Proscrisii

Priveam pierdut ecranul monitorului, navigand pe internet fara un tel anume. Apoi ceva m-a scos din starea de letargie.
Un articol dur.
Un text despre si cu oameni care au calcat „stramb”.
Proscrisii.
Minute in sir am citit comentariile. Un zumzait infernal, un tribunal ad-hoc cu sfinti fara de prihana, transformati in judecator.
Recunosc ca sunt un proscris, deci sunt subiectiv.

Da, am ales drumuri pe care toti ceilalti le considera interzise. Le-am ales cu sufletul si nu voi regreta niciodata asta.
Daca noi, toti cei care am gustat din iubiri si fructe interzise, trebuie sa fim pusi la zid si omorati cu pietre, accept.
Dar…
Cu ce suntem noi mai infami, noi cei proscrisi, pentru ca ne-am asumat propriul drum, propriile greseli, decat cei „puri” care au mers pe drumul drept, care au respectat toate regulile, dar traiesc profund nefericiti, in niste relatii complect nefunctionale, tanjind in secret dupa o secunda de pasiune?

Cred in fidelitate. Da, chiar cred.
Dar cred in fidelitate atunci cand exista iubire. Cred ca inainte sa ceri ceva trebuie sa daruiesti tu in primul rand. Nu cred in garantii.
Certificatul de casatorie nu este un act de proprietate. Daca vrei fidelitate, daruieste dragoste, respect, da tot ce ai tu mai bun.
Da, suntem patati.
Dar cel putin nu am mimat fericirea.
Cred in pacatele infidelilor, dar cred si in pacatele partenerilor care prin indiferenta, nepasare si nu de putine ori chiar prin propriul comportament, ne pun in genuchi, fara iesire.

Nu caut sa justific nimic. Mi-am/ ne-am asumat crucea oamenilor stigmatizati, dar am citit mai multe comentarii care pironeau in cuvinte femeile care nu divorteaza imediat ce relatia s-a transformat intr-una toxica.
In toate textele mele am spus iar si iar : o persoana care nu se mai simte iubit, respectat, inteles, trebuie sa plece.
Dar.
Pentru ca exista un mare….”dar”.
Poti pleca dupa o zi pe alta atunci cand este vorba si de copii? Ce alternative ai? Sa ramai alaturi de un om pe care nu-l mai iubesti, nu-l mai suporti si alaturi de care nu te mai regasesti, pentru binele copiilor (o varianta in care eu nu cred) sau sa pleci, dar sa o faci cautand sa ranesti cat mai putin copiii?

Vin si eu cu o intrebare. Una de proscris.
In afara de cazurile patologice, exista o femeie care are o familie fericita, care se simte fericita, iubita, apreciata de sotul ei, cu unul sau doi copii, care sa-si doreasca sa divorteze sau sa-si faca de cap cu alt barbat?

Intotdeauna am fost o oaie neagra. Hai, poate mai degraba patata. Mi-am asumat asta si nu regret absolut nimic. Nu cred ca datorez nimanui nimic, asa cum nu cred ca cineva imi datoreaza ceva. Cineva spunea, in lunga sentinta din comentarii, ca noi proscrisii, suntem imaturi, pentru ca spiritul rebel este specific adolescentei si a primei parti a tineretei si nu unei persoane responsabile. Poate. Poate ca noi cei care alegem drumul nemarcat suntem imaturi si rebeli. Si? Poate asta ne dorim. Sa fim noi, ceea ce vrem sa fim si nu ceea ce vor altii de la noi.
Niste proscrisi.

Publicitate