Arhive pe etichete: culoare

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

Reclame

6 comentarii

Din categoria dragoste

Albastră

bellflower-3054852_1920

Ploua mărunt, o ploaie rece de toamnă târzie. Era atât de multă liniște.
Șuvoiul de apă și frunze trecea grăbit pe sub picioarele noastre, iar noi, prăbușiți pe acea bordură, savuram doi covrigi care au fost cândva calzi.
Uneori, când plouă, și toamna se lasă în jurul tău, tot ceea ce contează este sa ai lângă tine omul potrivit.

Priveam pierdut în ochii tăi albastri și știam…
Știam că albastru nu a fost niciodată doar o culoare. Vocea ta, zâmbetul tău, tot ceea ce știu despre tine este o nuanță de albastru.
Și nu întâmplător.
Cerul și apa, ambele au culoarea libertății, iar daca ar trebui să te descriu într-un singur cuvânt, acesta ar fi: albastră.

Puținii oameni de pe stradă ne priveau ca pe doi tăcăniți.
Dar când am fost noi altfel? Când am fost noi priviți altfel?
Când ne-a păsat noua vreodată de ploaie, de frig sau de frunze moarte? Suntem ceea ce suntem și nimeni nu va reusi să ne ia albastru din suflete.
Noi nu știm să iubim incolor.

M-am apropiat și ti-am șoptit usor la ureche:
-Faci ceea ce trebuie să faci, iar eu voi fi aici, pe bordura asta, întotdeauna pentru tine. Să nu regreți nimic, să nu te temi de nimic, pentru că într-o zi ploaia asta se va opri și cerul va fi din nou… albastru.
Sufletele pereche nu trebuie să stea întotdeauna unul lângă celălalt. Uneori au destine separate, dar știu că sunt acolo și asta le este suficent.
Să ai grijă de tine!

Ai lăsat ușor capul pe umărul meu.
Din părul tău albastru picături rebele se prelingeau spre sufletul meu. Mi-ai mângâiat ușor căușul palmei știind că poate o faci pentru ultima dată.
Dar ce conta. Era atâta liniște și atâta bine pe bordura aceea.
Infinitul este albastru.

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri

Umbră

facebook_snapseed

Încercam să-mi feresc pielea dalmată de razele soarelui mult prea puternic, dar în mulțimea aceea era aproape imposibil.
Căutam cu privirea un nor stingher, avid de un strop de umbră.
Fără acel petec de cer care să îmblânzească puțin fiara de foc, mult nu mai puteam să stau.
Pielea, deja rosie, clocotea de furie rezistând cu greu torturii.

20 de ani de așteptare și acum ne despărțeau doar câțiva metri.
I-am surprins privirea cautându-mă și instinctiv m-am ascuns după persoana din fața mea.
Nu am știut să reacționez altfel.
Sentimente confuze, un amalgam de teamă și fericire îmi măturau gândurile, amintindu-mi de trăiri adolescentiene.
Tot la cațiva metri de ea.

Am văzut-o cum coboară scările venind spre noi.
M-a surprins.
Stiam că ține la mine, dar trecuse atât de mult timp de când cineva nu-și mai riscase liniștea pentru a-mi arata asta. Gestul ei m-a luat pe nepregătite.
M-a privit, zâmbindu-mi inocent.
Eram blocat.
Incapabil să rostesc câteva cuvinte, să mă apropii de ea, o priveam pierdut ca un copil fâstâcit în prima zi de școală.

Mult timp m-am întrebat de ce m-am comportat așa în după amiaza aceea.
De ce nu m-am apropiat de tine să te îmbrățisez sau să te sărut discret pe obraz. De ce nu am răspuns curajului pe care tu l-ai avut, cu un zâmbet.
Nu știu! Sincer nu știu.
Obsesia mea de a nu-ți crea probleme, chiar și fără voia mea.
Teama că ești privită…
Dumnezeule, și cât de mult îmi doream atunci să-ți ating mâinile!

Încă merg pe stradă și te caut cu privirea.
Te văd în multime, în fiecare chip colorat, fiecare femeie care zâmbește.
În toți oamenii diferiți.
Pozele tale, în care te strâmbi ca un copil tăcănit, îmi amintesc de ce m-am îndrăgostit de tine. Pentru că în venele tale nu curge sânge, ci nebunie pură.
Tu ești muzică, dar ești un solo de chitară dement, a cărei vibrație doar un alt nebun o poate simții până în adâncul sufletului.

A început să plouă. Îți amintești?!
De nici unde, nori cenușii ne-au răcorit sufletele..
Povestea noastră a fost o sumă de miracole pe care puțini le-ar înțelege.
Poate uneori nici noi.
Atunci, privindu-te de dincolo de gard, mi-am făcut o promisiune.
Nu voi renunța niciodată să cred în tine.
Voi fi acolo, lângă sufletul tau, pentru totdeauna.
Chiar și doar ca o umbră.

4 comentarii

Din categoria dragoste, Realitate

Scrisoarea

 

letter-postmarked_b51de21b45be469c-920x517

Priveam pierdut pe geamul balconului, căutând o idee despre ceea ce aș putea scrie. Probabil ar fi trebuit să-l refuz, dar ce motiv aș fi putut invoca? Era unicul prieten pe care-l aveam, iar ea părea atât de importantă pentru el.
Nu, nu-i puteam face asta!
Oricum nu ar fi contat chiar dacă îi spuneam adevărul. Ce-ar fi schimbat?
M-ar fi privit ea altfel?
Nu, ar fi fost doar o altă pată pe obrazul meu deja spălăcit.

Am închis ochii si i-am văzut chipul.
Diferită. O adolescentă impulsivă, puțin arogantă, cu o doză de narcisism ce îi datea un parfum aparte. Căuta să-și afișeze întotdeauna latura rebelă, nonconformistă, nu de puține ori fiind tăioasă și aspră în relațiile cu ceilalți.
Probabil, dacă nu ar fi fost singura fată disponibilă din anturajul nostru, el nu ar fi insistat niciodată. Detesta atât de mult tot ceea ce însemna ea încât uneori mă întrebam ce ar fi urmat dacă ea ar fi spus, da.

Și atunci am început sa-ți scriu.
Ceea ce simțeam eu, nu ceea ce știam că văd ceilalți în tine.
Despre blândețea din ochii tăi, pe care tot încercai să o maschezi glumind pe seama defectului . Despre zâmbetul, care în mintea mea de adolescent părea că defineste cel mai frumos chip. Am început să scriu despre tot ceea ce simțeam eu, lăsând ca altul să te iubească prin cuvintele mele.
Pentru mine, acea hârtie și creionul tocit, erau unicul mod de a spune cuiva, ceea ce nu puteam spune nimănui.

Povestea noastră.
Una împletită din secrete, tăcere și pasiune.
La început am crezut că este doar o iubire de adolescent. O primă iubire mistuitoare.
Apoi, maturizându-mă, am inteles că ceea ce iubesc la tine vine de dincolo de noi, dincolo de puterea mea de a întelege. O viață întreagă am căutat în fiecare femeie lucruri ce nu le regăsesc decât la tine.
Cu siguranța nu în viața asta ne-am cunoscut noi prima dată.
Și de atunci tot caut.
Când am scris acea scrisoare credeam ca nu vei fi niciodată a mea.
Acum sunt convins că ne vom regăsi. Candva.

La multi ani, Veve!

3 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Puf de păpădie

43985878_1977154905921599_2207293485346247741_n_Snapseed

Era o vară fierbinte, ca multe alte veri din viața mea.
Ascuns sub o pălărie cu boluri largi, o cămașă cu mâneci prea lungi pentru arșița de afară, încercam să ascund discret petele trecutului meu zbuciumat.
Hoinăream fără direcție. Cine mai știe încotro mergeam.
Probabil că mă rătăcisem demult.
Capul jos, pașii de plumb, mă târam grăbit spre nicaieri.

Atunci am cunoscut un puf de păpădie.
Roșu.
Aluneca pierdut printre bolovanii de pământ. Își dorea atât de mult să zboare. Era atât de încăpățânat. Uneori, câte o pală de vânt il rostogolea si-l lovea de toate pietrele facându-l să-și piardă din pori.
Dar nu se oprea. Continua să danseze printre pietricele, căutând un loc mai înalt de unde să se arunce…spre stele.

Da, îmi amintesc acum. Era o zi de 20.
Epuizat, cu miliarde de gânduri ce dansau goale în jurul meu, m-am așezat pe bordura aceea calcaroasă, un bolovan într-un deșert fără sens.
Prin praful acela înecăcios am zărit acel ghem firav cum se ridica iar și iar, de sub tălpile oamenilor ce călcau nepăsători pe el.
Te-ai așezat pe mâna mea.
Cum aș putea uita?
Cum aș putea să uit că după atâția ani m-ai facut să zâmbesc din nou? Să cred că nu există furtună care te poate doborâ, să cred din nou în mine.
Destin? Mână Divină? Cine poate ști cum acel puf de păpădie rosu a ajuns chiar lângă mâna mea.

Se întâmplă uneori ca oamenii să se regăsească în literele mele. Să le placă ceea ce scriu. Puțini știu că defapt în sufletul meu este un puf de păpădie care-mi sărută visele, făcându-mă să mă joc cu literele în modul în care o fac.
Ce aș fi eu fără tine?
Doar o bucată de bordură calcaroasă, încinsă de arșița soarelui.
Fiecare literă care dansează pe acest ecran, fiecare frază ce curge frumos, în toate este doar dansul sublim al zâmbetului tău.
Ție iți datorez totul.

Prin arșita toridă din sufletul nostru, un om cu o pălărie largă, înfofolit în haine lungi, ține în palmă un puf de păpădie, așteptând o pală de vânt care-l va face să zboare.
Stiu că într-o zi vei zbura.
Nu există încă atâtea tălpi care să calce în picioare dorința ta de a te ridica.
Pentru că ești atât de încăpățânată.
Dumnezeule, câte fire de păr alb mi-a scos orgoliul tau!.:)
Dar fără el, fără ambiția ta, nu ai mai fi tu.
Nu ai mai fi un puf de păpădie ce privește spre stele.
Să nu te schimbi niciodată puf drag.
Rămâi la fel de încăpățânat și orgolios.
Ești ceea ce ești.

Cândva mi-ai spus cât de mult iți plac mâinile mele. Poate acesta este motivul pentru care ți-ai dorit să te așezi pe mâna mea.
Îți multumesc mult puf drag. Îți mulțumesc pentru tot. Îți voi mulțumi întreaga viață.

 

 

Notă: Acest text este mai vechi, dar îmi place atât de tare încât l-am reeditat și îl republic iar.

11 comentarii

Din categoria dragoste, Fantezie