Arhive pe etichete: Ganduri

Diferit

middle-finger-3919994_960_720Pentru tine

Nu ai fost niciodată o prezență docilă.
Într-o societate prăfuită, plină de dogme și șabloane, cu trenduri și modele ridicate pe un piedestal, tu ai fost întotdeauna o umbră imperfectă, urând atât de mult normalitatea.
Îți mai amintești de câte ori ți s-a spus că nu te porți și nu arăți ca o femeie normală? Părul acela în n-spe mii de nuanțe, bluza transparentă, Dumnezeule, fără sutien! Prea provocatoare, prea…altfel. Iar glumițele acelea vulgare pe care le tot faci…
„Nu mai ești o puștoaică rebelă, maturizează-te!”

Priveam poza cu fusta ta, încercând să-ți răspund sincer. Apoi am zâmbit. Prin fața ochilor se derulau nebun, ca un film mut, imagini cu tine în papucii cu sclipici, în tricoul roșu pe care-l recroisei altfel, în sute de momente în care am învățat că daca pe tine te definește ceva, atunci nu poate exista decât un sigur cuvânt:
Diferit.
Da, era o fustă a naibi de ciudată, diferită de tot ceea ce am văzut vreodată, dar știind că este făcută de tine, parcă nu mai părea atât de stranie.

M-am îndrăgostit de tine pentru că tu nu ai avut niciodată nevoie ca cineva să îți țină pumnii să reușești. Pentru că ție nu-ți păsa de ceea ce cred ceilalți. Chiar și când te împiedicai, îți scuturai genuchii, stergeai praful îmbibat cu sânge, te ridicai si pentru că ești cea mai căpoasă persoană pe care am vazut-o vreodată, continuai până reușeai.
Pumnii strânși au fost întotdeauna doar ai tăi. Ca și zâmbetul și privirea aceea tăioasă care te fixa cu întârjirea ei.
Tu ești o nebună frumoasă, imperfectă, pentru că dacă nu ai fi așa, nu ai fi nimic

Cineva mi-a spus cândva că dacă un singur om crede în tine atunci ai în spatele tău tot universul.
Tu ai tot universul în spatele tau, iubito!
20.10.2019

6 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Realitate

Răsărit

69320543_748288268924369_1393406077948657664_n_Snapseed

Poate că el îți va rupe bucăți din suflet târându-te intr-un abis al incertitudinii de a cărei existență nu ai stiut vreodată.
Poate că vor fi clipe când toate lacrimile din lume nu vor curăța furia si deznădejdea ce-ți vor mătura gândurile.
Îți poate lua multe, dar nu-ți poate lua niciodatä diminețile pe plajă, felul în care dai viață răsăritului de poveste din fotografiile tale.

Sunt oameni care apar in viața noastră răvășind tot. Vise, iluzii, sentimente. Oameni ce ne fărâmă în miliarde de bucăți, nepăsători la consecințe. Himere, se transformă usor în călăii naivității noastre.
Te privesc prabusindu-te, sarutand pământul cu aripile frânte.
Doare.
Dar așa cum soarele mângâie marea în fiecare dimineață, alungând intunericul,
cumva vei găsi o cale și vei avea din nou răsăritul tau.

Timpul validează o relație.
Fiecare secundă petrecută lângă un om care iți ucide zâmbetul, care iți hrănește temerile transformându-le în ulii, este o cărare catre întuneric. Nu există iubire acolo unde există întrebări fără răspuns. Otrava unui om, a unei relații, poate ucide mai cumplit ca orice altă armă.
Nu ești singură și tu ști asta, dar tu ești unicul antidot care te poate salva.
Tu și răsăritul tău roz.

Ai grijă de tine, pescăruș!

11 comentarii

Din categoria Realitate

Semne

photoshop

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Am nevoie

hands-2888625_960_720

Am atâta nevoie de zâmbetul tau, de o atingere blândă care să risipească demonii din jurul meu.
Dacă mai pot fi îmblânziți…
Mă plimb aiurea pe străzi și tot ceea ce-mi doresc acum este prezența ta. Tinându-mă de mână, într-o tăcere asurzitoare, să rătăcim prin ploaia măruntă născocind speranțe.

Am atâta nevoie de un om bun, de sufletul smerit ce privea spre divinitate cu teama că a lăsat orgoliul să acopere cu cenușă bunătatea din sufletul ei. Iubirea vindecă răni. În primul rând a celor care o dăruiesc.
Fi gând bun.

Când te prăbușești, când întreg universul se spulberă în miliarde de cioburi, iar tu nu ști și nu ai puterea să te agăți de nimic, unicul lucru care contează este să ști. Să ști că în bezna aceea, chiar dacă nu o vezi, există o mână care este întotdeauna întinsă pentru tine. Să ști că indiferent cât de tare te-ai rătăci, acolo, în neant, este cineva care se gândește la tine.

Am nevoie de un zambet si de un milion de cuvinte frumoase, spuse in tacere.
Și poate și de un strop de nebunie.
Nebunia ta.

4 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Înger din flori de cireș

book-2808775_960_720

Mă pierdusem. Rătăcisem prea mult prin întuneric, obosisem să mai cred în toate rahaturile motivaționale, construisem o carapace de granit unde mă izolasem de tot și toți.
Apoi ai apărut tu.
Nici nu stiu de unde. Te așteptasem întreaga viață și atunci când aveam mai multă nevoie de cineva, când poate nici nu mai speram, te-ai apropiat, m-ai luat ușor de mână și m-ai ridicat, bland, redându-mi încrederea în mine cu dragostea ta.
-Te iubesc cum vreau eu pentru că ești al meu, și pentru că alături de tine m-am redescoperit pe mine, cea de altă dată.
Atât de simplu.

Uneori un om poate schimba un univers. Pentru că fiecare univers are propriul înger. Așa cum un medic aflat lângă un bolnav în stare terminală îi tot repetă nefericitului că o sa fie bine, că o sa fie bine, până ajunge să creadă în asta și să se vindece aproape miraculos, căldura și dragostea cu care ai reusit sa topești acea carapace, a construit în mine un lăstar de speranță în jurul căruia arborele încrederii, înmugurit, a rodit cele mai frumoase flori de cireș posibile.
 -Candva la bătrânețe vom avea ce povesti, vei vedea. Povestea noastră se va termina altfel
Îmbrăcați în zămbetul tău perfect am îndrăznit să visez.

Niciodată nu ti-am mulțumit suficent pentru vara aceea.
Nici nu aș fi stiu cum.
Îmi pierdusem increderea în oameni, în dragoste și poate mai mult decât orice, în mine. Îmi era teamă de iubirea ta, stiam ca este una imposibilă, dar în același timp ea a născut în mine dorința de a dansa în ploaie.
Cu tine.
Visam la o unică șansă, la o întalnire ce-o așteptam de 20 de ani.
Doream să-ți demonstrez că sunt mai mult decât cel care mă așteaptă

În lumea mea, esti sufletul meu pereche, in lumea lor, esti cel mai drag si ascuns prieten pe care-l poate avea o femeie.
Și-am construit o lume în care amândoi ne-am dezbrăcat de măști, de temeri și goi, zâmbeam ca doi țăcăniți unul la celalalt.
Și-am început să scriu.
Zeci, sute de povești, căutând defapt să spun o singură propoziție:
-Îți multumesc, îngerul meu bun.

 

5 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate