Arhive pe etichete: Ana

Ghem de om

54368172_315634662475642_7270948550555467776_n

Apăi, dragii moşului, în vremurile în care barbaţii nu scriau texte siropoase, pentru că stim cu toţii un bărbat adevărat nu-şi pierde timpul cu sensibilităţi inutile, atunci când încă purecii se potcoveau cu căteva rânduri de copite pentru a nu pişca, aşa cum o fac căpuşele din ziua de azi, când oamenii nu aveau nevoie de o zi anume pentru a fi fericiţi, e-he-hee, în vremurile acelea de demult am întâlnit un mic ghem de om.

Acum, ştiu că nu se face şi nu dă bine să te pierzi în complimente la adresa unei femei, dar azi, când se împlinesc 3 milenii şi câteva zeci de secole de tăcere (noi vorbim mai rar), vă rog să-mi permiteţi să-i spun câteva cuvinte frumoase, mogâldeţei aceleia încântătoare, pentru că din culcuşul ei ascuns în pălăria unei superbe floare a soarelui, cu siguranţă urmăreşte povestea noastră.

Ceva frumos…
Eşti cea mai căpoasă şi încăpăţânată persoană pe care am cunsocut-o vreodată (stiu că sunt sinonime, dar pentru tine modific si dexul, doar pentru a te descrie perfect). Ultimul dinozaur a murit pentru că îndăratnică cum eşti ai preferat să-l laşi să se prăbuşească în prăpastie, fără să-i spui un cuvant când se apropia de marginea ei, şi asta doar pentru că îţi mâncase cei câţiva grăunţi de maci plantaţi în primăvară.
Ambiţioasă eşti, suflete.

Îţi aminteşti când te-ai îndrăgostit de omul din neanderthal? Dumnezeule cât de amuzantă erai. Na, şi eu, puţin gelos, de ce să nu recunosc.
Era imposibil să nu adori felul în care iubeai tu. Întreg, fără jumătăţi de măsură, savurând fiecare clipă în care erai regina lumii.
Staţi pe bolovanul acela imens, împarţind un covrig aburind cu mac, iar eu mă întrebam ca prostul cum ai reusit să-l coci, pentru că pe vremea aceea încă nu se descoperise focul.

Cât a trecut, ghemule ? Cât praf s-a aşternut peste sufletele noastre…
Îmi amintesc, ca ieri, când am vorbit ultima data. Încă ploua în Atlantida iar noi visam la o lume nouă, un univers diferit.
Atunci ţi-am făcut o făgăduinţă. Voi rămâne aici atât cât va trebui pentru ca seminţele de maci să prindă rădăcini.
Chiar şi ca o umbră.
Mult timp nu mai e.

Ghem de om.
Eşti o pacoste, dar eşti cea mai minunată pacoste pe care am întâlnit-o vreodată.
La multi ani, M!

notă: fotografia nu-mi aparţine, este copiată de pe facebook.

Reclame

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Noapte bună

good-night-2962714_960_720

Îi simțeam trupul tremurând cum se lipește înfrigurat de mine. Părul roscat, dezordonat, îmi mângâia obrajii, iar răsuflarea ei sacadată îmi răsuna ușor în ureche.
– Baby, îmi este atât de somn…
Ghemuită la pieptul meu, devorând hulpavă clipele de liniste ce încercam sa i le ofer, am simțit cum se abandonează total în mrejele viselor.
Stiam ca a avut o zi grea, într-o perioadă complicată, dar eram convins că încăpățânată așa cum o știu nu a renunțat la tot ce avea de făcut până nu a epuizat si ultimele rezerve de energie din firavul ei trup.
Căpoasă rău și totuși doar un copil. Ca noi toți.

Ochii superbi erau străbătuți de mici firicele rosii semn că și azi hârtiile nu i-au dat pace. Probabil și emoțiile simulării.
O suviță rebelă, îi mângâia fruntea. M-am jucat puțin cu ea, sărutând-o ușor pe pleoape, sedus de inocența ochilor ei. Chiar și închisi, ochii Alexandrei erau ireali de frumoși.
Undeva în întuneric puteam vedea pe geam dansul fulgilor de nea. Era probabil ultimul dans al acestei ierni.
Pentru noi, pentru Alexandra mea, era timpul primâverii.
Este doar o seara banala de Martie.
Noapte buna, Ghem de om.
Ne vedem în lumea noastră.
Mulțumesc.

photo pixabay

3 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

De ce seminţe de mac…

landscape-4007310_960_720

Ai zburat vreodată deasupra unui câmp de maci?
Să treci pe deasupra lor, să-i săruţi în treacăt murdărindu-ţi nasul de polenul lor?
Este incredibil.
Cerul albastru, deasupra, oceanul roşu la picioarele tale şi parfumul acela sufocant ce-ţi îneacă toate sentimentele în fericire.
Jur că aş fi vrut să-ţi aduc caţiva si tie în acest început superb de martie. Să-i săruţi cu buzele tale cărnoase, hrănindu-i cu privirea ta.
Dar nu am putut.
Nu am putut să rup nici măcar o petală, o tulpina, pentru că locul lor este acolo, iar locul tău este aici!

De ce seminţe de mac?
Închide ochii. Imaginează-ţi acel câmp roşu de maci. Pierde-te în el.
Eşti desculţă, simţi petalele cum iţi mângâie gleznele, dar totuși nu calci pe nimic. Pluteşti. Este atâta linişte. Eşti rătăcită în visele tale, este răsăritul tău.
Acum deschide ochii.
Priveşte în jurul tau.
Aici ai vrut să fi? Asta e viaţa la care ai visat dintotdeauna? Aşa vrei să trăieşti, urmând un tipar, un roboțel din mulțimea de roboței încolonați, cu aceleași vise și idealuri.
Păstrează aceste semințe de mac.
Poate că într-o zi răsăritul îți va mângâia chipul și-ți vei dori să păsești din nou pe acel câmp de maci.

 

 

12 comentarii

Din categoria dragoste, Fantezie

Frânturi de amintiri

fotografii-vechi021

Mirosul greu, de cameră ferecată, pânzele de păianjen ce decora mobila veche, toate creau un decor ireal, desprins parcă dintr-o altă lume.
Trecuse atâta timp.
Nu l-am cunoscut niciodatâ, deși știam atâtea despre el. Bunicul, uneori și tatăl meu, îmi vorbeau deseori într-un mod ciudat despre un bărbat straniu, cu o poveste de viață impresionantă, ce ascundea în el secrete de tenebroase.
Acum păseam pentru prima dată în locul în care străbunicul meu și-a petrecut ultimii ani de viață. Pentru că despre străbunicul meu este vorba.

Prin găurile dese ale acoperișului șubrezit de timp, fascicule de lumină mângâiau blând praful generos. Deși aerul era aproape irespirabil, totul în jurul meu lăsa senzația că străbunicul era înca acolo. Lucrurile atent ordonate, pozele numeroase împraștiate peste tot, chiar și fotoliul acela impunător ce domina întreaga cameră.
Am zărit scrinul de lângă el.
Parea scluptat manual și-ți atrăgea cu ușurință atenția. Stergând ușor praful l-am deschis curios.
Era plin de scrisori.
M-am prăbușit în fotoliu sedus de ideea de a cunoaște viața unui om atât de misterios.

Cu fiecare foaie pe care o citeam, povestea mă purta într-o lume incredibila. Un nume se repeta în toate scrisorile și jurnalele.
Probabil era femeia care apărea în pozele din jurul meu. O iubire ca o umbră ce-l urmărise întreaga viață.
M-am oprit o clipa din citit și am privit-o într-o fotografie. Era o femeie extrem de frumoasa, cu o privire ucigătare.
Ana, părea un nume scrijelit în sufletul lui.

Intr-un colt, o scrisoare ce părea neterminată, mi-a atras atenția.
Am început să citesc, mormăind ușor fiecare cuvânt:

Draga mea, Ana

Unele lucruri se întâmplă dincolo de dorința, de rațiune sau de sentiment. Am fost tare necăjit de sărbători. M-am plimbat cu trăsura ore în sir, furios pe toată situațiunea. Mă simțeam înjunghiat pe la spate de omul de la care mă așteptam cel mai puțin.
Apoi am înteles.
Nu noi decidem ce este mai bine. Sunt suflete ce depind de noi, obligațiuni ce trebuie îndeplinite, cu voie sau fară voie.
Cu inima frântă mă gândesc că poate ai dreptate. Sau ai avut.
Locul tău este acolo, o lume mult mai stabilă decât iți puteam oferi eu. O lume pe care o cunoști, cu bune și rele, previzibilă, dar care aduce liniște celor din jurul tău.
Probabil era nevoie de palma aceea, să doară atât de tare, pentru a înțelege și a pleca.
Am tot încercat să aflu de la unul sau altul din argații tăi cum mai ești. Dar gura lor era pecetuită, adâncind și mai tare tristețea.
Mon chéri, Ana! Îmi lipsești atât de mult!

Rândurile se opreau aici. Există un punct, semn că probabil și-ar fi dorit să continue, dar nu a vrut sau nu a putut să o facă.
Stiam de la ai mei că străbunicul meu a fost îndrăgostit de cineva, dar nimeni nu știa cine a fost cea care i-a furat inima.
Ajungând azi aici, parcurgând toate scrisorile lor, am înțeles de ce el a ales să ascundă totul.
Pentru a o proteja.
Atunci când iubești cu adevărat pe cineva, uneori alegerile dor tare.
Dar trebuie sa le accepți.

În vechiul semineu flăcările îmi luminau timid chipul. Foaie după foaie, povestea lor intra în eternitate, stiută doar de ei doi. Acum și de mine.
Așa trebuia să se întâmple.
Pentru ei, pentru alegerea lor.

 

 

 

Notă: Textul este o fictiune iar sursa fotografiei este internetul.

12 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

6 comentarii

Din categoria dragoste