Arhive pe etichete: oameni

Semne

photoshop

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

Reclame

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Am nevoie

hands-2888625_960_720

Am atâta nevoie de zâmbetul tau, de o atingere blândă care să risipească demonii din jurul meu.
Dacă mai pot fi îmblânziți…
Mă plimb aiurea pe străzi și tot ceea ce-mi doresc acum este prezența ta. Tinându-mă de mână, într-o tăcere asurzitoare, să rătăcim prin ploaia măruntă născocind speranțe.

Am atâta nevoie de un om bun, de sufletul smerit ce privea spre divinitate cu teama că a lăsat orgoliul să acopere cu cenușă bunătatea din sufletul ei. Iubirea vindecă răni. În primul rând a celor care o dăruiesc.
Fi gând bun.

Când te prăbușești, când întreg universul se spulberă în miliarde de cioburi, iar tu nu ști și nu ai puterea să te agăți de nimic, unicul lucru care contează este să ști. Să ști că în bezna aceea, chiar dacă nu o vezi, există o mână care este întotdeauna întinsă pentru tine. Să ști că indiferent cât de tare te-ai rătăci, acolo, în neant, este cineva care se gândește la tine.

Am nevoie de un zambet si de un milion de cuvinte frumoase, spuse in tacere.
Și poate și de un strop de nebunie.
Nebunia ta.

4 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Înger din flori de cireș

book-2808775_960_720

Mă pierdusem. Rătăcisem prea mult prin întuneric, obosisem să mai cred în toate rahaturile motivaționale, construisem o carapace de granit unde mă izolasem de tot și toți.
Apoi ai apărut tu.
Nici nu stiu de unde. Te așteptasem întreaga viață și atunci când aveam mai multă nevoie de cineva, când poate nici nu mai speram, te-ai apropiat, m-ai luat ușor de mână și m-ai ridicat, bland, redându-mi încrederea în mine cu dragostea ta.
-Te iubesc cum vreau eu pentru că ești al meu, și pentru că alături de tine m-am redescoperit pe mine, cea de altă dată.
Atât de simplu.

Uneori un om poate schimba un univers. Pentru că fiecare univers are propriul înger. Așa cum un medic aflat lângă un bolnav în stare terminală îi tot repetă nefericitului că o sa fie bine, că o sa fie bine, până ajunge să creadă în asta și să se vindece aproape miraculos, căldura și dragostea cu care ai reusit sa topești acea carapace, a construit în mine un lăstar de speranță în jurul căruia arborele încrederii, înmugurit, a rodit cele mai frumoase flori de cireș posibile.
 -Candva la bătrânețe vom avea ce povesti, vei vedea. Povestea noastră se va termina altfel
Îmbrăcați în zămbetul tău perfect am îndrăznit să visez.

Niciodată nu ti-am mulțumit suficent pentru vara aceea.
Nici nu aș fi stiu cum.
Îmi pierdusem increderea în oameni, în dragoste și poate mai mult decât orice, în mine. Îmi era teamă de iubirea ta, stiam ca este una imposibilă, dar în același timp ea a născut în mine dorința de a dansa în ploaie.
Cu tine.
Visam la o unică șansă, la o întalnire ce-o așteptam de 20 de ani.
Doream să-ți demonstrez că sunt mai mult decât cel care mă așteaptă

În lumea mea, esti sufletul meu pereche, in lumea lor, esti cel mai drag si ascuns prieten pe care-l poate avea o femeie.
Și-am construit o lume în care amândoi ne-am dezbrăcat de măști, de temeri și goi, zâmbeam ca doi țăcăniți unul la celalalt.
Și-am început să scriu.
Zeci, sute de povești, căutând defapt să spun o singură propoziție:
-Îți multumesc, îngerul meu bun.

 

4 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Pescăruș

photoshop

 

Libertatea este poate cea mai grea responsabilitate pe care o purtăm întreaga viață. Familie, copii, profesie sau viața socială sunt clisee pe care le urmăm și ale căror reguli au fost scrise de mii de ani. Nu aducem nimic nou.
Dar libertatea….
Secunda in care te-ai desprins, când ți-ai înfrânt miliarde de temeri, când ști că viața ta nu va mai fi niciodată la fel. Secunda aceea…
Libertatea este Graalul pe care omenirea l-a căutat dintotdeauna.

Îmi imaginez nisipul cald al mării lipindu-se de tălpi, iar tu, zâmbind, cu aparatul de fotografiat în mână, povestindu-mi de visele tale împlinite.
Marea ne mângâie tandru gleznele, în timp ce tu îmi povestesti cât de fericită te face el.
Vorbești mult, se vede pe chipul tau că ai reușit, că libertatea te-a purtat pe tărâmul pe care l-ai visat întreaga viață.
Mă întrebi de Ana, dar tac…
Întelegi.

Mă ei de mână și începi să alergi râzând ca o nebună.
-Hai, Conty, pierdem răsăritul! Hai să te duc în locul acela magic unde soarele sărută marea ca niciunde altundeva. Ți-am promis că într-o zi am să te duc acolo.
Ai avut încredere în mine așa cum nimeni nu a avut, iar asta mi-a dat curajul să mă desprind.
Dacă ai ști de câte ori am vrut să renunț și doar insistența ta enervantă m-a ținut în picioare.
Acum îl am pe el, pasiunile mele, viața mea s-a schimbat mult, dar încă îmi amintesc când totul era doar niște litere.

Pescărușul.
Suflet ce colindă liber marea și tărmul. Iubește albastru. Cum ar putea să nu-l iubească?
Simplu. Ați văzut ceva mai simplu ca un pescăruș desenând litere pe cer?
Ridică capul, suflete!
Nimeni nu-ți va da ceea ce nu ai curaj să ei  singură.
Nu există soluții corecte. Este o amăgire. Există doar curajul de a fi ceea ce-ți dorești tu să fi. Da, cu victime. Întotdeauna va fi așa.
Cei care nu-și asumă niciodată nici un risc nu vor ști niciodată ce înseamnă să fi liber.
Da, poți răni puiul tău de pescărus cu o decizie, e adevărat, dar e unicul mod prin care-l poți învăța că libertatea, nefericirea nu este negociabila.
Altfel, atunci când va fi în situația ta, nu-i cere să aivă curajul să riște, pentru că instinctiv el va copia doar ceea ce a văzut la tine.

“Să nu întrebi nimic, am vrut doar să ști”
Si ai fost singura care a știut și i-a păsat.

16 comentarii

Din categoria Realitate

Ghem de om

54368172_315634662475642_7270948550555467776_n

Apăi, dragii moşului, în vremurile în care barbaţii nu scriau texte siropoase, pentru că stim cu toţii un bărbat adevărat nu-şi pierde timpul cu sensibilităţi inutile, atunci când încă purecii se potcoveau cu căteva rânduri de copite pentru a nu pişca, aşa cum o fac căpuşele din ziua de azi, când oamenii nu aveau nevoie de o zi anume pentru a fi fericiţi, e-he-hee, în vremurile acelea de demult am întâlnit un mic ghem de om.

Acum, ştiu că nu se face şi nu dă bine să te pierzi în complimente la adresa unei femei, dar azi, când se împlinesc 3 milenii şi câteva zeci de secole de tăcere (noi vorbim mai rar), vă rog să-mi permiteţi să-i spun câteva cuvinte frumoase, mogâldeţei aceleia încântătoare, pentru că din culcuşul ei ascuns în pălăria unei superbe floare a soarelui, cu siguranţă urmăreşte povestea noastră.

Ceva frumos…
Eşti cea mai căpoasă şi încăpăţânată persoană pe care am cunsocut-o vreodată (stiu că sunt sinonime, dar pentru tine modific si dexul, doar pentru a te descrie perfect). Ultimul dinozaur a murit pentru că îndăratnică cum eşti ai preferat să-l laşi să se prăbuşească în prăpastie, fără să-i spui un cuvant când se apropia de marginea ei, şi asta doar pentru că îţi mâncase cei câţiva grăunţi de maci plantaţi în primăvară.
Ambiţioasă eşti, suflete.

Îţi aminteşti când te-ai îndrăgostit de omul din neanderthal? Dumnezeule cât de amuzantă erai. Na, şi eu, puţin gelos, de ce să nu recunosc.
Era imposibil să nu adori felul în care iubeai tu. Întreg, fără jumătăţi de măsură, savurând fiecare clipă în care erai regina lumii.
Staţi pe bolovanul acela imens, împarţind un covrig aburind cu mac, iar eu mă întrebam ca prostul cum ai reusit să-l coci, pentru că pe vremea aceea încă nu se descoperise focul.

Cât a trecut, ghemule ? Cât praf s-a aşternut peste sufletele noastre…
Îmi amintesc, ca ieri, când am vorbit ultima data. Încă ploua în Atlantida iar noi visam la o lume nouă, un univers diferit.
Atunci ţi-am făcut o făgăduinţă. Voi rămâne aici atât cât va trebui pentru ca seminţele de maci să prindă rădăcini.
Chiar şi ca o umbră.
Mult timp nu mai e.

Ghem de om.
Eşti o pacoste, dar eşti cea mai minunată pacoste pe care am întâlnit-o vreodată.
La multi ani, M!

notă: fotografia nu-mi aparţine, este copiată de pe facebook.

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri