Arhive pe etichete: iubire

Buburuza

 

baja-1593336_960_720

A fost o data ca niciodata, intr-o lume diferita de a noastra, o mica si colorata buburuza. Cu aripi mici, plapande, imbracata intr-o camasa rosie cu buline negre, micuta gargarita colinda peste mari si tari pentru a gasi un taram, de care auzise de la o batrana frunza de stejar, acolo unde, spunea frunza de stejar, orice suflet danseaza in noapte cu razele de soare, sorbind insetat dintr-un pocal magic al fericirii.
In lumea aceea, ii destainuise frunza, nu trebuie sa porti masti, nu trebuie sa te ascunzi, este suficent sa-ti gasesti un loc al tau, sa sorbi din roua diminetii, iar dragostea si culoarea te vor inconjura imediat.

Trecuse mai bine de 20 de ani de cand micuta buburuza strabatuse zeci de locuri cautand taramul fagaduintei.
Obosise.
De aripile ei atarnau acum atatea panze de paianjan, atatia stropi de otrava picurati de cei din jur, incat  zambetul ii disparuse de pe fata si rar, atat de rar mai desfacea aripile sa zboare.
– Pentru ce sa mai incerc sa caut ceva ce nu exista? Poate ca fericirea este doar o poveste veche, o legenda pe care nu a vazut-o nimeni, iar frunza aceea de stejar nu a avut alta treaba decat sa mi-o povesteasca mie. Daca ar fi existat nu as fi gasit-o pana acum?
O lacrima ii picura peste camasa rosie plina de buline prafuite.
Poate ca era mai bine sa renunte. Sa se multumeasca cu ceea ce are.

-Hei, tu ! O voce de niciunde o trezi din visare.
Privi in dreapta si-n stanga dar nu vazu nimic.
-Hei, buburuzo, aici sus.
Undeva, pe o petala de floarea soarelui, un greier ciudatel, ii tot facea semn cu mana. Privi spre el si dupa foarte mult timp, buburuza isi facu curaj si zbura spre cer, pe tararamul magic al acelei palarii de floarea soarelui.
Ceva o atragea la greier, dar nici ea nu-si putea da seama ce. Poate felul in care-i vorbea, felul in care se pierdea in ochii ei sau poate doar atentia cu care o coplesea tot timpul.
Si buburuza se indragosti.
De acolo, de sus, alaturi de el lumea parea diferita. Nu perfecta, dar era ceva ce nu mai intalnise pana atunci. Panzele de paianjan disparuse de pe aripile ei, iar buline negre aveau o alta stralucire

Intr-o dimineata, cand soarele inca astepta ascuns dupa linia orizontului, cei doi dansau imbratisati, zburand pe un puf de papadie. O lumina stranie ii inconjura pe amandoi si pentru prima data buburuza privi in jos realizand ca era pe un taram unde nu mai calcase niciodata. Totul in jurul ei era altfel. Viata, aripile, gandurile ei.
Lumina aceea.
Visa. Oare cat timp trecuse decand nu mai visase?
Apoi, ceva neobisnuit se intampla. O teama pe care nu o intelegea, un sentiment puternic de panica puse stapanire pe ea. Era cu un pas langa taramul pe care-l cautase toata viata dar nu avea curajul sa mearga mai departe.
Se desprinse din bratele greierului si facu un pas inapoi.

Il privi din nou. Ii era teama.
De el, de tot ceea ce reprezenta el. De tot ceea ce insemna acel nou taram.
Continua sa faca pasi inapoi. Isi impletici picioarele intr-o noua panza de paianjan prabusindu-se exact in locul unde-l intalnise pe greier.
Se intosese in lumea ei.
Auzea vocea lui care o striga, dar il ignora. Renuntase.
Uneori cautam intreaga viata ceva, iar atunci cand reusim sa dansam cu razele de soare, ceva in sufletul nostru transforma fericirea in teama si ne oprim.
Renuntam sa mergem pana la capat, pentru ca a nu face nimic este intotdeauna mai simplu decat a lupta.
Cand esti jos nu te poti prabusi nicaieri.

A fost o data ca niciodata o buburuza superba cautandu-si raza ei de fericire. Daca o ve-ti intalni, voi frunzelor de stejar, explicatii iar ca taramul acela magic exista, iti trebuie doar un strop de curaj pentru a pasi pe el.
Lucrurile frumoase sunt intotdeauna complicate. Poate de aceea sunt si atat de frumoase.

 

Foto: Adina Voicu – px

Reclame

16 comentarii

Din categoria Fantezie

Duminica

2

Iubeam linistea asta perfecta, sentimentul ca te pierzi in gandurile tale, emotia care o transmitea locul acesta. Nu m-am considerat niciodata un tip religios, dar divinitatea, spiritualitatea in esenta ei, este o parte din mine.
Preotul avea o voce calda, blanda, iar predica lui era o mangaiere pentru suflet. Glasul lui, cumva nepamantean, trecea prin trup sarutandu-ti sufletul.
Era atat de bine.
Atunci, acolo, in secunda aceea.

Cred ca din cauza oboselii accentuate nu puteam dormi. Privam cerul, rasaritul rosu al unei zi de vara, indragostit iremediabil de luna aceea seducatoare ca o fata misterioasa.
Mansardarea podului si construirea a doua dormitoare acolo, a fost inca una din alegerile Anei pentru care nu i-am multumit niciodata indeajuns.
In noptile de vara, urmarind o stea cazatoare, spectacolul cerului devenea coplesitor.

Ii simteam respiratia cum imi mangaie gatul, lipita de mine, toropita de oboseala unui saptamani grele. Era deja tarziu, dar nu indrazneam sa o trezesc. Incapatanata si orgolioasa, refuza sa arate orice urma de slabiciune, iar asta me exaspera din cale-afara. Poate si pentru ca eu continuam sa o privesc ca o mana de om, un puf firav de papadie, ambitioasa ca un catar, dar totusi doar un suflet.
Am sarutat-o usor pe buze, stiind ca asta o va trezi.

-Buna dimineata, sufler drag.
-Uff, zanule, mai lasa-ma putin.
-Iubire, vreau sa ajungem si noi la slujba de dimineata, este tarziu.
-Mai lasa-ma putin, te roogggg.
Ii priveam ochii inchisi, superbi, trecerea timpului refuzand sa lase orice urma pe chipul ei. Un romantic incurabil, intotdeauna am crezut ca nu poti iubi decat o singura persoana cu adevarat intr-o viata.
Sau in mai multe.

Era o bisericuta uitata de lume, pe o straduta din vechiul cartier, cu putini oameni si un preot incantator. Cu vocea lui blajina, barba alba ca in povesti si un har incredibil, reusea intotdeauna sa ne transmitea tuturor o stare de liniste si binecuvantare.
Acolo, in locul acela, obisnuiam sa-i vorbesc lui Dumnezeu despre Ana, despre temerile mele, despre neputinta mea. Uneori indrazneam sa cer, cu umilinta, un dram de ajutor,  in acelasi timp aratandu-mi recunostinta pentru tot ceea ce primeam.
Impreuna, cu sufletul deschis, hraneam partea aceea din noi avida de spiritualitate.

Simplitate.
Poate ca cel mai bine reusesc sa descriu relatia mea cu Ana prin acest cuvant. Doi nebuni frumosi, dar care reuseau atunci cand erau impreuna sa creeze culoare din simplitate.
Aveam momente cand evadam cu totul din aceasta lume, pierduti pe un taram doar al nostru, asa cum aveam clipe cand deveneam sclavii realitatii.
Stiu ca nu este nimic spectaculos intr-o astfel de duminica, dar pentru noi atfel de clipe sunt o mangaiere.

2 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie

Timpul la beduini

36769251_284782278927653_8998286265593888768_n

Unul din lucrurile pe care le inveti o data cu trecerea timpului este ca timpul nu exista. Nu mai mult decat il lasi tu sa-si puna amprenta asupra ta.
Am cunoscut oameni ce nu implinisera 30 de ani, garboviti de clisee, prinsi intr-un matrix imaginar, mult prea maturi pentru varsta lor. Desi firele albe inca nu dansau prin vantul diminetii, tot ceea ce erau, tot ceea ce gandeau, era atat de ridat incat doar prezenta lor te deprima.
În aceeași măsură am intalnit oameni trecuți prin viata care păstrau pe chipul lor, în tot ceea ce erau ei, parfumul acela unic al tinereții.
Timpul ramane o nuanta relativa, o percepere selectiva asupra realitatii.

A nu confunda totusi relativul carpe diem, care in opinia mea este o prostie, un motto pentru oameni incapabili sa faca cu adevarat ceva in viata, cu live your life care este o nuanta diferita pentru cei ce vor cu adevarat sa traiasca asa cum isi doresc.
Diferenta intre traieste clipa si traieste-ti viata consta in atitudine. Cei care nu doresc sa lupte pentru a-si indeplini visele, pentru a-si face viata o poveste, croindü-si cusatura cu cusatura o mantie care sa-i reprezinte cu adevarat, spun simplu ca pe ei nu-i intereseaza viitorul traiesc doar clipa.
De ce sa-ti croiesti o identitate, sa lupti pentru visele tale, cand poti sa fi nimeni, bucurandu-te doar de ceea ce primesti fara lupta, prea las sa-si asumi ceva.

Atunci cand am regasit-o pe Ana, lucrul ce mai impresionat profund, a fost senzatia coplesitoare ca nu o mai intalnisem de o saptamana, maxim doua. Acelasi chip copilaresc, aceiasi ochi zglobii, pusi pe soti, pe care-i lasasem in urma cu 20 de ani.
Tot ceea ce era ea, fizic si emotional nu lasa sa tradeze nici macar un an din multii trecuti.
Iar daca Ana a reusit sa ma seduca iremediabil cu ceva, a fost acel sentiment ca alaturi de ea nu exista varsta, nu exista timp, nu exista adulti si copii.
Omul de care m-am îndrăgostit nu are varsta, nu are limite si indiferent câte aniversări vor trece, ea tot 20 de ani aniversează.

În momentele noastre de visare si nebunie ne-am promis ca ne vom reîntâlnit si vom ramane împreună indiferent de câte vieți vor trece. Sub alte forme, sub alte trupuri, dar aceiasi tacaniti frumoși, imaturi si romantici.
Timpul, pentru noi, este mai mult decât fizică, timpul înseamnă emoție, amintiri, incredere.
Ana, ramane o beduina superba, o magie frumoasa pe care am regasit-o întâmplător, amintindu-mi ca oamenii frumoși se regasesc intotdeauna.
La multi ani, beduina mea nemuritoare.

sursa photo: facebook

6 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Ganduri

Sarutul

sarut_55761800

Ochii erau atintiti pe monitorul laptopului, dar gandurile rataceau pierdute, coplesit de prezenta ei. Incercam sa ma concentrez pe ceea ce aveam de facut, dar tot ceea ce eram eu, tot ceea ce stiam eu, se risipise iremediabil pierdut, in clipa in care i-am simtit respiratia manganindu-mi obrazul.
Prea mult timp, prea multe vise, ani in care am visat flamand clipa asta.
Iar acum…

Am privit-o pe furis, cumva speriat ca ar putea sa-mi observe dorinta. Era atat de frumoasa.
Ochii, ce-ti vorbeau deschis despre un om puternic si sigur pe el, buzele carnoase, hulpave, o barbie perfecta ce reusise sa farame orice urma de rezistenta in mine.
Ii simteam parfumul si asta ma inebunea si mai tare.
Vorbea repede, cu pasiune, Dumnezeu stie despre ce, pentru ca eu inotam disperat prin visele mele incercand sa ma agat de ceva pentru a reveni la realitate.

Am auzit-o spunandu-mi ceva legat de pagina, m-am intors, am privit-o fix in ochi si am cedat. Trebuia sa o fac chiar daca asta m-ar fi costat chiar prezenta ei.
M-am apropiat, am inchis ochii si mi-am lipit buzele de ale ei. Pentru o secunda lumea mea s-a oprit. Erau atat de perfecte, gustul lor imi rascolea orice stiam, orice am simtit vreodata sarutand o femeie.
Nu cred ca adurat mai mult de 5-10 secunde si m-am retras, speriat de gestul meu. Stiam ca a fost o greseala, dar pur si simplu nu am mai rezistat.

Am privit-o. Avea ochii inchisi, buzele deschise, incapabila sa se dezmeticeasca.
-Conty…
-Iarta-ma , Ana! iarta-ma ! Nu stiu ce-a fost in capul meu. Iarta-ma! Mai bine plec, imi pare rau.
Am vrut sa ma ridic, dar m-a prins strans de mana si m-a tras inapoi.
-Conty, te iubesc! Daca totul ar fi atat de simplu ca sarutul asta. Nu pleca. Nici de aici, nici din viata mea. Am nevoie de tot ceea ce insemni tu. Nu vreau sa te pierd.

Incercam sa articulez ceva dar tot ceea ce simteam era parfumul buzelor ei cum imi inunda trupul. Eram pierdut.

PS: Azi 6 iulie este ziua internationala a sarutului. Bucurati-va de cel mai frumos miracol. Sarutul persoanei iubite. Este cel mai de pret lucru pe care-l aveti.

sursa photo: internet

3 comentarii

Din categoria Ana, Fantezie, Realitate

Superman

De-la-Om-la-SUPER-OM.jpg

Imi amintesc cand m-am indragostit de tine. Erai o pustoaica firava, un ghem de om, dar care reusea sa impresioneze prin puterea ce o degaja in jurul ei.
Cred ca asta am iubit intotdeauna la tine. Puterea de a ramane in picioare.
Dar nu mai vreau. Nu mai vreau sa iubesc un super om.
Imi este dor de femeia care lasa capul pe umarul meu si plangea in tacere. De puful meu firav, pentru care lacrimile si oboseala erau atat de firesti.

Este mult, chiar si pentru tine.
Prea mult.
Doua joburi, framantari, stres, indifirenta celor de la care astepti empatie, piciul, adolescenta, cifre, litere, culoare, frustrari, dureri de care sti doar tu, o epuizare pe care o maschezi intotdeauna in spatele unui zambet larg, 3-4 ore de somn, ganduri, teama, speranta, vise, neputinta, incapatanare.
Prea mult. Mult prea mult.

Unde sunt desenele tale, unde sunt cartile pe care le citeai cu atata pasiune? Piesele de teatru, reintalnirea cu o veche prietena si o cafea bauta pe o terasa stropita de vapori reci de apa. Unde sunt rolele si dupa amiaza pierduta intr-un sezlong uitand de tot si toate. Unde este ceea ce-ti doresti tu cu adevarat sa faci si nu ceea ce cred cei din jurul tau ca ar fi mai bine?

Candva mi-ai spus ca urasti mediocritatea.
Si eu.
Dar nu m-am dat in vant niciodata dupa eroii din benzile desenate. Iar tu esti acum un superom, imbracat intr-o mantie ingrozitor de epuizanta. Te astept acasa.
Dezbraca acest costum care te sufoca si lasa-ti capul pe umarul meu. Descarca-te de tot si toate si ramai goala. Sti cat de ador goala.
Fi tu, un om, nu un superom.

7 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri, Realitate