Diferit

Pentru tine

Nu ai fost niciodată o prezență docilă.
Într-o societate prăfuită, plină de dogme și șabloane, cu trenduri și modele ridicate pe un piedestal, tu ai fost întotdeauna o umbră imperfectă, urând atât de mult normalitatea.
Îți mai amintești de câte ori ți s-a spus că nu te porți și nu arăți ca o femeie normală? Părul acela în n-spe mii de nuanțe, bluza transparentă, Dumnezeule, fără sutien! Prea provocatoare, prea…altfel. Iar glumițele acelea vulgare pe care le tot faci…
„Nu mai ești o puștoaică rebelă, maturizează-te!”

Priveam poza cu fusta ta, încercând să-ți răspund sincer. Apoi am zâmbit. Prin fața ochilor se derulau nebun, ca un film mut, imagini cu tine în papucii cu sclipici, în tricoul roșu pe care-l recroisei altfel, în sute de momente în care am învățat că daca pe tine te definește ceva, atunci nu poate exista decât un sigur cuvânt:
Diferit.
Da, era o fustă a naibi de ciudată, diferită de tot ceea ce am văzut vreodată, dar știind că este făcută de tine, parcă nu mai părea atât de stranie.

M-am îndrăgostit de tine pentru că tu nu ai avut niciodată nevoie ca cineva să îți țină pumnii să reușești. Pentru că ție nu-ți păsa de ceea ce cred ceilalți. Chiar și când te împiedicai, îți scuturai genuchii, stergeai praful îmbibat cu sânge, te ridicai si pentru că ești cea mai căpoasă persoană pe care am vazut-o vreodată, continuai până reușeai.
Pumnii strânși au fost întotdeauna doar ai tăi. Ca și zâmbetul și privirea aceea tăioasă care te fixa cu întârjirea ei.
Tu ești o nebună frumoasă, imperfectă, pentru că dacă nu ai fi așa, nu ai fi nimic

Cineva mi-a spus cândva că dacă un singur om crede în tine atunci ai în spatele tău tot universul.
Tu ai tot universul în spatele tau, iubito!
20.10.2019

Publicitate

Răsărit

Poate că el îți va rupe bucăți din suflet târându-te intr-un abis al incertitudinii de a cărei existență nu ai stiut vreodată.
Poate că vor fi clipe când toate lacrimile din lume nu vor curăța furia si deznădejdea ce-ți vor mătura gândurile.
Îți poate lua multe, dar nu-ți poate lua niciodatä diminețile pe plajă, felul în care dai viață răsăritului de poveste din fotografiile tale.

Sunt oameni care apar in viața noastră răvășind tot. Vise, iluzii, sentimente. Oameni ce ne fărâmă în miliarde de bucăți, nepăsători la consecințe. Himere, se transformă usor în călăii naivității noastre.
Te privesc prabusindu-te, sarutand pământul cu aripile frânte.
Doare.
Dar așa cum soarele mângâie marea în fiecare dimineață, alungând intunericul,
cumva vei găsi o cale și vei avea din nou răsăritul tau.

Timpul validează o relație.
Fiecare secundă petrecută lângă un om care iți ucide zâmbetul, care iți hrănește temerile transformându-le în ulii, este o cărare catre întuneric. Nu există iubire acolo unde există întrebări fără răspuns. Otrava unui om, a unei relații, poate ucide mai cumplit ca orice altă armă.
Nu ești singură și tu ști asta, dar tu ești unicul antidot care te poate salva.
Tu și răsăritul tău roz.

Ai grijă de tine, pescăruș!

Semne

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

Recunoştinţă

Era atât de amuzantă vocea ei serioasă, încercând să justifice unui presupus consilier de ce nu a finalizat o comandă, încât mă abţineam cu greu să nu izbucnesc în râs.
Vorbim rar la telefon.
Firesc. Doi oameni ce iubesc să scrie, să deseneze cu peniţa frânturi de suflet, nu puteau comunica altfel decât prin mesaje interminabile, uneori o gură de oxigen de care te agăţi însetat.
Într-un târziu a realizat că este vocea mea, iar bucuria din glasul ei a fost pentru mine cea mai frumoasă declaraţie de preţuire, într-un 1 martie însorit.

Sunt multe lucruri care nu au mers în viaţa mea, dar trebuie să recunosc că am fost binecuvântat cu cele mai minunate femei din lume.
Iar azi…
Azi nu pot decât să mă înclin umil şi să le fiu recunoscător.

Da, Pescăruş, vocea ta pe nisipul mării, urându-mi un an încântător, a fost unica bucurie pe care am avut-o în nişte sărbători anoste.
Sti, iţi spuneam că nu cred în prietenia între un bărbat şi o femeie, e mult prea complicat, nici acum nu cred, dar, cumva, noi am reuşit să nu ne dezamăgim niciodată.
Pentru noi doi, pentru umbrele din viaţa noastră, asta a însemnat tot.

Da, tu nu mergi la salon, nu faci o pasiune din a ieşi în evidenţă, esti o femeie pe care noul trend feminin o dispreţuieşte, dar pentru mine eşti cea mai minunată femeie din lume.
Simplă, dar sufletistă.
Este vorba despre tine, Flori
Într-o lume în care totul are un pret, tu pentru mine eşti nepreţuită.
Şi nu doar pentru că eşti sora mea.

Tu, ghem de om….
Zâmbetul tau, felul în care-mi mângâiai mâinile încercând să mă strângi de ele, într-o tentativă nebună de a evada din acest univers, totul a adus atâta linişte în viaţa mea.
Noi bărbaţii iubim cu adevărat doar reflexia parţii feminine din noi. Suntem creaţi din aceeaşi materie, prin iubire tindem să ne întoarcem la geneză, la secunda în care sufletele noastre s-au despărţit.
Tu, mi-ai fost cea mai bună prietenă, cea mai nebună iubire la care puteam visam, dar mai presus de tot şi toate, tu ai fost, tu. Unica, complicată, ca o futună ce răvăşeşte totul în tine, dar aduce în acelaşi timp şi parfumul unei primăveri nesperate.
Ghem de om.

Despre mamă.
Despre mamă se simte, nu se vorbeşte. Rămâne acolo, ca o icoana în sufletele noastre, un chip pe care-l preţuim de cele mai multe ori mult prea târziu.
Azi ne gândim la voi. Nu pentru că aţi avea nevoie de o zi în care să o facem, dar cu siguranţă aveţi nevoie de cîteva ore în care să nu mai fiţi îngerii noştri protectori şi să vă preocupaţi doar de voi.
Distracţie plăcută în seara asta, o meritaţi!

Sursa fotografie pixabay

Parfum de primăvară

 

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet