Arhive pe etichete: vise

Acuarelă

622397_e08bf840dba54b10b157461a50511547_mv2_d_2356_1571_s_2

Nu am avut niciodată talent la desen. Uneori mă joc cu literele, ca o formă abstractă de pictură, dar dansul acela superb al liniilor, al pensulei, recunosc că nu l-am stăpânit niciodată.
Dar ador culoarea.
Îmi place modul unic în care o pictură bună te face să visezi. Acel grăunte magic ce rascolește în tine locuri ce le credeai uitate, secundele  în care încerci să te pui în pielea artistului pentru a cauta sensuri şi înţelesuri diferite de ceea ce vezi în faţa ta.

Ea pictează superb.
Este o formă plăcută de a se elibera. Îi lipseşte încrederea în sine, poate şi pentru că cei de lângă ea nu au încurajat-o niciodată, dar are acea scănteie care dă viaţă unei bucăţi de pânză.
Uneori visez la un loc departe de lume, de tot şi pe ea stând în faţa unui şevalet şi povestindu-ne tuturor, prin desen, cât de minunată este universul din interiorul ei.

Ieri mi-am cumpărat şi eu o pensulă şi un set de acuarelă.
Nimic sofisticat, ceva de începător, dar mi-am dorit să-i pictez chipul.
Să pot reda tuturor ochii ei superbi, cameleonici, ce reuşesc să prăbuşească în mine orice formă de rezistenţă. Tenul măsliniu, aproape perfect, pielea catifelata şi lanţul acela provocator de la glezna dreaptă.
În nebunia mea am sperat că pot desena cu pensula ceea ce simt.
Dar nu pot.

Acum am o acuarelă, o pensulă, figura unei femei superbe, dar defapt nu am nimic.

 

Notă: Text reeditat.

Reclame

10 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Fantezie

Semne

photoshop

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

6 comentarii

Din categoria dragoste

Seară de vineri

red-wine-505296_960_720

Privea pierdută spre ecranul televizorului în timp ce găndurile hoinareau departe. Nici ea nu mai stia unde.
Dezgustă vinul rose din pahar, parfumul lui îmbietor sarutându-i papilele și smulgându-i un smasm de plăcere.
Mda, era un vin bun!
Își lăsă capul pe spate așezându-și picioarele pe măsuță.
Simțea oboseala în fiecare părticică din ea. Adunate, toate, erau cicatrici ce o macinau.

Da, obosise.
Fizic, emoțional, sufletește.
Reușea din ce în ce mai greu să se ascundă. De el, de toți…
O povară la care se adăuga senzația aceasta copleșitoare de singurătate.
Deși avea atâția oameni în preajmă.
Duse paharul la gură lăsând ca licoarea magică să se prelingă prin vene. O amăgitoare recompensă după o zi infernală.

Telefonul vibra lângă ea. Era un mesaj pe whatsapp.
Știa de la cine, dar acum chiar nu avea chef de nimeni.
Nu reușea să înțeleagă de ce nu renunță și el. De ce se încăpățâna să rămână, deși a facut tot ceea ce a depins de ea pentru al alunga.
Oricum nu putea schimba nimic. Se resemnase.
Citi mesajul fără nici o tragere de inima. Erau luni bune de când literele, pentru ea, erau doar o ceața lăptoasă, nu-i mai spuneau nimic.
Se juca cu telecomanda cautând un film relaxant.
Avea nevoie să se piardă cu totul, să nu se mai gândească la nimic, să bea paharul de vin și atât.
Pentru o clipă închise ochii, furată de oboseală.
Era doar o seară de vineri, după o săptămână grea.
Ca atâtea altele.

notă: text reeditat din 30 martie 2018
photo: pixabay

11 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri

2018

2018

Sunt ultimele răsuflări ale unui an ce se ascunde în negura trecutului îmbrațișand timid răsăritul unui nou început, de care ne desparte doar câteva ore.
Întotdeauna privim noul cu speranță și încredere, dezbrăcând grabiți trecutul, ca pe o haină ponosită, sorbind balsamul noului, a proaspătului spălat.
Acum și aici voi face un scurt omagiu hainei ponosite, care a fost 2018, o tesătura care s-a impregnat în pielea mea, rămânand acolo pentru totdeauna.

2018 a fost în primul rând despre litere.
Undeva la începutul verii, un prieten vechi, mi-a cerut ajutorul. La început de drum, încercând să îmbine frumosul cu o mică afacere, cu două sticle de apă plată în fată, am reușit împreună, din nimic, să creăm o pagină unică, de care v-am tot vorbit.
A fost un succes la care nici unul dintre noi nici măcar nu am îndrăznit să visăm. În câteva săptămâni depășisem cu mult pagini similare ce aveau ani vechime.
Secretul?
Femeile iubesc frumosul, dar adoră felul în care-l prezinți.
Doi oameni, fără experiență, învățând unul de la celălalt, fără resurse financiare deosebite, reusind în doar câteva luni sa faca din pagina lor, din modul în care se promovează, lideri pe nisa lor, cred că este una din realizările mele pe 2018.

Rătăcit printre litere, pagina unde unicornii iși destăinuie amintirile, este o altă realizare. Dacă la începutul anului aveam câțiva abonați și maxim 10 aprecieri ale unui text, am terminat anul cu aproape 1200 de abonați și cu texte ce au peste 5000 de vizualizări si 300-400 de aprecieri.
Așa cum am spus de foarte multe ori.
Chiar dacă exista în mine această pasiune pentru scris, îi datorez totul unui om care a născut în mine magia cuvintelor.
Iți mulțumesc , Maitreyi! Iți mulțumesc, ghem de om drag.

2018 a fost despre oameni dragi.
Oameni ce au intrat în viața mea sau care erau deja acolo.
Despre o văpaie care mi-a fost duhovnic, psiholog, elev, partener de pahar, dar în primul rând prieten.
Prietenii nu sunt perfecti, dar sunt acolo atunci când contează. Te ascultă sau iți vorbesc fără sa-ți numere literele și cuvintele. Fac o glumă deocheata, dar în același timp nu se sfiesc să îti critice deciziile. Chiar dacă ti le respectă.
Prietenii reușesc de multe ori să te scoată din sărite. Pentru că sunt plini de defecte, la fel ca toți ceilalți oameni. Doar că le pasă de tine. Atât.

A fost anul în care am cunoscut un om deosebit. Pe Aurelia . Cei care intră pe pagina mea stiu de durerea ce-am avut-o când implicat în altă campanie umanitară, cea cu Ana, am pierdut. Ana este înger acum.
Atunci am simțit atât de bine nepăsarea oamenilor.
Asta m-a făcut să admir și mai mult pe cei care luptă cu morile de vânt.
Despre Aurelia ar fi multe de spus. O urmăream de ceva vreme pe internet, dar în momentul în care am întalnit-o, am descoperit un om care m-a surprins plăcut. Stăteam în spatele camerei, încercam să-i fac câteva poze și simțeam tremurul mâini, emoțiile copleșitoare ce nu puteau fi mimate.
Pune mult suflet în tot ceea ce face.
Unicul regret pe care-l am este că din motive ce nu au depins de mine nu am reusit să ajung și eu la Galați. Îmi doream atât de mult să le cunosc pe Adelina și Renata.

Dacă ar fi să aleg un moment din 2018 pe care aș vrea să-l retrăiesc din nou, ar fi ceva de o simplitate copleșitoare. Un cap lăsat pe umărul meu în tăcere, câteva zeci de minute pe care le-am așteptat o viață și un dres la care nu îndrăzneam să mă uit.
Fericirea, pentru mine, nu a fost niciodată un Everest.
Câteva lucruri simple ce s-au agățat de sufletul meu, au fost superbele rasărituri ce mi-au încălzit sufletul.

2018 a fost despre un nebun, care la -25 de grade, pe cod rosu de viscol și ger a mers 10 km pe jos, prin zăpadă pentru a duce o felicitare.(unica felicitare pe care am desenat-o vreodată cu mana mea)

Sunt multe amintiri ce-mi cutreieră gândurile.
Cu bune și rele, a fost un an bun.
Dar mă opresc aici. Obișnuiesc să mă pierd în cuvinte.
Așa că voi respira adanc și voi privi spre blândul 2019 ce ne zâmbește promițător.
La mulți ani, tuturor !

10 comentarii

Din categoria Ganduri