Nevoia de cuvinte

Am inceput sa ma joc cu literele in adolescenta. Nu cu foarte mult talent, pentru ca erau doar incercari timide, dar pentru un pusti introvertit si visator, desenul acela, al frazelor, era unicul mod de a evada din realitate.
Puterea unui cuvant am inteles-o mai tarziu.
Confruntat cu demonii imaturitatii si intunericul unor probleme ce ma copleseau, o bucata de hartie de patru pagini, scrisa cu empatie si altruism de o pustoaica pe care abia o cunoscusem, a facut sa constientizez puterea unui text scris cu sufletul.
Poti ucide un om, emotional, tintuindu-l in cuvinte sau ii poti darui aripi nevazute tesand din litere o plasa de incredere.

Anii au trecut, lumea a evoluat, bucata aceea de hartie a fost inlocuita cu un ecran ce ne asculta rabdator, dar esenta a ramas. Cateva cuvinte, frumos mestesugite, pot fi bula de oxigen pentru un om aflat intr-un moment extrem de greu, asa cum un singur cuvant te poate arunca in infernul deznădejdii
Cand am scris primul articol pe acest blog nu m-am gandit nici macar o secunda la puterea pe care o poate avea o ideea pusa in pagina.
Apoi am inteles.
Atunci cand scri, creezi o lume. O lume in care pot exista demoni sau ingeri. Uneori cititorii tai se identifica cu aceasta lume, iar responsabilitatea ta devine imensa, pentru ca le poti darui vise sau otrava.

Acum mai bine de 20 de ani, o bucata de hartie, cateva randuri scrise ingrijit, au devenit o armura care mi-au dat curajul ca in toti anii ce au urmat sa nu ma dau niciodata batut.
Cand am inceput sa pictez litere am dorit sa daruiesc macar o mica parte din ceea ce am primit atunci. Am dorit ca acest loc sa fie un refugiu unde poti sa te incarci cu vise.
Da, Ana, mi-am dorit ca taramul acesta sa devina o insula pentru tine, unde sa te poti refugia atunci cand furtuna iti matura viata. Un loc cu plaje, nisipuri, vise si iubire,  sa te poti ascunde in spatele unei litere magice atunci cand realitatea te doboara.
Tot ceea ce am scris in ultimi trei ani este doar o lunga scrisoare in care am incercat sa impletesc din litere aripi pentru momentul in care te vei ridica si vei zbura spre cer.

Se intampla ca uneori un visator ratacit sa poposeasca aici, pe acest taram creat pentru tine si sa se identifice cu el. Nu am multi cititori, dar ii pretuiesc pentru ceea ce sunt ei. Pentru ca cei mai multi  inteleg cu adevarat puterea si nevoia de cuvinte.
In ciuda a ceea ce crede majoritatea, cuvintele nu sunt doar niste prescuratari pe care le folosim pe mesagerii si retelele de socializare pentru a comunica.
Cuvintele sunt viata. Si moarte. Vise si credinta.
Avem nevoie de cuvinte, iar fiecare litera pe care o tastam poate deveni o treapta pentru cineva drag sau o prapastie pentru noi sau cei din jurul nostru.
Suntem singura specie de pe aceasta planeta capabila de asa ceva, iar noi irosim acest dar spunand de cele mai multe ori stupiditati.

As vrea sa am talentul de a ma juca cu literele intr-un mod macar decent. Dar nu-l am. Nici macar tie, Ana, nu am reusit sa-ti transmit starea pe care am primit-o eu acum doua zeci de ani.
Regret enorm.
Dar poate ca acei oameni minunati care mai citesc ineptiile din cand in cand inteleg perfect puterea unei litere.
Sper ca macar ei sa reuseasca sa sadeasca in sufletul celor care-i urmaresc o samanta de speranta.
Avem atata nevoie de cuvinte.

 

Sursa foto: internet

 

Publicitate

Sinceritate

Pe vremea revoluţiei franceze clerul a fost mult încercat. Preoţii erau ucişi fără cruţare. Unul dintre ei a părăsit Parisul şi s-a ascuns în satul său natal. Însă a fost descoperit şi dus înaintea judecăţii. Judecătorul, văzându-l bătrân, îi zise:
– Republica noastră lasă neatinşi pe preoţii care au trecut de 60 de ani sau sunt bolnavi. Ce vârstă ai dumneata?
Preotul a răspuns:
– Am 59 de ani şi 9 luni şi sunt încă sănătos.
– Dar arăţi a fi mult peste 60 de ani, zise judecătorul. Spune că ai 60 ani şi te vom lăsa liber.
– Asta nu o pot face, zise preotul. Ar fi o minciună, lucru care încă nu l-am făcut în viaţa mea.
Şi astfel a fost condamnat la moarte. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)

Cat de importanta este sinceritatea? Merita sa mori pentru ea?
Poate ca da, pentru ca atunci cand apare neincrederea, indoiala, totul in jur devine cenusiu, intunecat, fara de speranta.
Aseara vorbeam cu T.
O prietena buna, framantata de niste umbre ce dansau prin viata ei. Uneori sinceritatea nu inseamna doar a nu minti, uneori sinceritatea inseamna si a nu ascunde lucruri.
Incercam sa-i ofer un sfat bun, dar imi era imposibil. Atunci cand ceva este atins de minciuna, de umbra neincrederii, totul in jur se contamineaza de neincredere.
Merita sa mori pentru sinceritate?

In gandurile mele

Era in fata mea, ne despartea o masa banala de lectura, iar eu eram pierdut fara de speranta in parul ei roscat. Mi-o imaginasem in zeci de feluri, aveam zeci de scenarii, dar simplitatea si zambetul ei m-a pierdut cu totul.
Ei ii datorez acest blog. Ea m-a indemnat sa ma joc pe hartie cu fantezia mea nebuna. Nu imi pot imagina un 8 martie fara sa ma inclin umil si sa-i spun:
-Multumesc Raluca

Am incercat zilele acestea sa las tastura sa vorbeasca despre cele trei femei dragi din viata mea. O iubire simpla, asa cum sunt si eu, un omagiu adus unor suflete ce le datorez mult.
Dar nu sunt doar ele.

Iti multumesc, Theodora! Pentru clipele cand ma suporti, pentru fiecare sfat primit de la tine, pentru increderea ce o ai in mine. Putini inteleg ce inseamna cu adevarat o prietenie si ce inseamna sa pui in palmele cuiva secretele tale.
Tu ai facut-o, iar asta ma onoreaza mai mult decat as putea spune in cuvinte.
Pe un camp din afara Bucurestiului inca te asteapta acea frezie alba ca zapada.

Piedestal pentru femeie

Probabil ca are cei mai frumosi ochi din lume. Este ceva in privirea ei ce nu poate fi explicat in cuvinte, o frumusete salbatica, o scanteie stranie ce te atrage si te infioara in acelasi timp.
Daca nu o cunsoti prezenta ei te sperie. Taioasa, directa, nu de putine ori sarcastica,  este genul de om care nu poarte manusi in preajma nimanui.
O baietoasa si jumatate. O baietoasa cu o piele fina, creola, intotdeauna extrem de ingrijita si de o eleganta desavarsita.

Se spune ca uneori oamenii indragostiti se pierd intr-o ceata a ratiunii si ridica pe un piedestal nefiresc persoana iubita. Probabil ca multi din cei care au avut rabdarea de a citi cateva randuri pe acest blog cocheteaza cu idea ca sunt un tip feminist, ce-si divinizeaza femeia iubita transformandu-o intr-o proiectie nerealista a propriilor vise.
Ma tem ca nu este asa.
Nu sunt un tip feminist. Nu cred in egalitati si criterii de clasificare.
Am avut sansa sa am o mama ce mi-a oferit o educatie minunata, o sora care mi-a fost prieten, confident si sprijin ori de cate ori am avut nevoie. Iar despre femeia pe care o iubesc. Ana este cea mai nesuferita fiinta posibila, este de o incapatanare, ambitie si un orgoliu pe care nu l-am regasit la nimeni altcineva, dar este persoana care a adus echilibrul in viata mea, este genul de femeie pe care o intalnesti doar in cateva vieti.

Ce-ti pot oferi tie…

Este o saptamana magica, zile in care dezbracam hainele zapezii si cautam flamanzi caldura unui zambet. Saptamana in care partea frumoasa din viata noastra, femeia, devine o muza pe care o sarbatorim.
Ieri citeam un text, pe blogul unei frumoase domnite, aflata intr-o dilema existentiala, referitor la barbatii din viata ei. Retorica se invartea in jurul incertitudinii privind ceea ce are fiecare de oferit. Doi oameni de afaceri, unul la o varsta rezonabila, dar si un profesor, care parea ca iese din schema datorita laturii materiale precare.
M-a chinuit acel text.
Am adormit, tarziu in noapte, framantat de aceasta dilema:
-Ce-ti pot oferi tie…?

Gandurile mele nu merg doar la o anumita persoana, pur si simplu caut in mine raspunsuri.
Daca femeile isi doresc atat de mult sa stie ce are un barbat de oferit, eu stiu?
Am suficente bunuri, un job satisfacator, o situatie materiala reusita?
-Ce-ti pot oferi tie…?

Probabil ca va suna dezarmant de sincer si voi scadea in ochii multor femei, dar oricat de mult m-am framantat, raspunsul a fost acelasi:
Nu vreau si nu pot oferi nimic de genul acesta.
Felul de femeie pe care-l ador eu este diferit.
Imi plac ochii caprui, parul negru, dar intotdeauna femeia visurilor mele va fi o femeie independenta.
Eu nu pot iubi altceva decat o femeie libera. O femeie dependenta de ceva sau cineva este pentru mine un om legat cu lanturi ce nu va reusi niciodata sa se ridice.
Este o prizoniera.

Si totusi.
De ce si-ar dori o femeie sa se trezeasca in fiecare dimineata alaturi de mine?
Ce-ti pot oferi eu tie …?
Eu, nimic, dar amandoi ne putem oferi multe.
In primul rand incredere.
O relatie reusita se bazeaza in primul rand pe incredere. Nu poti construi nimic atata timp cat nu te simti. Cat timp nu-l simti pe celalalt, emotional, langa tine.
Ador femeile care au pasiuni.
Ana, despre care am vorbit atat de mult, este o femeie care are o lunga lista de lucruri in care se regaseste.
Iubeste sa citeasca, sa picteze, iubeste fotografia, copiii, iubeste florile, culorile, are un bun gust estetic, cred ca as putea umple lejer cateva pagini cu pasiunile ei.
Recunosc sincer ca este motivul pentru care m-am indragostit de ea.

Ce-ti pot oferi tie, Ana?
Un prieten, un om pe care sa-l simti in fiecare moment al vietii tale aproape.
Un iubit care sa stie sa transforme o seara banala intr-una magica, dar si libertatea de a colinda singura pe strazi, atunci cand ai nevoie de clipe de singuratate.
Iti pot oferi pasiune, emotie, culoare, dar mai mult decat orice iti pot oferi un zambet si o vorba calda atunci cand ai mai multa nevoie de asta.
Pot face orice, atata timp cat esti tu.
Cat esti tu, Ana cea nebuna si dificila, cat nu renunti la visele si pasiunile tale si te bati in fiecare zi pentru asta.
Daca astepti ca prezenta mea sa rezolve ceva miraculos in viata ta, probabil ca nu se va intampla, dar impreuna, comunicand, putem construi o viata la sfarsitul careia sa privim inapoi multumiti de deciziile noastre.
Nu caut o femeie care sa fie o gospodina perfecta, o bucatareasa desavarsita, dar imi doresc alaturi o femeie care sa-mi zambeasca ca un inger in fiecare dimineata si care atunci cand se trezeste sa fie exact in locul in care si-ar dori sa fie.

Ce-ti pot oferi tie…?
Probabil nimic din ceea ce nu poti obtine si singura.
Doar promisiunea ca atunci cand nu vei mai privi spre cer cu speranta si vei lasa privirea in jos a deznadejde, voi sti ca te-am dezamagit.