Arhive pe etichete: flori

Prichinduța

12

Acolo, printre firele de iarba tunsa proaspat, am intalnit-o pe ea, prichinduta cu parul de foc, un sambure de nebunie si culoare, un degetel ce saruta mugurii de floare, inflorindu-i cu iubirea ei.
In cei 15 ani de viata, vazusem multe.
Pentru noi, labradorii, 15 ani sunt aproape o eternitate. In rutina aceea ce tindea sa devina enervanta, printre lacrimile de roua ale unei dimineti, miscarile nefiresti ale unor fire de iarba mi-a atras atentia inca de pe alee.
Intial am crezut ca este o minge si pentru cateva clipe amintirile tineretii si gandul savuros al gustului unei mingii de tenis m-au facut sa alerg in directia aceea..

Am vazut-o.
Superba. Parul rosu, ca o flacara ce arde in infinit, pielea creola, atat de fina.
Si ochii…
Dumnezeule, acea fiinta avea niste ochi ce nu puteau fi pamanteni.
M-a privit o clipa si s-a ascuns in spatele unei tulpini de margareta sperand sa nu o observ.
Era prea tarziu.
Si pentru mine si pentru ea.

Zi de zi asteptam nerabdator lesa pentru a iesi afara, doar pentru ai vedea chipul. Acolo, in iarba, fara sa ne vada nimeni, ne traiam povestea noastra nefireasca, neomeneasca, doua fiinte diferite, dar poate doua suflete pereche.
Imi placea sa-i ascult povestile. Adoram vocea ei de copil, asa cum eram fascinat de puterea ce o putea avea acest prichidel seducator.
In toata viata mea de caine nu cred ca am vazut o fiinta mai incapatanata ca ea. O fiinta ce nu accepta sa se dea batuta, catarandu-se pe fiecare fir de iarba, pe fiecare tulpina de floare pentru a merge mai departe.

Poveste ei era complicata, dar in acelasi timp atat de fascinanta. Se nascuse pe o planeta indepartata, intr-un alt univers, un loc unde florile si vegetatia disparuse, iar ea calatorise printre stele, pentru a gasi un alt camin unde cei care au supravietuit sa-si poata reface viata. Din pacate, cumva, globul de cristal in care calatorise s-a spulberat la intrarea in atmosfera, iar ea s-a trezit prizoniera acestei lumi, fara putinta de a se intoarce sau de a ce re ajutor.
Prichinduta cu parul de foc renuntase sa mai spere, resemnandu-se cu lumea aceasta, asa cum este ea.

Azi norii grei ai deznadejdii mi-au scuturat fiecare fi din blana.
Prichinduta a disparut.
Nu stiu de ce. Nu stiu cum, dar imi vine sa urlu la stele de dorul ei.
Imi lipsesc atat de mult povestile noastre, rasul ei, visele despre o lume departe de tot ce este aici, departe de lumea lor.
Imi lipseste privirea ei visatoare, atintita plina de speranta spre stele. Nu incetase niciodata sa spere ca intr-o o sa se intoarca in lumea ei salvandu-si poporul.
Era imposibil, dar o incapatanata desavarsita ca ea, era incapabila sa inteleaga asta.

Aveti grija cum calcati iarba. Undeva acolo, este o prichinduta cu parul de foc ce inca-si cauta drumul.

 

 

PHOTO: Albert Ai Conty

Reclame

4 comentarii

Din categoria Fantezie

Zanatica

982226db35d5

Perna a zburat milimetric pe langa urechea mea lovind zgomotos peretele. A doua nu si-a mai ratat tinta ricosind din capul meu peste colivia lui Toto si Yoyo. Ana radea ca o nebuna topaind in mijlocul patului si ridicand mainile in sus ca un copil tacanit. In timp ce perusii zburau prin casa, cumva obisnuiti cu nebunia noastra, intreaga camera aducea destul de mult cu salonul unui ospiciu cu cateva minute inainte de ora de medicamente.
– 1-0 pentru mine dalmatianule, alta data sa nu ma mai provoci.

Eram in fata bradului si radeam unul la altul ca doi tacaniti ce tocmai au realizat un lucru important. Fețele noastre erau acoperite de coca, crema, frisca, firele de par erau de un alb fainos, dar noi nu aveam nici o treaba, valsam ca doi alienati prin camera auzind o muzica doar de noi stiuta.
Bucataria aducea foarte bine cu Piata Victoriei cand au intrat jandarmi. Adica fum, gaze, haos  peste tot, o veritabil teatru de razboi.
Amandoi uram bucataria, amandoi uram sa gatim, iar experienta din anul acela trebuia sa fie memorabila.
O masa de Craciun gatita de noi.
Stergandu-mi frisca de pe pleoapa stanga, m-a sarutat usor soptindu-mi la ureche :
-La multi ani, nepriceputul meu.

Imi simteam picioarele grele, tot acest traseu nemarcat incepea sa-si puna amprenta asupra rezistentei, dar coltul acesta de rai, oceanul nesfarsit de verde, toate faceau sa merite efortul.
O piedica din spate si in cateva secunde eram la pamant. Razand strengareste, Ana se arunca ca o nebuna peste mine
-Gramada cere varf! repeta ea amuzata de trasnaia ei.

Am luat-o in brate, am muscat-o usor de gat, apoi ne-am rostogolit cativa metri prin poiana plina de frunze, harjonindu-ne ca niste copii. A reusit sa ma prinda sub ea si cumva sa-mi imobilizeze mainile.
O priveam, inca atat de indragostit de ea după atâția ani. Ochii calzi dar puternici, gropita din barbie, gatul ei pistruiat.
Cat de norocs sunt.
Nu stiu cand hainele de pe noi au disparut si acea parte animalica din trupurile noastre a simtit brusc ca este in mediul ei, descatusandu-se.

Întotdeauna Ana a fost perfectă atunci când se dăruia, dar de data aceasta amândoi păream posedați. Pierduti poftelor carnale, mult prea târziu am auzit zgomotul. Era tardiv. Am ridicat privirea în sus, iar la 3-4 metri telecabina se scurgea usor, cu o mână de oameni privind surprinsi spre noi.

Deși ma asteptam la alta reactie, Ana a privit spre ei si apoi zâmbind le-a făcut amuzată cu mana.

Ce ma fac eu cu zanatica mea? Intr-o zi o sa-mi stea inima din cauza ei.
Sau poate nu.

 

FOTO CREDIT: Multumesc, Ane !

Pictor :  Gerard Le Nalbaut

3 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie

Flori de câmp..

flowers-2496072_960_720

Simteam parfumul lor in causul palmei, pe degete, pielea intreaga parea ca miroase a flori de camp. Cateva petale de floarea soarelui pluteau rebele in aer desprinse din buchetul de suflete ce asteptau sarutul tau.
In goana de peste zi, trecand grabit pe langa fereastra acelui magazin necunoscut, imaginea acestui buchet mi-a taiat respiratia. Era superb, perfect, amintindu-mi de tine.
Simpla dar complicata in acelasi timp.

Poate ca trandafirii inspira noblete, orhidea parfumul unei regine, dar florile de camp vorbesc despre unicitate. Despre libertatea ce vine din independenta.
Da, tu esti asa.
Diferita. Imposibil de imblanzit si de crescut intr-un ghiveci.
Pana si parfumul tau.
Tu nu mirosi a femeie, mirosi a libertate.

Cu pielea nefiresc de alba, parul roscat caramiziu si cu acel buchet imens de flori de camp, probabil ca prezenta mea reusea sa atraga atentia in acel microbuz aglomerat. Un domn intre doua varste mi-a soptit discret la ureche :
– Nu ai avut bani sa-i ei trandafiri? O sa-ti dea in cap cu burienile astea.
Am zambit.
Evident ca nu te cunostea pe tine. Nu stia cum te imbeti in frumusetea crengutelor de lacrimioara. El nu stia ca florile, ca si oamenii, au noblete prin ceea ce sunt, nu prin ambalaj.

Sclipirea din ochii tai, sarutul cald pe obraz, au fost suficente pentru a simti ca tot acest drum a meritat. Te priveam cum te indepartezi, sorbindu-le mirosul si un zambet infatuat, mi-a strabatut chipul. Firele de floare a soarelui pareau ca-ti vorbesc, indreptandu-si cu toate cupola spre tine.
Firesc. Erai una dintre ele.
Libera, frumoasa si colorata.

Foto: internet

Scrie un comentariu

Din categoria Ana, Fantezie

A magical world

Pasea usor prin iarba proaspata,  imbatat de frumusetea florilor necunoscute, cautand un punct de reper in oceanul acesta colorat, aparent fara sfarsit.
Trecuse ceva timp de cand intalnise ultimul catun, semn ca se ratacise.
Tot ce-si amintea era ca a intrat intr-o ceata densa, un zid nesfarsit in care se avantase stapanit de microbul ucigator al cunoasterii, apoi, cand ceata s-a rispit, zile intregi nu a vazut decat acest camp nesfarsit de flori

Descaleca usor de pe cal, se apropie de una din dintre ele si o privi cu atentie.
Avea ceva straniu in frumusetea ei. O tulpina superba ce aducea atat de bine cu trupul unei femei, petale multicolore, culori ce pareau ca-si schimba nuanta atunci cand te apropii, o magie ce nu intalnise niciodata la o floare de camp.
Se apleca si o rupse de undeva de la mijlocul tulpinei, dorind sa o pastreze ca amintire.
Dar de nicaieri un tipat il inlemni:
-Au, ce faci?!

Allan ramase pironit, incercand sa iti dea seama ce se intampla. Arunca o privire in jurul lui, dar nu era nimeni.
Cine naiba vorbise?
Mainile devenira lipicioase si cand privi cu atentie observa ca din tulpina rupta se scurgea o seva mov.
In doar cateva secunde, floarea colorata a devenit de nerecunoscut, o buriana cenusie fara stralucirea de acum cateva secunde.
-De ce ai ucis-o, strainule? Ce fel de suflet te stapaneste de poti ucide fara niciun motiv o floare?

Allan nu putea intelege daca viseaza sau este real.
Incerca sa-si dea seama de unde venea acea voce, ce se intamplase cu floarea si mai alea de ce brusc totul se schimbase in jurul lui.
Cerul se intunecase amenintator, desi cu doar cateva secunde inainte nu era niciun nor, mirosul acela superb de iarba proaspata disparuse, totul avand acum un iz de stepta salbatica. Un fulger puternic aproape ca-l lovi.
In departare se zarea apropiindu-se de el trei girafe ce zburau ireal, in timp ce trei domnite, imbracate cu armuri, le calarea hipnotic.
Il inconjoara si de undeva din inaltimi una din razboinice il striga cu o voce puternica:
– In genunchi, criminalule!

Inca nu realiza daca totul este aievea cand, o sageata se infipse la cativa centimetri de varful picioarelor. Continuă lectura

5 comentarii

Din categoria Fără categorie

Buburuza

 

baja-1593336_960_720

A fost o data ca niciodata, intr-o lume diferita de a noastra, o mica si colorata buburuza. Cu aripi mici, plapande, imbracata intr-o camasa rosie cu buline negre, micuta gargarita colinda peste mari si tari pentru a gasi un taram, de care auzise de la o batrana frunza de stejar, acolo unde, spunea frunza de stejar, orice suflet danseaza in noapte cu razele de soare, sorbind insetat dintr-un pocal magic al fericirii.
In lumea aceea, ii destainuise frunza, nu trebuie sa porti masti, nu trebuie sa te ascunzi, este suficent sa-ti gasesti un loc al tau, sa sorbi din roua diminetii, iar dragostea si culoarea te vor inconjura imediat.

Trecuse mai bine de 20 de ani de cand micuta buburuza strabatuse zeci de locuri cautand taramul fagaduintei.
Obosise.
De aripile ei atarnau acum atatea panze de paianjan, atatia stropi de otrava picurati de cei din jur, incat  zambetul ii disparuse de pe fata si rar, atat de rar mai desfacea aripile sa zboare.
– Pentru ce sa mai incerc sa caut ceva ce nu exista? Poate ca fericirea este doar o poveste veche, o legenda pe care nu a vazut-o nimeni, iar frunza aceea de stejar nu a avut alta treaba decat sa mi-o povesteasca mie. Daca ar fi existat nu as fi gasit-o pana acum?
O lacrima ii picura peste camasa rosie plina de buline prafuite.
Poate ca era mai bine sa renunte. Sa se multumeasca cu ceea ce are.

-Hei, tu ! O voce de niciunde o trezi din visare.
Privi in dreapta si-n stanga dar nu vazu nimic.
-Hei, buburuzo, aici sus.
Undeva, pe o petala de floarea soarelui, un greier ciudatel, ii tot facea semn cu mana. Privi spre el si dupa foarte mult timp, buburuza isi facu curaj si zbura spre cer, pe tararamul magic al acelei palarii de floarea soarelui.
Ceva o atragea la greier, dar nici ea nu-si putea da seama ce. Poate felul in care-i vorbea, felul in care se pierdea in ochii ei sau poate doar atentia cu care o coplesea tot timpul.
Si buburuza se indragosti.
De acolo, de sus, alaturi de el lumea parea diferita. Nu perfecta, dar era ceva ce nu mai intalnise pana atunci. Panzele de paianjan disparuse de pe aripile ei, iar buline negre aveau o alta stralucire

Intr-o dimineata, cand soarele inca astepta ascuns dupa linia orizontului, cei doi dansau imbratisati, zburand pe un puf de papadie. O lumina stranie ii inconjura pe amandoi si pentru prima data buburuza privi in jos realizand ca era pe un taram unde nu mai calcase niciodata. Totul in jurul ei era altfel. Viata, aripile, gandurile ei.
Lumina aceea.
Visa. Oare cat timp trecuse decand nu mai visase?
Apoi, ceva neobisnuit se intampla. O teama pe care nu o intelegea, un sentiment puternic de panica puse stapanire pe ea. Era cu un pas langa taramul pe care-l cautase toata viata dar nu avea curajul sa mearga mai departe.
Se desprinse din bratele greierului si facu un pas inapoi.

Il privi din nou. Ii era teama.
De el, de tot ceea ce reprezenta el. De tot ceea ce insemna acel nou taram.
Continua sa faca pasi inapoi. Isi impletici picioarele intr-o noua panza de paianjan prabusindu-se exact in locul unde-l intalnise pe greier.
Se intosese in lumea ei.
Auzea vocea lui care o striga, dar il ignora. Renuntase.
Uneori cautam intreaga viata ceva, iar atunci cand reusim sa dansam cu razele de soare, ceva in sufletul nostru transforma fericirea in teama si ne oprim.
Renuntam sa mergem pana la capat, pentru ca a nu face nimic este intotdeauna mai simplu decat a lupta.
Cand esti jos nu te poti prabusi nicaieri.

A fost o data ca niciodata o buburuza superba cautandu-si raza ei de fericire. Daca o ve-ti intalni, voi frunzelor de stejar, explicatii iar ca taramul acela magic exista, iti trebuie doar un strop de curaj pentru a pasi pe el.
Lucrurile frumoase sunt intotdeauna complicate. Poate de aceea sunt si atat de frumoase.

 

Foto: Adina Voicu – px

16 comentarii

Din categoria Fantezie