Nu exista nimic nobil in orgoliu. Aceasta samanta amara de otrava ce ne macina sufletele. Iluzia efemera ca suntem mai buni, uitand ca ne nastem dintr-un om, cu slabiciunile lui si nu incetam niciodata sa fim altceva decat halci de carne supuse greselii.
Ranim oameni din teama de a nu fi noi raniti primii, ne temem de atat de multe lucruri si de prea multe ori suntem incapabili sa daruim zambet asa cum daruim lacrimi.
Dureros este ca sorbind din veninul acesta pacatos al orgoliului nu stim sau nu vrem sa ne recunoastem greselile, sa plecam capul si sa soptim: te rog, iarta-ma!
Ne este la indemana sa spunem ca celalalt a gresit. Ne ascundem in umbra cuvintelor, a gesturilor, cream povesti imaginare menite sa arunce crucea din spatele nostru pe umerii lui.
In felul acesta iertarea devine imposibila, ite firave destramandu-se sub greutatea propriului ego. Cautam prea des sa avem dreptate, uitand ca uneori oamenii de langa noi sunt mai valorosi ca orice alt adevar.
Intre greseala si iertare construim ziduri, ignorand ca defapt ridicam ziduri in jurul nostru.
Cateva cuvinte si pentru tine.
Muza ce colinzi desculta prin sufletul meu, zdrobindu-mi visele de zambetul tau.
Ar fi simplu sa arunc tot ce n-a mers in spatele tau. Oamenii esueaza nu pentru ca nu sunt suficent de buni, ci pentru ca renunta la prima impleticire, cand gusta tarana nisipoasa la contactul cu pamantul. Eu nu am renuntat, din umbra ma voi ridica si voi merge mai deaparte.
Am intrat in viata ta ca o raza de speranta ce venea de dincolo de intuneric. Inca nu am reusit sa spulber norii si pentru asta imi cer iertare.
Pentru ca stiu cat de mult ti-ai dorit asta de la mine.
Dar cumva voi gasi o cale sa spulber toate zidurile ce ne sufoca si sa plantez un camp nesfarsit de flori de camp.
Iti promit.
Prietenii de la Literatura ca utopie au avut ca tema azi (Flash 24 – A greși și a fi iertat). Acest text este raspunsul meu la joaca lor.
Ratacit printre litere 