Arhive pe etichete: oameni

Magie

maxresdefault

Din copilărie nu-mi amintesc atât de multe, dar ceea ce-mi revine întotdeauna plăcut în memorie sunt zilele când împreună cu sora mea răscoleam casa înainte de Moș Nicolae.
Provin dintr- o familie modestă, departe de tot ceea ce au copiii în ziua de azi.
Banane împachetate în ziare, un joc “ Dacii și romanii” , cumva pierdute câteva caramele și-o ciocolată, erau cam tot ce primeam.
Dar bucuria era aceeași.
Noaptea aceea magică.
Deși de cele mai multe ori reușeam să găsim cadourile cu câteva zile înainte, frumusețea dimineții rămânea neschimbată.

Bucuria nu vine din cantitatea și calitatea lucrurilor dăruite. Un copil se va bucura întotdeauna de ceea ce a fost obișnuit să se bucure.
Cel obișnuit cu puțin se va bucura din orice, celui care a avut întotdeauna totul va fi greu să-i mai produci aceeași emoție.
Entuziasmul nu trebuie să vină din valorea lucrurilor, sunt prea cruzi pentru ai îmbolnăvi cu narcisism și obsesie pentru mărci și branduri.
Daruiți zâmbet. Bunătate. Timp.
Cel mai prețios cadou pentru un copil este timpul pe care-l petreci cu el.

În seara aceasta încep sărbătorile de iarnă.
Câteva săptămâni în care vom căuta în noi fărâma de bunătate și zâmbet pe care de multe ori am pierdut-o în timpul anului.
Un strop de normalitate.
Zâmbiți și dăruiți.
Orice, dar mai ales din suflet.
Nu vă temeți să spuneți cuiva drag câteva cuvinte frumoase. Uneori un cuvant cald vindecă răni ce nu pot fi vindecate de nimic altceva.
Magia lucrului frumos vine din ceea ce ești tu.

Iar eu…
Eu am primit deja tot ce-mi doresc.
Liniste, iubire, parinții și familia sănătoasă, o unică iubire ce este mai de pret ca intreg universul. Tot ce astept să-mi pună moșul în ghete în seara aceasta sunt…vise.
Multe vise…

Moș Nicolae să vă umple ghetuțele de fericire și gânduri bune!
Sărbători fericite!

PS Pentru cei care doresc să ajute și să dăruiască efectiv bucurie, nu uitați ca o puteți face și pe pagina unui înger pentru copiii cu autism, Aurelia Osmanaj. Poate mai mult decât oricine, acei copii au nevoie să simtă magia acestor sărbători.

sursa foto: internet

Reclame

4 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Nu trageți în visători

final-farewell

Îl recunoști ușor după privirea pierdută, un anumit deficit de atenție, călătorind în lumi doar de el știute, uneori chiar și atunci când e doar la câțiva metri de tine.
Îmbrăcat fistichiu, foarte rar ținând cont de tendințe și trenduri, iese în evidență prin modul dezordonat, uneori chiar amuzant de a fi.
Naiv și imatur este incapabil să se adapteze la societatea pragmatică şi rigidă în care trăim și de cele mai multe ori sfârșește închizându-se într-o carapace, ca unic mod de protecţie.

Îl vezi privind a treia oară un film vechi și nu-l înțelegi. De ce ai privi de atâtea ori un film? Un film este doar un mod de a te relaxa, de ce atâta pasiune pentru nişte scene care printre altele nu au nici cine ştie ce efecte speciale?
Se bucură copilăreşte la un apus de soare şi dansează nebun printre primii fulgi de nea. De ce ai face asta, ca adult?
Poate cel mai de neînţeles lucru este obsesia lor de a privi în viitor, de a-şi imagina tot felul de bazaconii, când ar putea trăi clipa, ca noi toţi ceilalţi.

Visătorul este o relicvă.  Acel bătrân din Balada de la Narayama care este dus pe un ultim drum, fără posibilitate de întoarcere.
Lumea lor, lumea noastră a visătorilor, s-a sfârşit demult. Dacă a existat vreodată.
Ai deja două joburi pentru a ţine pasul cu ceilalţi, poveştile lui siropoase nu ţin de foame şi nici nu bagă carburant la masină, iar despre iubire…
Să fim serioşi, nu mai suntem adolescenţi. Un sex bun, cu oricine, este tot ce-ţi poţi dori printre picături.
Voluptatea a evoluat, nu mai ţine de trăirile interioare, a redevenit ceva animalic, iar umanitatea a înteles asta.
Mai puţin arhaicii visători.

adica e bine ca e mult de tras la birou saptamanile astea, ca nu mai am nici timp si nu mai simt nici nevoia sa o ard in scrieri si filozoficareli ieftine.
Este urletul pierdut al unui visător resemnat.
Damnaţi, pierduţi într-un univers pragmatic, visătorii sunt ultimii dinozauri a unei lumi stranii, dispărută.
Unul cate unul cedează şi se incoloneaza mulţimii ce mărsăluiesc spre un Dumnezeu construit din propriul ego.
Nu trageţi în visători, dispar singuri, unul cate unul.

13 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Aurelia Osmanaj

46495632_2242698712621603_1051804239153594368_n

Motto:
O să vezi Adelina că într-o bună zi nimeni nu se va mai teme de autism.

Am tot scris despre ea. Și am să mai scriu. E puținul din ceea ce pot și știu eu să fac. Să colorez literele pentru a desena oameni frumoși.
Adevărul este că povestea asta nu e despre Aurelia. Deși este un om frumos, o femeie ce a imbrațisat iadul, asa cum e el, și a dat cu el de pamânt.
Povestea asta este despre noi.
Stiu, nu putem ajuta toți oamenii cu probleme din lume. Nu o cere nimeni, dar aici și acum putem măcar încerca.
Aurelia nu-și propune să rezolve problema autismului. Nici nu ar putea. Îsi dorește, în simplitatea ei, ca sufletele minunate pe care le protejeaza cu aripile ei ciuruite, să se bucure de parfumul Crăciunului, așa cum orice copil merită să o facă.
Globuri, un brad, cadouri in jurul lui.
Lucruri ce stau la îndemâna noastrâ.

Închide ochii.
Măcar atât poți face. Imaginează-ți că ai fi acolo și ai putea să vezi chipul acelui copil deschizând un cadou care să-l bucure. Imaginează-ți cum țopăie în jurul bradului și te imbrățișează de zeci de ori. Cu toții am fost copii.
Sunt sute, poate mii de campanii pe facebook. Scrisori pentru Moș, cămine de bătrâni. Cu toții au nevoie de ajutor. Uneori devine prea mult, sufocând oamenii.
De ce ar fi Crăciunul Aureliei altfel?
Pentru că Aurelia nu are în spate o mașină media, nu are echipe de voluntari. Este doar o femeie ce nu a vrut să se dea bătută, ce nu a vrut să-și plângă de milă și a hotărât să se bată până la ultimul strop de energie, pentru un răsărit adus sufletelor ei dragi.
Un glob sau un cadou nu este darul pentru Aurelia.
Este ceea ce poți face tu, simplu, pentru bucuria unui copil necunoscut.

Nu știu să fac campanii sociale. Nici nu-mi propun.
Eu mă pierd într-un romantism naiv, într-o poveste de dragoste complicată, în vise și unicorni. Nici dacă aș vrea nu aș ști să vă conving să vă implicați.
Mă gândesc totuși că 50 de RON, pentru un cadou, nu este o sumă imensă. Că niste globuri frumoase, pe care nu le mai folosim pentru că anul acesta am ales o altă nuanță, avem cu toții.
Cât de greu poate fi să trimiți un mesaj să întrebi:
-Hei aș putea face ceva, cât pot eu, să ajut un înger?

Iar dacă tu nu o poți face, vorbeste-i unui prieten despre asta, distribuie una din postarile ei.
Intră pe pagina ei.
Bunătatea absolută nu există, dar un grăunte de bunătate avem cu toții in suflet.

3 comentarii

Din categoria Realitate

Ea…

45718461_2428197773874038_1579266497010728960_n

O priveam din fotoliu încercând, destul de stângaci, să maschez emoția ce mi-o provoca. Era aceeași țăcănită colorată pe care o stiam dintotdeauna, timpul refuzând să lase asupra ei orice urmă de praf din povara maturitații.
Era înca un copil, un copil adult, iar coafura rebela accentua această senzație amuzantă.
Nu mă slăbea deloc, sarcastică, pusă pe înțepat și cumva în ochii ei citeam plăcerea de a se juca.
Lovea repetat, ca într-un sac de box, dar nu simțeam nici un pic de ură în loviturile ei. Era doar o descătușare, un fel al ei propriu de a-și marca personalitatea rebelă.

Pășeam alături de ea, ascultându-o atent cum încerca să mă convingă de optimismul ei indestructibil. Stiam că are nevoie de asta, are nevoie să creada în asta, era mult prea multă presiune pe umerii ei pentru ai vorbi de echilibru și de faptul că optimismul folosit ca mod de viața, dupa o limita, este la fel de dăunător ca pesimismul.
Uneori lacrimile sunt la fel de importante ca zâmbetul.
Dar acum avea nevoie de asta.
Avea nevoie să îmbine felul ei unic, orgolios și încăpătânat, cu doza aceasta de pozitivitate pentru a ramane în picioare.
Stiam că trebuie sa o sustin și unicul mod în care o puteam face era să tac.

Încercam să înăbus în mine zâmbetul larg ce-mi stăpânea întreaga ființa. Micuță, în papucii aceia de plus, în fata blocului, cu părul răvășit într-o seară de toamnă gri, era o pată de culoare care nu putea să nu-ți atragă atenția.
Pentru o clipă am cochetat cu ideea să o înțep și eu, amuzat de felul în care arăta.
Dar am indraznit?! Nu fără gândul obsedant că voi fi castrat pe loc 🙂
Își trecea mâna prin par, simțind privirea mea. Era doar un copil obosit, un suflet prins de curent, dar care încă stia să se bucure atunci când realiza că este admirată.
-Te las, suflet drag…
-Nu mă lăsa, te rog.
A zâmbit, încercând să facă o glumă pentru a masca momentul de slăbiciune, dar deja cuvintele ei maturaseră sufletul meu.

Ea…
O parte din tot și totuși nimic din toți.
O pacoste cât întreg universul, dar un univers întreg de nebunie, culoare și ambiție.
Atația oameni au crezut ca o pot strunii, ca o pot aduce în lumea lor, dar nimeni nu a înțeles că nu aparține nici unei lumi.
Nici bune, nici rele.
Ea este ea si atât.

8 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri

Moartea romantismului

freedom_by_alexiuss-d4lr3ah

“Păi în cercul lui, puțini sunt cei care nu și-au inșelat nevestele…”

Discutam azi cu o prietenă extrem de apropiată și replica ei m-a zguduit putin. Nu pentru că nu anticipam acest raspuns, cât pentru că îmi dau seama că generația noastră asistă neputincioasă la moartea romantismului.
Toate ingredientele unice ce făceau din această stare una specială, au disparut. Pasiunea, încrederea, fidelitatea și onoarea s-au pierdut undeva în drumul nostru.

Nu mai există timp să iubim. Gonim nebuni să avem, să obținem, să prindem cu două mâini ce este și ce nu este al nostru. Iubirea cere timp și atunci am inlocuit-o cu sclipiri de moment.
Carpe Diem…și atat.
Suntem avizi de sex pentru că este o refulare evidentă a subconștientului care realizează că nu mai poate nici să iubească nici să primească iubire, iar prin sex, ca un narcotic, substituie iluzia iubirii, sărind toate treptele și savurând doar crema.
Doar că niciodată o prajitură nu este facută doar din crema.

Am invațat să trisăm și credem că suntem îndreptățiți să facem asta.
Suntem surprinși atunci când întâlnim oameni care nu o fac. Credem ca este in firea umană să trișezi și construim principii motivationale pentru a susține asta.
Adevărul este că nu omul de langă noi este înselat.
Încrederea este ceva ce vorbește despre tine, nu despre partener.
Într-un moment al vieții, deși puteam avea o aventură fizică cu cineva căsătorit, am preferat să pierd pe persoana la care tineam enorm decât să trișez.
Un câștig obținut asa, nu mai este castig.

Oamenii mor.
Dar înainte de a muri unui om îi moare sufletul. Poate că suntem ultima generație care a mai vazut oameni vi. Oameni care știau să mai picteze scrisori de dragoste. Ultima generație care adora sa fie sedusă cu ajutorul creierului și nu a ochilor.
Poate ca vom fi ultima generație care face dragoste și nu sex.
Apoi?
Fiecare îsi va trai clipa…și atat.
Morți.

„Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti!
Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate.Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi nici un gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar.
Sufletul înalt şi senin, neatins de patimi şi emoţii josnice, care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanităţile, mizeriile, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.” – Victor Hugo – Mizerabilii

11 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri