Identitate

Ma pierd printre litere, sarutand mugurii unor himere ce-mi strabat gandurile, lasand muzica stranie a tastaturii sa inunde camera. Este un mod copilaresc de a evada dintr-o lume rigida, ancorata intr-o realitate monocolora, preocupata prea mult de a avea si prea putin de a simti.
Mi s-a spus ca visatorii sunt calaretii rataciti a unei lumi prea aspra pentru sufletul lor imatur.
Poate.
Dar imi iubesc cicatricile nascute din lipsa mea de pragmatism si nu le-as schimba niciodata pe o atitudine „matura”, ascuns dupa masti ce nu vreau sa le mai port.

Aud des ca barbatii adevarati nu scriu chestii siropoase.
Barbatul „adevarat” este dur, insensibil, inchis intr-o carapace opaca unde nimeni nu poate patrunde.
Poate.
As vrea sa pot, chiar as vrea, dar oricat as incerca sa cobor din avionul de hartie ce ma poarta prin taramuri in care femeia este alintata si ridicata pe un piedestal, in locuri in care femeia are nevoie de iubire si nu de forta, nu reusesc sa-mi asum aceasta identitate.
Ma intorc la literele mele, la complimentele facute unui suflet drag, constient ca nu voi reusi niciodata sa pasesc cu talpile goale prin lumea reala, pentru ca tin prea mult la ceea ce sunt, iar daca as copia ceva din lumea asta, nimic din mine nu ar mai fi real.

Am incercat in ultima peroada sa ajut pe cineva cu o pagina profesionala.
O pasiune a unui suflet ce-si dorea mai mult.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-i creez o identitate proprie. Totul in jurul nostru tinde sa se omogenizeze. Din ce in ce mai rar oamenii, chiar si afacerile lor, au o identitate. Copiem mult. Reproducem ceea ce ni se pare interesant, incapabili sa facem noi ceva, sa aducem un strop de prospetime intr-un desert de clisee prafuite.
Din zeci de mii de pagini web, cu greu gasesti cateva care au o identitate. Cand poti recunoaste stilul fara sa cunosti autorul.
Unde poti ramane mai mult de 30 de secunde pentru ca ai gasit ceva nou.
Ador oamenii care stiu sa-si creeze o identitate prin tot ceea ce fac.
Ane cu picturile ei romantice, Potecuta intotdeauna vesela si plina de viata, Invisible cu doza ei de sarcasm, Crinuta si ale ei povesti desprinse dintr-o altfel de lume, Fata Vesela si alte cateva pagini pe care le admir pentru ca cei care scriu le-au creat dupa chipul si asemanarea lor.

Ane imi spunea ieri:
Visele idealiștilor, in general se dărâma, sunt nevoiți sa accepte realitatea spre dezamăgirea lor. Spun asta din experiența mea. Încrederea nemăsurata in oameni, duce la mari dezamăgiri. Poate știi asta.
Da, calutii nostri inaripati care ne poarta prin pulbere de vise, pe noi idealistii, isi frang des aripile.
Dar ori de cate ori ne-am prabusi, ne ridicam iar si iar aripile tintind spre nemurire.
Stiu atat de bine ce gust are pelinul dezamagirii. Dar daca as renunta la ceea ce sunt eu, doar pentru a nu mai suferii, durerea ar fi mai mare.
Intr-o lume in care exista atatia traineri, speakeri motivationali care te pot invata ce sa faci pas cu pas, inca mai cred ca poti fi cine vrei tu sa fi, nu ceea ce asteapta ceilalti de la tine.
Iar daca esti un tip siropos, ce crede ca o femeie trebuie alintata si mangaiata cu dragostea ta zi de zi, chiar daca este destul de probabil sa nu dureze vesnic si sa te prabusesti, fa ceea ce esti tu.
Fara identitate, cautand doar sa fi ” barbat”, defapt nu mai esti nimic.

Publicitate

I believe

 

 

Rataceam pierdut prin mesajele de la tine si am gasit unul vechi, cateva litere dintr-un trecut framantat.
„si daca nu ma voi ridica la nivelul asteptarilor tale?”
Era o discutie mai ampla, intr-un anumit context, dar cuvintele tale m-au rascolit.
Asta pentru ca intotdeauna am avut incredere in tine.
Esti cea mai dificila persoana pe care am intalnit-o vreodata, dar in acelasi timp reusesti sa zambesti senin, ca un puf de papadie, uimind prin simplitatea ta.
Nu stiu prin ce minune un om poate fi totul si nimic in acelasi timp, intuneric si lumina, dar in tine am vazut un univers de nebunie si ambitie capabil sa transforme lumea asta intr-un infern sau intr-un colt de rai.

A trecut atata timp si inca te privesc tamp, incercand sa te inteleg.
Inca stiu atat de putine despre tine, aproape nimic, dar ceea ce stiu pana in adancul fiintei mele, este ca nu m-am inselat niciodata in privinta ta.
Esti exact femeia care mi-am imaginat ca esti, esti copilul acela nonconformist, rebel si liber care mi-a ravasit gandurile cu atatia ani in urma.
Am cautat in fiecare femeie pe care am intalnit-o nebunia ta, ironia fina, zambetul dus pana aproape de perfectiune, am cautat in fiecare femeie ambitia si spiritul tau de pasare libera, dar am obosit sa caut ceva ce nu exista.
Esti poate unica persoana alaturi de care as merge la capatul lumii fara sa ma tem ca voi gasi rasaritul si apusul in acelasi loc.

Iti multumesc, Ana.
Nu pentru ca te-ai ridicat la inaltimea asteptarilor mele, pentru ca asta este o tampenie. Tu nu esti datoare nimanui cu nimic. Nici macar cu asteptari. Este viata ta, iar cei care te iubesc iti sunt datori cu rabdare si intelegere nu cu asteptari. Oricare ar fi ele.
Dar iti multumesc ca ai continuat sa te ridici, sa lupti, sa ma faci sa te iubesc si sa te urasc in acelasi timp, sa-mi ti o lectie de ambitie si curaj din care am invatat multe.
Da, Ana cred in tine.
Cred ca in tot ceea ce esti, dar si in tot ceea ce nu esti.

TU…

Ratacit, pasind agale spre nicaieri, te-am intalnit pe tine.
O iubire veche, poate prea veche, rascolind in mine emotii ce le credeam ingropate prea adanc pentru a renaste.
Intotdeauna am adorat simplitatea la o femeie.
Intr-o lume in care setea de epatare, de a iesi in evidenta, este un etalon pentru succes, TU m-ai sedus prin lucruri simple.
Bordura aceea prafuita si covrigul cald au fost poarta catre o lume unde am descoperit un om colorat, tacanit, dar minunat prin felul lui echilibrat de a privi viata.

TU esti cea mai frumoasa femeie din lume.
Pentru ca cea mai frumoasa femeie din lume este acea femeie care reuseste sa se faca iubita fara sa-si propuna asta, seducandu-te prin ceea ce este ea cu adevarat si nu prin aceesorii si trucuri.
TU esti cine esti, prin ceea ce esti, iar increderea in tine nu vine din dragostea mea sau a altcuiva, in tine exista un om frumos, altruist, un suflet pe care putini il pot deslusi la prima vedere.
Iubesc puterea ce vine din el.

Imi amintesc cand mi-ai trimis primul desen. Cand am descoperit acea scanteie in tine. M-a surprins. Deja erau mult prea multe lucruri ce ma faceau sa te ridic pe un piedestal. Uram sa fac asta, dar niciodata nu regasisem la o femeie atat de multe lucruri comune.
Iubeai lectura, citeai mult, iti placea arta, teatrul, pana si in muzica aveam aceleasi gusturi. Iubeam sa calatorim, sa radem, amandoi iubeam ironia si sarcasmul.
Cumva, parea ca eram creati din aceeasi bucata de lut, iar felul in care ne completam in cuvinte atunci cand vorbeam despre ceva era o confirmare ca erai mai mult decat o simpla iubire.
TU…

Au trecut zile, luni, apoi ani dar nu am reusit sa ma hotarasc ce iubesc mai mult la tine. Ador vocea ta, este atat de imatura, de copilaroasa. Sunt topit dupa pielea ta creola, vesnic bronzata. Ma pierd in zambetul tau, cred ca ai cea mai frumoasa dantura pe care am vazut-o vreodata, dar cu adevarat slabiciunea mea au fost ochii.
Ochii aceia imperfecti de perfecti, privirea aceea prabusita dintr-o alta lume, cearcanii taiosi atunci cand esti obosita.
Esti o femeie ce naste pasiune, dorinte, fantasme iar tu esti a naibi de constienta de asta.

Azi este un alt 20.
Altfel decat cele obisnuite.
Dar nu si in sufletul meu. Pentru ca TU esti inca Maitreyi, omuletul tuciuriu, capricios,capos, alaturi de care visam sa ma plimb printre ciresii infloriti in Japomia.
Eu nu stiu sa renunt si nu voi renunta niciodata la visele mele.
Intr-o zi ma voi plimba cu tine de mana prin desertul Egiptului si vom intalni beduini. Asa cum stiu cu siguranta ca vom calatori impreuna pe platourile Tibetului.
Vei avea cafeneaua ta, cu multe flori si vei avea pe pereti tablouri pictate de tine.
Pot pierde tot, dar nu si visele.

La multi ani, micuta ma Maitreyi!

Ce-ti pot oferi tie…

Este o saptamana magica, zile in care dezbracam hainele zapezii si cautam flamanzi caldura unui zambet. Saptamana in care partea frumoasa din viata noastra, femeia, devine o muza pe care o sarbatorim.
Ieri citeam un text, pe blogul unei frumoase domnite, aflata intr-o dilema existentiala, referitor la barbatii din viata ei. Retorica se invartea in jurul incertitudinii privind ceea ce are fiecare de oferit. Doi oameni de afaceri, unul la o varsta rezonabila, dar si un profesor, care parea ca iese din schema datorita laturii materiale precare.
M-a chinuit acel text.
Am adormit, tarziu in noapte, framantat de aceasta dilema:
-Ce-ti pot oferi tie…?

Gandurile mele nu merg doar la o anumita persoana, pur si simplu caut in mine raspunsuri.
Daca femeile isi doresc atat de mult sa stie ce are un barbat de oferit, eu stiu?
Am suficente bunuri, un job satisfacator, o situatie materiala reusita?
-Ce-ti pot oferi tie…?

Probabil ca va suna dezarmant de sincer si voi scadea in ochii multor femei, dar oricat de mult m-am framantat, raspunsul a fost acelasi:
Nu vreau si nu pot oferi nimic de genul acesta.
Felul de femeie pe care-l ador eu este diferit.
Imi plac ochii caprui, parul negru, dar intotdeauna femeia visurilor mele va fi o femeie independenta.
Eu nu pot iubi altceva decat o femeie libera. O femeie dependenta de ceva sau cineva este pentru mine un om legat cu lanturi ce nu va reusi niciodata sa se ridice.
Este o prizoniera.

Si totusi.
De ce si-ar dori o femeie sa se trezeasca in fiecare dimineata alaturi de mine?
Ce-ti pot oferi eu tie …?
Eu, nimic, dar amandoi ne putem oferi multe.
In primul rand incredere.
O relatie reusita se bazeaza in primul rand pe incredere. Nu poti construi nimic atata timp cat nu te simti. Cat timp nu-l simti pe celalalt, emotional, langa tine.
Ador femeile care au pasiuni.
Ana, despre care am vorbit atat de mult, este o femeie care are o lunga lista de lucruri in care se regaseste.
Iubeste sa citeasca, sa picteze, iubeste fotografia, copiii, iubeste florile, culorile, are un bun gust estetic, cred ca as putea umple lejer cateva pagini cu pasiunile ei.
Recunosc sincer ca este motivul pentru care m-am indragostit de ea.

Ce-ti pot oferi tie, Ana?
Un prieten, un om pe care sa-l simti in fiecare moment al vietii tale aproape.
Un iubit care sa stie sa transforme o seara banala intr-una magica, dar si libertatea de a colinda singura pe strazi, atunci cand ai nevoie de clipe de singuratate.
Iti pot oferi pasiune, emotie, culoare, dar mai mult decat orice iti pot oferi un zambet si o vorba calda atunci cand ai mai multa nevoie de asta.
Pot face orice, atata timp cat esti tu.
Cat esti tu, Ana cea nebuna si dificila, cat nu renunti la visele si pasiunile tale si te bati in fiecare zi pentru asta.
Daca astepti ca prezenta mea sa rezolve ceva miraculos in viata ta, probabil ca nu se va intampla, dar impreuna, comunicand, putem construi o viata la sfarsitul careia sa privim inapoi multumiti de deciziile noastre.
Nu caut o femeie care sa fie o gospodina perfecta, o bucatareasa desavarsita, dar imi doresc alaturi o femeie care sa-mi zambeasca ca un inger in fiecare dimineata si care atunci cand se trezeste sa fie exact in locul in care si-ar dori sa fie.

Ce-ti pot oferi tie…?
Probabil nimic din ceea ce nu poti obtine si singura.
Doar promisiunea ca atunci cand nu vei mai privi spre cer cu speranta si vei lasa privirea in jos a deznadejde, voi sti ca te-am dezamagit.

Atunci cand literele scriu singure

Imi place uneori sa ma pierd in cuvinte.
Nu pentru ca as fi talentat, dar simt nevoia de a evada din cotidian prin fraze atipice, poate nu intotdeauna foarte bine puse pe hartie, o ciorna a gandurilor mele.
Habar am daca acest impuls vine dintr-o timiditate cronica sau este o dedublare necesara de o societate murdara, corupta, materialista pe care o dispretuiesc cu toata fiinta mea.
Si incep sa scriu.
Despre mult si multe.
Despre trairi, rabufniri, pasiuni, dragoste si ura.

Cred in iubire.
Ma hranesc cu asta. Imi place sentimentul perfect pe care-l ai atunci cand exista un curcubeu peste sufletul tau. Ador sa iubesc.
Uneori in tacere, alteori zgomotos dar intotdeauna cu sinceritate .
Indragostit de un puf de papadie!
O femeie ce danseaza cu gandurile si visele mele. O zana ce miroase a levantica proaspata si are cei mai frumosi ochi din lume.
Un par aproape perfect si un zambet in care te pierzi dezarmat.
Cred ca orice femeie are nevoie sa fie descompusa in miliarde de bucati si admirata. Frumusetea unei femei este ca un tablou aproape perfect. El incita, suprinde si atrage.
Orice femeie este frumoasa. Trebuie doar sa sti sa o privesti.
Sa cauti unghiul din care soarele se plimba perfect pe panza in care este desenata. Dar ceea ce o face pe o femeie cu adevarat sa straluceasca este magia.
O femeie dezbracata de magia hainelor de printesa si imbracata in rutina stofei de sotie sau mama, fara a fi poleita cu aurul dat de iubirea si atentia unui partener, devine o femeie stearsa, o femeie fara farmec.