Arhive pe etichete: magic

Alegeri

zebra-3834241_1920

Acolo, pe treptele reci ale blocului, privindu-i stângăcia cu care încerca să te facă să zâmbești, am ales să te iubesc în tăcere, naiv, incapabil să rănesc pe cineva pentru a-ți dărui lumina din întunericul meu.

Aș fi putut avea totul, dar am ales să te visez. Simplu, purtând cu demnitate zdrențele peticite a celor damnați la o iubire fără speranță, zâmbind destinului ce m-a condamnat la asta.

M-am îndrăgostit de tine inainte de a te cunoaște Trebuia să exiști altfel mintea mea te-ar fi inventat, desenând o ființă stranie, perfect de imperfectă, sălbatică, o femeie pe care să o poți iubi și urâ cu aceeași putere.

Atunci pe treptele mănăstirii, când nu am putut să mă apropii. În nămeții, gerul năpraznic și febra ce încercau să mă oprească în acea iarnă să-ți aduc o floare, în toate și în tot am ales să te iubesc discret, fără speranță așa cum ai iubi un înger pe care nu ai să-l întâlnești niciodată.

Ar fi putut fi altfel? Nu. Defapt niciodată noi nu am ales. În ciuda aerului rebel pe care amândoi încercăm să-l afișăm, nici unul dintre noi nu este capabil să ia o decizie care să-i rănească pe cei apropiați.

Uneori iubirea are povestea ei. Atipică, zbuciumată, așa cum sunt și sufletele celor care o împărtășesc.
Atunci pe treptele blocului, privindu-l pe el, am ales să te pierd definitiv, păstrându-te în sufletul meu pentru totdeauna.

14 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

Ana

84193268_2680343172020383_7367601184619626496_o

Ana
(4 februarie- Ziua mondială a luptei împotriva cancerului)

Cu foi de hârtie A4 în mână, alergând din trotuar în trotuar, prichindeii aceia agitați nu aveau cum să nu-ți atragă atenția. Stingheri, dar hotărâți, micuții împărțeau fluturași luptând pentru o cauză pe care nu știu cât de bine o înțelegeau.

Așa am cunoscut-o pe Ana.
Ana, o puștoaică de 14 ani, baschetbalistă, lovită crunt de ceea ce pare de neimaginat la un copil. Cancer.
Impresionat, am intrat în cursa asta inumană pentru a salva în prima fază piciorul pustoaicei, apoi viața.
Am pierdut lupta. Nu am putut face suficent de mult (deși banii s-au strâns) si asta m-a marcat și o să mă marcheze toată viața.

Azi este 4 februarie, ziua internațională a luptei contra cancerului.
Ziua asta nu ar trebui să existe (așa cum mult întuneric nu ar avea ce căuta în viața noastră), dar există.
Familii, destine, suflete frânte.
Deși am continuat să mă implic în campanii de lupta similare, eu însumi ajungând să trec prin asta, Ana a rămas o rană care nu s-a vindecat niciodată.

Atunci când rătăcești prin iad, înțelegi că boala nu se vindecă doar cu poze pe internet  sau donații ipocrite. E nevoie în primul rând de suflet. Să fi acolo, să spui un cuvânt de încurajare, să întelegi durerea celui care trece prin infern și a familiei lui.
Da, într-o societate în care toți dumnezeii motivatori repetă obsedant să te preocupi în primul rând de fericirea ta, e dificil să cauți în tine frânturile de empatie care ar trebui să vindece rănile celorlalți.

Ana ar fi fost cu siguranță o adolescentă încântătoare. Sportivă, frumoasă, inteligentă. Rămâne o parte din mine care s-a pierdut irecuperabil.
Azi, de ziua internațională împotriva cancerului, gândurile mele merg în primul rând spre ea.
Spre ea și spre zecile de mii de Ana necunoscute, Dumnezeu să le aive în pază.
…iar pentru cei care încă luptă, nu incetați niciodată să credeți.

6 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fără categorie, Ganduri, Realitate, umanitar

Drumul de la divinitate la rațiune

84291687_10221338498150742_3534164713401221120_n

În momentul în care te prăbușești, când totul în jurul tău se transformă într-o pulberă gri care te sufocă, instinctiv ridici privirea în sus căutând mistic o rază de speranță.
Neputința trezește în noi cele mai întunecate temeri, căutând în inexplicabil o fereastră să evadăm din realitatea care ne copleșește.
Sunt cicatrici ale căror sens le înțelegem doar atunci când nu ne mai putem vindeca.

Problemele repetate de acasă și de la job crestase atât de adânc în sufletul ei încât avea momente când își dorea să rămână prăbușită, incapabilă să își mai dorească să se mai ridice..
Singur, un ultim zid în fața valurilor ce o loveau neîntrerupt, am găsit în frumusețea pasiunilor ei, în talentul și iubirea ei pentru frumos, unicul remediu împotriva otrăvi ce o ucidea puțin câte puțin.
Așa a apărut floarea, o pictură abstractă, făcută din pix, o strălucire mistică al cărui sens l-am înteles mult mai târziu.

Acolo, pe scaun, vocea doctorului părea venind dintr-o altă lume. O lume unde sensul cuvintelor simple părea acum de neînțeles.
-Biopsia arată că ai o formă de cancer extrem de agresiv, va trebui să…
Nu am putut asculta până la sfârșit. M-am ridicat si am năvălit pe culoarele spitalul, fugind de o realitate ce mi se părea inacceptabilă.
Imi venea să urlu, să mă strivesc de unul din pereți, sperând că e doar un vis și mă voi trezi în patul meu, transpirat, după un coșmar îngrozitor.

Nu, nu era un vis, iar tot ceea ce credeam eu că știu, că înțeleg despre ceea ce simte un om ajuns în situația asta, era total diferit.
Căutând refugiul în divinitate, acolo în fața chiliei unde își petrecuse ultimii ani din viață părintele Arsenie Papacioc, încetasem să mai cred în miracole.
Apoi am văzut-o…
Coperta aceea de carte, una din cărțile preferate ale părintelui…și floarea.
Floarea aceea abstractă, unică, pe care ea o desenase pentru mine în urmă cu trei ani. După o vitrină de sticlă, irațional, ca un număr de magie cu divinitatea, un desen al cărui sens îl cunoșteam doar eu si ea, părea o șoaptă dintr-o altă lume care îmi spune că va fi bine.

Cum este posibil ca cineva să deseneze cu trei ani înainte o floare al cărui sens ajungi să-l înțelegi într-un moment de cumpănă și mai ales cum pot fi identice două hârtii de la doi oameni diferiți ?
Ce este mistic si ce este rațional în viața noastră? Cum poți explica lucruri ce nu pot fi explicate?
Ne certăm cu Dumnezeu arunci când ne rătăcim, dar cumva, tot prin divinitate întâlnim oameni care ne ajută să găsim drumul.

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

Răsărit

69320543_748288268924369_1393406077948657664_n_Snapseed

Poate că el îți va rupe bucăți din suflet târându-te intr-un abis al incertitudinii de a cărei existență nu ai stiut vreodată.
Poate că vor fi clipe când toate lacrimile din lume nu vor curăța furia si deznădejdea ce-ți vor mătura gândurile.
Îți poate lua multe, dar nu-ți poate lua niciodatä diminețile pe plajă, felul în care dai viață răsăritului de poveste din fotografiile tale.

Sunt oameni care apar in viața noastră răvășind tot. Vise, iluzii, sentimente. Oameni ce ne fărâmă în miliarde de bucăți, nepăsători la consecințe. Himere, se transformă usor în călăii naivității noastre.
Te privesc prabusindu-te, sarutand pământul cu aripile frânte.
Doare.
Dar așa cum soarele mângâie marea în fiecare dimineață, alungând intunericul,
cumva vei găsi o cale și vei avea din nou răsăritul tau.

Timpul validează o relație.
Fiecare secundă petrecută lângă un om care iți ucide zâmbetul, care iți hrănește temerile transformându-le în ulii, este o cărare catre întuneric. Nu există iubire acolo unde există întrebări fără răspuns. Otrava unui om, a unei relații, poate ucide mai cumplit ca orice altă armă.
Nu ești singură și tu ști asta, dar tu ești unicul antidot care te poate salva.
Tu și răsăritul tău roz.

Ai grijă de tine, pescăruș!

11 comentarii

Din categoria Realitate

Rădăcini

bunica

Suntem doar o parte din trecutul nostru, din cei ce-au fost înaintea noastră. Fiecare celulă din noi s-a născut cu sute, poate cu mii de ani în urmă și este suficent să vezi sclipirea din ochii unui bunic atunci când își mângaie nepotul pentru a întelege că viața e mai mult decât un ciclu.

În nopțile de iarnă, când viscolul și fulgii de nea bătătoreau pământul, buni meu ieșea afară și aproape toată noaptea construia în curte un derdeluș pentru noi nepoții. Întotdeauna m-a fascinat această putere a unor oameni vlăguiți de problemele vieții de a găsi resurse pentru hălcile acelea mici de carne, năzdrăvane, care roiesc în jurul lor.
Poate că bunicii nu sunt de aici, poate că vin de pe o planetă necunoscută, se îmbracă în hainele si trupul părinților noștri, redându-ne un strop din timpul pe care nu-l avem.

Mi-au fugit puțin gandurile la toate astea pentru că azi este aniversarea unei ființe fermecătoare. Nu știu dacă este de pe Venus, pentru că este o ea, dar știu cu certitudine că este gura de oxigen pentru câțiva pământeni.
Dumnezeule, ce ochi blânzi are!
La mulți ani, buni!

4 comentarii

Din categoria Realitate