Arhive pe etichete: pasiune

Alegeri

zebra-3834241_1920

Acolo, pe treptele reci ale blocului, privindu-i stângăcia cu care încerca să te facă să zâmbești, am ales să te iubesc în tăcere, naiv, incapabil să rănesc pe cineva pentru a-ți dărui lumina din întunericul meu.

Aș fi putut avea totul, dar am ales să te visez. Simplu, purtând cu demnitate zdrențele peticite a celor damnați la o iubire fără speranță, zâmbind destinului ce m-a condamnat la asta.

M-am îndrăgostit de tine inainte de a te cunoaște Trebuia să exiști altfel mintea mea te-ar fi inventat, desenând o ființă stranie, perfect de imperfectă, sălbatică, o femeie pe care să o poți iubi și urâ cu aceeași putere.

Atunci pe treptele mănăstirii, când nu am putut să mă apropii. În nămeții, gerul năpraznic și febra ce încercau să mă oprească în acea iarnă să-ți aduc o floare, în toate și în tot am ales să te iubesc discret, fără speranță așa cum ai iubi un înger pe care nu ai să-l întâlnești niciodată.

Ar fi putut fi altfel? Nu. Defapt niciodată noi nu am ales. În ciuda aerului rebel pe care amândoi încercăm să-l afișăm, nici unul dintre noi nu este capabil să ia o decizie care să-i rănească pe cei apropiați.

Uneori iubirea are povestea ei. Atipică, zbuciumată, așa cum sunt și sufletele celor care o împărtășesc.
Atunci pe treptele blocului, privindu-l pe el, am ales să te pierd definitiv, păstrându-te în sufletul meu pentru totdeauna.

14 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

Drumul de la divinitate la rațiune

84291687_10221338498150742_3534164713401221120_n

În momentul în care te prăbușești, când totul în jurul tău se transformă într-o pulberă gri care te sufocă, instinctiv ridici privirea în sus căutând mistic o rază de speranță.
Neputința trezește în noi cele mai întunecate temeri, căutând în inexplicabil o fereastră să evadăm din realitatea care ne copleșește.
Sunt cicatrici ale căror sens le înțelegem doar atunci când nu ne mai putem vindeca.

Problemele repetate de acasă și de la job crestase atât de adânc în sufletul ei încât avea momente când își dorea să rămână prăbușită, incapabilă să își mai dorească să se mai ridice..
Singur, un ultim zid în fața valurilor ce o loveau neîntrerupt, am găsit în frumusețea pasiunilor ei, în talentul și iubirea ei pentru frumos, unicul remediu împotriva otrăvi ce o ucidea puțin câte puțin.
Așa a apărut floarea, o pictură abstractă, făcută din pix, o strălucire mistică al cărui sens l-am înteles mult mai târziu.

Acolo, pe scaun, vocea doctorului părea venind dintr-o altă lume. O lume unde sensul cuvintelor simple părea acum de neînțeles.
-Biopsia arată că ai o formă de cancer extrem de agresiv, va trebui să…
Nu am putut asculta până la sfârșit. M-am ridicat si am năvălit pe culoarele spitalul, fugind de o realitate ce mi se părea inacceptabilă.
Imi venea să urlu, să mă strivesc de unul din pereți, sperând că e doar un vis și mă voi trezi în patul meu, transpirat, după un coșmar îngrozitor.

Nu, nu era un vis, iar tot ceea ce credeam eu că știu, că înțeleg despre ceea ce simte un om ajuns în situația asta, era total diferit.
Căutând refugiul în divinitate, acolo în fața chiliei unde își petrecuse ultimii ani din viață părintele Arsenie Papacioc, încetasem să mai cred în miracole.
Apoi am văzut-o…
Coperta aceea de carte, una din cărțile preferate ale părintelui…și floarea.
Floarea aceea abstractă, unică, pe care ea o desenase pentru mine în urmă cu trei ani. După o vitrină de sticlă, irațional, ca un număr de magie cu divinitatea, un desen al cărui sens îl cunoșteam doar eu si ea, părea o șoaptă dintr-o altă lume care îmi spune că va fi bine.

Cum este posibil ca cineva să deseneze cu trei ani înainte o floare al cărui sens ajungi să-l înțelegi într-un moment de cumpănă și mai ales cum pot fi identice două hârtii de la doi oameni diferiți ?
Ce este mistic si ce este rațional în viața noastră? Cum poți explica lucruri ce nu pot fi explicate?
Ne certăm cu Dumnezeu arunci când ne rătăcim, dar cumva, tot prin divinitate întâlnim oameni care ne ajută să găsim drumul.

7 comentarii

Din categoria Ana, dragoste

Diferit

middle-finger-3919994_960_720Pentru tine

Nu ai fost niciodată o prezență docilă.
Într-o societate prăfuită, plină de dogme și șabloane, cu trenduri și modele ridicate pe un piedestal, tu ai fost întotdeauna o umbră imperfectă, urând atât de mult normalitatea.
Îți mai amintești de câte ori ți s-a spus că nu te porți și nu arăți ca o femeie normală? Părul acela în n-spe mii de nuanțe, bluza transparentă, Dumnezeule, fără sutien! Prea provocatoare, prea…altfel. Iar glumițele acelea vulgare pe care le tot faci…
„Nu mai ești o puștoaică rebelă, maturizează-te!”

Priveam poza cu fusta ta, încercând să-ți răspund sincer. Apoi am zâmbit. Prin fața ochilor se derulau nebun, ca un film mut, imagini cu tine în papucii cu sclipici, în tricoul roșu pe care-l recroisei altfel, în sute de momente în care am învățat că daca pe tine te definește ceva, atunci nu poate exista decât un sigur cuvânt:
Diferit.
Da, era o fustă a naibi de ciudată, diferită de tot ceea ce am văzut vreodată, dar știind că este făcută de tine, parcă nu mai părea atât de stranie.

M-am îndrăgostit de tine pentru că tu nu ai avut niciodată nevoie ca cineva să îți țină pumnii să reușești. Pentru că ție nu-ți păsa de ceea ce cred ceilalți. Chiar și când te împiedicai, îți scuturai genuchii, stergeai praful îmbibat cu sânge, te ridicai si pentru că ești cea mai căpoasă persoană pe care am vazut-o vreodată, continuai până reușeai.
Pumnii strânși au fost întotdeauna doar ai tăi. Ca și zâmbetul și privirea aceea tăioasă care te fixa cu întârjirea ei.
Tu ești o nebună frumoasă, imperfectă, pentru că dacă nu ai fi așa, nu ai fi nimic

Cineva mi-a spus cândva că dacă un singur om crede în tine atunci ai în spatele tău tot universul.
Tu ai tot universul în spatele tau, iubito!
20.10.2019

6 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Realitate

Acuarelă

622397_e08bf840dba54b10b157461a50511547_mv2_d_2356_1571_s_2

Nu am avut niciodată talent la desen. Uneori mă joc cu literele, ca o formă abstractă de pictură, dar dansul acela superb al liniilor, al pensulei, recunosc că nu l-am stăpânit niciodată.
Dar ador culoarea.
Îmi place modul unic în care o pictură bună te face să visezi. Acel grăunte magic ce rascolește în tine locuri ce le credeai uitate, secundele  în care încerci să te pui în pielea artistului pentru a cauta sensuri şi înţelesuri diferite de ceea ce vezi în faţa ta.

Ea pictează superb.
Este o formă plăcută de a se elibera. Îi lipseşte încrederea în sine, poate şi pentru că cei de lângă ea nu au încurajat-o niciodată, dar are acea scănteie care dă viaţă unei bucăţi de pânză.
Uneori visez la un loc departe de lume, de tot şi pe ea stând în faţa unui şevalet şi povestindu-ne tuturor, prin desen, cât de minunată este universul din interiorul ei.

Ieri mi-am cumpărat şi eu o pensulă şi un set de acuarelă.
Nimic sofisticat, ceva de începător, dar mi-am dorit să-i pictez chipul.
Să pot reda tuturor ochii ei superbi, cameleonici, ce reuşesc să prăbuşească în mine orice formă de rezistenţă. Tenul măsliniu, aproape perfect, pielea catifelata şi lanţul acela provocator de la glezna dreaptă.
În nebunia mea am sperat că pot desena cu pensula ceea ce simt.
Dar nu pot.

Acum am o acuarelă, o pensulă, figura unei femei superbe, dar defapt nu am nimic.

 

Notă: Text reeditat.

10 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Feminitate

woman-2498725_960_720

Cel mai sofisticat mod de a fi al unei femei este simplitatea.
Cât de încântătoare poate fi o femeie imperfectă, O femeie ce s-a acceptat asa cum e și nu simte nevoie să schimbe nimic pentru a ieşi în evidenţă.
O şuviţa de păr rebelă, de ce nu, căteva fire cărunte, buze proaspete, dezbrăcate de polimeri, ochii ce te răscolesc prin magia lor, feminitate.
Sedus de pictura veche, de farmecul feminin neprelucrat, poate că sunt subiectiv.
Nu-mi pot imagina o Gioconda cu tatuaj şi nici o Afrodita vopsită ca un perete.
Există atâta perfectiune în micile defecte feminine.

Îmi amintesc chipul celei mai frumoase femei pe care am vazut-o vreodată. Ten măsliniu, păr saten, lung, pierdut pe umeri. O privire ce trăda o siguranţă de sine copleşitoare.
Nimic din glamourul divelor moderne, dar o simfonie a graţiei şi a armoniei ce o aducea aproape de perfecţiune.
În timp am rămas cu această slabiciune pentru farmecul feminităţii naturale, a culturii încrederii în sine fără nevoia obsedantă de a epata, de a ieşi în evidenţă cu orice preţ.
Este atât de fascinantă o femeie ce-și acceptă imperfecțiunile fără a-și bate capul cu ce cred ceilalți.

Într-o lume în care tehnologia și produsele cosmetice te pot transforma în orice, oricând, când trendul si turma dictează felul în care te îmbraci sau te porti, cred că cea mai sofisticată femeie pe care am văzut-o vreodată rămâne totuși o brunețică slăbuță, misterioasă, îngrozitor de imperfectă, rătăcită într-un univers de dive.
Dar ce știu eu ce e frumusețea…

6 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate