Arhive pe etichete: flori

Buburuza

 

baja-1593336_960_720

A fost o data ca niciodata, intr-o lume diferita de a noastra, o mica si colorata buburuza. Cu aripi mici, plapande, imbracata intr-o camasa rosie cu buline negre, micuta gargarita colinda peste mari si tari pentru a gasi un taram, de care auzise de la o batrana frunza de stejar, acolo unde, spunea frunza de stejar, orice suflet danseaza in noapte cu razele de soare, sorbind insetat dintr-un pocal magic al fericirii.
In lumea aceea, ii destainuise frunza, nu trebuie sa porti masti, nu trebuie sa te ascunzi, este suficent sa-ti gasesti un loc al tau, sa sorbi din roua diminetii, iar dragostea si culoarea te vor inconjura imediat.

Trecuse mai bine de 20 de ani de cand micuta buburuza strabatuse zeci de locuri cautand taramul fagaduintei.
Obosise.
De aripile ei atarnau acum atatea panze de paianjan, atatia stropi de otrava picurati de cei din jur, incat  zambetul ii disparuse de pe fata si rar, atat de rar mai desfacea aripile sa zboare.
– Pentru ce sa mai incerc sa caut ceva ce nu exista? Poate ca fericirea este doar o poveste veche, o legenda pe care nu a vazut-o nimeni, iar frunza aceea de stejar nu a avut alta treaba decat sa mi-o povesteasca mie. Daca ar fi existat nu as fi gasit-o pana acum?
O lacrima ii picura peste camasa rosie plina de buline prafuite.
Poate ca era mai bine sa renunte. Sa se multumeasca cu ceea ce are.

-Hei, tu ! O voce de niciunde o trezi din visare.
Privi in dreapta si-n stanga dar nu vazu nimic.
-Hei, buburuzo, aici sus.
Undeva, pe o petala de floarea soarelui, un greier ciudatel, ii tot facea semn cu mana. Privi spre el si dupa foarte mult timp, buburuza isi facu curaj si zbura spre cer, pe tararamul magic al acelei palarii de floarea soarelui.
Ceva o atragea la greier, dar nici ea nu-si putea da seama ce. Poate felul in care-i vorbea, felul in care se pierdea in ochii ei sau poate doar atentia cu care o coplesea tot timpul.
Si buburuza se indragosti.
De acolo, de sus, alaturi de el lumea parea diferita. Nu perfecta, dar era ceva ce nu mai intalnise pana atunci. Panzele de paianjan disparuse de pe aripile ei, iar buline negre aveau o alta stralucire

Intr-o dimineata, cand soarele inca astepta ascuns dupa linia orizontului, cei doi dansau imbratisati, zburand pe un puf de papadie. O lumina stranie ii inconjura pe amandoi si pentru prima data buburuza privi in jos realizand ca era pe un taram unde nu mai calcase niciodata. Totul in jurul ei era altfel. Viata, aripile, gandurile ei.
Lumina aceea.
Visa. Oare cat timp trecuse decand nu mai visase?
Apoi, ceva neobisnuit se intampla. O teama pe care nu o intelegea, un sentiment puternic de panica puse stapanire pe ea. Era cu un pas langa taramul pe care-l cautase toata viata dar nu avea curajul sa mearga mai departe.
Se desprinse din bratele greierului si facu un pas inapoi.

Il privi din nou. Ii era teama.
De el, de tot ceea ce reprezenta el. De tot ceea ce insemna acel nou taram.
Continua sa faca pasi inapoi. Isi impletici picioarele intr-o noua panza de paianjan prabusindu-se exact in locul unde-l intalnise pe greier.
Se intosese in lumea ei.
Auzea vocea lui care o striga, dar il ignora. Renuntase.
Uneori cautam intreaga viata ceva, iar atunci cand reusim sa dansam cu razele de soare, ceva in sufletul nostru transforma fericirea in teama si ne oprim.
Renuntam sa mergem pana la capat, pentru ca a nu face nimic este intotdeauna mai simplu decat a lupta.
Cand esti jos nu te poti prabusi nicaieri.

A fost o data ca niciodata o buburuza superba cautandu-si raza ei de fericire. Daca o ve-ti intalni, voi frunzelor de stejar, explicatii iar ca taramul acela magic exista, iti trebuie doar un strop de curaj pentru a pasi pe el.
Lucrurile frumoase sunt intotdeauna complicate. Poate de aceea sunt si atat de frumoase.

 

Foto: Adina Voicu – px

Reclame

16 comentarii

Din categoria Fantezie

Despre voi

230312_2061123886506_8134704_n

Eram inca un mucos, abia iesit din adolescenta, orgolios si incapatanat, cand m-am indragostit de o persoana interzisa. Intotdeauna reusesc asta. Sa intru in povesti complicate, devenind un proscris pentru cei din jur.
Singur, intr-o poveste imposibila, cersindu-mi dreptul la propriile alegeri, in viata mea au intrat doi oameni ce si-au asumat riscul de a mangaia un condamnat la moarte.
Am gasit in ei si la ei un loc unde prietenia a contat mai mult decat orice dogma lumeasca, poate chiar si cea familiara.
Am gasit doi oameni care ne erau prieteni, confidenti, parteneri in tot si toate.
Habar am daca acea relatie proscrisa a fost un lucru bun sau rau. In viata am invatat ca nimic nu este intamplator. Cu siguranta insa ca acei oameni au fost umbrela noastra intr-o furtuna ce ameninta sa ne inece cu totul.
Multumesc Bogdan si Claudia.

Peste ani, coplesit de niste probleme emotionale si fizice, organismul meu a cedat. O viata intreaga reusisem sa ma tin departe de intalnirile cu spitalele, iar ciocnirea cu mediul acela risca sa devina o ancora care sa ma scufunde cu totul.
Fizic, emotional si profesional.
In perioada aceea, un om aproape necunoscut, un suflet frumos si-a asumat riscul de a veni langa mine si a-mi intinde o mana.
Si nu doar atunci.
A continuat sa fie acolo.
Atat cat poate fi un om langa tine, cand tu te retragi in carapacea ta ne lasand pe nimeni sa se apropie.
Multumesc, Ady Constantin.

Azi mi-am dorit sa scriu cateva randuri despre prietenie.
Despre oamenii din viata mea care au fost acolo cand toti ceilalti priveau in alta parte.
Intotdeauna am crezut ca prietenii sunt cel mai frumos dar al divinitatii. Pentru ca uneori, prietenii adevarati sunt unicul rasarit intr-o bezna in care te invarti singur.
Iar ei merita sa stie ca-i pastram acolo in sufletul nostru.
Si pretuim tot ce-au facut pentru noi.
Prietenii adevarati nu se castiga la o bere. Nici nu se pierd atunci cand se strica vremea si vremurile. Ei sunt acolo, scrijeliti in amintirile si sufletul nostru.

Intotdeauna am fost un tip rebel, nonconformist, care si-a asumat anumite alegeri si a mers pana in panzale albe cu ele. Introvertit, extrem de selectiv cand e vorba de oameni, nu fac parte din tipologia prietenului de gasca.
Poate de aceea pretuiesc atat de mult oamenii care cu adevarat au stiut sa vada in mine un suflet in care poti avea incredere.
Multumesc celor ce mi-au respectat alegerile, chiar daca ele nu au corespuns intotdeauna standardelor lumii in care traim.
Maine ma voi gandi la ei stiind ca si ei se gandesc la mine.

Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod. – Nicolae Steinhardt

7 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Ziua care nu a mai existat

IMG-20180710-WA0004.jpg

In amurgul inserarii, parul ei roscat, rochita aceea scurta, putin ridicata de o pala de vant ratacit, pasul grabit, lasand sa se vada picioarele superbe, toate astea creau o imagine suprarealista, putin mistica, avand un efect aproape hipnotic asupra mea.
S-a apropiat, zambindu-mi irezistibil, s-a ridicat putin pe varfuri si m-a sarut usor pe obraz.
-Buna, zanule! ma astepti de mult ?
-A,aa…nu…nu cred. Ce conteaza? am raspuns eu fastacit.
– Florile sunt pentru mine?
Coplesit de prezenta ei, respirand gustul buzelor ce inca simteam ca-mi ard pe pielea, uitasem aproape tot ce-mi propusesem sa-i urez de ziua ei.
Iar florile…
Cei 43 de trandafiri atarnau pierduti in bratele mele.

-Unde mergem, zanule? Mergem la salon?
-Da, suflet. Vreau sa trag cateva cadre acolo, sa pun pe site si am vrut sa merg cu tine. Stiam ca azi este vineri, esti mai libera, vine si ziua ta. Imi doream sa facem cativa pasi impreuna.
-Sa nu uit. Pentru ca marti nu pot sa vin  sper ca acesti trandafiri sa-ti aminteasca ceea ce insemni pentru mine.
-Multumesc mult, Allan, sunt superbi.
In vocea ei se simtea o bucurie nedisimulata, fericirea ce vine din interiorul unui om ce se simte alintat si apreciat.

Luminile salonului erau stinse, creand o senzatie stranie de loc parasit. Cu ruscsacul pe umar si cu buchetul de trandafiri in brate, ma straduiam sa-i distrag atentia Anei pentru a nu privi prea atenta printre gratiile ferestrelor.
A rasucit cheia in usa si a facut cativa pasi, cautand intrerupatorul.
Un zgomot surd, un pocnet neobisnuit si lumina se aprinse brusc intr-un val de confeti si urlete.
Un… Laa muuultii aniii, lung, din peste zece piepturi, au lasat-o pe Ana impietrita.
Nu am vazut-o niciodata asa. Ochii ii straluceau ciudat, aproape lacrima, iar supriza parea ca a coplesit-o in totalitate.

Pregatisem totul pe ultima suta de metri.
In urma cu doua saptamani nu aveam nici locul, nici invitatii, doar o idee nebuna de ai oferi o aniversare de care sa-si aminteasca toata viata.
Nu puteam singur asa ca am apelat la ajutor. Iar ajutorul a venit de la sora mea.
Am cautat impreuna vechea diploma de liceu, apoi colegii, am reusit sa luam legatura cu cativa dintre ei si sa-i convingem sa-i facem o surpriza.
Lor li s-a adaugat cateva prietene actuale si fireste ai ei.
Dar nu aveam o locatie.
Asa ca salvarea a venit din acest loc. Ina a fost extrem de draguta si m-a ajutat enorm cu organizarea.
Cand am intrebat-o cu o zi in urma daca ne putem plimba putin zilele astea, iar raspunsul ei a fost ca da, totul s-a desfasurat extrem de rapid, reusind sa-i anunt pe toti de locatia si ziua cand trebuie sa ne vedem.

S-a intors catre mine, mi-a zambit si a soptit cu o voce stinsa:
-Esti nebun, Allan! Cum ai reusit?
Nu am apucat sa-i raspund pentru ca un val de imbratisari au acoperit-o cu totul. Imbratisari, sarutari, bucuria revederii cu unele persoane.
Tarziu am reusit sa raman singur cu ea si sa-i inmanez plicul.
L-a deschis, a privit biletele de teatru, a vazut ca sunt la piesa de la National la care dorea atat de mult sa mearga si mi-a spus pentru a doua oara in seara aceasta.
-Tu chiar ca esti nebun.

Cei mai multi invitati plecasera, iar Ana statea pe scaunul ei privind pierduta trandafirul verde, pe care il primise.
-Sti ca mai am unul?
-Da, stiu. Dar mai stiu ca al meu este unic. Pentru ca este al meu.
-Infumuratule.
-Da, poate, dar de ce nu.
Multumesc mult, Allan. Pentru tot. Cand mi-ai spus ca vrei sa ne vedem cateva minute, nici prin cap nu mi-a trecut ca poti fi atat de nebun. Ce-ai fi facut daca nu puteam veni?
-Nimic. As fi anulat totul. Ce puteam face. Dar tu ai fi pierdut cea mai frumoasa aniversare din viata ta.
-Multumeeeeesc

NOTA: Acest text este o fantezie, orice asemanare cu persoane si intamplari reale este pur intamplatoare.

11 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate

Timpul la beduini

36769251_284782278927653_8998286265593888768_n

Unul din lucrurile pe care le inveti o data cu trecerea timpului este ca timpul nu exista. Nu mai mult decat il lasi tu sa-si puna amprenta asupra ta.
Am cunoscut oameni ce nu implinisera 30 de ani, garboviti de clisee, prinsi intr-un matrix imaginar, mult prea maturi pentru varsta lor. Desi firele albe inca nu dansau prin vantul diminetii, tot ceea ce erau, tot ceea ce gandeau, era atat de ridat incat doar prezenta lor te deprima.
În aceeași măsură am intalnit oameni trecuți prin viata care păstrau pe chipul lor, în tot ceea ce erau ei, parfumul acela unic al tinereții.
Timpul ramane o nuanta relativa, o percepere selectiva asupra realitatii.

A nu confunda totusi relativul carpe diem, care in opinia mea este o prostie, un motto pentru oameni incapabili sa faca cu adevarat ceva in viata, cu live your life care este o nuanta diferita pentru cei ce vor cu adevarat sa traiasca asa cum isi doresc.
Diferenta intre traieste clipa si traieste-ti viata consta in atitudine. Cei care nu doresc sa lupte pentru a-si indeplini visele, pentru a-si face viata o poveste, croindü-si cusatura cu cusatura o mantie care sa-i reprezinte cu adevarat, spun simplu ca pe ei nu-i intereseaza viitorul traiesc doar clipa.
De ce sa-ti croiesti o identitate, sa lupti pentru visele tale, cand poti sa fi nimeni, bucurandu-te doar de ceea ce primesti fara lupta, prea las sa-si asumi ceva.

Atunci cand am regasit-o pe Ana, lucrul ce mai impresionat profund, a fost senzatia coplesitoare ca nu o mai intalnisem de o saptamana, maxim doua. Acelasi chip copilaresc, aceiasi ochi zglobii, pusi pe soti, pe care-i lasasem in urma cu 20 de ani.
Tot ceea ce era ea, fizic si emotional nu lasa sa tradeze nici macar un an din multii trecuti.
Iar daca Ana a reusit sa ma seduca iremediabil cu ceva, a fost acel sentiment ca alaturi de ea nu exista varsta, nu exista timp, nu exista adulti si copii.
Omul de care m-am îndrăgostit nu are varsta, nu are limite si indiferent câte aniversări vor trece, ea tot 20 de ani aniversează.

În momentele noastre de visare si nebunie ne-am promis ca ne vom reîntâlnit si vom ramane împreună indiferent de câte vieți vor trece. Sub alte forme, sub alte trupuri, dar aceiasi tacaniti frumoși, imaturi si romantici.
Timpul, pentru noi, este mai mult decât fizică, timpul înseamnă emoție, amintiri, incredere.
Ana, ramane o beduina superba, o magie frumoasa pe care am regasit-o întâmplător, amintindu-mi ca oamenii frumoși se regasesc intotdeauna.
La multi ani, beduina mea nemuritoare.

sursa photo: facebook

6 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Ganduri

Te iubesc

391588_roza_yashhik_belyj-cvet_lepestki_1680x1050_www.Gde-Fon.com

Am dormit putin. Framantat de tot ceea ce inseamna ziua de azi, de tot ceea ce as fi putut face mai mult, de tot ceea ce am facut prea putin. Te iubesc asa cum iubesti un vis care sti ca nu va fi niciodata real. Il iubesti pentru ceea ce este, constient ca e doar atat.

Ce destin framantat ne-a marcat pe amandoi. Doi rebeli, neadaptati, in cautarea a ceva ce nu au gasit niciodata, locul lor. Cat de mult am ratacit, pierduti de noi, garboviti de o ploaie marunta, cautand un Graal, care probabil nici nu exista.
Doi nebuni frumosi, prea putin intelesi de cei din jur, priviti ca niste neadaptati aroganti, sfidand cu indrazneala lor de a fi ceea ce vor.

Te iubesc si te-am iubit toata viata mea asa cum iubeste un pacatos viciul. Dependent de el, dar constient ca asta il va face sa arda in Flacarile Gheenei. Ai fost mai mult decat o simpla iubire, de emotii si sentimente.
In tine m-am regasit pe mine.
Acelasi suflet incapatanat, orgolios, o oaie neagra pierduta de turma, de tot. De fiecare data cand te privesc pe tine, cand ma supar pe tine, imi dau seama ca ma privesc pe mine. Un om dificil, dar adorabil.

Te iubesc pentru tot ceea ce esti tu si pentru tot ceea ce nu sunt eu. Pentru fiecare clipa in care m-ai facut sa ma gandesc la tine. Pentru toate visele in care te-ai plimbat goala regretand zorii diminetii. Te iubesc pentru ca alturi de tine m-am regasit pe mine. Omul visator, nebunul care se joaca cu literele, vesel si diferit.
Te iubesc.

La multi ani, sufletul meu geaman.

 

 

7 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri, Realitate