Arhive pe etichete: toleranta

A fi diferit

Dean-Edwards

Incercam sa continui sa scriu, desii ma deranja privirea ei obsedanta asupra mainii mele albe. I-am obsevat ochii cum compara tenul ei inchis cu al meu si pentru o clipa am fost tentat sa ma opresc, sa o asigur ca nu musc, si ca a fi diferit nu este intotdeauna o alegere.
Nu am facut-o.

Imi revine in memorie, atat de limpede, adolescenta mea. Timpul cand culoarea pielii  incepuse sa fie diferita de a celorlalti. Imi amintesc atat de bine privirile tuturor, retinerea unora de a sta in apropierea mea, uneori chiar de a ma atinge.
Durea atat de tare, in sufletul meu de copil, teama lor de tot ceea ce era diferit.

Indiferent daca-mi doresc sau nu, eu sunt intr-o tabara. In tabara celor care stiu ce inseamna sa fi privit pentru altceva decat ceea ce esti. Eu sunt diferit si-mi asum asta.
Nu am prieteni homosexuali. Nu pentru ca m-ar deranja, dar oricum eu sunt un tip introvertit, socializez al naibi de greu, am putini prieteni si heterosexuali.
Dar cred cu toata fiinta mea ca traiesc intr-o societate intoleranta, iar locul meu nu este alaturi de cei care arunca cu pietre.

Cineva spunea astazi, ca daca ar avea un copil homosexual nu ar ezita sa-l dea afara din casa. Undeva pe la 20 de ani, cineva spunea cu voce tare ca nu poate manca la masa alaturi de mine pentru ca-i provoca greata culoarea pielii mele. Am citit, nu cu mult timp in urma, o postare referitoare la un copil cu autism, in care se sugera ca mai bine nu nasti un astfel de copil, decat sa impovarezi societatea.

Ne temem de ceea ce este diferit si am devenit cu totii mici Dumnezei.
Tipul care-mi spunea ca ii provoaca greata culoarea pielii mele, sunt absolut sigur ca vomeaza si in preajma homosexualilor. Si a celor cu autism.
A tot ceea ce este diferit de el.
Fiecare are dreptul sa faca ceea ce crede sambata, dar eu imi asum ca sunt diferit.
Eu nu trebuie sa iau o decizie, au luat-o ceilalti in locul meu.

Publicitate

10 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate