Iertare

Nu exista nimic nobil in orgoliu. Aceasta samanta amara de otrava ce ne macina sufletele. Iluzia efemera ca suntem mai buni, uitand ca ne nastem dintr-un om, cu slabiciunile lui si nu incetam niciodata sa fim altceva decat halci de carne supuse greselii.
Ranim oameni din teama de a nu fi noi raniti primii, ne temem de atat de multe lucruri si de prea multe ori suntem incapabili sa daruim zambet asa cum daruim lacrimi.
Dureros este ca sorbind din veninul acesta pacatos al orgoliului nu stim sau nu vrem sa ne recunoastem greselile, sa plecam capul si sa soptim: te rog, iarta-ma!

Ne este la indemana sa spunem ca celalalt a gresit. Ne ascundem in umbra cuvintelor, a gesturilor, cream povesti imaginare menite sa arunce crucea din spatele nostru pe umerii lui.
In felul acesta iertarea devine imposibila, ite firave destramandu-se sub greutatea propriului ego. Cautam prea des sa avem dreptate, uitand ca uneori oamenii de langa noi sunt mai valorosi ca orice alt adevar.
Intre greseala si iertare construim ziduri, ignorand ca defapt ridicam ziduri in jurul nostru.

Cateva cuvinte si pentru tine.
Muza ce colinzi desculta prin sufletul meu, zdrobindu-mi visele de zambetul tau.
Ar fi simplu sa arunc tot ce n-a mers in spatele tau. Oamenii esueaza nu pentru ca nu sunt suficent de buni, ci pentru ca renunta la prima impleticire, cand gusta tarana nisipoasa la contactul cu pamantul. Eu nu am renuntat, din umbra ma voi ridica si voi merge mai deaparte.
Am intrat in viata ta ca o raza de speranta ce venea de dincolo de intuneric. Inca nu am reusit sa spulber norii si pentru asta imi cer iertare.
Pentru ca stiu cat de mult ti-ai dorit asta de la mine.
Dar cumva voi gasi o cale sa spulber toate zidurile ce ne sufoca si sa plantez un camp nesfarsit de flori de camp.
Iti promit.

Prietenii de la Literatura ca utopie au avut ca tema azi (Flash 24 – A greși și a fi iertat). Acest text este raspunsul meu la joaca lor.

Publicitate

Smerenie

 

motto:
„Scopul nostru principal în viaţa aceasta este acela de a-i ajuta pe alţii. Şi, dacă nu-i putem ajuta, măcar să nu-i rănim.”
Dalai Lama”

Uneori imi place sa ma pierd in cuvinte ca intr-un camp plini de flori, sa inot in zeci de intelesuri, sa framant literele incercand sa le dau o forma pe care de multe ori doar eu o inteleg.
Am ales sa pictez emotii, cautand o alta latura a realitatii, una in care ceea ce ne defineste este in interiorul nostru si nu reflexia superficiala a imaginii pe care o proiectam in societate.
Azi intram in saptamana patimilor.

Sunt departe de a fi un om pios.
Desi privesc spre divinitate ca spre cel mai important lucru din viata mea, prin tot ceea ce fac sunt departe de tot ceea ce inseamna un crestin adevarat.
Dar cred in smerenie. Am nevoie de asta ca de oxigenul pe care-l respir.

Pastele, ca sarbatoare crestina, este un simbol al renasterii.
Al reinvierii.
Dar pentru a renaste trebuie sa intelegem ca suntem doar oameni. Avem nevoie sa intelegem ca saptamana aceasta trebuie sa gasim iertarea celorlalti, inainte de a ierta noi pe cineva.
Am fost intrebat de multe ori care este scopul meu in viata. Uneori ma pierd in cuvinte vorbind despre asta.
Ca orice om, am sperante, vise, nazuinte. Ca orice om ambitios imi doresc sa ating universul.
Dar, scopul meu?
Scopul meu in viata este ca imaginandu-mi o balanta, talerul in care se randuiesc faptele bune, altruismul si empatia sa atarne macar un milimetru mai mult decat cel in care am facut rau altora.
Cred ca este unicul scop rezonabil pe care ar trebuii sa-l aiva un crestin adevarat.

Am avut o sansa incredibila oferita de Dumnezeu, de a avea langa mine o minune de fata, un suflet ce mi-a adus echilibrul. Sa am parte de o familie asa cum poate nu merit si nu de putine ori i-am suparat pe toti.
Nu cred ca-mi vor ajunge vreodata cuvintele pentru a-mi cere iertare, dar continui sa le-o cer, asa in felul meu.
Am nevoie de iertarea lor pentru a ma impaca cu mine insami si a-mi demonstra ca nu sunt cu nimic mai bun decat ultimul om de pe lumea asta.
Am nevoie de iertarea lor mai mult decat de ai ierta eu pe ei pentru orice lucru care l-au gresit fata de mine.
Pentru ca vreau sa pornesc de la ideea ca eu am gresit fata de ei infinit mai mult decat au gresit ei fata de mine.

Viata mea, probabil ca a celor mai multi dintre oameni, a fost un nebun carusel ce m-a purtat in diferite situatii. Am fost ranit de multe ori, dar cel mai tare m-a durut atunci cand am stiut ca cineva este suparat pe mine pentru ca eu am fost nedrept cu el.
Si din pacate am facut-o de multe ori.
Chiar si de curand.
Si-mi era atat de greu sa stiu ca oameni dragi sunt suparati pe mine.
Gresind, cu sau fara intentie, am lasat sa curga rana din niste rani pe care vanitatea si egoismul meu le-a provocat.
Saptamana aceasta este despre smerenie.
Despre iertare.
Imi cer iertare tuturor celor care le-am gresit.