Noapte bună

Îi simțeam trupul tremurând cum se lipește înfrigurat de mine. Părul roscat, dezordonat, îmi mângâia obrajii, iar răsuflarea ei sacadată îmi răsuna ușor în ureche.
– Baby, îmi este atât de somn…
Ghemuită la pieptul meu, devorând hulpavă clipele de liniste ce încercam sa i le ofer, am simțit cum se abandonează total în mrejele viselor.
Stiam ca a avut o zi grea, într-o perioadă complicată, dar eram convins că încăpățânată așa cum o știu nu a renunțat la tot ce avea de făcut până nu a epuizat si ultimele rezerve de energie din firavul ei trup.
Căpoasă rău și totuși doar un copil. Ca noi toți.

Ochii superbi erau străbătuți de mici firicele rosii semn că și azi hârtiile nu i-au dat pace. Probabil și emoțiile simulării.
O suviță rebelă, îi mângâia fruntea. M-am jucat puțin cu ea, sărutând-o ușor pe pleoape, sedus de inocența ochilor ei. Chiar și închisi, ochii Alexandrei erau ireali de frumoși.
Undeva în întuneric puteam vedea pe geam dansul fulgilor de nea. Era probabil ultimul dans al acestei ierni.
Pentru noi, pentru Alexandra mea, era timpul primâverii.
Este doar o seara banala de Martie.
Noapte buna, Ghem de om.
Ne vedem în lumea noastră.
Mulțumesc.

photo pixabay

Publicitate

De ce seminţe de mac…

Ai zburat vreodată deasupra unui câmp de maci?
Să treci pe deasupra lor, să-i săruţi în treacăt murdărindu-ţi nasul de polenul lor?
Este incredibil.
Cerul albastru, deasupra, oceanul roşu la picioarele tale şi parfumul acela sufocant ce-ţi îneacă toate sentimentele în fericire.
Jur că aş fi vrut să-ţi aduc caţiva si tie în acest început superb de martie. Să-i săruţi cu buzele tale cărnoase, hrănindu-i cu privirea ta.
Dar nu am putut.
Nu am putut să rup nici măcar o petală, o tulpina, pentru că locul lor este acolo, iar locul tău este aici!

De ce seminţe de mac?
Închide ochii. Imaginează-ţi acel câmp roşu de maci. Pierde-te în el.
Eşti desculţă, simţi petalele cum iţi mângâie gleznele, dar totuși nu calci pe nimic. Pluteşti. Este atâta linişte. Eşti rătăcită în visele tale, este răsăritul tău.
Acum deschide ochii.
Priveşte în jurul tau.
Aici ai vrut să fi? Asta e viaţa la care ai visat dintotdeauna? Aşa vrei să trăieşti, urmând un tipar, un roboțel din mulțimea de roboței încolonați, cu aceleași vise și idealuri.
Păstrează aceste semințe de mac.
Poate că într-o zi răsăritul îți va mângâia chipul și-ți vei dori să păsești din nou pe acel câmp de maci.

 

 

Despre primăvara din suflete

Sunt momente în viața noastră când ne simțim sufletul înghețat, când rătăcim pierduți prin omătul rece și umed, fără speranță, speriați, căutând un refugiu. Sunt zile când iarna ne bântuie fiecare colțișor din inimă, când ne prăbușim alunecând pe gheata din viața noastră.
Și când totul pare fără sfârșit, cumva, de nicăieri apar ghioceii.
Apar oameni care prin prezența lor, prin culoarea și căldura din sufletul lor, topesc gheața ce ne înconjoară și aduc primăvara în viața noastră.
Astăzi despre ei este vorba.
Nu despre mărțisoare sau zambile.

1 Martie este despre suflete.
Despre primăverile din sufletele noastre și despre oamenii și florile care le aduc.
Ați observat că florile devin la fel de frumoase ca bucuria celor care le-au dăruit?
Dacă astăzi zâmbesc…și zâmbesc, dacă astăzi visez…si visez, toate astea se întâmplă pentru că au existat flori în viața mea care m-au făcut să fiu asa.
Lor le mulțumesc pentru primăvara din sufletul meu.
1 Martie nu este despre șnur și mărțișoare.
1 martie este despre zâmbet, despre speranță, despre visare.
Despre dezghețul din sufletele.
Și despre flori.
Cele mai frumoase flori. Cele cu frunze sau cele cu zâmbet.

O primăvară magică, tuturor.
Trăiți in lumea voastră! E mai reală decât lumea lor.

 

Sursă foto Pixabay

Rochia albastră

 

 

Simțea că este admirată și asta îi dătea o stăpânire de sine ce-o făcea să pășească încrezătoare, zâmbind amuzată de bâlbâielile bărbaților din jurul ei.
Lumina candelabrelor îi mângâia blând rochia de un albastru aproape perfect.
Modificată de ea, vaporoasă și senzuală, petecul acela de culoare se mula încântător pe trupul ei voluptos.
Într-o lume gri părea acel strop de culoare magic ce-ti schimbă viața.

Niciodată nu am știut dacă m-am îndrăgostit de ea sau de felul în care rochia albastră a reușit în seara aceea să-mi înăbușe fărâma de rațiune ce încă ardea în mine.
Creolă, cu un păr lung, șaten, ce-i trecea peste umeri goi, păstra atât de seducător parfumul vechii feminități.
Simplitate și culoare.
Machiaj discret, un colier straniu, atrăgător, ce-i scotea în evidență gâtul frumos.
Totul era atât de albastru la ea.
Mirosea a primăvară.

Poate că frumusețea unei femei vine din atitudine.
Dar…
Uneori, măcar uneori, diferența o face o rochie albastră.

Parfum de primăvară

 

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet