Feminitate

Cel mai sofisticat mod de a fi al unei femei este simplitatea.
Cât de încântătoare poate fi o femeie imperfectă, O femeie ce s-a acceptat asa cum e și nu simte nevoie să schimbe nimic pentru a ieşi în evidenţă.
O şuviţa de păr rebelă, de ce nu, căteva fire cărunte, buze proaspete, dezbrăcate de polimeri, ochii ce te răscolesc prin magia lor, feminitate.
Sedus de pictura veche, de farmecul feminin neprelucrat, poate că sunt subiectiv.
Nu-mi pot imagina o Gioconda cu tatuaj şi nici o Afrodita vopsită ca un perete.
Există atâta perfectiune în micile defecte feminine.

Îmi amintesc chipul celei mai frumoase femei pe care am vazut-o vreodată. Ten măsliniu, păr saten, lung, pierdut pe umeri. O privire ce trăda o siguranţă de sine copleşitoare.
Nimic din glamourul divelor moderne, dar o simfonie a graţiei şi a armoniei ce o aducea aproape de perfecţiune.
În timp am rămas cu această slabiciune pentru farmecul feminităţii naturale, a culturii încrederii în sine fără nevoia obsedantă de a epata, de a ieşi în evidenţă cu orice preţ.
Este atât de fascinantă o femeie ce-și acceptă imperfecțiunile fără a-și bate capul cu ce cred ceilalți.

Într-o lume în care tehnologia și produsele cosmetice te pot transforma în orice, oricând, când trendul si turma dictează felul în care te îmbraci sau te porti, cred că cea mai sofisticată femeie pe care am văzut-o vreodată rămâne totuși o brunețică slăbuță, misterioasă, îngrozitor de imperfectă, rătăcită într-un univers de dive.
Dar ce știu eu ce e frumusețea…

Publicitate

Rătăcit printre litere…

 

Ne îmbrăcăm din ce în ce mai des în clisee.
Într-o lume care naște influenceri mesianici în fiecare zi, trenduri și branding cu ușurința dospitului covrigilor cu sare, dacă nu te alături valului te trezești marginalizat. Felul în care te îmbraci, în care te porți, modelul telefonului sau a teneșilor din picioare nu mai este doar o alegere, este un mod de a-ți demonstra statutul social.
Succesul se măsoară în bunuri și nu în cunoștințe.

Bărbatul modern nu mai are nimic din romanticii nebuni ai secolului trecut.
Acum masculinitatea excelează prin vulgaritate și mârlănie. Bărbatul seducător este obligatoriu tupeist, misogin, lipsit de sensibilitate. Foarte direct.
Suge-o, Ramona! nu este întâmplător biblia omului modern.
Ne place noroiul pentru că este mai ușor de atins decât norii.
Bunul simț și educația cere timp, bădărănia o înveți din mers.

Am început să scriu în joacă.
Fără prea mult talent, am ales să desenez litere ca unic mod de a-mi descătușa timiditatea.
Apoi m-am îndrăgostit.
O iubire interzisă, o femeie de o inteligență sclipitoare, iubitoare de frumos. A trebuit să învăț să transform cuvintele în flori albastre de câmp, în puf de păpădie încercând să deschid punți spre un univers în care iubirea și pasiunea vindeca răni.
Rătăcit printre litere s-a transformat.
În timp a devenit mai mult decât o simplă declarație de dragoste.
A devenit un mod de a merge contra curentului.
Un mod de a demonstra că masculinitatea nu vine la pachet cu vulgaritatea, tupeul și mârlănia.
Că poți scrie decent fără să folosești sau să faci aluzie la organele tale sexuale

Chiar dacă nu întoteauna reusesc să imprim rândurilor mele calitate, Rătăcit printre litere va rămâne o oază de imaturitate, fantezie și pasiune.
Va continua să critice clisee, oamenii superficiali, limbajul specific boschetarilor, încercând să demonstreze că bunele maniere, sensibilitatea, mângâierea prin cuvinte nu țin întotdeauna de gen.
Poate că….
Poate că măcar un puști va citi textele mele și va deveni un bărbat manierat, sensibil și cu mult bun simț. Un bărbat care va ști să-i vorbească iubitei și fără să lege la trei cuvinte, obligatoriu organul lui sexual.
Poate că…

Pentru toți cei care vă regăsiți in textele mele, dacă doriți să mă urmăriți o puteți face  aici:

wordpress: https://albertaiconty.wordpress.com/

facebook: https://www.facebook.com/AlbertAiConty/

instagram: https://www.instagram.com/ratacitprintrelitere/

 

sursa photo: internet

 

Repere

O chema Irina. Micuta, cu pistruii stersi pe obraz, ce-i dateau un farmec aparte, doua codite impletite pe spate, la doua randuri de banca mea.
Ma fascina, iar ceea ce seducea mintea mea de copil erau sclipirile naturale de inteligenta. Asta ma atragea intr-un mod pe care l-am inteles mult mai tarziu.
Irinuca nu era ceea ce acum copiii numesc “de gasca”. Dimpotriva.
Extrem de retrasa, timida, introvertita, era doar un copil istet.
Nimic mai mult.

Nu-mi amintesc contextul, dar intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am condus-o spre casa. Am mers ceva pe jos, pe stradute intortocheate, iar undeva la marginea mahalalei, in fata unor pereti scorojiti si o casuta derapanata, mi-a spus spus simplu : -am ajuns.
Mult timp am fost socat.
Mintea mea de copil asocia sclipirile ei, cu o anumita situatie materiala.
Cred ca atunci a fost pentru prima data cand am inteles ca valoarea unui om vine din ceea ce este el si nu din ceea ce are.

Ani buni, pana am terminat generala, am privit in Irina un model. Trebuia sa fiu ca ea si priveam asta ca o competitie, asa cum fac pustii din ziua de azi cu telefoanele si hainele. Daca colegul are Iphone 7, obligatoriu trebuie sa ai si tu la fel.
Atunci cand venea profesorul cu lucrarile, iar numele meu era alaturi de al ei in cele cateva puse deoparte, pentru ca aveau nota 10, un sentiment desavarsit de implinire imi strabatea tot corpul.
Irina, pentru mine, ani buni a fost un reper.

De ce impart cu voi aceasta amintire?
Pentru ca eu cred ca ceea ce ne lipseste cel mai mult ca societate sunt reperele. Nu mai privim admirativ spre oamenii ce transpira inteligenta, cautam marci de haine si obiecte pentru a stabili ierarhii.
Domnul Cartarescu (unul din idolii mei) este aproape necunoscut celor mai multi dintre tineri, pentru ca superficialitatea si prostul gust domina in toate.
Copiii il privesc admirativ pe Bendeac si Matinciuc.

Imi imaginez o tara in care la urne, cu totii, am vota pe “cel mai bun din clasa”. O noua generatie in care Irinuca, cea cu pistrui pe obraz, va fi un model, fara sa aive telefon sau cont pe instagram.
Visez la o lume in care reperele vor fi cu totul altele decat cele de acum.
Poate ca este si vina mea.
Am fost intotdeauna fascinat de femeile inteligente. Modelul Irinei.
Imi imaginez viata langa o femeie superba, avand tot ce ne trebuie, dar care nu reuseste sa ma surprinda cu sclipiri de inteligenta. Un cosmar.

Adevarul

Discutam dimineata, cu o persoana aproape invizibila, despre adevar si iluzii. Despre Mos Craciun, reni si realitatea de dincolo de cuvinte.
Realitate, adevar…ce cuvinte frumoase.
Familie, zambet, job, succes, prieteni, petreceri, masina, casa, excursii.
Sa continui?
Clisee inoculate inca de copii si pe care le urmam orbeste intreaga viata.
Dar acesta este adevarul, aceasta este realitatea?

8 din 10 oameni casatoriti traiesc in niste relatii atat de nefunctionale incat minciuna este unicul lucru care-i mai tine impreuna.
Realitate?
Mai des ma intalnesc cu Mos Craciun pe strada decat cu oameni care sa se simta alaturi de partenerul actual impliniti si fericit.
Sti ce este hilar?
9 din 10 cunoscuti ai lor sunt convinsi ca sunt o familie fericita si ii invidiaza. Mai mult. Cam tot 9 din 10 barbati considera ca au o viata fericita si ca lacrimile partenerei sunt defapt niste toane de femeie, ca ei nu au nici o problema.
Sa discutam despre adevar? Cine ar fi dispus sa o faca?

Purtam zi de zi masti incercand sa ascundem fiecare lacrima ce doare dar revendicam adevarul si realitatea. Care adevar?
Azi era o disputa apriga pe internet referitoare la educatia sexuala in scoli.
Ce subiect savuros.
Intr-o societate in care cei mai multi dintre adulti au nevoie de mai multa educatie sexuala decat de dentist, noi suntem preocupati de educatia copiilor…
Vorbim de realitate, de adevar?
Bun, facem educatie sexuala la copii, dar cum ramane cu faptul ca in marea lor majoritate, cu rare exceptii, femeile casatorite au avut ultimul orgasm in noaptea nuntii?
Nu stiu, intreb si eu, incepem educatia sexuala cu copiii si mimam in continuare orgasmul doar sa nu stricam zenul casniciei?
Are cineva idee ca intr-o lume in care pornhubul este mai traficat ca facebookul cei mai multi barbati nu fac deosebirea intre orgasm si ejaculare?
Poate ca intr-o zi vom ajunge sa vorbim sincer despre viata sexuala. A noastra, nu a copiilor.
S-ar putea sa avem surprize mari.
Nu credem in Mos Craciun, dar daca intrebi orice barbat iti va raspunde ca partenera lui este 100% satisfacuta alaturi de el.
Bine, cei mai multi barbati nici nu fac diferenta intre orgasm si ejaculare, dar nu o sa ne incurcam noi in detalii.

Aud des in jurul meu atatea cuvinte despre adevar despre sinceritate, dar viata noastra este de cele mai multe ori o imensa minciuna.
Si suntem constienti de asta.
Dimineata ii marturiseam persoanei invisible ca prefer sa cred in zane si reni zburatori decat in realitate.
Pentru ca ea este o iluzie.
Oamenii au facut de ceva vreme o alegere.
Au ales sa traiasca pentru a avea nu pentru a simti.
Lumea in care traim este consecinta acestei alegeri.

Vorbesc destul de des cu oameni apropiati mie. Sufleteste. Oameni din lista mea de prieteni sau care-mi citesc blogul. Oameni vizibili sau invizibili.
Imi place sa cred ca oameni cu o inteligenta peste medie.
Cel putin cu o inteligenta emotionala.
Si totusi majoritatea au lacrimi in suflet. Cu totii au o farama de adevar care i-a ucis. Asa cum am spus si dimineata : adevarul care taie in tine mai rau ca un malaxor, nu mai este adevar. Este o plaga.
La ce-mi foloseste un adevar care ma ucide putin cate putin?
La ce credeti ca folosesc toate lucrurile dupa care alergam, in viata reala, ca disperatii?
Sa ascunda adevarul.
Adevarul din relatia noastra, din sufletul nostru, din mintea noastra.
Punem un zambet perfect pe chip, o masca si asta este realitatea.
Adevarul nu exista si daca a existat vreodata l-am ucis demult.

Despre noi

Tot ceea ce conteaza cu adevarat in viata sunt doar oamenii. Restul sunt povesti. Sentimentul pe care-l ai atunci cand reusesti sa ajuti pe cineva nu poate fi descris in nici o carte motivationala si nu-l poti regasi oricate bunuri ai avea. Poate este timpul sa invatam de la copii mai multe decat putem invata de la multi ipocriti. Dragostea, prietenia, altruismul sunt singurele valori care te fac uman. Restul sunt iluzii.

Imi amintesc de copilarie. Conta atat de putin lucrurile pe care le aveam si atat de mult prietenii. Fac parte dintr-o generatie care juca fotbal cu o minge ovala, dintr-un plastic oribil, nu de putine ori sparta.
Atunci puteai avea cea mai buna minge din lume, daca nu aveai prieteni alaturi de care sa te joci, nu aveai ce face cu ea.
Oamenii nu inteleg nimic din copilarie. Uita prea usor ca valoarea vietii o da oamenii.