Poveste de iarna

semineu-cu-lemne-de-foc-arzand-e1443693763718

Scrancetul surd al lemnului de brad ce dansa nebun in semineul din mijlocul livingului, acoperea usor sunetul respiratie ce-mi gadila atat de placut urechea.
O priveam flamand cu aceeasi voluptate pe care am avut-o dintotdeauna.
Ana avea o frumusete stranie.
Un amalgam pefect intre aerul salbatic, rebel al unei femei arogante, narcisiste si feminitatea gingasa a unei domnite medievale.
O pereche de blugi rupti in genuchi sau rochie de seara de culoarea smaraldului erau doua universuri intre care ea oscila cu o naturalete captivanta.

Stateam imbratisati in bezna cabanei, pictati pe chip de lumina flacarilor ce ne descoperea trasaturile.
Undeva in fata mea un tablou schitat de ea in urma cu cativa ani si pe care-l adusese aici in cabana, avea o stralucire mistica ce i-o datea lumina flacarilor .
Era o icoana la care Ana tinea foarte mult pentru ca era primul ei tabloul.
Un tablou pe care-l incepuse atunci cand a regasit placerea de a dansa cu acuarela.
Trecuse mult timp de atunci.

Cand am intalnit-o, Ana era o frumoasa crisalida in plin proces de transformare, un fluture ce incerca sa evadeze din coconul ce o tinea prizoniera .
Avea o sensibilitate pentru frumusete si o creativitate asa cum rar am vazut la cineva.
Indiferent daca se juca cu o pensula, fotografia sau croia ceva, rezultatul era intotdeauna uimitor. Reusea sa inoveze tot timpul, sa te surprinda cu un bun gust si cu o calitate a frumusetii uluitoare.
Recunosc ca am fost indragostit de ea poate dininainte de a ma naste.
Era ceva la ea care reusea sa ma seduca asa cum nici o alta femeie nu reusise.
Poate ca era nebunia ei colorata, fantezia provocatoare sau poate, de ce nu, incapatanarea ca al unui catar care de atatea ori ma scosese din minti.

Ana era de departe cea mai complicata femeie pe care o cunoscusem, dar cu o forta interioara uimitoare. Nu renunta niciodata, nu stia ce inseamna sa te dai batut, de fiecare data cand se impiedica si cadea, glumea ca un copil nazdravan si se ridica zambind.
Este adevarat ca undeva in interiorul ei zgarietura si rana ramaneau, dar niciodata nu lasa sa se vada sangele siroind.
Atunci cand a inceput sa zboare, cand a inceput sa picteze, sa creeze lucruri si sa-si dezvolte propriile pasiuni, totul a venit firesc ca o flacara ce nu a incetat niciodata sa arda.

Am stiut din secunda in care am sarutat-o prima data ca domnita aceasta este un vis din care nu vreau sa ma trezesc niciodata.
Acum o tineam in brate si in timp ce priveam zbaterile flacarilor din fata mea am inteles ca probabil sunt cel mai norocos barbat de pe pamant.
Trecusera multi ani de cand eram impreuna si devenise o obisnuinta ca de sarbatori sa fugim de zbuciumul urban intr-o cabana la munte, destul de izolata, unde impreuna cu cei dragi ne incarcam bateriile pentru anul ce venea.
Casuta era intr-un decor de vis.
Inconjurati de munti si padure, cu multa zapada in jurul nostru, liniste, fara semnal la telefoanele mobile sau internet erau doua saptamani in care ne bucuram de tot ceea ce inseamna o familie cu adevarat.
Ana iubea sa citeasca, sa hoinareasca prin zapada, sa se bulgareasca cu picii nostri si nu in ultimul rand, in linistea muntilor, sa viseze.
Intotdeauna pe 24 cu totii ieseam seara in curte si ascultand colinde, impodobeam un brad inalt de patru metri ce se inalta semet in curtea noastra.

Era atat de fericita.
Impreuna cu fetita noastra, Ilinca, se ocupa de brad, iar eu cu piciul aveam sarcina de a face un foc mare de tabara si de a ne catara in brad urmand intocmai sfaturile maestrului de ceremonie care ne dicta cum sa aranjam fiecare globulet in parte.
Dumnezeule cat de perfectionista era 🙂 !
Totul trebuia sa arate perfect.
Apoi, la miezul noptii, in jurul focului de tabara, cu totii ne puneam o dorinta si ofeream celuilalt un cadou.
Fireste ca Ana intotdeauna ne intrecea toate asteptarile, dar incercam si noi sa ne ridicam la nivelul ei.
Cadourile nu erau niciodata sofisticate sau extrem de valoroase material, dar aveau o incarcatura sufleteasca pe care doar noi o puteam intelege.
Era o noapte magica, simpla, unde o familie rupta de lume, traia bucuria sarbatorilor de iarna.

Imi amintesc cum in urma cu 4-5 ani, neinvitati, o caprioara si puiul ei ne-au insotit in aceasta frumoasa noapte de Craciun. Ana si Ilinca evident ca au fost cele mai fericite persoane cand familia noastra a avut asemenea musafiri de seama.
Ilinca chiar a renuntat la cadoul ei atunci cand a incercat sa puna caciulita ce-o primise de la Mos Craciun, puiului de caprioara.
Cu greu am convins-o pe Ilinca sa mearga la culcare, pentru ca insista sa ia puiul de caprioara in cabana pentru a dormi cu ea.

Masa de Craciun era simpla cu bucate pregatite de noi acolo, fara nimic extravagant, cea mai mare bucurie pentru noi fiind linistea care ne inconjura si faptul ca aveam langa noi cele mai dragi persoane.
Desi aveam electricitate, refuzasem sa aducem cu noi lucruri care sa ne traga inapoi in viata cotidiana. Nu aveam televizor, aveam un patefon vechi pe care-l cumparase Ana de la un anticariat in urma cu ceva timp, impreuna cu cateva placi de colinde.
Ne incalzeam cu lemne pe care le spargeam din padure, exact asa cum faceau bunii si strabunii nostri. Luc era intotdeauna fericit cand colindam prin padure dupa ele, masa o pregateam tot cu lemne, practic sarbatorile de iarna insemnau pentru noi intoarcerea la natura.

Ne jucam mult.
Ana avea in ea focul nestins al copilariei si de fiecare data reusea sa ne transmita tuturor aceasta stare. Anul acesta a construit un om de zapada de doi metri cu o forma extravaganta. o scluptura in zapada pe care doar imaginatia ei o putea creea. Cu o esarfa veche, pictat pe corp, omul ei de zapada parea o fiinta reala, o fiinta in jurul careia Ilinca a alergat mai bine de o ora, fericita.
Se alinta, asa cum doar Ana stia sa o faca.

Stand in bratele meu, ma mangaie usor pe par si-mi sopti cu o voce seducatoare:
-Allan sunt atat de fericita. La un moment dat m-am temut ca nu voi avea puterea sa lupt pana la capat, iti multumesc ca m-ai suportat si ai ramas langa mine.
-Cine se uita la tine veverita roscata si nesuferita daca plecam si eu, ii sopti amuzat.
Ma lovi cu pumnul usor in piept , smucindu-se din bratele meu.
-Deci asa, nesuferitule. Daca nu erai tu ramaneam o baba batrana si singura… Bineee.
Probail mai urma sa spuna ceva dar am oprit-o, sarutandu-o patimas pe buzele ei carnoase si umede.
-Ghiocelul meu, ii sopti usor, tu nu ai avut niciodata nevoie de mine. Eu sunt doar o completare a ta, nu sunt o parte din tine. Momentele grele au avut rolul de a ne cali, pentru ca asa cum cele mai ascutite sabii sunt trecute prin foc pentru a capata forma pe care o au, destinul si relatiile oamenilor sunt trecute prin acelasi foc pentru a deveni ceva cu adevarat minunat.
Doar cei care nu renunta reusesc.
Iar tu ai avut puterea de a merge pana la capat, de a te bate pentru tine, pentru noi, chiar si atunci cand te simteai pierduta, cand erai speriata, in momente mai putin placute.
-Te iubesc atat de mult, Ana.
-Si eu Allan

Ne desparteau doar cateva ore de noul an.
Undeva departe de lumea reala, intr-o lume pe care ne-o costruisem doar noi doi, invatasem sa ne bucuram unul de celalalt, sa gasim in sarbatorile de iarna spiritul iubirii, al familiei si al linistii interioare.
Ii priveam ochii superbi in care ma pierdeam adesea, parul ce parea ca arde in lumina semineului din camera si am inteles ca visele se indeplinesc daca crezi in ele. Nu exista nimic imposibil, daca-ti doresti suficent de mult.
Povestile de iarna pot deveni realitate daca ai langa tine omul potrivit si daca amandoi crede-ti suficent de mult in ele.
Si am inteles ca nu exista noroc. Exista doar Ana.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Poveste de iarna

  1. Pingback: Ratacit printre litere – 100 | Ratacit printre litere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s