Rochia albastră

 

30791

 

Simțea că este admirată și asta îi dătea o stăpânire de sine ce-o făcea să pășească încrezătoare, zâmbind amuzată de bâlbâielile bărbaților din jurul ei.
Lumina candelabrelor îi mângâia blând rochia de un albastru aproape perfect.
Modificată de ea, vaporoasă și senzuală, petecul acela de culoare se mula încântător pe trupul ei voluptos.
Într-o lume gri părea acel strop de culoare magic ce-ti schimbă viața.

Niciodată nu am știut dacă m-am îndrăgostit de ea sau de felul în care rochia albastră a reușit în seara aceea să-mi înăbușe fărâma de rațiune ce încă ardea în mine.
Creolă, cu un păr lung, șaten, ce-i trecea peste umeri goi, păstra atât de seducător parfumul vechii feminități.
Simplitate și culoare.
Machiaj discret, un colier straniu, atrăgător, ce-i scotea în evidență gâtul frumos.
Totul era atât de albastru la ea.
Mirosea a primăvară.

Poate că frumusețea unei femei vine din atitudine.
Dar…
Uneori, măcar uneori, diferența o face o rochie albastră.

Reclame

6 comentarii

Din categoria Fantezie

Frânturi de amintiri

fotografii-vechi021

Mirosul greu, de cameră ferecată, pânzele de păianjen ce decora mobila veche, toate creau un decor ireal, desprins parcă dintr-o altă lume.
Trecuse atâta timp.
Nu l-am cunoscut niciodatâ, deși știam atâtea despre el. Bunicul, uneori și tatăl meu, îmi vorbeau deseori într-un mod ciudat despre un bărbat straniu, cu o poveste de viață impresionantă, ce ascundea în el secrete de tenebroase.
Acum păseam pentru prima dată în locul în care străbunicul meu și-a petrecut ultimii ani de viață. Pentru că despre străbunicul meu este vorba.

Prin găurile dese ale acoperișului șubrezit de timp, fascicule de lumină mângâiau blând praful generos. Deși aerul era aproape irespirabil, totul în jurul meu lăsa senzația că străbunicul era înca acolo. Lucrurile atent ordonate, pozele numeroase împraștiate peste tot, chiar și fotoliul acela impunător ce domina întreaga cameră.
Am zărit scrinul de lângă el.
Parea scluptat manual și-ți atrăgea cu ușurință atenția. Stergând ușor praful l-am deschis curios.
Era plin de scrisori.
M-am prăbușit în fotoliu sedus de ideea de a cunoaște viața unui om atât de misterios.

Cu fiecare foaie pe care o citeam, povestea mă purta într-o lume incredibila. Un nume se repeta în toate scrisorile și jurnalele.
Probabil era femeia care apărea în pozele din jurul meu. O iubire ca o umbră ce-l urmărise întreaga viață.
M-am oprit o clipa din citit și am privit-o într-o fotografie. Era o femeie extrem de frumoasa, cu o privire ucigătare.
Ana, părea un nume scrijelit în sufletul lui.

Intr-un colt, o scrisoare ce părea neterminată, mi-a atras atenția.
Am început să citesc, mormăind ușor fiecare cuvânt:

Draga mea, Ana

Unele lucruri se întâmplă dincolo de dorința, de rațiune sau de sentiment. Am fost tare necăjit de sărbători. M-am plimbat cu trăsura ore în sir, furios pe toată situațiunea. Mă simțeam înjunghiat pe la spate de omul de la care mă așteptam cel mai puțin.
Apoi am înteles.
Nu noi decidem ce este mai bine. Sunt suflete ce depind de noi, obligațiuni ce trebuie îndeplinite, cu voie sau fară voie.
Cu inima frântă mă gândesc că poate ai dreptate. Sau ai avut.
Locul tău este acolo, o lume mult mai stabilă decât iți puteam oferi eu. O lume pe care o cunoști, cu bune și rele, previzibilă, dar care aduce liniște celor din jurul tău.
Probabil era nevoie de palma aceea, să doară atât de tare, pentru a înțelege și a pleca.
Am tot încercat să aflu de la unul sau altul din argații tăi cum mai ești. Dar gura lor era pecetuită, adâncind și mai tare tristețea.
Mon chéri, Ana! Îmi lipsești atât de mult!

Rândurile se opreau aici. Există un punct, semn că probabil și-ar fi dorit să continue, dar nu a vrut sau nu a putut să o facă.
Stiam de la ai mei că străbunicul meu a fost îndrăgostit de cineva, dar nimeni nu știa cine a fost cea care i-a furat inima.
Ajungând azi aici, parcurgând toate scrisorile lor, am înțeles de ce el a ales să ascundă totul.
Pentru a o proteja.
Atunci când iubești cu adevărat pe cineva, uneori alegerile dor tare.
Dar trebuie sa le accepți.

În vechiul semineu flăcările îmi luminau timid chipul. Foaie după foaie, povestea lor intra în eternitate, stiută doar de ei doi. Acum și de mine.
Așa trebuia să se întâmple.
Pentru ei, pentru alegerea lor.

 

 

 

Notă: Textul este o fictiune iar sursa fotografiei este internetul.

12 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Pierdut trandafir, găsit câine

cupid-846939_960_720

Priveam derutat cutiile scrisorilor, realizând mult prea târziu că habar nu aveam la ce apartament stă.
Ce-o fi fost în capul meu?!
Era 5.30 dimineața, rătăcit într-o scara de bloc, fără să stiu mai nimic despre ea, cu o floare ascunsă sub haină, ca un adolescent tâmpitel, îndrăgostit până peste cap de colega lui de bancă.
Cred că am luat-o razna.

Totul a fost o nebunie.
Într-un București pustiu, cautând disperat un taxi ce nu a dorit să-și arate frumoasa lui culoare galbenă, fără transport în comun, aerul rece a fost singurul camarad de drum până la blocul ei.
A…, și un maidanez care m-a însoțit vreo două stații, nehotărât dacă să mă muște sau să facă mișto de mine, amuzat că mă plimb ca pupăza în noapte.
Până la urmă a abandonat, plictisit și el să meargă atât pe jos.

Fiecare fărâmă de rațiune din mine încercase să mă convingă îndelung că-mi trebuie o cămașă de forță, albă, apretată, cu mânecuțe legate la spate, dar eu continuam să visez că oamenii au nevoie de pasiune și un strop de tăcăneală pentru a se simți întregi.
Iar neuronii raționali nu au reușit niciodată să câștige lupta cu cei apretați cu aracet.
Așa că iată-mă aici.

Am privit telefonul și am observat că intrase online.
Asta nu era bine deloc. Probabil urma să plece, iar eu nu aveam nici cea mai vagă idee unde să las trandafirul.
Să urc până sus era mult prea riscant
Am auzit liftul chemat și am decis să las trandafirul pe scară.
Dacă era ea, atunci va trebui să joc mai des la loto, dacă nu, asta e, poate repetă aștia 14 februarie și anul viitor.

M-am îndepărtat privind insistent spre ușa din scara blocului.
Speram să fie ea.
Îmi imaginam chipul surprins, trandafirul în mână și un zâmbet cât tot universul. Stia. Era mult prea isteață să nu știe.
Dar nu a ieșit nimeni.
Minute în șir nu a ieșit nimeni.
Într-un târziu a ieșit un domn. Cu mâinile goale. La câteva minute altcineva.
Tot cu mâinile goale. Probabil că trandafirul meu era deja într-o altă vază. Sau poate sub o geacă.
Am plecat, mă astepta câinele.
Era o dimineața rece de Valentine’s Day

9 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Clișee despre bărbați

mongoli-1.jpg

 

Prins cu ceva probleme personale, câteva zile am intrat pe fugă pe blog. Am scris putin, mai mult republicând.
Și totuși…
Un text răsfoit în seara asta pe internet a reusit să scoată de sub televizor tastatura, împingându-mă de la spate să scriu câteva lucruri despre clisee.
Clisee despre bărbați.

1.Bărbații sunt niște vânatori de fuste, monocolori, insensibili, la fel de romantici ca un bătrân cimpanzeu de la zoo.
Bărbatul adevărat emană prin toți porii lui putere și duritate nu sentimentalism și slăbiciune.

Mi-ar lua o zi să scriu o listă întreagă de bărbați care au rămas în istorie prin operele lor de o sensibilitate desăvârșită.
Muzică, pictură, literatură.
Bărbații nu au fost doar niste vânători exceptionali. Ei au știut să îmbine latura lor dură, animalică, necesară în vremuri în care viața și moartea erau despărțite de un fir de nisip, cu parfumul unei sensibilități desăvârșite.
Apoi s-a întâmplat ceva.
Războiul, expedițiile, granița aceea fină între viață și moarte, au dispărut.
Așa a apărut bărbatul de sală.
Bărbatul frustrat, privind în urmă la strămosii lui, temător că-și pierde supremația ca parte dominantă a acestei specii.
Femeia, dintotdeauna mai puternică emoțional decât barbatul, nu a făcut altceva decât să se adapteze la noua realitate.
Ea poate vâna si cuceri singură, nu mai are nevoie de un barbat pentru asta, dar are nevoie de un partener care să o susțină și să o facă să tresare altfel decât cu sabia.

2.Un alt cliseu întalnit în seara asta:
“Eu ştiam că, în cazul bărbaţilor, dragostea la prima vedere se numeşte erecţie,”

Asta vine tot din trecut, din vremuri în care bărbații nu erau recunoscuți prin fidelitate.
Vreau să faceți un exercițiu de imaginație.
Speranța medie de viata a unui barbat era de până în 30-40 de ani. Războaiele, molima, expeditiile. O cruciadă până la Ierusalim, dus-întors, plus cafteala cu arabii, putea dura ani intregi. Un stagiu militar în armatele regulate era între 5 si 10 ani. Era firesc ca viața sexuală a unui bărbat să nu fie tocmai una monogamă.
Dar.
Ce legătură are asta cu bărbatul modern care cel mai lung drum îl face până la piață sau la mall?

Poate părea surprinzător pentru mulți, dar vă asigur că sunt extrem de mulți bărbați selectivi care nu au erecție la prima duduie vopsită și plastificată care-și unduie formele.
Da, unii din noi am evoluat. Ne dorim alături o femeie care să trezească în noi mai mult decât o banală erecție. Ne dorim mai mult decât o partidă de sex sub șaua calului.
Nu neg masa de bărbați ce-și măsoară penisul cu rigla dimineața și care după fiecare cucerire împarte cu ceilalți detaliile intime, eventual cu poze, despre noile cuceriri.
Bărbați cu mize mici în viață .

Ar mai fi multe clisee despre care as vrea sa vorbesc, dar timpul s-a cam scurs.
Poate alta data.

PS: Despre vulgaritatea gratuită, senzația stranie că toți suntem dealeri de droguri sau foști pușcăriași care folosesc organul sexual ca mod de a se face înțeleși, ar trebui sa vorbim sau acceptăm limbajul de spelucă insalubră ca un mod de a relaționa?

9 comentarii

Din categoria Realitate

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

6 comentarii

Din categoria dragoste