Arhive pe etichete: Fantezie

O mica nebunie

14218247_10210272636791124_1983544784_n

Cateva picaturi de apa se prelingeau timide prin parul ei colorat. Probabil eram mult prea aproape de fantana ce gangurea sfioasa in mijlocul pietei. Stateam pe bordura, isi lasase capul pe umarul meu si mancam impreuna un covrig cumparat din gara orasului.
Se juca tacuta cu mana mea, desenand usor cu aratatorul ceva in palma. Doar ea stia ce, dar in privirea ei citeam atata fericire incat trebuia sa fi fost ceva superb.

Era atat de liniste in piata aceea pustie, in orasul acela strain imbatranit de vreme, cu dalele de piatra vechi pe care le batatorisem cateva zeci de minute.
Timpul parea ca se oprise in loc.
In orasul acesta, in viata si sufletul nostru.
Plecasem din Bucuresti doar cu un rucsac, biletele dus intors, cazarea de o noapte si 20 euro in buzunar. Undeva la mii de kilometri de casa, intr-o tara straina, tot ce aveam la noi era fericirea de a ne tine de mana.

Priveam amuzat genuchiul ei zdrelit, cu urme de praf si sange amestecat, ca al unui copil nazdravan. Alunecase atunci cand alerga razand pe una din strazile orasului, fugind de mine.
Ii placea sa se joace, ii placea sa ma provoace, undeva inauntrul ei ramasese un copil poznas, iar asta ma facea sa o ador atat de mult.
Zambea. Zambea atat de frumos.
Era atata liniste pe chipul ei.

Am simtit cum ma strange usor de mana, imi arunca o privire poznasa, apoi fara sa spuna nimic s-a ridicat tragandu-ma dupa ea. A sarit peste balustrada de protectie de la marginea pietei si s-a catarat tacanita pe stancile abrupte ce sarutau haul.
Construit intr-un vechi golf, inconjurat din toate partile de un superb lant muntos, iar spre sud, acolo unde priveam noi acum, de o plaja incantatoare, orasul parea rupt dintr-un basm vechi, din vechile povestiri cu elfi si hobiti, cu cladiri din piatra, o mica foratareata, probabil ca un ultim refugiu pentru atacul piratilor din vremurile de demult, un loc in care timpul parea ca nu pasise, incremenit de secole.

Suspendati in locul acela interzis, privind cum la 30-40 de metri sub noi valurile loveau cu putere stancile, undeva in departare rosul perfect al soarelui ce rasarea din mare o facea pe Ana sa tremure usor.
Primele raze ii mangaiau deja chipul fericit, se intoarse spre mine, ma saruta pe obraz si-mi sopti:
– Te iubi-dubi, dalmatianul meu drag .
Apoi privind spre rasarit isi lasa capul pe umarul meu sorbind insetata fiecare metru in care lumina se nastea din mare.

[…]

continuarea textului aici:

https://albertaiconty.wordpress.com/2016/09/04/just-another-story/

 

Pentru ca am vazut ca tema prietenilor de la „Literatura ca utopie” a fost azi : o mica nebunie, iar mie imi place sa ma joc , am repetat „aroganta”  de ieri, lundu-o ca o provocare, postand si eu o nebunie, este adevarat mai veche, dar nu ne incurcam noi in detali :))))

8 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri

Beduina

37784615_301194033953144_7665104897674575872_n

Flacarile arbustilor de stepa ii mangaiau bland chipul brazdat de cicatrici. Acolo, in fata adapostului improvizat din cele cateva piei de capra ce le purta cu ea intotdeauna, Suwa’ privea pierduta oceanul de stele. Acel univers tacut a fost de cele mai multe ori unicul ei prieten in noptile dure de iarna.
Ratacea de atata timp prin praful inecacios al desertului, fugind de ei, de el, uneori chiar si de ea, incat cerul erau unica harta pe care o mai avea.

Nu a fost intotdeauna asa.
Suwa’ s-a nascut intr-un trib de beduini si a avut o copilarie frumoasa, chiar poate putin cam rasfatata, unica fica a sheikului fiind favorita tuturor. Extrem de slabuta, dar cu un chip si o privire ce seducea de dincolo de tarha prafuita, Suwa’ era bijuteria micutului trib de nomanzi.
A fost o adolescenta rebela, incapatanata, reusind de multe ori sa-l scoata din sarite pe sheik, plutind gratioasa peste toate dogmele vechiului trib, jucandu-se cu propriile alegeri.

Amir a fost alegerea tatalui ei. Nu a indraznit niciodata sa intrebe de ce. S-a supus resemnata unei decizii care-i era indeferenta. Pentru ea gustul dragostei, a pasiunii, nu exista, iar Amir nu era tocmai cel mai rau barbat. O trata frumos, era foarte atent cu ea, tribul il indragea, iar cele 100 de camile pe care le oferea ca dar de nunta, spuneau mult despre generozitatea sa.
Suwa’ a acceptat discret sa ridice valul, devenind astfel sotia lui Amir, pornind in lungul drum care a adus-o aici, in fata acestui foc pierdut in desert.

Nunta in sine a respectat cu strictete vechile obiceiuri beduine.
Bărbații se așează pe două linii, față în față și cântă. Tonul este dat de un bărbat așezat în centrul uneia dintre linii, care începe să recite o poezie. După ce recită tare o strofă și refrenul ei, bărbații așezați pe partea opusă repetă refrenul. Cele două linii se depărtează pe măsură ce oaspeții ies din corturi pentru a asista, formându-se astfel un ring de dans în centru.
Câte un tânăr iese pe rând din linie și mânuiește sabia pe acordul muzicii. Cu cât este mai talentat, cu atât i se permite să performeze mai mult. În acest timp, restul bărbaților bat din picioare la unison, iar la fiecare a doua bataie, fac un salt în aer.

Dacă se consideră că vreun dansator nu este suficient de bun, cei care cântă se opresc, iar dansatorul e obligat să se retragă.
Urmează competiția femeilor. Auzind că bărbații au început să cânte, se retrag pentru a se îmbrăca corespunzător dansului. Își aplică kohl pe pleoape și se împodobesc cu inele, brățări și coliere grele care să facă zgomot atunci când dansează. Când femeile sosesc, dansatorul părăsește arena pentru a le face loc. Bărbatul din centrul liniei dă din nou startul, rostind strofe dedicate femeilor, ce pot fi compuse pe loc.
Inca isi amintea cu nostalgie toate astea de parca ar fi fost ieri.

Anii au trecut, viata a muscat hulpava din tot ceea ce insemna tineretea Suwa’ei, a aparut Elam, un copil frumos ca un inger, si totul parea ca intra intr-o rutina fireasca celor mai multi dintre oameni. Amir era departe de a fi un barbat pasional, dimpotriva, asa cum erau cei mai multi barbati traditionalisti, credea ca dragostea, pasiunea erau niste prostii muieresti venite din civilizatie, menite sa distruga traditia islamica. Suwa’ simtea ca-i lipseste ceva, dar ii era imposibil sa inteleaga ce.
Avea o familie, un copil, propriile lor camile, dar ceva in ea ardea neimplinit. Un freamat pe care nu-l putea explica si care nu-i datea pace.

Intr-o duminica,  Amir avea nevoie de ajutor la piata pentru a vinde niste piei de capra, asa ca a rugat-o pe Suwa’ sa-l insoteasca. Pentru Suwa’, ca pentru majoritatea femeilor beduine, orasul reprezenta un taram necunoscut, iar oportunitatea de al vizita era o ocazie unica.
In vuietul acela al pietii, atat de neobisnuit pentru ea, Suwa’ a simtit pentru prima data ca viata ei este o minciuna. In afara de Elam, pe care-l iubea nespus, totul parea un miraj al desertului, iar ea o naluca ce nu apartine nimanui.
Intr-un colt al tarabei a gasit o bucata de hartie ciudata. erau multe bucati de hartie, ca niste piei pe care erau desenate niste semne pe care nu le intelegea.

– Nu ai citit niciodata o carte?
Ridica privirea si-l privi. Un barbat cu fata brazdata de cicatrici, imbracat ciudat, care o privea in ochi asa cum nici un alt barbat nu o mai facuse.
Nu stia ce sa-i raspunda si un murmur pierdut ii suiera printre buze:
-Carte?
-Da, aceea este o carte. Uite, acestea sunt litere. A, c, f, h . Vrei sa-ti arat?
Suwa’ simti ca inima ii bate cu putere si niste furnicaturi pe care nu le putea explica pareau ca-i strabat intestinele. Il asculta cum vorbeste, cum ii zambea povestindu-i de o lume in care femeile sunt mai mult decat niste mame si sotii credincioase, iar cuvintele lui pareau ca trezesc in ea un foc ce a ars intotdeauna mocnit.

-Doriti sa cumparati ceva?
Vocea ca un tunet a lui Amir o facu sa tresara. Era in spatele ei si se adresa direct strainului.
-Poate, depinde ce aveti de oferit, ii raspunse el. Cat ceri pe aceste piei ?
– 3 lire.
-Ok, batem palma. As dori mai multe, cand va intoarceti?
In momentul acela Suwa’ ii simti privrea cum ii cauta ochii de dincolo de val. Rosii. Ii era teama ca Amir sa nu observe asta.
-Poate saptamana viitoare, raspunse Amir
-Va astept, raspunse strainul. Apoi o privi din nou si rosti :  eu sunt Allan, sper sa ne mai vedem.

Suwa’ ascunse cu repeziciune hartia acelea ciudata sub abaya lunga sperand ca Amir sa nu observe asta.

-Va urma-

 

Nota- Traditiile si denumirile beduine sunt copiate de pe internet, povestea este o fantezie intre cateva statii de metrou. .

6 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie

A magical world

Pasea usor prin iarba proaspata,  imbatat de frumusetea florilor necunoscute, cautand un punct de reper in oceanul acesta colorat, aparent fara sfarsit.
Trecuse ceva timp de cand intalnise ultimul catun, semn ca se ratacise.
Tot ce-si amintea era ca a intrat intr-o ceata densa, un zid nesfarsit in care se avantase stapanit de microbul ucigator al cunoasterii, apoi, cand ceata s-a rispit, zile intregi nu a vazut decat acest camp nesfarsit de flori

Descaleca usor de pe cal, se apropie de una din dintre ele si o privi cu atentie.
Avea ceva straniu in frumusetea ei. O tulpina superba ce aducea atat de bine cu trupul unei femei, petale multicolore, culori ce pareau ca-si schimba nuanta atunci cand te apropii, o magie ce nu intalnise niciodata la o floare de camp.
Se apleca si o rupse de undeva de la mijlocul tulpinei, dorind sa o pastreze ca amintire.
Dar de nicaieri un tipat il inlemni:
-Au, ce faci?!

Allan ramase pironit, incercand sa iti dea seama ce se intampla. Arunca o privire in jurul lui, dar nu era nimeni.
Cine naiba vorbise?
Mainile devenira lipicioase si cand privi cu atentie observa ca din tulpina rupta se scurgea o seva mov.
In doar cateva secunde, floarea colorata a devenit de nerecunoscut, o buriana cenusie fara stralucirea de acum cateva secunde.
-De ce ai ucis-o, strainule? Ce fel de suflet te stapaneste de poti ucide fara niciun motiv o floare?

Allan nu putea intelege daca viseaza sau este real.
Incerca sa-si dea seama de unde venea acea voce, ce se intamplase cu floarea si mai alea de ce brusc totul se schimbase in jurul lui.
Cerul se intunecase amenintator, desi cu doar cateva secunde inainte nu era niciun nor, mirosul acela superb de iarba proaspata disparuse, totul avand acum un iz de stepta salbatica. Un fulger puternic aproape ca-l lovi.
In departare se zarea apropiindu-se de el trei girafe ce zburau ireal, in timp ce trei domnite, imbracate cu armuri, le calarea hipnotic.
Il inconjoara si de undeva din inaltimi una din razboinice il striga cu o voce puternica:
– In genunchi, criminalule!

Inca nu realiza daca totul este aievea cand, o sageata se infipse la cativa centimetri de varful picioarelor. Continuă lectura

5 comentarii

Din categoria Fără categorie