale.

Amandoi ne regasim in umor. In sarcasm. In ironie.Ne place sa zambim mult si suntem suficent de inteligenti pentru a intelege intepaturi subtile.
Nu stiu daca ti-am spus vreodata, dar ador faptul ca esti atat de inteligenta incat ma pot juca cu cuvintele oricum as vrea, pentru ca tu intelegi de fiecare data.

Pentru ca esti singura persoana pe care o cunosc de varsta mea si care inca se uita cu o placere nebuna la desenele animate cu printese si inorogi zburatori.

Dincolo de faptul ca iubim sa citim, iubim filmul, teatru, arta, muzica, umorul fin, spiritualitatea pana si in sport avem aceleasi gusturi. La tenis tinem intotdeauna cu fata aceea care pierde mereu in finala, la fotbal preferatii nostri sunt aia trei imbracati in negru si care nu dau gol niciodata, iar la handbal tinem evident cu cele cu tate mai frumoase.
Sunt atat de multe lucruri pe care le avem in comun.

Hilar este ca avem pana si exact acelasi tip de animal de companie. :))
Un perus albastru. Al tau, putin mai mare, rupe cateva cuvinte in engleza. Nici unul din ei nu stie sa zboare, amandoi doi tacaniti si jumatate.

Amandoi doi incapatanati demni de o cauza mai buna. Amandoi raci, amandoi caposi si orgoliosi. Amandoi punem pasiune in tot ceea ce facem, nu ne dam niciodata batuti, indiferent cat de greu ne-ar fi.

De ce tu ?

Pentru ca intr-un mod pe care nimeni nu-l poate intelege noi doi parem rupti dintr-un acelasi trup de copac. Rar se intampla ca un cuplu sa aiva atatea lucruri in comun. Oamenii sunt diferiti, cu pasiuni diferite. Nu noi.
Avem sansa sa iubim, in partile esentiale, aceleasi lucruri.

Esti atat de frumoasa, atat de seducatoare, ai un sarm pe care nu l-am gasit la alte persoane, dar ceea ce iubesc cel mai mult la tine este pasiunea comuna pentru atat de multe lucruri in care rezonam.

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Despre trup si suflet

201712288_1-h_2017

Despre Trup si Suflet…
(On Body and Soul)

Undeva in noapte, pe o insula in mijlocul Bucurestiului, am avut placerea de a ma pierde in povestea acestui film. Premiat cu Ursul de aur la Festivalul de la Berlin, filmul a fost mult peste asteptarile mele.
Un scenariu despre doua personaje in care m-am regasit, cadre bine alese, iar placerea unei nopti racoroase a intregit o seara minunata.

Nu voi incerca sa fac o cronica pentru ca nu ma pricep.
Voi lasa la sfarsitul textului linkul spre o cronica profesionista.
On body and soul nu este un film de povestit, este un film de vazut. Privit de un om “normal” filmul este greu de digerat. Nu are ritmul si consistenta unui film comercial. Povestea se desfasoara lent, personajele nu ies in evidenta prin cliseele filmelor obisnuite.

Este o poveste despre caractere introvertite. Despre oameni care se exprima altfel decat oamenii normali. Vorbeam de multe ori ca eu nu reusesc sa-mi exprim sentimentele atat de dezinvolt cum o fac toti ceilalti si atunci scriu. Literele, metaforele devin lumea mea in care pot transmite ceva. Asa cum personajele acestui film isi exprima sentimentele prin vise, eu o fac cu ajutorul literelor. Uneori ne iese, alte ori nu.
Uneori reusim sa adormim si sa redevenim cerbi, alte ori ramanem ancorati in realitate si suntem incapabili sa transmitem ceea ce dorim.

Atunci cand realitatea se transforma intr-un abator cinic, cu atat de mult sange egoist, exista oameni ce reusesc sa se dedubleze si sa se refugieze in ceva. In litere, in vise sau intr-o pasiune pentru ceva. Sunt oameni ce nu reusesc sa mai comunice in limbajul ales de abatorul in care traim si gasesc un mod nou de a aranja altfel cuvintele si sentimentele.
Asta nu inseamna ca este usor sau recomandat.
Uneori este o povara greu de dus.
Este aproape imposibil sa gasesti un om care sa te inteleaga si care sa viseze acelasi vis cu tine. Personajele din film au reusit, in viata reala este aproape imposibil.

Asemeni directorului de la resurse umane, care desi este saturat de “abator” inca isi doreste sa faca parte din el, este greu sa gasesti persoane care chiar vor sa evadeze din lumea asta.
Pana la urma, realitatea este abatorul si nu padurea cu acel covor alb de nea si inocenta atingeri unei caprioare cu nasul. Realitatea sunt rate, meditatii, joburi, prieteni de conjunctura si nu fantezii scrise pe un blog sau vise.
Filmul tradeaza atat de bine asta.
Imaturitatea ei, precum si lehamitea lui sunt cele doua extreme de oameni “anormali” pentru abatorul in care traim.

Este o scena care mi-a ramas atat de bine intiparita pe retina.
Scena din parcul plin de oameni, apoi imediat cadrul cu ea singura, stropita de picuratori.
Farmecul acestei povesti il da inclusiv faptul ca scenaristul a ales ca personajele sa nu fie unele cu carisma. Nu debordeaza de fraze siropoasa, de replici care sa-ti ramana in memorie, sunt doi oameni ciudati ce reusesc sa se regaseasca intr-o padure alba, in vis, sub forma unui cerb si a unei caprioare.

Cineva a spus ca :
“Iubirea nu e marca inregistrata a povestilor cu printi si printese. Poate imbraca diverse haine, ori diverse trupuri, ori umple de energie mintile diferite, in perceptie, ale oamenilor.
Cred ca e un film pe care il simti pana in venele ce-ti strabat trupul. Pulsezi o data cu iubirea celor doi, ori cu tristetea aducatoare de speranta.”

A fost o seara placuta de film. Este adevarat ca a lipsit ceva, cineva, dar asta este o alta poveste.
Niciodata nu le putem avea pe toate.
Recomad calduros acest film, cu mentiunea ca este un film de vazut cu sufletul. Daca va regasiti mai bine in filmele comerciale cu o actiune alerta si un scenariu plin de dinamism, poate ca nu o sa rezonati chiar atat de tare cu filmul.

Nota: Acest text nu este o cronica de film. Nu ma pricep si nici nu fac pe acest blog cronica de film sau carte. Sunt doar o parte din sentimentele mele.

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Primele versuri

impossiblelove

 

Cautand prin lada de amintiri, am gasit intamplator primele versuri pe care le-am primit de la o fata. Sunt naive, sunt copilaresti, dar starnesc atata emotie.
Am decis sa le impart cu voi, cu mentiunea ca nici macar nu stiu daca sunt originale :

Ce blonda era luna aseara
La pieptul acelui bluz!
Si cum e soarele-n amiaza
Parca e mofluz

Of! Ce-as suna sa te trezesc
Si adormit cum ai iesi
Sa te sarut, dar nu-ndraznesc
Si astept…si astept, poate-oi veni

Dar in zadar astept sa te trezesti
Sau poate cine stie la ce film esti
Of Domane! de te-as crede
Nici adevarul, nici minciuna nu se vede.

Poate la un viitor bluz
Soarele nu va mai sta mofluz
Si stand ascunsa-n inimioara ta
Ma vei saruta si saruta

G

Da, versurile nu sunt chiar rupte din Eminescu, dar pentru o pustoaica de 15 ani nu suna rau. Am lasat ortografia si punctuatia originala.
Ce vremuri.
Fara internet si telefoane, uite ca reuseam si noi sa comunicam.
Nostalgic. 🙂

Un comentariu

Din categoria Fără categorie