Povestea noastra

rsz_shutterstock_27032581

Erai in fata mea, cu cizmele tale lungi si un zambet cat intreg universul. Imi vorbeai de ceva, habar am despre ce, imi era indiferent, tot ceea ce conta in secunda aceea pentru mine era chipul tau superb si un dor nebun de a te strange in brate.
Stiam ca va trebui sa plec si poate nu am sa mai fiu niciodata atat de aproape, iti priveam mainile pe care le-as fi sarutat flamand si imi doream ca acele clipe sa dureze o vesnicie.
Am vrut sa-ti spun ca arati superb, ca arati asa cum mi te aminteam eu de 25 de ani, dar nu am reusit sa leg doua fraze inteligibile. In preajma ta tot ceea ce sunt eu se naruie, devin un pusti timid incapabil sa pastrez un echilibru.

M-am indragostit de tine cand eram inca un copil.
Nici nu cred ca stiam prea bine ceea ce simt. Aveai un ras zglobiu, contagios. Cred ca primul lucru de care m-am indragosit a fost felul in care radeai, in care vorbeai.
Erai o adolescenta fitoasa, aroganta, dar de fiecare data cand ma aflam in preajma ta inima imi batea cu putere si ma pierdeam. Initial am crezut ca-mi este teama de sarcasmul tau, ca te dispretuiesc, deoarece nu suportam fetele cu nasul pe sus, dar cand am simtit pentru prima data dorinta de a te saruta am inteles ca sunt indragostit pierdut si iremediabil de tine.

Imi amintesc de tine cum erai atunci, de parca ai fi acum langa mine. Chipul tau slab, ochii patrunzatori, firea ta rebela si nonconformista. Imi amintesc cum ma ignorai desi eram topit dupa tine. Tu nu erai doar frumoasa, tacanita draga, tu aveai ceva al tau care ma inebunea, care ma facea sa-mi doresc sa te cunosc, sa descopar ce se acunde dincolo de carapacea aceea abruptă și tăioasă.
Eram fascinat de mainile tale. Chiar si acum, dupa atatia ani, sunt inca indragostit de ele. Sunt atat de mici, de fine si atragatoare.
Mi-am dorit intotdeauna sa-ti las sufletul in ele si sa ai grija de el.

Te-am pastrat in suflet zeci de ani. Ai fost iubirea mea secreta, modelul de femeie pe care-l cautam in tot ceea ce intalneam. Stiam ca nu pot intalni o alta femeie ca tine, dar imi doream sa gasesc pe cineva care sa aiva curajul si puterea ta, nebunia ta frumoasa, sarcasmul si zambetul tau. De fiecare data cand intalneam o femeie care facea lucruri iesite din comun, gandul imi fugea la tine. Este adevarat si ca nu am intalnit pe nimeni cu ochi atat de frumosi ca ai tai.
Am fost indragostit si am iubit alte femei, dar niciodata nu am simtit in preajma lor acea senzatie ca mi se inmoaie picioarele pe care o simteam in prezenta ta. Sufletul meu a ramas agatat undeva in clipa cand te-am vazut ultima data pe strada, in ziua in care aflasem ca te-ai casatorit.

Cand te-am regasit, dupa 20 de ani, mi-au trebuit trei luni sa-ti dau un mesaj pe facebook. De fiecare data cand intram pe pagina ta si te vedeam, inima o lua razna de parca aveam iar 18 ani. Stiam ca daca am sa te caut sunt pierdut.
Cum as fi putut sa te mint, sa ma scund?
Sa-ti spun ce? Ca esti femeia de care sunt indragostit inca din copilarie, ca esti tot ceea ce am cautat vreodata? Ca te iubesc de mor, desi nici nu te cunosc prea bine?
Lucrul care m-a facut sa te caut, intr-un final, a fost tristetea ce o vedeam in ochii tai.
Trebuia sa aflu ce s-a intamplat cu fata aceea si ochii plini de viata pe care-i lasasem in urma, in anii ce-au trecut.

Ce a urmat este un vis pe care doar noi doi il cunoastem cu adevarat.
Tu ai capatat un nume, Ana, iar povestea noastra a devenit o nebunie frumoasa menita sa reaminteasca oamenilor ca mai exista dragostea aceea feerica rupta din cartile romantice.
Tot ce-am trait noi, felul in care am facut-o, felul in care sufletele noastre s-au unit de parca ar fi fost impreuna de-o viata, este aproape un miracol.
Nu am crezut niciodata ca poti iubi pe cineva atat de profund, ca un om te poate completa atat de bine, ca poti avea langa tine in acelasi timp un om pe care sa-l iubesti dar si un prieten extraordinar.

Am incercat de multe ori sa scriu despre Ana, descriindu-te pe tine.
Dar nu am reusit.
Esti mult mai frumoasa si mai incantatoare decat am reusit eu sa te portretizez pe blog. Nebuna aceea aroganta si fitoasa este defapt un copil de o caldura si o sensibilitate pe care eu nu stiu sa o redau in cuvinte.
Am descoperit in tine un tip de femeie pe care l-am cautat intotdeauna. Femeia care isi doreste sa fie mai mult decat o casnica ce trebuie sa gateasca si sa aiva grija de copii. Am descoperit setea ta de viata, de a fi fericita si am inteles ca am sansa sa iubesc o femeie cu adevarat deosebita.

Se spune despre oamenii îndrăgostiți doua lucruri pe care eu le vad diferit. Primul, ca atunci cand esti îndrăgostit iti ridici partenerul pe un piedestal si al doilea ca dragostea este ca o răceală care trece cu timpul. Niciodată nu te-am ridicat pe un piedestal. Am stiut exact cum esti, cu lucrurile minunate si cu imperfecțiunile tale ce mi-au scos peri albi. Esti un om dificil tocmai pentru că ești un om complex. Dar te-am iubit întotdeauna exact asa cum esti si nu privindu-te ca pe un înger pe care nu pot sa-l ating. Iar faptul că după 25 de ani te iubesc cu aceeași putere arata ca e nerozie sa crezi ca iubirea este doar o boala trecătoare.
Te iubesc.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

Dragobete, Valentines Day si modul cum privim iubirea.

 

tumblr_oii3mzz1ty1vat4s8o1_500

Sunt un tip romantic, un visator pierdut definitiv intr-o lume cu alte prioritati.
Obisnuim sa vorbim mult despre iubire. Valentines Day, Dragobete, dar oare intelegem ceea ce inseamna sa iubesti cu adevarat pe cineva?

-A iubi pe cineva inseamna in primul rand sa nu conditionezi acest sentiment de nimic. Nu poti iubi un om mai mult sau mai putin in functie de ceea ce astepti de la el. Ori il iubesti asa cum e, ori nu-l iubesti si defapt te iubesti pe tine si cauti pe cineva care sa-ti satisfaca capriciile.

-A iubi pe cineva inseamna sa-i oferi nu doar libertatea pe care si-o doreste, trebuie sa-i oferi toata libertatea de care are nevoie pentru a fi el insusi si a lua deciziile fara sa fie presat in vreun mod.
Cred mult in cuplu.
Defapt cred ca Dumnezeu ne-a creat ca perechi. Dar cuplu inseamna o echipa, nu doi oameni legati de maini si de picioare care mai mult se impiedica unul de celalalt decat sa inainteze. Suntem diferiti, avem nevoile si identitatea noastra proprie. Daca le amesteci si faci o ciorba, iti vei bate joc de ambele persoane.

-A iubi un om inseamna a-l astepta si nu a striga.
Daca iubesti pe cineva lasa-l sa vina la tine nu trage tu de el, nu-l santaja emotional. Majoritatea cuplurilor se bazeaza pe aceasta regula a santajului emotional. Putini stiu sa iubeasca asteptand.

– A iubi pe cineva inseamna automat culoare. Nu exista iubire cenusie asa cum iubirea a disparut demult atunci cand rutina si problemele inerente ale vietii au stins acea flacara. Cei care cred ca asa este viata si ca este inevitabila starea aceea de nimic in care se zbat cele mai multe casnicii, defapt nu au iubit niciodata. Ei s-au aruncat in niste brate straine, nu pentru ca ar fi simtit vreodata ce inseamna sa iubesti ci pentru ca le-a fost mult prea teama de singuratate, de ce o sa spuna lumea ca nu s-au casatorit sau nu au avut copii pana la o anumita varsta.

-A iubi pe cineva inseamna sa te bucuri dimineata pentru ca-l vezi pe perna si sa-l imbratisezi seara atunci cand se baga in pat langa tine. Daca esti prea obosit sa te bucuri de omul pe care-l iubesti atunci defapt tu nu-l mai iubesti, dar ramai intr-un joc doar pentru ca asa este regulamentul.

-A iubi pe cineva cu adevarat inseamna in primul si primul rand sa accepti ca daca el isi doreste sa plece sa-l lasi sa plece. Daca pleaca ori tu nu-l meriti, ori el nu te merita. Ideea asta feudala ca ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta este depasita.
Dumnezeu uneste dragostea a doi oameni. Daca-l iubesti, iubeste-l zi de zi si cu siguranta nu va pleca. Nimeni nu divorteaza dintr-o relatie in care se simte fericit. Nimeni nu pleaca dintr-o relatie in care zi de zi se simte apreciat, iubit si implinit sufleteste. Fa asta zi de zi cu partenerul tau si nu va pleca. A veni si a invoca numele lui Dumnezeu pentru ca tu esti un neghiob care nu stie sa pretuiescai omul pe care-l are langa el mi se pare o blasfemie

-A iubi inseamna sa nu te supui dogmelor si cliseelor. Sa nu te ascunzi dupa scuze. Sa ierti si sa ai rabdare. Al privi pe partenerul tau ca pe o parte din tine, noua, dar diferita. Sa-i accepti defectele si sa-i adori calitatile. Si nu o zi, o viata.

Un alt aspect despre care vreau sa vorbesc.

Nimic nu este mai frumos pe lumea asta decat sa iubesti si sa fi iubit. Am trait, traiesc si sper sa traiesc aceasta senzatie pana in ultima zi a vietii mele. Dar iubirea nu inseamna posesivitate. Daca nu invatam ca iubirea inseamna mult mai mult decat a fi cu cineva sau a face niste declaratii, atunci vom sfarsi singuri chiar daca in interiorul unor relatii, rutinati, plictisiti pana la scarba de propria viata.
Dragobete, Valentines Day sau alte aniversari sunt doar picaturi de benzina care ar trebuii sa pice peste un foc. Dar daca acea flaca s-a stins demult, benzina nu are ce sa reaprinda.
Eu cred ca mai trista decat batranetea este singuratatea.
Iar singuratatea, mai ales in zilele noastre, poate fi si intr-o relatie.
Fara acea flacara oamenii sunt doar niste marionete triste.
Dragobetele este un simbol. Dragostea este un simbol.
Fiecare intelegem ce vrem din acest lucru.

12 comentarii

Din categoria Fără categorie

Fulgi de nea

15895846_10211494176848862_4905351312865453372_o

Iubesc sa dansez printre fulgii de zapada. Privesc la oamenii ce pasesc grabit spre un adapost, la cei care stau impasibili in automobil, si nu reusesc sa inteleg de ce doar eu am o fericire copilareasca atunci fluturii astia mici imi mangaie fata.
Cumva, din ceruri aud usor sunetul de chitara din Nothing Else Matters si intreg universul se opreste la secunda aceea fara de sfarsit.
As dansa ca un nebun pana cand zapada s-ar asterne in straturi groase in jurul meu.

Ador parfumul tare, inegalabil, de prospetime ce-l lasa urma micutilor prieteni. Traiesc intr-un oras atat de imbacsit de noxe incat este nevoie de o ninsoare buna pentru a simti ca respir cat de cat.
Am nevoie de puritatea acestor dansatori efemeri pentru a-mi aminti ca viata inseamna mai mult decat fum, praf si mizerie.
Atunci cand ma plimb imbratisand praful acesta alb de stele regasesc o parte din natura de unde provin. Chiar daca sunt doar cateva zile pe an, aceste momente magice pentru mine sunt un frumos miracol.

In visele mele stau undeva pe o banca pierduta, intr-un parc, tinand-o de mana pe ea, femeia visurilor mele. Si ar ninge.
Ar ninge ca in povesti in timp ce noi nu am spune nimic, doar ne-am privi in ochi si am zambi.
Ar fi atata liniste in jurul nostru incat doar muzica frumoasa produsa de dansul lor, al fulgilor de nea, ne-ar incalzi sufletele.
As privi-o in semiinintunericul parcului, i-as mangaia usor degetele si as saruta fiecare fulg de zapada ce s-ar aseza pe chipul ei.
Apoi i-as dansa.
I-as dansa ei, acolo in parc, prin stropii albi de pulbere de stele.
Dragostea inseamna puritate. Ca si fulgii albi de nea.

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

Bloggerita

175277054-56a492b55f9b58b7d0d79cd1

Privea pierduta spre monitorul laptopului, goala de tot.
Goala de sentimente, de ganduri, de idei, o frunza naiva pe o creasta de val purtata fara sa vrea in larg.
Era incapabila sa se adune, sa redevina femeia rationala care a fost candva.
Citea din nou si din nou mesajul lui si parea ca in literele acelea s-a adunat toate lucrurile care au mers prost in ultimii ani.
Nu era doar un mesaj, era un amalgam de dezamagiri ce-o urmarea ca o umbra.
Nu simtea nimic.
Nici macar furie. O dezamagire cumplita si atat.

Obisnuia sa-si puna o masca firava si sa devina un personaj. Avea publicul ei, cititori obisnuiti cu atitudinea pozitiva, cu randurile impletite de sarcasm si intepaturi fine.
Doamne, cat de simplu a fost la inceput.
Era suficent sa deschida laptopul si totul venea de la sine.
Degetele se plimbau pe tastatura ca pe trupul unui om drag si desenau sentimente, ganduri, atitudini.
Unii scriu pentru recunoastere, pentru atentie, altii cauta sa demonstreze ceva. Ea a ales sa se joace cu literele pentru ca era cel mai bun mod de a exterioriza o latura ce a stat atat de mult timp ascunsa in interiorul ei.
Dar acum.
In acest moment totul parea trecut.

Rasfoia fara chef comentariile de la ultimul articol.
Sorbea din cafeaua fierbinte incercand sa imbrace hainele obisnuite de bloggerita optimista pentru a raspunde.
Undeva, poate la mii de kilometri, cineva astepta reactia ei.
Zambetul ei.
Incerca sa tasteze ceva, dar nici macar un comentariu nu a putut sa duca pana la capat.
Era prea mult pentru ea.

Simtea ca a obosit.
Sotie, mama, prietena, scenarii, obligatii, vise si litere.
Defapt literele era singura parte din viata ei care nu-i cerea socoteala, de la care nu avea asteptari.
Cumva simtea ca ecranul acela aprins din fata ei o intelege mai bine decat o inteleg toti oamenii reali din jurul ei.
Pana azi.
Brusc, lumea aceasta care o protejase de multe, s-a intors impotriva ei. Literele s-au transformat in cutite ce-au taiat in carne vie.
Mainile care i-au mangaiat sufletul au devenit calaul lui.

Inchise laptopul.
Azi nu putea sa scrie nimic. Tinea prea mult la oamenii care o urmarea pentru ai minti atat de abrupt. Nu putea zambi cand lacrimi rebele alergau fierbinti pe obrazul ei.
Se spune despre bloggeri ca sunt visatori.
Aceeasi lume azi ii taiase aripile.
Uneori si dansul frumos cu literele se transforma intr-o mlastina toxica.
Durea ca naiba

16 comentarii

Din categoria Fără categorie

Dragoste de mare

33

Nisipul fin se prelingea pe gleznele noastre. Simteam respiratia marii, glasul ei tocit de vreme si de vremuri, in timp ce valuri furioase ne matura tibiile cu o sete nedisimulata.
Poate ca ne-am pierdut mintile cu totul. Poate.
Erau doar cateva grade afara, dar nici unul dintre noi nu simtea asta.
Ne plimbam de cateva minute bune pe plaja avand degetele ei intre degetele mele, lasand ca doar tipatul pescarusilor sa sparga linistea dintre noi.
Desculti, cu adidasii in mana, blugii suflecati pana la genuchi, paream doi nebuni pierduti intr-o lume ce nu avea nici o legatura cu realitatea.
Nu asta si suntem?

Aveam atat de multe sa-ti spun, atat de multe lucruri sa te intreb, dar totul era atat de perfect in jurul nostru incat imi era teama ca daca as fi rostit un singur cuvant, daca as fi clipit macar, totul s-ar fi destramat ca un vis frumos. Erai tu, marea,  vocea ei si caldura unui suflet ce te iubea neconditionat.
Poate ca oamenii ar trebui sa vorbeasca mai putin despre ceea ce simt. Uneori marea, cerul, poate chiar si pescarusii, vorbesc mai bine decat o pot face ei prin cuvinte.
Trebuie doar sa stea, sa asculte.

Am intors capul sa te privesc. Stropi de apa sarata se prelingeau pe obrajii tai. Ti-am spus vreodata ca te ador atunci cand firele de par ratacite iti mangaie ochii? Azi erai atat de frumoasa.
Simteam nisipul rece printre degete, mana ta care ma strange puternic si ma gandeam ce destin am avut si noi. Neintelesi, perceputi ca doi rebeli imaturi, maturati permanent de valurile vietii ce nu ne-au lasat o clipa de ragaz.
Da, poate ca sufletele noastre au inghetat uneori, dar iubirea noastra nebuna a fost aroganta pe care doar noi doi ne-o puteam permite.
Doar noi doi putem merge pe nisipul rece, desculti, cautand linistea.

Te-ai oprit si ai pus capul pe umarul meu. Nu stiu daca erau lacrimi sau doar roua marii, dar am simtit o dorinta nebuna sa te strang in brate puternic. Te-ai lipit de mine devenind un singur suflet. Nu am avut curajul sa te sarut. Mi-am plimbat barbia prin parul tau, tinandu-te lipita de mine.
Nu, Ana, nu am sa las niciodata ca ceva sau cineva sa te doboare..
Marea este martora legamantului meu ca am sa am grija de tine pana ce vara va reveni peste sufletul tau.
Voi fi nisipul pe care-ti vei asterne tacerea, val dupa val, atunci cand vei fi necajita si voi avea grija ca intr-o zi soarele sa revina.
Si va reveni.

Undeva in departare, privind la zbuciumul marii, doi pescarusi zburau increzatori spre stele.
Soarele saruta discret linia orizontului lasand ca o simfonie de culoare sa ne hraneasca sufletul.
Eram atat de singuri pe plaja aceea pustie. Asa cum suntem in toate. Tot ce aveam, tot ce eram, fasii de nisip, spuma rece a marii si o tacere in care ne-am pierdut cu totul.
Si povestea noastra.
Pentru ca iubirea, iubirea plina de pasiune este intotdeauna o poveste.
Imi este dor de mare si de tine.

PHOTO CREDIT-  „o prietena” :))

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

Aripi deschise

inger

„Atunci cand te saturi, cand te saturi cu adevarat, renunti sa mai ameninti, sa mai rogi, sa mai ceri sau sa-ti mai pese. Pur si simplu te opresti din toate, te inchizi in tine si taci…taci si ignori…”

Ne ratacim. Se intampla sa luam viata in piept si uneori sa obosim sa spargem val dupa val. Nu este o slabiciune, este o stare absolut fireasca. Invatam sa fim puternici depasind obstacole.
Unii le ocolesc, altii raman blocati acolo pierduti intr-o negura fara sfarsit, exista si oameni care nu se dau niciodata batuti.
Tu esti un astfel de om.
Te-am cunoscut atunci cand nici tu nu stiai prea multe despre tine. Am inteles din prima clipa ca esti deosebita.
Ai facut intotdeauna doar ceea ce ai vrut tu, pentru ca intotdeauna ai privit in sus. Pentru tine abisul nu este o optiune. Este unica alegere.
Nimeni niciodata nu va reusi sa-ti franga aripiile tie.
Pentru ca te vei prabusi de un milion de ori, dar vei privi spre cer si te vei ridica iar si iar pana vei reusi.

Iubesc sarcasmul tau. Iubesc aroganta ta.
Le iubesc pentru ca stiu ca ele vin dintr-o autocunoastere desavarsita, dintr-un sentiment puternic ca esti mai buna. Mai buna ca tine cea de ieri, cea de azi si chiar cea de maine.
Stii ca putini oameni pot avea curajul de a fi ceea ce vor ei sa fie, iar tu ti-ai demonstrat de atatea ori tie ca tu esti asa.
Ana, tu nu poti fi legata de pamant, pentru ca de fiecare data cand cineva a incercat sa-ti taie aripile, altele au crescut la loc si din puful lor s-a nascut speranta si curajul de a te ridica din nou.
Tu vei zbura, pentru ca este in natura fiintei tale.

Uneori inchid ochii si incerc sa te desenez in mintea mea. Intotdeauna am aceeasi imagine. O femeie slabuta, dar cu niste ochi puternici si hotarati, imbracata in haine de beduin, pasind prin nisipul fierbinde, de o hotarare si o incpatanare pe care doar caracterele puternice le pot avea.
Cine stie, poate intr-o viata anterioara chiar ai trait acolo. Poate asta te-a calit si te-a facut ceea ce esti acum.
Un om ce poate fi ingenuchiat uneori, dar niciodata oprit.
Nici viata, nici moartea, nici iubirea sau ura nu au reusit sa te schimbe.
Atunci cand iti cresc aripile, nimeni si nimic nu te va mai tine lipita de ceva. sau cineva.

Iti vad lacrimile, simt ca ai obosit, dar nu ma tem. Stiu ca nici tu nu o faci.
Te-am tinut in brate de milioane de ori, dar nu te-am vazut niciodata plangandu-te. Chiar si atunci cand durerea ti-ar fi dat dreptul sa o faci. Ai acceptat lovitura dupa lovitura cu o demnitate admirabila. Iar acest curaj vine din increderea pe care o ai in tine.
In adancul sufletului tau, dincolo de oboseala si durere, tu esti constienta ca intr-o zi te vei ridica, vei rupe acest lant firav si vei fi libera.
Nu conteaza cand va fi ziua aceea, ea este deja certitudine.

Am incercat uneori sa-ti pansez ranile. Sa ma apropii si sa te tin de mana. Dar esti prea mandra sa accepti. Tu iti doresti un om care sa te tina de mana si sa zboare alaturi de tine, nu unul care sa-ti planga de mila. Urasti asta. Urasti ca cineva sa-ti atinga cicatricile. Sunt puful din care se vor naste viitoarele aripi.
Esti o femeie aspra si taioasa atunci cand cineva incearca sa-ti atinga sufletul. Tu nu vrei sa fi inteleasa, tu vrei sa fi acceptata si iubita asa cum esti.
Putini inteleg asta.

Candva m-ai intrebat daca m-am gandit vreodata ca as putea sa ma insel.
Ca nu esti atat de puternica cum te cred eu. Am simtit in vocea ta teama de a dezamagi un om care vedea in tine ceva.
Nu, Ana, nu m-ai dezamagit niciodata!
Amandoi stim ca lantul care te tine pe tine legata acum va disparea intr-o zi.
Puful va creste. Vei privi din nou in sus si vei zbura.
Nu cu mine, nu cu altcineva, vei zbura singura.
Asta nu este un vis, este o certitudine.
Intr-o zi tacerea ta se va transforma intr-un zgomot de metal rupt, de lanturi ce lovesc pamantul, iar tu vei recupera tot ceea ce ai sacrificat acum.
Nu conteaza daca eu cred sau nu in tine.
Tu ai sange setea de a privi in sus.
Si o vei face.

16 comentarii

Din categoria Fără categorie

Despre iertare

Rugaciunea-600x400

Cand eram doar un pici cu parul blond si cret, un pirpiriu dezordonat, plin de cucuie si rani la maini si picioare, obisnuiam sa-mi petrec vacantele la bunici undeva intr-un sat uitat de lume. Acolo am invatat abecedarul vietii, acolo am devenit ceea ce sunt azi.
Copilul acela ratacit, a invatat despre iubire, despre iertare, despre bun simt si valori care ma definesc ca om.
Am invatat sa citesc dupa o biblie ponosita, cu file rupte si coperti din carton lipit.

Maine, crestinii ortodocsi intra in unul din cele mai lungi si pline de smerenie posturi. Mi-ar place sa spun despre mine ca sunt un om cu frica lui Dumnezeu, dar din pacate sunt doar un suflet pierdut, orbecaind in bezna, cautand adevarul.
Relatia mea cu Dumnezeu este simpla, dar atat de complicata.
Pentru mine Dumnezeu este iubire si iertare, orice alta dogma devenind un aluat pe care-l framant in sufletul meu cautand raspunsuri.
Dar multe din raspunsuri nu le inteleg niciodata.

Batranii, atunci cand eram copil, vorbeau in ajunul postului despre iertare.
Oamenii intelegeau ca smerenia vine din suflet, din felul tau de a fi. Dumnezeirea nu este doar relatia ta cu Dumnezeu este si relatia ta cu oamenii din jur. Nu poti aspira sa intelegi ce inseamna iubirea pentru Dumnezeu daca tu nu poti iubi oamenii din jurul tau.
Iubirea de sine, mai presus decat iubirea fata de aproapele tau, este o iubire toxica si nu poate decat sa te otraveasca pe tine ca om si sufletul tau.

Iertarea nu este doar un pas spre mantuire. In primul rand iertarea este un exrcitiu de sinceritate cu tine insati, de cautare adanc in sufletul tau si a scoate la suprafata partea ta intunecata. Este un exercitiu de asumare pe care daca o faci sincer si deschis te poate elibera de o povara pe care o duci cu greu. Atunci cand ceri iertare unui om fata de care ai gresit, defapt iti ceri iertare tie pentru ca ai ingaduit partii intunecate din tine sa raneasca pe cineva.

Azi am citit un pasaj pe o retea de socializare care mi-a ramas agatat de suflet ca un ghimpe. Este scris de o mana talentata dar si de un suflet pe masura :
“ Sa ierți nu înseamnă sa uiți durerea, tradarea, minciuna, furtul … căci a uita aceste dureri este cu neputința omului rănit …ci cu toată durerea ta și cu toată suferința ta sa-l scutești pe cel ce ți-a greșit de judecată lui Dumnezeu … “Doamne.. nu-l judeca…caci omul acesta sunt eu … in fata altui om ca mine…” -Natalia Luchita
A ierta inseamna a intelege ca nu esti cu nimic mai bun decat celalalt.

-Ma ierti?
Cand eram copil si faceam o traznaie (nu erau deloc putine), cu lacrimi in ochi mergeam in fata mamei si cu cea mai umila fetisoara din lume cautam o intelegere si o iertare a carui sens nu-l intelegeam pe deplin atunci.
Cred cu totul sufletul meu ca atunci cand cauti drumul spre iertare, acolo langa stalpul raiului, intotdeauna va sta mama ta. Nimic nu se compara cu iubirea ei. Poate de aceea iubim atat de mult femeile. Exista ceva in sufletul lor matern o capacitate de a ierta pe care cei mai multi dintre barbati nu o vom intelege niciodata (este adevarat ca si atunci cand o femeie a hotarat sa puna punct, punct ramane)

Prin firea noastra umana suntem condamnati sa cautam ceea ce ne lipseste.
Binecuvantata iertare.
Avem nevoie de liniste, avem nevoie sa fim iertati, dar pentru asta trebuie sa invatam sa iertam.
Multi dintre noi, cei care ne jucam cu literele, reusim sa starnim cele mai contradictorii sentimente. Unii oameni se simt fericiti regasindu-se in amalgamul nostru de vise si idei, altii se simt raniti, pentru ca se simt vizati de un cuvant sau o idee.
Incerc sa-mi gasesc cuvintele pentru a cauta iertarea celor pe care i-am suparat.
Chiar si in scris.
Iarta-ma.

12 comentarii

Din categoria Fără categorie

Fărâma de bunatate

902950_1400198246889215_2088112292_o

Desi era o iarna blanda, in zdrentele acelea ponosite se simtea altfel frigul patrunzator. Oameni ajunsi la capatul puterilor, la limita demnitatii, pierduti de noi, de ei, frunze ratacite pe un ocean insesibil la durere si suferinta.
Pentru cei mai multi dintre ei, farfuria aceasta de mancare era o gura de oxigen, o raza de lumina in putinele zile in care aveau sansa sa manance o hrana calda.

In lumea aceea gri, printre oameni ce dansau tristi cu umilinta, prezenta ei, colorata, parea rupta dintr-un alt film.
Unghii lungi, proaspat lacuite, parul de nuanta focului, tuns rebel, blugi rupti si un zambet infinit pe toata fata.
Era coplesitoare senzatia de a o eticheta intr-o lume superficiala, de a vedea in ea doar o piti de mall, avida de recunoastere si atentie.
Doar ca locul si lumea din jurul acelui loc nu erau deloc spectaculoase, dimpotriva, aveau resemnarea si umilinta unei cantine sociale.

Smerita, mai degraba tacuta, se descurca surprinzator de bine in bucatarie.
Nu se eschiva sa lase ca pamantul de pe coaja legumelor sa-i murdareasca abrupt mainile, se implica cu o placere ce lasa sa se vada o simplitate pe care nu o citeai la prima vedere.
Pe chipul ei se vedea bucuria ca se afla in acel loc.
Era prima zi libera dupa o saptamana grea si chinuitoare.
10-12 ore la job, mamă , teme seara tarziu pana cand ochii se inchideau pe cartile piciului, sotie, o casnicie in care inota singura, stres, uneori o neputinta crunta de a avea o secunda pentru ea.
Si totusi acum era aici.
In spatele unui zambet larg ce-l purta intotdeauna ca o masca

Mirosul imbietor de mazare proaspata cu pui, facea ca atmosfera apasatoarea, a oamenilor ce astepta la coada sa devina putin mai acceptabila. Priveau prin geamul cantinei la tipa extravaganta, susotind carcotas.
Era genul de domnita pe care o vedeau adesea coborand dintr-un bolid de lux, ignorandu-i, iar prezenta ei acolo, bucuria si placerea de pe chipul ei ii deruta complet.
Erau oameni care au trecut prin multe, pentru care suferinta si necazul devenise un tovaras de viata, pentru ei altruismul si empatia erau cuvinte ce le regaseau din ce in ce mai rar la oamenii din jur.
O masa calda, la cantina aceasta de cartier, pentru cel mai multi dintre ei devenise un miracol.

Se simtea obosita, dar nu dorea sa lase sa se vada asta.
Avea furtunile ei sufletesti, nopti in care dormea doar cateva ore, totul in viata ei se zdruncina tare, dar isi dorea ca oamenii acestia necajiti sa nu vada pe chipul ei problemele prin care trecea.
Stia ca mancarea se gateste in primul rand cu sufletul asa ca dorea ca mazarea aceasta sa devina nectar pentru oamenii pe care incerca sa-i ajute.

Privea un om trecut de 50 de ani, cu o barba deasa si murdara, ce manca o pofta nedisimulata mazarea gatita de ea. Pentru o clipa si el isi ridica privirea.
Simtii atata caldura in ochii lui.
Da, uneori o privire poate spune mai mult decat un milion de cuvinte false.

Nota : Astazi se sarbatoreste ziua bunatatii spontane. Sărbătorită în fiecare an pe 17 februarie, de la parabola bunului samaritean , îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb. Deşi filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu – mulţumirea de sine pentru binele făcut.
Povestea scrisa de mine este reala iar poza este luata de pe pagina https://www.facebook.com/omasacalda/ unde fiecare dintre voi puteti sa deveniti un erou pentru altii.

6 comentarii

Din categoria Fără categorie

55 de minute

durata-de-recuperare-a-investitiei

Aerul rece ii matura fata, cativa fulgi dansau pierduti in jurul lui, dar nu mai simtea nimic, tragea cu sete din tigare, privind spre nicaieri in balconul deschis.
Isi arunca o privire spre ceas, inca 55 de minute pana la miezul nopti, dar gandurile lui erau departe, incapabil sa se adune, sa puna pe hartie cateva fraze inteligibile.
Inca 54 de minute si ceasul va arata 14 februarie.

Un tremurat usor ii strabatu tot corpul. Poate de la frig, poate de la teama ca nu va putea sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a da viata unui dans al literelor care sa semene cat de putin cu sentimentele lui.
Nu, nu ziua in sine era importanta pentru el. Nu avea nevoie de o data, de o ora sau un motiv pentru a se gandi la ea ca la un miracol ce i-a schimbat viata, dar simtea ca o data cu trecerea timpului  parfumul textelor sale nu se mai regasea la fel pe buzele ei.

O arsura puternica il facu sa scape chistocul de tigare din mana. Injura nervos, stingand cu piciorul scrumul aprins. Ura limbajul vulgar. Crescut de bunici cu frica lui Dumnezeu, respectul fata de tot ceea ce inseamna educatie, tinea si de limbaj.
Dumnezeu.
Lasa privirea jos, parca temandu-se sa priveasca spre cer.
Apoi, de undeva de nici unde, cuvintele ei ii rasuna atat de puternic in urechi:
– Stiu ca Dumnezeu va intelege ca-l iubesc la fel de mult chiar daca am parul vopsit, imi fac unghiile si visez ca sunt fericita cu tine, care nu esti sotul meu.

Intra in casa.
Pe masa laptopul randa filmul pe care-l monta pentru 14 februarie. Un colaj din amintirile lor. Doua suflete ratacite ce se tineau de mana cautand sa iasa din bezna. Iubirea ei a fost uneori singurul refugiu pe care l-a avut. Acele mesaje in noapte in care ea ii mangaia sufletul, simplu dar profund, au fost ancora lui intr-un moment in care se ratacise fara speranta.
Cum sa alegi din tot ceea ce aveau ei doar cateva franturi, fara sa nu simti ca ai omis tocmai ce era mai important?
Mai erau 42 de minute.

Se aseza pe pat privind pagina alba unde incerca sa-i scrie un mesaj.
Pe desk chipul ei ii zambea amuzata. Intotdeauna a fost o nebuna si jumatate.
Poate asta a atras-o cel mai mult la ea. Puterea de a fi ea insasi in orice situatie, indiferent de consecinte.
Era genul de femeie care te atrage dar te si sperie in acelasi timp. Imposibil de imblanzit, rebela, incapatanata si capricioasa, dar in acelasi timp o femeie ce stia sa iubeasca, sa daruiasca iubire, asa cum putine femei erau capabile sa o faca.
Un singur lucru era esential. Sa-i lasi libertatea de a decide ea.
Iti putea darui cu usurinta cea mai indepartata stea din univers, atata timp cat nu i-o cereai tu.
Daca insa insistai si pentru un umil biscuite si ea nu dorea, putea sa vina linistit armaghedonul, ca tu nu vedeai nici un biscuite.
Intotdeauna am asemanat-o pe Ana cu pasarile-dragon din Avatar. Nu oricine poate zbura alaturi de ea. Este de o salbaticie, dar in acelasi timp devotament pe care putini il pot intelege.

Am inceput sa tastez.
Imi imaginam chipul ei somnoros, in pat, cum se pierde in lumina telefonului dansand cu literele mele. Am inceput sa desenez o poveste din cuvinte, un joc al imaginatiei, pentru ca Ana iubea literatura, iubea sa viseze.
Imi placea sa o las sa descopere in cuvintele mele ceea ce simt pentru ea, sa se regaseasca in pielea unor personaje, sa se identifice cu ele si sa calatoreasca acolo unde doream eu sa o duc aievea
M-am oprit.
Am recitit tot ceea ce am scris, si-am sters nervos. Era prea banal. Nu reuseam sa gasesc nici macar un verb, o metafora ratacita care sa-i transmita ei ca este cea mai minunata femeie de pe pamant.
Si nu mai erau decat 21 de minute.

M-am prabusit in pat privind spre tavan. Uram starea asta in care nu puteam face nimic.
Am luat telefonul privind la mesaje. Citise mesajul meu, dar atat. O tacere care devenise ca o muzica imposibil de descifrat. O iubeam prea mult pentru a nu o intelege.
Nu era acum momentul de cearta, de reprosuri, de gasit vinovati.
A ales ceea ce trebuia sa aleaga in acel moment. Dar ceva a murit in ea o data cu acea alegere. Poate eu, poate ea, poate noi.
Ce rost avea sa mai cautam printre daramaturi? Trebuia sa mergem inainte cautand un loc unde sa ne tragem sufletul. Iar eu ii eram dator sa o inteleg si sa o sprijin.
Pentru iubirea ce mi-a purtat-o si inca mi-o purta atat de adanc in ea.
Uneori iubirea inseamna mai mult decat cuvinte.
Inseamna tacere si rabdare.

M-am ridicat sa ud cosul cu flori.
De data aceasta am ales sa-l fac eu, sa nu-l mai comand online. Era mai bine sa-l duc personal nu prin intermediari.
Eram liber, imi doream atat de mult sa o vad, meritam amandoi sa ne bucuram de caldura din privirile noastre.
Buchetul arata superb. Cale, cu orhidee mov ( nu intamplator mov) si cu multe frezii in jurul lor. Imi era teama, sincer, ca-si vor pierde din parfum si din prospetime pana maine, dar nu am avut de ales, pentru ca imi doream sa ajung destul de dimineata la ea si riscam sa nu gasesc nimic deschis.
Ana a fost intotdeauna prietena florilor. Intre ele exista o legatura magica la care eu tineam enorm de mult.
Si mai erau doar cateva minute, pana “maine”

Am auzit in spatele meu telefonul vibrand.
M-am uitat. Era un mesaj pe whatsapp. Probabil de la Ana.
L-am deschis si am citit :
-As prefera sa ….
Am privit la ceas. Doar 7 minute pana la 14 februarie. Pe masa, filmul montat rula distragandu-mi atentia. L-am oprit. Ce rost mai avea.
Nimic din jurul meu nu mai conta.
Atunci cand iubesti un om ii daruiesti ceea ce-si doreste el, nu ceea ce-ti doresti tu.
Ceasul arata 23.59.
Am stins lumina.
In intuneric, pe monitorul laptopului, in pagina alba se vedea un :
-Te iubesc, Ana!
Nu am putut sa ma abtin in totalitate.
Asta nu am putut sa sterg.

6 comentarii

Din categoria Fără categorie

LoLa Food

27848984_10215233391446890_1749382883_n

Iubeam zgomotul acesta de copii nazdravani.
O fetita cu bucle blonde si pistrui pe obrajii rosii, alerga fericita, incercand sa se ascunda cat mai repede. Intr-un colt, dupa frunzele unui ficus, un pici de 5-6 ani imi facea semn cu degetul sa tac din gura.
Era o lumea magica la care ma intorceam cu atata placere.
Un loc pe care-l crease Ana cu doar sase luni in urma, o fantezie frumoasa, iar succesul pe care-l avea m-a surprins chiar si pe mine.
Aveam rezervari facute pentru mai multe luni inainte, iar acum deja amenajam al doilea loc asemanator.

Totul a inceput mai mult ca un hobby.
Ana adora sa manance sanatos. Incerca sa-i induca si piciului acest stil de viata, dar de fiecare data ne loveam de acelasi obstacol. Prea putine locuri care promoveaza stilul de hrana sanatos.
Intr-o zi mi-a spus ca ea isi doreste sa renunte la job si vrea sa-si deschida ceva. Citeam in ochii ei teama de necunoscut, dar si acea sclipire magica a sperantei.
Probabil se astepta sa gasesc tot feluri de argumente contra, dar am rezonat imediat cu ideea.
Stiam prea bine de ce am vrut atat de mult sa ma casatoresc cu ea. Era mai incapatanata ca un catar si atunci cand nu-mi scotea peri albi, acest lucru o facea unica intr-un mod pozitiv.
Atunci cand mi-a vorbit despre visul ei am stiut ca nu are cum sa dea gres.

Desi acum pare simplu, atunci, pana am legat lucrurile, nu a fost deloc usor.
Multe nopti nedormite, seri cand o gaseam in baie plangand ca ceva nu a iesit asa cum isi dorea sau cand cei apropiati o certau pentru ca o credeau iresponsabila sa riste totul asa pentru un vis.
La inceput mi-a vorbit doar de hrana.
Faptul ca atunci cand mergea cu piciul la petrecerile de copii, hrana era complet nesanatoasa. Majoritatea pustilor aveau cel putin cateva kilograme in plus, iar parintilor le era imposibil sa se lupte cu asta.
Noapte o tineam in brate, cu capul pe pieptul meu, si-mi povestea cum vedea ea locul la care visa.
Sucuri facute natural, acolo, mancarea bazata pe aceleasi fructe taiate si asortate intr-un fel in care sa incite imaginatia copiilor.
Putine proteine, putine chimicale.
Imi povestea ea cum a citit de o reteta de prajituri sanatoase si ma intreba daca as putea sa vorbesc cu sora mea, ea avea un talent special in bucatarie,sa ne ajute la inceput pana ne punem pe picioare.

Ideea unui spatiu de joaca mi-a apartinut mie. Recunosc.
Ii vorbeam de faptul ca problema cu copiii din generatia aceasta nu este doar hrana ci si faptul ca au uitat sa se joace. Nu mai fac miscare, nu-si mai consuma energia.
Dintr-o idee in alta ne-am gandit cat de minunat ar fi daca am putea sa amenajam un spatiu de joaca unde sa redam copiilor bucuria jocurilor de alta data.
Este adevarat ca nici noi nu eram atat de convinsi ca vom reusi, dar acum privind la acesti copii cum joaca fata ascunselea, baba oarba, tara, tara vrem ostasi, suntem si noi luati prins suprindere.
Copiii nu vin doar pentru a-si serba ziua de nastere, chiar vin cu placere.
Aici gasesc lucruri si jocuri de care ei au citit doar in carti.

Primul lucru pe care a trebuit sa-l gasim a fost spatiu.
Nu dispuneam de foarte multi bani. Cateva economii, plus un imprumut simbolic in banca. Maxim cateva mii de euro.
Iar noi ne doream un spatiu generos si un propietar intelegator.
Doar Ana stie cum a reusit sa o gaseasca pe doamna aceasta. Pleca din tara, locuia in Anglia, dar mostenise acest conac. Era imens, e adevarat putin degradat, dar perfect pentru ce ne doream noi.
Mai putin pretul chiriei. Nu pentru ca nu ar fi fost corect, dar noi nu ne puteam permite nici macar sa platim chiria pe o luna. Ce sa spun de amenajare.
Am cinat de 2-3 ori cu aceasta minunata doamna.
O asculta pe Ana cat de incarcata era de visurile ei si-mi zambea complice.
M-a privit si m-a intrebat sincer si direct:
-ce parere ai de fanteziile iubitei tale?
– cred in ele atat de mult cat cred in ea. stiu ca pot cadea in genuchi, dar infrant nu voi fi niciodata alaturi de ea. Pentru ca o vom lua de la capat iar si iar pana vom reusi.
Mi-a zambi posnas, apoi a rostit:
-Bravo, este minunat sa ai langa tine un om care are incredere in tine.
Uite cum facem copii. Va las casa gratis pentru un an de zile. Trebuie doar sa investiti in ceea ce va trebuie voua. Eu nu va cer nici un leu chirie. Daca reusiti, vorbim peste un an, daca nu, stiu ca macar am incercat sa ajut doi nebuni frumosi ca voi.

Prima petrecere nu o sa o uitam niciodata.
Ana nu cred ca a dormit 8 ore, adunate, in toata acea saptamana.
O tineam in brate si-mi vorbea pana tarziu in noapte. Recunosc ca de multe ori adormeam in timp ce ea tot vorbea. O auzeam apoi cum se imbufna si mormaia: –
-Nesuferitule, tu poti sa dormi, eu nici nu mai stiu de capul meu.
A fost o petrecere cu 28 de copii de 10-11 ani.
Ne-am inteles pentru trei ore, dar petrecerea s-a lungit mult dupa. Copiii erau atat de fericiti.
Recunosc ca la inceput nu priveau cu prea mare interes platourile cu fructe, dar pe masura ce au inceput sa alerge, sa-si consume energia, la un moment dat a trebuit sa dam o fuga pana in piata cumparand fructe proaspete pentru suc.
Eu ma ocupam de fotografii (pachetul cuprindea inlusiv un filmulet si fotografii), sora mea robotea in bucatarie, piciul Anei si cu nepoata mea cea mare erau imbracati in doua costume de personaje din desenele pentru copii, animand atmosfera, in timp ce Ana alerga ca nebuna dintr-un loc in altul.
Ne-am permis sa angajam si doua tinere part-time, absolvente ale facultatii de pedagogie, pentru supravegherea copiilor.
Castigul nu a fost semnificativ, dar copii s-au simtit atat de bine, au povestit a doua zi la scoala de petrecerea lor, astfel incat in urmatoarea saptamana Ana nu mai facea fata telefoanelor.

Am inceput sa crestem usor, usor.
Am reinvestit aproape tot ceea ce castigam. Timp de sase luni, in afara de meditatiile piciului, de nevoile stringente, tot ce castigam intorceam in locul acela.
Recunosc ca am muncit pe branci. Dar a meritat.
Aveam unul din cele mai apreciate locuri de gen din Bucuresti. In urma cu cateva zile Ana chiar a fost invitata intr-un platou de televiziune pentru a povesti de succesul acestei afaceri pornite de la 0 .
Castigam bine acum, dar pentru Ana nu asta conta.
Pentru ea era bucuria ca reusise sa convinga atatia copii sa manance sanatos. Este adevarat ca unii dupa ce plecau de la noi se intorceau la stilul de viata bazat pe multe proteine, dar si pentru asta Ana a gasit o solutie.
Am deschis in paralel o firma de catering bazat doar pe produse bio, pe un stil de viata sanatos. Cei care plecau de la noi si doreau sa continue modul acesta de viata, puteau apela oricand la noi pentru comenzi.
O alta satisfactie, pe care Ana a descoperit-o atunci cand a fost invitata in platoul acela de televiziune, a fost cati copii plecau de la noi si duceau cu ei jocurile pe care le redescoperau la noi. Jocuri uitate renasteau pe culoare sau in curtile scolilor.

I-am facut un semn discret piciului de sub frunza de ficus, ca nu spun nimanui si am intrat in camera unde era Ana.
In fata calculorului, cu spatele la mine, vorbea la telefon.
– Da, domnule Florin, stiu ca sunteti unul din cei mai vechi clienti ai nostri, dar chiar nu am nici o ora libera pentru data de 13. Nu, nici pentru, 14, imi pare atat de rau.
M-am apropiat si am sarutat-o usor pe gat. S-a intors zambindu-mi cu chipul ei fermecator. Mi-a facut semn cu degetul sa nu vorbesc. Toata lumea imi facaea azi acest semn . :)))
Am privit-o.
Era obosita. Obosita, dar in ochii ei se citea atat de multa fericire.
Reusise.
Si nu oricum. Reusise atunci cand putini credeau ca putea sa o faca.
Se schimbase. Economista aceea cu ochii obositi, care facea ore suplimentare pentru un trai decent, devenise o femeie ce radia a ambitie si vise.
Si nu doar ea se schimbase.
Ne schimbase viata tuturor.
A mea, a piciului, pentru ca reusea prin pasiunea pe care o punea sa ne implice si pe noi.
Cu totii redescoperisem bucuria de a manca sanatos.
Implicati in toata povestea asta era si imposibil sa fim altfel.
Multumim, Ana!

 

Un comentariu

Din categoria Fără categorie