Arhive pe etichete: Ana

Duminica

2

Iubeam linistea asta perfecta, sentimentul ca te pierzi in gandurile tale, emotia care o transmitea locul acesta. Nu m-am considerat niciodata un tip religios, dar divinitatea, spiritualitatea in esenta ei, este o parte din mine.
Preotul avea o voce calda, blanda, iar predica lui era o mangaiere pentru suflet. Glasul lui, cumva nepamantean, trecea prin trup sarutandu-ti sufletul.
Era atat de bine.
Atunci, acolo, in secunda aceea.

Cred ca din cauza oboselii accentuate nu puteam dormi. Privam cerul, rasaritul rosu al unei zi de vara, indragostit iremediabil de luna aceea seducatoare ca o fata misterioasa.
Mansardarea podului si construirea a doua dormitoare acolo, a fost inca una din alegerile Anei pentru care nu i-am multumit niciodata indeajuns.
In noptile de vara, urmarind o stea cazatoare, spectacolul cerului devenea coplesitor.

Ii simteam respiratia cum imi mangaie gatul, lipita de mine, toropita de oboseala unui saptamani grele. Era deja tarziu, dar nu indrazneam sa o trezesc. Incapatanata si orgolioasa, refuza sa arate orice urma de slabiciune, iar asta me exaspera din cale-afara. Poate si pentru ca eu continuam sa o privesc ca o mana de om, un puf firav de papadie, ambitioasa ca un catar, dar totusi doar un suflet.
Am sarutat-o usor pe buze, stiind ca asta o va trezi.

-Buna dimineata, sufler drag.
-Uff, zanule, mai lasa-ma putin.
-Iubire, vreau sa ajungem si noi la slujba de dimineata, este tarziu.
-Mai lasa-ma putin, te roogggg.
Ii priveam ochii inchisi, superbi, trecerea timpului refuzand sa lase orice urma pe chipul ei. Un romantic incurabil, intotdeauna am crezut ca nu poti iubi decat o singura persoana cu adevarat intr-o viata.
Sau in mai multe.

Era o bisericuta uitata de lume, pe o straduta din vechiul cartier, cu putini oameni si un preot incantator. Cu vocea lui blajina, barba alba ca in povesti si un har incredibil, reusea intotdeauna sa ne transmitea tuturor o stare de liniste si binecuvantare.
Acolo, in locul acela, obisnuiam sa-i vorbesc lui Dumnezeu despre Ana, despre temerile mele, despre neputinta mea. Uneori indrazneam sa cer, cu umilinta, un dram de ajutor,  in acelasi timp aratandu-mi recunostinta pentru tot ceea ce primeam.
Impreuna, cu sufletul deschis, hraneam partea aceea din noi avida de spiritualitate.

Simplitate.
Poate ca cel mai bine reusesc sa descriu relatia mea cu Ana prin acest cuvant. Doi nebuni frumosi, dar care reuseau atunci cand erau impreuna sa creeze culoare din simplitate.
Aveam momente cand evadam cu totul din aceasta lume, pierduti pe un taram doar al nostru, asa cum aveam clipe cand deveneam sclavii realitatii.
Stiu ca nu este nimic spectaculos intr-o astfel de duminica, dar pentru noi atfel de clipe sunt o mangaiere.

Reclame

2 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie

Ziua care nu a mai existat

IMG-20180710-WA0004.jpg

In amurgul inserarii, parul ei roscat, rochita aceea scurta, putin ridicata de o pala de vant ratacit, pasul grabit, lasand sa se vada picioarele superbe, toate astea creau o imagine suprarealista, putin mistica, avand un efect aproape hipnotic asupra mea.
S-a apropiat, zambindu-mi irezistibil, s-a ridicat putin pe varfuri si m-a sarut usor pe obraz.
-Buna, zanule! ma astepti de mult ?
-A,aa…nu…nu cred. Ce conteaza? am raspuns eu fastacit.
– Florile sunt pentru mine?
Coplesit de prezenta ei, respirand gustul buzelor ce inca simteam ca-mi ard pe pielea, uitasem aproape tot ce-mi propusesem sa-i urez de ziua ei.
Iar florile…
Cei 43 de trandafiri atarnau pierduti in bratele mele.

-Unde mergem, zanule? Mergem la salon?
-Da, suflet. Vreau sa trag cateva cadre acolo, sa pun pe site si am vrut sa merg cu tine. Stiam ca azi este vineri, esti mai libera, vine si ziua ta. Imi doream sa facem cativa pasi impreuna.
-Sa nu uit. Pentru ca marti nu pot sa vin  sper ca acesti trandafiri sa-ti aminteasca ceea ce insemni pentru mine.
-Multumesc mult, Allan, sunt superbi.
In vocea ei se simtea o bucurie nedisimulata, fericirea ce vine din interiorul unui om ce se simte alintat si apreciat.

Luminile salonului erau stinse, creand o senzatie stranie de loc parasit. Cu ruscsacul pe umar si cu buchetul de trandafiri in brate, ma straduiam sa-i distrag atentia Anei pentru a nu privi prea atenta printre gratiile ferestrelor.
A rasucit cheia in usa si a facut cativa pasi, cautand intrerupatorul.
Un zgomot surd, un pocnet neobisnuit si lumina se aprinse brusc intr-un val de confeti si urlete.
Un… Laa muuultii aniii, lung, din peste zece piepturi, au lasat-o pe Ana impietrita.
Nu am vazut-o niciodata asa. Ochii ii straluceau ciudat, aproape lacrima, iar supriza parea ca a coplesit-o in totalitate.

Pregatisem totul pe ultima suta de metri.
In urma cu doua saptamani nu aveam nici locul, nici invitatii, doar o idee nebuna de ai oferi o aniversare de care sa-si aminteasca toata viata.
Nu puteam singur asa ca am apelat la ajutor. Iar ajutorul a venit de la sora mea.
Am cautat impreuna vechea diploma de liceu, apoi colegii, am reusit sa luam legatura cu cativa dintre ei si sa-i convingem sa-i facem o surpriza.
Lor li s-a adaugat cateva prietene actuale si fireste ai ei.
Dar nu aveam o locatie.
Asa ca salvarea a venit din acest loc. Ina a fost extrem de draguta si m-a ajutat enorm cu organizarea.
Cand am intrebat-o cu o zi in urma daca ne putem plimba putin zilele astea, iar raspunsul ei a fost ca da, totul s-a desfasurat extrem de rapid, reusind sa-i anunt pe toti de locatia si ziua cand trebuie sa ne vedem.

S-a intors catre mine, mi-a zambit si a soptit cu o voce stinsa:
-Esti nebun, Allan! Cum ai reusit?
Nu am apucat sa-i raspund pentru ca un val de imbratisari au acoperit-o cu totul. Imbratisari, sarutari, bucuria revederii cu unele persoane.
Tarziu am reusit sa raman singur cu ea si sa-i inmanez plicul.
L-a deschis, a privit biletele de teatru, a vazut ca sunt la piesa de la National la care dorea atat de mult sa mearga si mi-a spus pentru a doua oara in seara aceasta.
-Tu chiar ca esti nebun.

Cei mai multi invitati plecasera, iar Ana statea pe scaunul ei privind pierduta trandafirul verde, pe care il primise.
-Sti ca mai am unul?
-Da, stiu. Dar mai stiu ca al meu este unic. Pentru ca este al meu.
-Infumuratule.
-Da, poate, dar de ce nu.
Multumesc mult, Allan. Pentru tot. Cand mi-ai spus ca vrei sa ne vedem cateva minute, nici prin cap nu mi-a trecut ca poti fi atat de nebun. Ce-ai fi facut daca nu puteam veni?
-Nimic. As fi anulat totul. Ce puteam face. Dar tu ai fi pierdut cea mai frumoasa aniversare din viata ta.
-Multumeeeeesc

NOTA: Acest text este o fantezie, orice asemanare cu persoane si intamplari reale este pur intamplatoare.

11 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate

Timpul la beduini

36769251_284782278927653_8998286265593888768_n

Unul din lucrurile pe care le inveti o data cu trecerea timpului este ca timpul nu exista. Nu mai mult decat il lasi tu sa-si puna amprenta asupra ta.
Am cunoscut oameni ce nu implinisera 30 de ani, garboviti de clisee, prinsi intr-un matrix imaginar, mult prea maturi pentru varsta lor. Desi firele albe inca nu dansau prin vantul diminetii, tot ceea ce erau, tot ceea ce gandeau, era atat de ridat incat doar prezenta lor te deprima.
În aceeași măsură am intalnit oameni trecuți prin viata care păstrau pe chipul lor, în tot ceea ce erau ei, parfumul acela unic al tinereții.
Timpul ramane o nuanta relativa, o percepere selectiva asupra realitatii.

A nu confunda totusi relativul carpe diem, care in opinia mea este o prostie, un motto pentru oameni incapabili sa faca cu adevarat ceva in viata, cu live your life care este o nuanta diferita pentru cei ce vor cu adevarat sa traiasca asa cum isi doresc.
Diferenta intre traieste clipa si traieste-ti viata consta in atitudine. Cei care nu doresc sa lupte pentru a-si indeplini visele, pentru a-si face viata o poveste, croindü-si cusatura cu cusatura o mantie care sa-i reprezinte cu adevarat, spun simplu ca pe ei nu-i intereseaza viitorul traiesc doar clipa.
De ce sa-ti croiesti o identitate, sa lupti pentru visele tale, cand poti sa fi nimeni, bucurandu-te doar de ceea ce primesti fara lupta, prea las sa-si asumi ceva.

Atunci cand am regasit-o pe Ana, lucrul ce mai impresionat profund, a fost senzatia coplesitoare ca nu o mai intalnisem de o saptamana, maxim doua. Acelasi chip copilaresc, aceiasi ochi zglobii, pusi pe soti, pe care-i lasasem in urma cu 20 de ani.
Tot ceea ce era ea, fizic si emotional nu lasa sa tradeze nici macar un an din multii trecuti.
Iar daca Ana a reusit sa ma seduca iremediabil cu ceva, a fost acel sentiment ca alaturi de ea nu exista varsta, nu exista timp, nu exista adulti si copii.
Omul de care m-am îndrăgostit nu are varsta, nu are limite si indiferent câte aniversări vor trece, ea tot 20 de ani aniversează.

În momentele noastre de visare si nebunie ne-am promis ca ne vom reîntâlnit si vom ramane împreună indiferent de câte vieți vor trece. Sub alte forme, sub alte trupuri, dar aceiasi tacaniti frumoși, imaturi si romantici.
Timpul, pentru noi, este mai mult decât fizică, timpul înseamnă emoție, amintiri, incredere.
Ana, ramane o beduina superba, o magie frumoasa pe care am regasit-o întâmplător, amintindu-mi ca oamenii frumoși se regasesc intotdeauna.
La multi ani, beduina mea nemuritoare.

sursa photo: facebook

6 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Ganduri

Sarutul

sarut_55761800

Ochii erau atintiti pe monitorul laptopului, dar gandurile rataceau pierdute, coplesit de prezenta ei. Incercam sa ma concentrez pe ceea ce aveam de facut, dar tot ceea ce eram eu, tot ceea ce stiam eu, se risipise iremediabil pierdut, in clipa in care i-am simtit respiratia manganindu-mi obrazul.
Prea mult timp, prea multe vise, ani in care am visat flamand clipa asta.
Iar acum…

Am privit-o pe furis, cumva speriat ca ar putea sa-mi observe dorinta. Era atat de frumoasa.
Ochii, ce-ti vorbeau deschis despre un om puternic si sigur pe el, buzele carnoase, hulpave, o barbie perfecta ce reusise sa farame orice urma de rezistenta in mine.
Ii simteam parfumul si asta ma inebunea si mai tare.
Vorbea repede, cu pasiune, Dumnezeu stie despre ce, pentru ca eu inotam disperat prin visele mele incercand sa ma agat de ceva pentru a reveni la realitate.

Am auzit-o spunandu-mi ceva legat de pagina, m-am intors, am privit-o fix in ochi si am cedat. Trebuia sa o fac chiar daca asta m-ar fi costat chiar prezenta ei.
M-am apropiat, am inchis ochii si mi-am lipit buzele de ale ei. Pentru o secunda lumea mea s-a oprit. Erau atat de perfecte, gustul lor imi rascolea orice stiam, orice am simtit vreodata sarutand o femeie.
Nu cred ca adurat mai mult de 5-10 secunde si m-am retras, speriat de gestul meu. Stiam ca a fost o greseala, dar pur si simplu nu am mai rezistat.

Am privit-o. Avea ochii inchisi, buzele deschise, incapabila sa se dezmeticeasca.
-Conty…
-Iarta-ma , Ana! iarta-ma ! Nu stiu ce-a fost in capul meu. Iarta-ma! Mai bine plec, imi pare rau.
Am vrut sa ma ridic, dar m-a prins strans de mana si m-a tras inapoi.
-Conty, te iubesc! Daca totul ar fi atat de simplu ca sarutul asta. Nu pleca. Nici de aici, nici din viata mea. Am nevoie de tot ceea ce insemni tu. Nu vreau sa te pierd.

Incercam sa articulez ceva dar tot ceea ce simteam era parfumul buzelor ei cum imi inunda trupul. Eram pierdut.

PS: Azi 6 iulie este ziua internationala a sarutului. Bucurati-va de cel mai frumos miracol. Sarutul persoanei iubite. Este cel mai de pret lucru pe care-l aveti.

sursa photo: internet

3 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate

Teama

love-2055960_960_720

Tacerea aceea apasaratoare plutea peste noi ca o ceata inecacioasa. Aveam senzatia ca daca as spune un singur cuvant intreaga lume s-ar prabusi. Singuri, pe aleea acea pierduta din parc, paream doua naluci ce calatoresc spre nicaieri.
Ii simteam degetele in mana mea, dar nu indrazneam sa le mangai asa cum o faceam altadata.
Ce as fi putut sa-i spun? Ce rost avea?
Citeam in ochii ei superbi atata teama. Ce rost avea sa-i reprosez si eu felul in care se schimbase.
Intr-un tarziu, de nicaieri, buzele au inceput sa se miste si o voce straina, ce parea ca vine din adancul meu, a inceput sa rosteasca :
-Suflet, stiu ca esti speriata. Simt asta. Oamenii iau decizii ciudate atunci cand sunt speriati. Chiar daca  dor, stiu ca nu am nici un drept sa te judec.
Continua sa taca, privind pierduta. I-am mangaiat usor degetele, cautand sa-i transmit ca sunt acolo, nu doar fizic ci si emotional.

-Inteleg, suflet. Am inteles intotdeauna.
Te sperie toate aceste schimbari pe care ai dori sa le faci, te sperie gandul ca ai putea rani oameni dragi, te sperie ca pana si aceasta liniste bolnavicioasa s-ar risipi, iar necunoscutul te-ar zdrobi cu praful lui strain.
Stiu, suflet. De aceea sunt acum cu tine de mana, pentru ca stiu.
As vrea sa fiu acel barbat perfect pe care orice femeie il cauta. Dar nu sunt.
Sunt un pusti imbracat in haine de adult, visator si idealist.
Dar te voi tine de mana in cele mai grele momente ale tale, iar dalmatianul asta romantic, va sti, atunci cand va fi nevoie, sa fie o stanca care sa te protejeze de orice este rau. Iti promit asta.
Pe chipul Anei nici macar un muschi nu parea sa se clinteasca. Pasea in continuare tacuta, impasibila, ca o umbra ce cauta ceata pentru a disparea.
Uneori teama aduce resemnare.
Este cumplit sa alegi, atunci cand alegerile tale pot aduce durere oamenilor la care tii.
Si atunci…renunti.
In seara aceea in parc, in seara ce va veni, doua umbre tacute cautau solutii la temerile lor.

Stiu cine este femeia de care m-am indragostit, stiu ca alegerile pe care trebuie sa le faca o coplesesc, dar voi continua sa o privesc ca o pustoaica slaba si cracanata ce ma privea cu ochii ei mari, stranii si care a visat ca lumea, ca lumea ei inca poate fi schimbata.
O visatoare.

2 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Ganduri