Arhive pe etichete: vise

Parfum de primăvară

 

flori-de-corcodus-1_Snapseed

Pielea ei creolă contrasta superb cu petalele albe ale florilor de corcoduş.
Mirosea frumos, a primăvară timpurie, iar zâmbetul ei copilăresc, accentuându-i imaginea de ţăcănită sălbatică, mă amuza teribil
Afară stropii de ploaie sărutau blând fereastra apartamentului.
Ridicată în picioare, zănatica mea, acoperită de petalele florilor, a deschis geamul lăsând ca stropii să-i ude trupul frumos. Uşor, murmurând amuzată, a început să fredoneze:
-Sunt Zâna Ploii! Sunt Zâna Ploii!

Îi priveam dansul nebun, trupul gol amestecat cu stropi de ploaie şi petale de flori de corcoduş şi nu puteam să nu mă întreb, măcar pentru o secundă, ce gândesc oamenii din stradă cănd văd o femeie goală dansând la fereastră.
Udă, cu picături de ploaie ce îi sărutau sânii, se aplecă spre muşcata din geam şi îi șopti usor:
-Nu-i aşa că sunt frumoasă?
Apoi, izbucnind din nou în râs, mă săgetă cu ochii ei fermecaţi şi mi se adresă amuzată:
-Zânule, vi să mă iubeşti sau te mulţumeşti să priveşti cum mă fac fericită florile, picăturile de ploaie şi zămbetul tău?
Cu mâinile căuș cuprinse în palme sute de petale aflate în pat şi le aruncă în sus.
– Plouă Allan, plouă cu flori!

(text reeditat)

sursă photo internet

Reclame

6 comentarii

Din categoria dragoste

Seară de vineri

red-wine-505296_960_720

Privea pierdută spre ecranul televizorului în timp ce găndurile hoinareau departe. Nici ea nu mai stia unde.
Dezgustă vinul rose din pahar, parfumul lui îmbietor sarutându-i papilele și smulgându-i un smasm de plăcere.
Mda, era un vin bun!
Își lăsă capul pe spate așezându-și picioarele pe măsuță.
Simțea oboseala în fiecare părticică din ea. Adunate, toate, erau cicatrici ce o macinau.

Da, obosise.
Fizic, emoțional, sufletește.
Reușea din ce în ce mai greu să se ascundă. De el, de toți…
O povară la care se adăuga senzația aceasta copleșitoare de singurătate.
Deși avea atâția oameni în preajmă.
Duse paharul la gură lăsând ca licoarea magică să se prelingă prin vene. O amăgitoare recompensă după o zi infernală.

Telefonul vibra lângă ea. Era un mesaj pe whatsapp.
Știa de la cine, dar acum chiar nu avea chef de nimeni.
Nu reușea să înțeleagă de ce nu renunță și el. De ce se încăpățâna să rămână, deși a facut tot ceea ce a depins de ea pentru al alunga.
Oricum nu putea schimba nimic. Se resemnase.
Citi mesajul fără nici o tragere de inima. Erau luni bune de când literele, pentru ea, erau doar o ceața lăptoasă, nu-i mai spuneau nimic.
Se juca cu telecomanda cautând un film relaxant.
Avea nevoie să se piardă cu totul, să nu se mai gândească la nimic, să bea paharul de vin și atât.
Pentru o clipă închise ochii, furată de oboseală.
Era doar o seară de vineri, după o săptămână grea.
Ca atâtea altele.

notă: text reeditat din 30 martie 2018
photo: pixabay

11 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri

2018

2018

Sunt ultimele răsuflări ale unui an ce se ascunde în negura trecutului îmbrațișand timid răsăritul unui nou început, de care ne desparte doar câteva ore.
Întotdeauna privim noul cu speranță și încredere, dezbrăcând grabiți trecutul, ca pe o haină ponosită, sorbind balsamul noului, a proaspătului spălat.
Acum și aici voi face un scurt omagiu hainei ponosite, care a fost 2018, o tesătura care s-a impregnat în pielea mea, rămânand acolo pentru totdeauna.

2018 a fost în primul rând despre litere.
Undeva la începutul verii, un prieten vechi, mi-a cerut ajutorul. La început de drum, încercând să îmbine frumosul cu o mică afacere, cu două sticle de apă plată în fată, am reușit împreună, din nimic, să creăm o pagină unică, de care v-am tot vorbit.
A fost un succes la care nici unul dintre noi nici măcar nu am îndrăznit să visăm. În câteva săptămâni depășisem cu mult pagini similare ce aveau ani vechime.
Secretul?
Femeile iubesc frumosul, dar adoră felul în care-l prezinți.
Doi oameni, fără experiență, învățând unul de la celălalt, fără resurse financiare deosebite, reusind în doar câteva luni sa faca din pagina lor, din modul în care se promovează, lideri pe nisa lor, cred că este una din realizările mele pe 2018.

Rătăcit printre litere, pagina unde unicornii iși destăinuie amintirile, este o altă realizare. Dacă la începutul anului aveam câțiva abonați și maxim 10 aprecieri ale unui text, am terminat anul cu aproape 1200 de abonați și cu texte ce au peste 5000 de vizualizări si 300-400 de aprecieri.
Așa cum am spus de foarte multe ori.
Chiar dacă exista în mine această pasiune pentru scris, îi datorez totul unui om care a născut în mine magia cuvintelor.
Iți mulțumesc , Maitreyi! Iți mulțumesc, ghem de om drag.

2018 a fost despre oameni dragi.
Oameni ce au intrat în viața mea sau care erau deja acolo.
Despre o văpaie care mi-a fost duhovnic, psiholog, elev, partener de pahar, dar în primul rând prieten.
Prietenii nu sunt perfecti, dar sunt acolo atunci când contează. Te ascultă sau iți vorbesc fără sa-ți numere literele și cuvintele. Fac o glumă deocheata, dar în același timp nu se sfiesc să îti critice deciziile. Chiar dacă ti le respectă.
Prietenii reușesc de multe ori să te scoată din sărite. Pentru că sunt plini de defecte, la fel ca toți ceilalți oameni. Doar că le pasă de tine. Atât.

A fost anul în care am cunoscut un om deosebit. Pe Aurelia . Cei care intră pe pagina mea stiu de durerea ce-am avut-o când implicat în altă campanie umanitară, cea cu Ana, am pierdut. Ana este înger acum.
Atunci am simțit atât de bine nepăsarea oamenilor.
Asta m-a făcut să admir și mai mult pe cei care luptă cu morile de vânt.
Despre Aurelia ar fi multe de spus. O urmăream de ceva vreme pe internet, dar în momentul în care am întalnit-o, am descoperit un om care m-a surprins plăcut. Stăteam în spatele camerei, încercam să-i fac câteva poze și simțeam tremurul mâini, emoțiile copleșitoare ce nu puteau fi mimate.
Pune mult suflet în tot ceea ce face.
Unicul regret pe care-l am este că din motive ce nu au depins de mine nu am reusit să ajung și eu la Galați. Îmi doream atât de mult să le cunosc pe Adelina și Renata.

Dacă ar fi să aleg un moment din 2018 pe care aș vrea să-l retrăiesc din nou, ar fi ceva de o simplitate copleșitoare. Un cap lăsat pe umărul meu în tăcere, câteva zeci de minute pe care le-am așteptat o viață și un dres la care nu îndrăzneam să mă uit.
Fericirea, pentru mine, nu a fost niciodată un Everest.
Câteva lucruri simple ce s-au agățat de sufletul meu, au fost superbele rasărituri ce mi-au încălzit sufletul.

2018 a fost despre un nebun, care la -25 de grade, pe cod rosu de viscol și ger a mers 10 km pe jos, prin zăpadă pentru a duce o felicitare.(unica felicitare pe care am desenat-o vreodată cu mana mea)

Sunt multe amintiri ce-mi cutreieră gândurile.
Cu bune și rele, a fost un an bun.
Dar mă opresc aici. Obișnuiesc să mă pierd în cuvinte.
Așa că voi respira adanc și voi privi spre blândul 2019 ce ne zâmbește promițător.
La mulți ani, tuturor !

10 comentarii

Din categoria Ganduri

Scrisoarea

 

letter-postmarked_b51de21b45be469c-920x517

Priveam pierdut pe geamul balconului, căutând o idee despre ceea ce aș putea scrie. Probabil ar fi trebuit să-l refuz, dar ce motiv aș fi putut invoca? Era unicul prieten pe care-l aveam, iar ea părea atât de importantă pentru el.
Nu, nu-i puteam face asta!
Oricum nu ar fi contat chiar dacă îi spuneam adevărul. Ce-ar fi schimbat?
M-ar fi privit ea altfel?
Nu, ar fi fost doar o altă pată pe obrazul meu deja spălăcit.

Am închis ochii si i-am văzut chipul.
Diferită. O adolescentă impulsivă, puțin arogantă, cu o doză de narcisism ce îi datea un parfum aparte. Căuta să-și afișeze întotdeauna latura rebelă, nonconformistă, nu de puține ori fiind tăioasă și aspră în relațiile cu ceilalți.
Probabil, dacă nu ar fi fost singura fată disponibilă din anturajul nostru, el nu ar fi insistat niciodată. Detesta atât de mult tot ceea ce însemna ea încât uneori mă întrebam ce ar fi urmat dacă ea ar fi spus, da.

Și atunci am început sa-ți scriu.
Ceea ce simțeam eu, nu ceea ce știam că văd ceilalți în tine.
Despre blândețea din ochii tăi, pe care tot încercai să o maschezi glumind pe seama defectului . Despre zâmbetul, care în mintea mea de adolescent părea că defineste cel mai frumos chip. Am început să scriu despre tot ceea ce simțeam eu, lăsând ca altul să te iubească prin cuvintele mele.
Pentru mine, acea hârtie și creionul tocit, erau unicul mod de a spune cuiva, ceea ce nu puteam spune nimănui.

Povestea noastră.
Una împletită din secrete, tăcere și pasiune.
La început am crezut că este doar o iubire de adolescent. O primă iubire mistuitoare.
Apoi, maturizându-mă, am inteles că ceea ce iubesc la tine vine de dincolo de noi, dincolo de puterea mea de a întelege. O viață întreagă am căutat în fiecare femeie lucruri ce nu le regăsesc decât la tine.
Cu siguranța nu în viața asta ne-am cunoscut noi prima dată.
Și de atunci tot caut.
Când am scris acea scrisoare credeam ca nu vei fi niciodată a mea.
Acum sunt convins că ne vom regăsi. Candva.

La multi ani, Veve!

3 comentarii

Din categoria Ana, dragoste, Ganduri

Domniță dragă, dansezi?

18447435_1427356743983793_5719424228835532663_n

Miroși a cireș.
A flori de cireș într-o dimineața caldă de mai. Simt parfumul tău cum îmi gâdilă nările. Este atât de puternic.
Întind mâna și îți ating părul ce arde sub mângâierea soarelui.
Privit de aici are culoarea răsăritului.
Sau a apusului. Cine știe…
Îmi amintește de îmbrățisarea cercului de foc cu marea. Roșul acela aprins ce se naște din oglinda apei. Îmi plimb ușor mâna prin el, jucându-mă cu o suviță ce-ți mângâie ochii.
Zâmbești.
O mângâiere blândă a inimii mele.
Sărutându-ți usor degetele, te intreb:
-Domniță dragă, dansezi?
Mă privești.

Întreaga mea siguranța se prăbușește sub privirea ta blândă.
Te ridici în picioare, îmi strângi ușor mâna, te apropi de urechea mea și-mi soptești incet:
-Cu tine întotdeauna, dragul meu Allan.
De undeva, de nicăieri și pretutindeni, sunetul plăcut al unor viori ne mângâie ușor gândurile.
Habar nu am de unde venea, poate din sufletul nostru, dar muzica era minunată.
Pielea ta creola, rochia roșie din flori de maci, ochii căprui și un zâmbet ca o dimineață de primăvară.
Te-ai lipit de mine, iar picioarele noastre s-au desprins ușor de pământ.
Păseam pe frunze, pe nori, pe vise, pe toate secundele în care mi-ai lipsit, pe fiecare îmbratisare pe care mi-am dorit-o.
Timpul, spațiul, ne urmau timide în spatele nostru, lăsându-ne pe noi să valsăm printre miliarde de stele, într-un dans pe care mi l-am dorit înca de când eram adolescent.

Te priveam, iubito.
Zâmbeai fericită, prinzându-ți la ureche părul cu o cometă de gheață.
Desculță, pășeai pe praful de stele purtându-mă și pe mine în locuri în care doar tu și visele știți să mă duceți.
Muzica încă se aude din sufletele noastre.
Muzica se va auzi întotdeauna din sufletele noastre.
Chiar și atunci când vom tăcea.

Domniță dragă, dansezi ?

foto credit: internet

Notă: Text vechi, reeditat.
Pentru că dansul nu se oprește niciodată…

13 comentarii

Din categoria dragoste, Fantezie