Scânteie

Priveam plictisit ecranul telefonului așteptând autobuzul care se încăpățâna să întârzie. Un text mi-a atras atenția. Era urletul surd al unei femei ce încerca să-și salveze căsnicia. Citeam fiecare cuvânt, autobuzul a trecut, iar eu continuam să rătăcesc în povestea ei. Nepăsarea lui pentru setea ei de pasiune, acel strop de atenție care să o facă să se simtă vie, rutina bolnavă, toate îmi sunau atât de cunoscute.

Îmi place să scriu. În general oamenii timizi găsesc în litere un univers în care pot fi ei însăși. Îndrăgostit, prizonierul unei relații interzise, unicul mod în care puteam fi Allan era dansul stângaci cu tastatura. Rătăcit printre litere, era unicul loc în care puteam să-i spun persoanei iubite cât de importantă este pentru mine, tărâmul magic unde ea avea liniștea pentru a reconstrui pană cu pană aripile libertății.
Încercând să o protejez, niciodată nu am dat detalii despre viața noastră reală, oamenii intrau, citeau, apoi plecau.

M-a surprins mail-ul ei. Al necunoscutei.
Nu sunt chiar genul de tip care socializează usor, nu răspund la mesaje personale, dar ceva, dincolo de înțelegerea mea, m-a făcut să simt că de data aceasta este ceva diferit.
Era o zi de 13 August și am început să vorbim.
Cumva, nici eu nu știu cum, și-a pus întreaga ei viață, secretele ei tainice în mâinile mele, cu un curaj vis-a-vis cu nebunia, având încredere într-un om pe care-l cunoștea atât de puțin.

Nu cred în prietenia între un bărbat și o femeie. Pur și simplu nu cred. Întotdeauna va exista o tensiune sexuală, inevitabil subconștientul va căuta răspunsul la întrebarea…cum ar fi să.
Iar cînd e vorba de o femeie frumoasă, orice bărbat singur care afirmă că nu o dezbracă din priviri, este un ipocrit.
Îmi e greu să spun că este prietena mea.
Știu doar că în cel mai dificil moment al vieții mele, când aveam atâta nevoie de fiecare cuvânt de încurajare, ea a fost printre puținii care nu și-a văzut de viață nepăsătoare, scriindu-mi aproape zi de zi. Chiar și atunci cand, luptând cu boala, prăbușit emotional, o respingeam constant.

Azi este 13 August.
Aș putea scrie mult despre scânteia aceasta de om, bune și rele, dar cred că aș putea rezuma totul într-un singur cuvânt
Mulțumesc!

 

Publicitate

Cei de lângă noi

Cândva, cineva drag mi-a mărturisit că preţuieşte prezenţa mea pentru că nu o menajez deloc atunci când greşeste. M-a surprins, obişnuit cu oamenii care caută comoditatea unor prietenii superficiale. Sub marota amăgitoarei clipe de linişte este mai simplu să te înconjori de oameni care spun şi aud doar ceea ce vrei tu.
Poate că sunt eu defect, dar cred ca o persoană care nu reuşeste să te facă să-l urăşti pentru onestitatea lui, un om care nu răscoleşte cu adevărat tot ceea ce sti tu, nu-ţi poate fi niciodată un prieten.
Avem nevoie în viaţa noastră de oameni care să ne facă să zâmbim, dar avem nevoie şi de prieteni loiali care să ne zdruncine bine atunci când e cazul.
Cei de lângă noi, cei care contează, întotdeauna vor scoate gunoiul pe care noi l-am ascuns sub preş şi vor vorbi despre el. Pentru că asta fac prietenii.

Într-o lume în care reţelele de socializare fac ca oamenii să fie despărţiţi doar de un click, în care descoperim şi redescoperim prietenii, tindem să depreciem noţiunea de om apropiat.
Este mai simplu ca în spatele unei măşti să zâmbim fad, imbăindu-ne într-o călduţă superficialitate. Până când…
Până când întunericul ne mângâie parşiv pe frunte. Nu poţi înţelege până nu ajungi să-l priveşti în faţă.
Atunci, tot ceea ce ştiai despre oameni se schimbă. Înveţi valoarea unui umăr care este acolo când ai nevoie, iar asta e tot ce contează.
El devine – Cei de lângă noi.

Pacostea

Sunt oameni alături de care timpul pare ca s-a oprit în loc, există o liniște aproape desăvârșită, viața este liniara. Totul este așa cum ar trebui să fie.
O viață tihnită ca luciul unui lac netulburat.
Și sunt oameni care vin în viața ta ca un uragan, o întorc pe dos, nu mai ști ce este bine sau rau, nu există liniște, nu-ți mai dorești liniște, totul este atât de imprevizibil, plângi și râzi în același timp. Oameni ce te fac să te simți viu în fiecare secundă, chiar cu prețul morții.

Știam că ești o „pacoste” din secunda în care m-am simțit atras de tine. Cunoști senzația aceea când urci într-un montagne russe cu pielea de găina stiind că te așteaptă câteva minute de nebunie? Ești cel mai nebun montagne russe în care puteam urca vreodată. Am știut asta dintotdeauna, dar ești cea mai frumoasă nebunie ce mi se putea întâmpla.
Aveam nevoie în viața mea de o „pacoste” nebună ca tine.

Modul în care reușești tu să-ți prinzi unghiile în geamuri, genuchiul în portiera de la ușa, relaxarea cu picioarele în sus pe pereți, chiar și felul în care reușești să-ți faci “prieteni” tot timpul, este inimitabil.
Taci atunci când vreau să-ți vorbesc. Mă ignori atunci când aș ucide pentru un cuvânt de la tine. Te joci cu mine, cu imaginația mea atunci cand ai chef de prostii. Faci cei mai proști cozonaci din lume (inca imi esti datoare un dans în poală pentru asta) , dar în același timp nimeni nu mă alintă mai frumos ca tine, nu-mi zâmbește așa cum îmi zâmbești.
Ești o pacoste, dar doar un idiot nu și-ar dori o „pacoste” ca tine.

Până la urmă viața nu este atât de complicată. Gradiniță, scoală, iubire, job, familie, prieteni. O inșiruire de puncte, de ținte pe care le bifezi instinctiv.
Este simplu, nu?
Poate, dar uneori întreg universul se firimițeaza în miliarde de stări și atunci ști că nimic nu va mai fi la fel. Poți îmblânzi o „pacoste” nebună?
Probabil că nu, dar poți să încerci să trăiești lângă ea probabil cea mai frumoasă perioadă din viața ta.
Apoi nimic nu va mai fi la fel.

photo: paixabay (andresantanams)

text reeditat.

Azi este despre prietenie…

Sunt momente in viata in care te impiedici. Te clatini sovaelnic, pamantul pare ca-ti fuge de sub picioare si prabusirea este iminenta. Atincipezi deja gustul taranei, ai vrea sa urli dar nici macar asta nu poti, iar sufletul goneste ca o ancora spre fundul abisului.
Si atunci…
Atunci, de niciunde o mana de inger te prinde, devenind o parte din tine, devenind sursa ta de echilibru. Cei care au avut vreodata un prieten adevarat langa ei, inteleg perfect cuvintele mele.

Exista oameni care vad in noi ceea ce poate nici noi nu mai reusim sa vedem la un moment dat. Oameni care ne zambesc neconditionat, doar pentru ca stiu ca zambetul lor ne face bine. Oameni in fata carora ne deschidem ca o carte si care nu ne tradeaza increderea punand peceta pe secretele noastre.
Acesti oameni poarta numele de prieteni.
Azi este ziua prieteniei, o zi cu nimic mai prejos decat Valentines Day sau alte aniversari atat de mediatizate.

Despre prietenie se poate scrie atat de mult, incat ma tem ca am epuiza intreaga hartie de pe planeta. Despre prieteni buni, prieteni falsi, despre oameni unici pe care nu-i putem uita niciodata.
Poate ca azi, mai mult ca niciodata ne vom gasi timp sa ne amintim de oamenii ingeri, oameni care au avut in grija sufletul nostru si nu l-au ucis.
Spunei azi cat de mult pretuiesti prietenia lui, pentru ca poate pentru el, cuvintele tale, vor fi curcubeul intr-o zi ploioasa.
Azi este despre prietenie.