Ia-ţi bilet la microbuz!

Înfofolit ca un pui de eschimoş, tropăind cu greu prin zăpada proaspătă, micuţa mogâldeaţă rezista cu greu viscolului. Mâinile reci, agăţate de marginea fâşului mamei, făceau cu greu faţă frigului, chiar şi prin mănuşi. Constant, la câţiva zeci de metri, se împiedica şi mai îmbrăţisa o dată zăpada.

Autobuzul spre centru întârzia de mai bine de două zeci de minute. Ochii ei negri, ca nişte tăciuni fierbinţi se transformaseră într-un palat de gheaţă. Mama ei bolborosea ceva, cuvinte straine ei, probabil işi vărsa năduful pe oceanul alb de afara.
Era deja udă la picioare, îngheţata, dâre subţiri de mucoase se prelingeau pe bărbie.
Tot ce-şi dorea acum era un loc cald.
Atăt.

Este povestea unui copil. Un copil obişnuit.
Nici măcar a unui copil care dansează cu autismul.
Stiu, pentru cei mai mulţi dintre noi, cei care folosim zi de zi  maşina personală, acest scenariu pare desprins dintr-un film din secolul trecut.
Dar.
Lumea aceasta există. O lume în care indiferent de temperatura de afară, de distanţă, copiii nu merg cu masina la scoala sau în vacanţă.

Despre autism este mult de vorbit.
Nu am sa o fac eu pentru nu am căderea şi nici pregătirea necesară.
Imaginaţi-vă un copil care este deja diferit, înfruntând lucruri ce sunt dificile şi pentru un adult.
Şi dacă….
Şi dacă am putea cu toţii să facem un efort şi să ajutăm aceşti copii?
Dacă fiecare dintre noi ne-am transforma într-un mic superman şi ne-am bate puţin pentru ei?

Uite, întreb si eu, căt mergi tu cu 5 litri de benzină?
Dacă un prieten te-ar ruga să faci un ocol şi să-i duci piciul până la şcoală, ai face-o?
Este un copil cu autism şi nu-ţi ia mai mult de 10 minute.
Vrei să o faci?
Intră aici:

https://www.kompostor.ro/evenimente/9058-microbuz-pentru-copii-cu-autism  ,

donează echivalentul a 5 litri de benzină şi astăzi tu ai dus-o pe Maria, fetiţa aceea cu ochii ca niste cărbuni aprinsi, la scoală.
Pentru zece minute bucură-te de zâmbetul ei.
Ia-ţi bilet de microbuz!

Notă: Acest text este doar un sprijin pentru o campanie umanitară.
Pentru detalii aici:

https://www.facebook.com/SiNoiSuntemCopiiiVostri/

Publicitate

Un om

Este mintea umană capabilă să perceapă ce este in sufletul unui părinte ce-si vede copilul agonizand? Putem înțelege sentimentul de neputință ce îi străbate fiecare celula?
Probabil ca nu. Desi, multi dintre noi suntem parinti.

Uneori ma pierd in cuvinte. Aici pe blog.
Este modul meu de a vorbi de lucruri pe care firea mea timida nu le poate rosti cu voce tare. Foarte rar vorbesc despre altceva decat despre dragoste si sentimente.
Iar cand o fac, o fac pentru ca rezonez cu acea cauza.

Azi voi vorbi despre o mama ce nu mai are puterea nici sa ceara ajutorul. Uneori viata isi pune piciorul pe grumazul nostru incat nu mai putem nici macar striga.
Am aflat despre tragedia ei pentru ca este colega cu sora mea. Am inteles ca a existat o campanie de ajutor.
Habar am daca oamenii au reusit sa o ajute.
Dar am simtit nevoia ca eu, atat cat pot si stiu,sa incerc sa-mi aduc umilul meu respect pentru puterea ei de a trece prin toate astea.

Nu cer nimanui sa ajute, sa doneze sau sa distribuie aceasta postare. Fac doar ceea ce trebuie sa fac si ceea ce stiu sa fac. Sa las sufletul sa dicteze degetelor ce sa scrie. Atat.
In poza gasiti detaliile pe care le stiu si eu despre acesti oameni.

Azi a fost despre printi si printese.
Cineva mi-a spus ca a vazut mainile unei femei trecute prin viata si pentru ea aceea este cu adevarat o printesa.
Oare cum arata mainile acestei mame dupa atatea lacrimi?
Seara buna.