Arhive pe etichete: pasiune

Frânturi de amintiri

fotografii-vechi021

Mirosul greu, de cameră ferecată, pânzele de păianjen ce decora mobila veche, toate creau un decor ireal, desprins parcă dintr-o altă lume.
Trecuse atâta timp.
Nu l-am cunoscut niciodatâ, deși știam atâtea despre el. Bunicul, uneori și tatăl meu, îmi vorbeau deseori într-un mod ciudat despre un bărbat straniu, cu o poveste de viață impresionantă, ce ascundea în el secrete de tenebroase.
Acum păseam pentru prima dată în locul în care străbunicul meu și-a petrecut ultimii ani de viață. Pentru că despre străbunicul meu este vorba.

Prin găurile dese ale acoperișului șubrezit de timp, fascicule de lumină mângâiau blând praful generos. Deși aerul era aproape irespirabil, totul în jurul meu lăsa senzația că străbunicul era înca acolo. Lucrurile atent ordonate, pozele numeroase împraștiate peste tot, chiar și fotoliul acela impunător ce domina întreaga cameră.
Am zărit scrinul de lângă el.
Parea scluptat manual și-ți atrăgea cu ușurință atenția. Stergând ușor praful l-am deschis curios.
Era plin de scrisori.
M-am prăbușit în fotoliu sedus de ideea de a cunoaște viața unui om atât de misterios.

Cu fiecare foaie pe care o citeam, povestea mă purta într-o lume incredibila. Un nume se repeta în toate scrisorile și jurnalele.
Probabil era femeia care apărea în pozele din jurul meu. O iubire ca o umbră ce-l urmărise întreaga viață.
M-am oprit o clipa din citit și am privit-o într-o fotografie. Era o femeie extrem de frumoasa, cu o privire ucigătare.
Ana, părea un nume scrijelit în sufletul lui.

Intr-un colt, o scrisoare ce părea neterminată, mi-a atras atenția.
Am început să citesc, mormăind ușor fiecare cuvânt:

Draga mea, Ana

Unele lucruri se întâmplă dincolo de dorința, de rațiune sau de sentiment. Am fost tare necăjit de sărbători. M-am plimbat cu trăsura ore în sir, furios pe toată situațiunea. Mă simțeam înjunghiat pe la spate de omul de la care mă așteptam cel mai puțin.
Apoi am înteles.
Nu noi decidem ce este mai bine. Sunt suflete ce depind de noi, obligațiuni ce trebuie îndeplinite, cu voie sau fară voie.
Cu inima frântă mă gândesc că poate ai dreptate. Sau ai avut.
Locul tău este acolo, o lume mult mai stabilă decât iți puteam oferi eu. O lume pe care o cunoști, cu bune și rele, previzibilă, dar care aduce liniște celor din jurul tău.
Probabil era nevoie de palma aceea, să doară atât de tare, pentru a înțelege și a pleca.
Am tot încercat să aflu de la unul sau altul din argații tăi cum mai ești. Dar gura lor era pecetuită, adâncind și mai tare tristețea.
Mon chéri, Ana! Îmi lipsești atât de mult!

Rândurile se opreau aici. Există un punct, semn că probabil și-ar fi dorit să continue, dar nu a vrut sau nu a putut să o facă.
Stiam de la ai mei că străbunicul meu a fost îndrăgostit de cineva, dar nimeni nu știa cine a fost cea care i-a furat inima.
Ajungând azi aici, parcurgând toate scrisorile lor, am înțeles de ce el a ales să ascundă totul.
Pentru a o proteja.
Atunci când iubești cu adevărat pe cineva, uneori alegerile dor tare.
Dar trebuie sa le accepți.

În vechiul semineu flăcările îmi luminau timid chipul. Foaie după foaie, povestea lor intra în eternitate, stiută doar de ei doi. Acum și de mine.
Așa trebuia să se întâmple.
Pentru ei, pentru alegerea lor.

 

 

 

Notă: Textul este o fictiune iar sursa fotografiei este internetul.

Reclame

10 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

6 comentarii

Din categoria dragoste

Dor de tine

sakura-1096966_960_720

Era atâta liniște în locul acesta uitat de lume. Prăbușit pe o bancă, privind un răsărit ce desena mugurii florilor de cireș într-o nuanță nepământeană, timpul părea că s-a oprit, lăsând loc unei clipe de eternitate.
Cât a trecut ? Cine mai stie.
Sakura, Japonia locul unde am visat dintotdeauna să ajung, vibrația aceasta pe care o simțeam în fiecare dimineață, și totusi…
Totul era atât de incomplet.

Trebuia să plec.
Nici măcar nu am putut să aleg.
Avea nevoie de spațiu, de timp, de gândurile ei. Avea nevoie de lumea lor și de mine departe. Nici măcar nu era alegerea ei.
Unele lucruri trebuie făcute pur și simplu.
Aici, pășind printre petalele florilor de cireș, admirând în fiecare dimineață răsăritul de pe aceeași bancă, am o bucățică din “lumea noastră” la care am visat împreună.
Probabil că nici unul dintre noi nu ne aflăm acolo unde ne doream să fim, dar cu siguranță suntem acolo unde ar trebui să fim.

Privesc ecranul telefonului, recitind ultimele mesaje. Mesajele de sărbători. Stiu că-mi face rau, dar este singura legătura cu lumea lor.
Uneori, răpus de un dor nebun, încep să scriu.
Mă opresc și sterg. Sunt prea departe pentru ca mesajele mele să mai ajungă la destinație.
Probabil că-ți lipsesc și eu, dar între noi este un ocean de flori de cireș și două lumi complet diferite.

În fiecare zi mă întreb cum mai este la tine în suflet. Dacă rănile ce le-am lăsat sângerânde s-au cicatrizat.
Uneori îmi este atât de dor.
Îmi e dor de discuțiile noastre despre orice. Încrederea ce-o aveai atunci când părerea mea conta. De clipele când lăsai garda jos depănând amintiri și trăiri sufletești de care nimeni nu avea habar.
Copilărește, înca mai privesc nerăbdător telefonul atunci când primesc un mesaj, sperând să scrie: Maitreyi

O pală de vânt mângâie un smoc de petale din florile de cireș ce mă înconjoară, trezindu-mă din reverie. Miros atât de perfect.
Ți-ar fi plăcut aici.
Pe cea care am lăsat-o departe, lumea asta ar fi găsit-o acolo unde și-ar fi dorit să fie.
Pășind în necunoscut, într-un nou început.
Sper ca ești bine. Oamenii la care țin atât de mult din jurul tău, sunt bine.
Acum e tot ce contează.
Poate că într-o zi ne vom revedea.
Poate.

11 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Noapte bună!

49549263_10217928704148023_3607744366539440128_o

Dacă aș fi un fulg de nea ai dansa cu mine în noaptea rece, până când, îmbrățișați, ne-am topii în zorii dimineții, zâmbindu-ne pentru ultima dată?
Am patina nebuni, așa cum mi-ai promis că o să o facem intr-o zi, pe o frunză rătăcită de o toamnă prea blândă, apoi goi, eliberați de vise, de gânduri, framântări și taine am aduce primăvara cu un simplu sărut.

Noapte bună

9 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri

Floare de câmp

anemone-3455864_960_720

Într-o lume în care puteai fi orice, tu ai ales să fi petale roșii.
Să crezi în răsăritul ce-ți va usca picăturile de rouă din suflet. Să te apleci până la pământ la fiecare furtună ce încerca sa te scoată din rădăcini, ridicându-te de fiecare dată înapoi, privind semeț spre soare.
Câți stiu să te privească?
Câți înțeleg că frumusețea ta vine din libertatea de a trăi liberă, pe un câmp nesfârșit și nu într-o glastră, în casa cuiva.
Toți te vor, puțini îți înțeleg parfumul.

Nici nu știu ce-am iubit mai mult la tine.
Simplitatea? Curajul?
În întunericul ce-ți devenise casă, tu refuzai să te ofilești, să-ți pierzi parfumul si culoarea, visând la clipa când soarele iți va mângâia din nou chipul, cand fluturii colorati ai fericirii vor saruta din nou petalele tale.
Îmi vorbeai de speranță, de credință și de câmpul acela perfect de maci.
Zâmbeai chiar și atunci când arșița pârjolea totul în jurul tău.
I believe I can fly e încă scris pe un perete.

Se spune că o floare nu poartă niciodată ranchiună celui ce a rupt-o, nu se revoltă, din contră, în tăcere îşi aşteaptă sentinţa, ofilirea, şi, după ce a fost folosită, după ce frumuseţea dispare, aruncarea la gunoi.
Stiu că ai obosit privind la mâinile ce se bat pentru a te avea. La zâmbetele prefăcute ce-ti laudă frumusețea fără să-ți privească vreodată rădăcinile.
Ai încetat până și să lași ca spinii să te apere.
O floare de câmp, sublimă prin imperfecțiunea ei, sufocată tocmai de cei care spun că o iubesc.

Cioran spunea că parfumul este istoria unei flori.
Într-o lume in care puteai fi orice, tu ai ales să fi petale roșii.
Să dansezi goală îmbrățișînd fiecare puf de păpădie întâlnit, unduindu-te în adierea vântului.
Parfumul tău unic.
Oamenii nu mai cred în flori și în iubire. În cuvinte care mângăie. Ei au nevoie de aici și acum. Ne-am rătăcit pierzându-ne sufletul. Ne-am dezrădăcinat cu toții.

Un alt 20.
Aceiași noi, dar atât de diferiți.
Sper să fi bine.
E tot ce mi-a rămas, speranța că de data aceasta va fi altfel.
Ca răsăritul îți va mângâia cu adevărat chipul.
Floare de câmp…

 

photo: pixabay

4 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri