Flacari.

steamworkshop_webupload_previewfile_252564339_preview

Poate ca era ultima duminica in care soarele zambea atat de perfect anul acesta. Un ocean de bucurie si generozitatea revarsa in imbratisarea lui si asta se simtea in furnicarul de oameni ce inunda aleile parcului.
Pentru ca nu stiam ora la care trebuie sa apara, ma plimbam hai-hui pe aleile din jurul cafenelei.
Gandurile imi fugeau aiurea.
La Ana, la problemele dintre noi, dar si la ce caut eu aici.
Ce sens avea?
I-am spus ca nu vreau sa vin, ca nu apartin acestei comunitati. (Desi recunosc ca unii imi sunt dragi de mor, prin felul in care se exprima pe hartie).
Oare am sa reusesc sa o recunosc din cele cateva poze in care am vazut-o ?
Blugi rupti, micuta, mai degraba o adolescenta privita din departare.
Stiam ca este ea cu mult inainte sa se apropie.
O trada zambetul imens cat tot parcul.

Daca ador ceva in viata asta sunt oamenii vii.
Oamenii ce ard ca o flacara, ce iubesc dincolo de limita, de reguli de dogme, de ceea ce este bine si ce este rau.
Pentru mine ei sunt singurii oameni vi de pe aceasta planeta.
Atunci cand m-am indragostit de Ana, am admirat-o pentru curajul de a dori sa se rupe de trecut, de a infrange realitatea in care traim si sa-si doreasca mai mult. Sa-si doreasca propria viata si nu un surogat in care sa faca doar ce trebuie sa faca.
Relatia cu mine, una interzisa si imposbila, visele ei, puterea de a lupta pentru a fi diferita, toate au fost lucruri ce m-au impresionat si mi-a dat puterea sa lupt si sa visez alaturi de ea.

Este adevarat ca Ana nu a reusit sa duca lupta pana la capat si s-a intors in realitatea calduta, cautand zona de confort, abandonand o lupta ce s-a dovedit imposibil de dus pana la capat, pentru ea.
Dar Ana va ramane in sufletul meu ca ceva special, pentru ca macar a incercat. Atat cat a putut rezista emotional.
Am fost langa ea si stiu prin ce a trecut.
Stiu ca a fost cea mai strasnica luptatoare pe care am putut-o cunoaste. Chiar si atunci cand era evident ca este invinsa si ca trecutul a castigat intorcand-o din drum, ea inca se mai agata cu speranta de vise.

Atunci cand am intalnit-o pe T, am regasit in pasiunea pe care o punea pentru a se elibera, in dorinta ei de a fi iubita si inteleasa asa cum merita orice femeie, trasaturi pe care le-am intalnit la Ana cu ceva timp in urma.
Stiu cat de greu este pentru o femeie sa recunoasca ca viata ei nu este pe drumul pe care si l-a dorit. Nici o femeie nu spune cu usurinta ca este dezamagita de partener si ca tot ceea ce o tine sunt niste funii pe care inca nu le poate taia.
Sunt atat de putine femei ce au curaj sa-si asume niste riscuri si sa lupte pentru libertatea lor. Nu este deloc usor sa iesi din zona de confort, cand este atat de simplu sa te prefaci ca totul este in regula, sa zambesti prietenilor de parca ai avea cel mai frumos cuplu.
Desi tu ti-ai asumat de mult timp ca nu-ti mai doresti sa fi langa acel om.

T isi crease o lume a ei unde incerca sa scrie despre dorinta ei de a fi libera.
Am intrat intamplator in lumea ei si am descoperit un om minunat.
Un om ca o flacara, ce uneori arde cu pasiunea unui vulcan in eruptie, pentru ca alte ori sa se resemneze cuminte, dar lasand intotdeauna o flacara ce palpaie.

Nu, nu sunt un duhovnic.
Nu sunt nici macar un prieten, in adevaratul sens al cuvantului.
Sunt doar un tip ce a a inteles ca oamenii nu pot fi fericiti decat liberi. Ca o femeie ce are curajul sa-si asume esecul unei relatii trebuie sprijinita si incurajata sa-si recastige libertatea.
Traiesc intr-o lume in care atatea femei se amagesc zi de zi ca o sa fie mai bine.
O lume in care atatea femei isi justifica nefericirea si continuarea unei relatii toxice, aruncand povara in spatele propriilor copii.
Tu nu ai facut asta.
Tu ai spus: Fetele mele au nevoie sa ma vada pe mine fericita pentru a fi si ele fericite.
Sti ca este un drum greu.
Ti-am spus-o, dar asta o stiai si tu. Am trecut prin asta. Stiu cum e. Stiu cum functioneaza santajul emotional si ca 9 din 10 femei cedeaza si se intorc din drum.
Nici un barbat nu va intelege vreodata cat de greu este pentru o femeie sa-si expuna proprii copii unei rupturi. Ma inclin sincer pentru atata putere.
Cred ca un om dispus sa lupte pentru libertatea lui, merita respectul si sprijinul meu…

Sunt oameni ce aleg in viata drumul corect si nu drumul cel mai usor. Tu faci parte din acesti oameni. Uneori imi place sa cred ca si eu. O buna parte din timp si Ana a sacrificat tot pentru a merge pe drumul plin de spini al recastigarii libertatii. Cred ca ceea ce ne uneste pe noi (ca si pe multi dealtfel) este ambitia de a ne alege propriul destin.
Este simplu sa iubesti o femeie pentru formele ei.
Intotdeauna un barbat va fi atras de o femeie frumoasa. Tu esti o femeie seducatoare.
Dar o femeie superba nu poate straluci decat atunci cand este libera.

Niciodata nu a contat pentru mine numele tau real. Nici ceea ce erai tu pentru toti ceilalti.
Rinichi nu aveam decat doi si nu prea imi eram incantat de a vinde unul :))))
Da, daca conteaza asta, noi doi ne-am privit in ochi.
In ziua aceea.

T, flacarile nu se sting niciodata.
Nici tu sa nu o faci.
Nu-ti va iesi de fiecare data. Uneori o vei da si in bara. Vei gresi, vei regreta si vei plange pentru asta. Dar nu renunta.
Nu accepta compromisul doar pentru ca iti este teama. Nu accepta sa te prefaci ca totul este ok, sa te minti pe tine si pe toti ceilalti ca brusc o relatie care era toxica devine frecventabila, ascunzandu-te dupa o masca.
T, in viata, uneori nu exista bine sau rau.
Dar respecta-ti propriul drum.
Daca te-ai hotarat sa pleci, pleaca, nu te intoarce de 100 de ori inapoi.
Esti indragostita…
Si arati minunat asa.
O femeie indragostita este o femeie vie. Arzi asa cum doar flacarile stiu sa o faca.
Arzi frumos.

Ai grija de tine, T.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Decât atât!

modificata

Decât atât!

Sunt momente cand visam miliarde de fluturi ce ne poarta in zbor spre infinit. Realitatea devine doar un nor pierdut pe un senin cer de vara.
Visam cu ochii deschisi si construim din mici bucati un nou Everest.
Un Everest al nostru.
De atatea ori l-am urcat la pas, convis ca este drumul spre nemurire.
Avem nevoie sa ne pierdem in iluzii asa cum avem nevoie sa recunoastem ca realitatea este de cele mai multe ori diferita.
Avem nevoie sa intelegem ca “decat atat” nu este o alegere si ca uneori trebuie sa acceptam ca cei din jurul nostru nu ne pot oferi mai mult.

As vrea sa pot da timpul inapoi.
Cu exact 25 de ani.
Dar nu pot.
Nu-l pot da nici macar cu doi ani in urma.
Sunt momente cand ii privim pe cei din jurul nostru si le aruncam in spate povara propriilor asteptari. Ei devin vinovatii esecului visurilor noastre.
Si nu intotdeauna este asa.
Uneori tot ce pot face ei este sa ajunga pana la “ decat atat”

Si oamenii ce-i iubim sunt fiinte din carne si oase.
Cu propriile limite. Cu propriile temeri.
Oamenii pe care-i iubim mai presus de fiinta noastra trebuie adorati asa cum sunt. Cu imperfectiunile lor.
Care sunt cu totul altele decat ale noastre.

Am avut sansa sa intalnesc in viata aceasta o femeie absolut minunata.
Uneori ma consider cel mai norocos om din lume pentru un simplu te iubesc primit de la ea.
Impreuna am colorat cerul cu fluturi, am dansat impreuna printre stele si am stiut de la bun inceput ca orice s-ar intampla intre noi, dragostea noastra va fi nemuritoare.
Dar intotdeauna am stiut ca Ana, nu este doar un suport al visurilor mele.
Ea are propriile vise, propriile nazuinte, propriile limite.

Uneori, fireste ca-mi doresc mai mult.
Si eu ma supar uneori. Nu sunt nici eu perfect. Dar atunci cand ma adun si pun totul cap la cap stiu ca “doar atat” este o realitate.
In lumea noastra, a viselor de nebuni tacaniti, putem face orice. In realitatea aceasta suntem incorsetati de atatea limite.

Te iubesc tacanita mea draga, chiar daca….decat atat 🙂

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

O alta zi din viata noastra

in-tacere-2_521286d9676329

Era o dupa amiaza frumoasa de toamna.
Pierdut in ochii ei fermecatori, cuvintele zburau undeva departe, mangaindu-mi usor sufletul.
Trecuse doar cateva ore de cand colindam acest minunat oras si sufletul meu o luase razna visand la nemurire. Un oras ce l-am iubit mai mult decat oricare alt loc din lume.
Visam sa ma plimb in umbra noptii pe malul Senei luminat doar de o luna tematoare, sa o tin de mana pe fermecatoarea bruneta din fata mea si sa-i ascult gandurile.

Si cand te gandesti ca doar cu 48 de ore inainte eram intr-un mall plictistor din Bucuresti si nici nu puteam visa ca voi fi aici.
Era in fata mea pe scara rulanta. Am recunoscut-o imediat. Era sora Anei. Ne-am salutat, am stat putin de vorba.
Trecuse atata timp.
Inevitabil am intrebat si de Ana. Mi-a povestit ca a divortat, ca este singura acum si ca este plecata la Paris pentru ca Lual, pustiul ei, avea o bursa acolo si obisnuia sa mearga la el in weekenduri.
Tot ce a urmat a fost o nebunie.
Bilete de avion, cazare, totul intr-o goana si o frenezie incredibila.

Zborul a fost cumplit. Era prima data cand urcam intr-un avion, eram singur, iar cele cateva ore de zbor au fost o plimbare desculta prin smoala zecilor de atacuri de panica. Una din insotitoarele de zbor ma privea complice, amuzata si ea de schimbarile dese de culoare si paloare a fetei.

O suvita rebela de par se juca pe fruntea ei, mangaindu-i ochii. Aproape ca uitasem cat de minunata este culoarea parului ei natural.
Un saten regal, atat de superb.
Paseam incet prin covorul de frunze aramii.
Cat de mult mi-as fi dorit sa o iau de mana. Sa ma joc usor cu degetul in palma ei, asa cum o faceam cand eram copii.
O priveam, incapabil sa spun un cuvant. Eram atat de fermecat de ea. Intotdeauna am fost..
-De ce ma privesti asa, sopti incet Ana..?
-Ai ramas la fel de frumoasa. Parul tau…..
-Da, l-am lasat natural. Nu l-am mai vopsit. Iti place?
-Arati superb. Intotdeauna am adorat aceasta culoare. Nu te-am vazut asa din adolescenta, dar arati fabulos..
-Intotdeauna ai stiu sa te joci cu cuvinte! Zambea.
Deci nu-ti placea cand era colorat?
-Ba da. Era o parte a personalitatii tale colorate. Doar ca ador parul saten. La o ultima tigare si la o culoare de par preferata, cu toti avem dreptul. Am glumit eu amuzat.
Oricum arati atat de minunat.

Nu exageram cu nimic.
Extrem de eleganta, cu chipul ei angelic de adolescenta nazdravana, Ana castigase definitiv lupta cu trecerea timpului. Stralucea, iar acum locul acesta, sentimentul ca reusise, toate lasau sa se vada atat de bine fericirea din ochii ei.
Pentru Ana, pustiul a fost intotdeauna sensul vietii ei. Orice decizie a luat vreodata, a luat-o tinand cont in primul rand de el.
Imi puteam doar imagina ce este in sufletul ei stiind ca Lual este student aici. Cata bucurie si implinire sufleteasca.

-Cum e Lual? am intrebat-o
-Fericit, realizezi. Iar mama lui atat de mandra de el…Mi-am implinit un vis.
-Te cred. Stiu cate sacrificii ai facut pentru asta.
S-a intors si m-a fixat cu privirea.
-Am facut ceea ce trebuia sa fac. Nu regret nimic.
Am tacut putin si am soptit incet:
-Nici pe mine?

Intrebarea mea a facut-o sa se opreasca brusc..
M-a privit cateva clipe, apoi cu o voce stinsa a continuat.
-Nu stiu, Allan. Atunci asta am crezut ca asta este cel mai bine sa fac.
-Pentru noi, Ana?
-Pentru noi ?!….
Allan, uneori acest noi este atat de complicat. Sti cat de mult mi-am dorit sa fiu cu tine. Sti ca am avut momente cand am vrut sa renunt la tot pentru a fi cu tine.
-Dar ti-a fost teama?
-Teama? Nu stiu, Allan daca teama. Ce mai conteaza? Stiu ca nu ai sa ma ierti niciodata, uneori nici eu nu ma pot ierta. Dar ce mai conteaza.
M-am oprit si am prins-o de mana. Citeam in ochii ei atata tristete. Atatea regrete.
– Zana mea, sunt aici. Crezi ca as fi venit daca as fi fost suparat? Asa a fost destinul nostru. Daca iti reprosez ceva, este faptul ca nu ai avut curajul sa-mi vorbesti deschis. Realizezi ca te-as fi inteles de atunci.
Iubirea inseamna in primul rand sa ierti. Te-am iubit, te-am iubit chiar si arunci cand ai aruncat un ocean de tacere asupra noastra, nu am incetat sa te iubesc niciodata.
Un timp am tot incercat sa ti-o arat. Apoi m-am pierdut si eu.
Imi amintesc cat de fericit am fost atunci cand am auzit ca ti-ai deschis propria afacere. Oricum am urat intotdeauna jobul acela care aproape ce-ti sugea fiecare picatura de viata din tine. Am crezut intotdeauna in tine. Stiam ca ai sa reusesti.
Cand glumeam spuneam ca tu esti partea mai inteligenta dintre noi. Cu siguranta cea mai ambitioasa ai fost intotdeauna
Fiecare reusita a ta mi-a umplut sufletul de bucurie.
Am auzit si de gradintita deschisa. Ma bucur atat de mult pentru tine, Ana.
Iar acum atat de mult pentru Lual.

Am inceput sa mergem usor spre hotel.
Aveam atat de multe sa ne spunem, dar cuvintele se ascundeau timide in noi.
Aceeasi tacere care ne-a ucis.
Nu am mai rezistat.
Am intins mana si am prins-o usor de un deget.
Fara sa ma priveasca, mi-a cuprins mana in mana ei.
Era atat de placuta atingerea.

O alta zi din viata noastra.

5 comentarii

Din categoria Fără categorie

Dragostea dureaza trei ani ?

tumblr_ndrewweS401s28zkeo1_1280
Dragostea dureaza trei ani

„Oricum se spune că toți bărbații sunt la fel. După perioada aia de poezie inițială, se petrece inevitabil proza obișnuinței, când apar defectele ca ciupercile după ploaie. E o prostie chestia aia cu suflete pereche.
Se spune că dragostea, că faza aia de îndrăgosteală durează doi-trei ani. După aceea e obișnuința. Dacă există respect și înțelegere ai tras lozul cel mare. Dacă nu, asta e”

(text preluat de pe facebook )

Supermarket. Un cuplu de varsta medie, imbracat decent, clasa de mijloc, poate chiar cateva trepte mai sus. Cu ei o pustoaica mica, undeva la 7-8 ani. Aparent adorabili.
La un moment dat pustoaica, cu o voce suava de copil indrazneste sa spuna.
-Uite tati “salamior”, putem sa luam si noi “salamior”.
Felul in care o spunea, putin sasait, dar cu un glas inocent, nu putea decat sa-ti smulga un zambet.
Reactia tatalui m-a socat.
Cu o voce extrem de iritata si agresiva a inceput sa tipe la copil, sa urle, ca doar ma-sa’ este vinovata ca cere numai prosti.
Apoi toata furia lui se intoarce catre sotia lui continuand tirul de acuze.
Cu capul plecat, tipa accepta tot acest comportament incercand cu o voce joaca sa-i explice fetitei ca “ salamiorul” este “caca” si ca nu trebuie mancat…
Repet, cuplul era unul elevat, mult peste medie, iar tipul cu siguranta unul din corporatistii de succes.

Am privit-o pe tipa.
In ochii ei se citea toata furia posibila si imposibila, toata deznadejdea si resemnarea pe care o poate suporta un om. Daca as fi oprit-o si as fi intrebat-o de ce accepta un asemenea comportament cu siguranta mi-ar fi spus ca pentru copil, ca daca nu ar fi copilul ar face altceva.
Putin probabil.
Femeia aceea va imbatrani alaturi de dobitocul acela, pentru ca ii este prea teama sa lupte pentru ea si pentru copilul ei.
Din pacate va face atat de rau acelui copil.

Weekend. Cuplu undeva la 40 de ani.
El in fotoliu, ea scrie cu sete pe un laptop. Copilul pe calculator, jucand un joc cretin.
Ea, extrem de nervoasa si frustrata.
Au avut o discutie aprinsa. L-a rugat sa iasa sa se plimbe putin toti trei. El nu avea chef. A avut o saptamana plina la job, tot ceea ce dorea era sa stea in fotoliu sa vada cateva franturi dintr-un meci si atat.
Nu o intelegea. Nu mai erau adolescenti sa se plimbe asa hai-hui de mana.
Si-ar dori atat de mult sa se maturizeze si ea, sa inteleaga ca anii au trecut. Cu o seara inainte s-au certat, pentru ca ea ia reprosat ca sexul a devenit o rutina, scurt si fara scanteie.
Femeie…
Ea scrie pe blog, vorbeste in acelasi timp pe messagerie cu un tip.
Este furioasa, nervoasa, toata aceasta rutina in care s-a transformat viata ei o scoate din minti.
Flirteaza putin cu tipul de pe chat.
A trecut atata timp de cand cineva nu ia m-ai spus ca este frumoasa. Ar vrea sa evadeze din aceasta relatie, sa traiasca libera, dar ii este mult prea teama de responsabilitati.
El si ea sunt atat de diferiti.
Ea este vulcan, el un tip molcom far ambitii si aspiratii.
Ea viseaza fluturi cu ochii deschisi, el nu crede in romantism si pasiune.
Dar sunt un cuplu.

Sunt povesti de viata reala.
O parte din viata noastra, a tuturor.
Cupluri ce esueaza, relatii ce se bazeaza pe rutina si resemnare.
Tot mai des aud sau citesc opinii ce sustin ca dragostea este o prostie, ca dupa farmecul initial totul se prabuseste.
Nu este adevarat.
Toate aceste cupluri care esueaza nu au tinut cont de cel mai elementar lucru.
Compatibilitatea emotionala.

Dragostea exista exclusiv intre parteneri.
Intre oameni ce iubesc lucruri comune, intre oameni ce-si lasa spatiu si se incurajeaza unul pe celalalt sa se dezvolte.
Ce dragoste poate exista alaturi de un tip misogin…?
Sincer?
Sau ce dragoste poate sa se dezvolte alaturi de un om egosit, narcisist, un om pentru care propria persoana este centrul universului.
Nu exista si nu va exista niciodata o relatie perfecta.
Iubirea doare de multe ori.
Pentru ca pasiunea arde.
Dar sufletele se regasesc de fiecare data.
Dragostea este sublima si minunata doar atunci cand cei doi zboara liberi in aceeasi directie.
In rest, sunt povesti.

Un tip ce tipa la propriul copil, intr-un loc public, umilindu-te pe tine, este doar un porc si atat.
Dragoste cu porcii nu exista.
Nu cred in povestile : „a fost si el nervos”
Nu am fost niciodata un crai, dar nu am trait nici singur.
Am fost intr-o relatie 15 ani.
Nu am tipat nici macar o singura data in toti acesti ani la partenera mea,indiferent cat de nervos am fost.
Pana la urma violenta emotionala este acelasi lucru cu cea fizica.
Deci cautionarile astea pentru tipi ce isi etaleaza masculinitatea doar in fata propriei femei, sunt drumul sigur spre nefericire.

Dragostea dureaza doar trei ani?

Evident ca nu. Alaturi de un om ce intelege ca iubirea este o floare ce trebuie cultivata, ca rutina poate ucide si cea mai frumoasa poveste de dragoste, alaturi de un om care te incurajeaza sa te dezvolti, sa fi tu insati si pe care si tu il pretuiesti dragostea poate fi nemuritoare.
Dar trebuie ca amandoi sa zburati in aceeasi directie.
Nu poti visa ca dansezi pe luna, in acelasi timp in care pentru el realitatea este cel mai palpabil vis.

Dragostea exista atunci cand oamenii iubesc, macar in parte, aceleasi lucruri.
Daca iubesti cartile, filmul, teatru, dragostea va exista doar alaturi de un om ce are aceleasi afinitati.

Dragostea este cel mai nobil sentiment.
Dar hai sa fim sinceri.
Nobletea se castiga prin educatie si cultura.
La fel si iubirea.
Atunci cand cresti intr-o familie in care dragostea a durat doar trei ani, apoi restul de 40 a fost blazare si resemnare, este destul de greu sa nu repeti acest lucru.
Din pacate principalele victime a celor pentru care dragostea dureaza doar trei ani, sunt propriii copii.

Asa ca alegeti relatii sanatoase, relatii bazate pe dragoste si pasiune, daca doriti sa lasati copiilor vostri ceva pentru care sa va multumeasca.
Educatia nu inseamna doar scoala. Nu inseamna doar ce le spuneti voi. Copii simt si simt mai bine decat credem noi. Si tind intotdeauna sa imite.
Iar pentru ei, poate ca dragostea nu va mai dura nici trei ani.
Poate ca intr-un final, nici nu vor mai crede in dragoste.

10 comentarii

Din categoria Fără categorie

100

371781141_c5537766a1

In urma cu ceva timp o prietena draga m-a rugat sa-i scriu ceva. O compunere simpla, pe o coala A4.
M-am jucat putin cu gandurile, am lasat visele sa calatoreasca libere si pentru ca nu aveam fizic o coala de hartie, am asternut toate literele pe un blog vechi, pe care-l creasem din curiozitate, dar pe care nu-l foloseam la nimic.
Asa s-a nascut primul text.
La inceput a fost doar o incercare timida de a descarca cumva din acumularile inerente unei firi introvertite. Un joc stangaci cu literele, o pictura facuta cu un ciob de carbune.
Pe atunci nu credeam ca voi ajunge sa scriu mai mult de 10 texte.
Azi il scriu pe cel cu numarul 100.
Nici mie nu-mi vine sa cred.

Stiu ca cele mai multe sunt texte mediocre din punct de vedere literar, uneori fac greseli impardonabile de exprimare, gramaticale, de punere in pagina.
Sincer, nu mi-am imaginat niciodata ca voi ajunge ca cineva sa-mi urmareasca ineptiile.
Am creat acest loc pentru a invata sa ma exprim. Pentru a pune pe hartie franturi din lumea magica care exista in mine. Sunt oameni ce scriu pentru notorietate, eu mi-am dorit sa scriu doar pentru a ma elibera.

Apoi a aparut Ana si totul s-a schimbat.
Pagina aceea gri, scrijelita cu taciunele negru de carbune, a prins culoare.
Exact ca un Big Bang, Ana a creat acest univers.
Un univers cu propriile planete, cu propria atmosfera si cu copaci care vorbesc singuri.
Evident ca Ana, nu este Ana.
In realitatea noastra are un alt nume, o alta viata decat cea din acest univers, dar ea este cea care a creat si a intretinut expansiunea acestei lumi.
Daca azi datorez cuiva acest al 100 text, ea este persoana in fata careia ma inclin, ingenuchez si ii sarut mana.
Multumesc mult, zana mea!
Tu esti cea mai frumoasa parte din mine.

Sunt multe de spus despre aceste 100 de texte.
Sunt randuri scrise cand dansam de fericire pe strada, in metrou, obosit dupa o zi infernala, asa cum sunt si randuri cand tristetea si dezamagirea din sufletul meu imi inodau cu inversunare degetele pe tastatura.
Nu am fost si nu voi fi niciodata un blogger.
Nu stiu si nu cred ca as putea sa invat sa scriu randuri pe care ceilalti doresc sa le auda, texte care prind.
Intotdeauna scriu ce simt. Fiecare rand pe care l-ati citit, eu l-am simtit pana la sange in mine si abia apoi l-am asternut pe telefon sau calculator.

Va multumesc tuturor celor care ati intrat pe pagina mea, celor care au impartit cu mine o parte din emotii, oameni minunati ce au devenit personaje din acest univers.
Prieteni dragi ce s-au identificat cu Ana, care ne-au sustinut si ne-au incurajat cu o caldura pe care rar o regasesti in viata reala.
Tuturor va multumesc.

Ana, dragostea mea, ajuta-ma sa pun inca un 0 la acest 100.
Meritam aceasta poveste.
Te iubesc, D !

19 comentarii

Din categoria Fără categorie

Don Quijote

don-quijote-lessons

Don Quijote

„Sancho, pentru ceea ce iubesc eu in Dulcineea del Tobosco, ea pretuieste tot atat de mult ca si cea mai de neam printesa a pamantului. …
Tu crezi ca atatea Amarilide, Filide, Silvii, Diane, Galatee, Alide si toate celelalte, de care-s pline cartile, cantecele, scenele de teatru, dughenile barbierilor au fost intr-adevar femei in carne si oase, iubitele celor ce le-au cantat si laudat? Nu, cert, cele mai multe sunt inventate, ca sa serveasca ca tema poeziei lor, ca sa fie luati de indragostiti, sau de nebuni sau capabili de nebunii.
La fel imi ajunge si mie sa cred ca Adonza Lorenzo este frumoasa si onesta, iar despre obarsia ei, e fara importanta… Intr-un cuvant imi imaginez ca cele ce le rostesc sunt asa cum le spun, nici mai mult nici mai putin, si le vad cu mintea mea asa cum vrea dorinta mea: asa frumoasa si nobila ca nici Elenele, nici Lucretiile, nici o eroina din timpurile trecute nu-i pot fi comparate. Sa zica ce vor ignorantii, oamenii de bun simt nu ma pot ignora.”

Intr-o lume plina de Don Juan, Machiavelii si mici Apollo, realitatea ar fi atat de trista fara un Don Quijote visator, incapatanat, indragostit iremediabil de frumoasa lui Dulcineea.
Sunt mult prea batran sa nu stiu cum se termina povestile astea.
Cum lupta cu morile de vant nu izbaveste niciodata.
Dar iubirea, in ADN-ul ei, are nevoie si de oameni ca noi.
Oameni ce cred in imposibil, oameni ce sfideaza realitatea si ii rad in nas.

Pentru mine tu ai fost intotdeauna o prea frumoasa mea Dulcineea.
Si te-am cautat. Si te-am gasit. Ca apoi sa te pierd iar, ratacind printre vise.
Dar nu am renuntat niciodata sa cred in ochii tai, in zambetul tau inocent.
Nu am vrut sa renunt chiar si atunci cand a renunta devenise o virtute.
Si inca cred.
In tine, in vise, in morile de vant ce limpezesc amintirile.

„Un singur om batjocorit şi plin de cicatrici încă se chinuia, cu ultima sa fărâmă de curaj, să atingă stelele de neatins; şi lumea va fi mai bună din această cauză.”

Intr-o lume pierduta definitiv intr-o goana nebuna spre epatare, spre a avea mai mult decat spre a darui. Intr-o lume in care evolutia este de cele mai multe ori materiala si nu emotionala, nebunii frumosi, acesti Don Quijote moderni, ce se bat cu morile de vant pentru iluzii sentimentale, rataciri efemere, devin pata de culoare ce impiedica lumea aceasta sa se transforme cu totul intr-o pata gri.

Sunt acei Don Quijote ce mai cred in versuri, in carti, pictura si in arta. Sunt oameni ce-si pun sufletul pe tava atunci cand iubesc nechibzuit si imatur sperand ca Dulcineea exista, iar ei isi vor gasi nemurirea in dragostea ei.
Multi din acesti Don Quijote moderni s-au refugiat pe bloguri obscure, o comunitate restransa, unde doar cei ca ei mai inteleg la ce foloseste lancea si scutul.
Pana de scris si cerneala…

Nu este nimic admirabil in a fi un Don Quijote.
Caii au disparut, rar gasesti cate un scutier care sa te inteleaga. Cei din jurul tau gonesc nebuni pe autostrazi, vanand succesul si notorietatea.
Tu mergi printre pietre, printre vise si iluzii, inca mai lupti cu balauri nevazuti si crezi ca intr-o zi vei schimba lumea. Sau macar lumea ta.
Nu e nimic eroic in toate astea.
Dar….
Doar cel ce a crezut pana la sfarsit intr-o iluzie, iar acea iluzie a devenit realitate, stie cat de minunat este uneori sa fi un Don Quijote….

Azi noapte te-am visat. Ma tineai de mana si alergam amandoi ca doi nebuni pe o plaja pustie. Simteam valurile cum imi gadilau gleznele, si eram atat de fericit.
Te-am visat asa cum te stiam candva, stand pe o bordura, fericita ca mananci un covrig, fara sa-ti mai pese de toata realitatea aceasta care te inabusea.
Invasmantati in bantajele atentiei pe care ne-o oferam unul celuilalt, ascudeam sub acele carpe, rani ce sangerau de atata timp.
Dar ne regasisem.
Eram “doar” Allan si Maitreyi.
Magia viselor luase locul realitatii, picaturile de culoare imbracase atat de frumos griul din noi.
Acum.

Acum sunt iar Don Quijote.

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Cafea cu parfum de iubire.

set-cani-cafea-mrs-mr-55

Este sfarsit de saptamana, sfarsit de luna, perioada in care viata ta o ia razna, cand fiecare particica din tine lupta sa supravietuiasca unei presiuni nebunesti. Fiecare secunda devine infinit, fiecare bula de oxigen o incercare disperata de a te reincarca.
Gandurile se pierd strivite de cifre, ai vrea sa poti inchide ochii cinci minute, dar cine m-ai are timp pentru …
Privesti la hartiile din fata ta, biroul pare ca danseaza cu ele, clipesti si cauti din priviri sursa ta de energie.
Ea pare singurul lucru indestructibil din universul tau.
Cana de cafea ce te priveste seducator, cerandu-ti sa o saruti asa cum doar tu sti sa o faci.

Iubesc diminetile cand stai cu capul pe piptul meu, ti ochii inchisi si-mi vorbesti. De ceea ce avem de facut in ziua aceea, despre planurile noastre de weekend, despre pulovorasul acela de lana, dragut, pe care l-ai vazut pe un site si pe care doresti sa ti-l ei.
Iti plimbi unghiile pe gatul meu si-mi asculti fiecare bataie a inimii.
Incerc sa te trezesc cu saruturile mele, dar unica metoda de a te convinge sa te ridici din pat ramane cea in care eu sunt cel care face cafeaua in dimineata aceea.
Stiu ca ai ma privesti cu ochii tai dulci, ai sa ei cana cu Mrs always right si sarutandu-ma ai sa-mi spui seducator:
-Multumesc baby, esti dalmatianul meu preferat.

Iti amintesti ziua aceea perfecta de iunie cand scaldati in soarele imbietator al unei dimineti pariziene ne jucam cu degetele, tinandu-ne de mana, obositi dar fericiti? Cu o seara inainte colindasem ca niste nebuni toate stradutele perifieriei, apoi ne plimbasem imbratisati, mult dupa miezul noptii, pe malurile Senei. Te jucai cu degetul in causul palmei mele si pentru prima data te-am vazut cu adevarat fericita si impacata cu tine.
Am petrecut pana dimineata tarziu in patul acela vechi din hotelul ales de tine, iar acum cafeau din fata ta era tot ce ne mai tinea ochii deschisi.
Dumnezeule si cat de bine mirosea cafeaua aceea pariziana.
Si cat de superb aratai tu, mangaiata de soarele acela de vara….

Si a fost greu.
Cand cuvintele au disparut, cand soaptele de alint s-au transformat in tacere.
Ne-am pierdut. Am pierdut magia unei lumi ireale in care noi doi am calatorit desculti cautand nemurirea.
Speram sa-ti fie dor.
Inca visam ca in haul acela de tacere, dimineata sa stai sorbind din cana de cafea, cautand cu bucurie si placere randurile mele. Cumva imi doream ca in aburul dulceag al lichidului negru, in sufletul tau sa-ti fie ingrozitor de dor de mine.
Sa-ti lipsesc la fel de mult cat imi lipsesti tu mie.
Visam ca in timp ce-ti sorbeai cafeaua privind la literele de pe ecranul telefonului, sa-ti fi dorit atat de mult sa fie altfel.

As vrea sa-ti pot mangia parul, sa-ti sarut cei patru ochisori ai tai obositi si sa te fac sa zambesti. Macar o secunda. Atat cat sa te incarci cu energia de a continua.
As vrea sa te pot tine in brate, sa-ti lasi capul ciufulit pe pieptul meu, sa inchizi ochii si sa te pierzi cu totul. Pentru cateva clipe tot ce este acum sa dispara, iar singurul lucru viu sa fiu un miros imbietor de cafea proaspata.
As vrea sa te privesc cum sorbi din ea cu buzele tale minunate, evadand din tot ce inseamna realitate.
Astazi este 29 septembrie, ziua cafelei.
Mica, marea ta dragoste…😘

13 comentarii

Din categoria Fără categorie

Blogging si unicorni

unicorni

Diferenta intre blogging si dansul amator cu literele.

Tu crezi in unicorni? Ai zburat vreodata seara in seaua lor mangaindu-le coama si cantand fericit printre stele? Ai visat vreodata la copaci vorbitori si campii de maci pe care pasesti descult, undeva pe o planeta necunoscuta?

Ti se intampla uneori atunci cand scri, ca literele sa te controleze pe tine si nu invers, sa simti ca in mintea ta cuvintele devin un torent, ca o viitura nestavilita de munte, iar tu sa nu faci altceva decat sa te supui si sa asterni pe hartie noroiul si apa ce curg prin tine?

Intotdeauna am avut o problema cu termenul de blogger. Defapt, pentru a fi mult mai sincer, cu ceea ce a devenit aceasta pasiune. Sunt suficent de batran pentru a sti cum a aparut acest fenomen. Vanatori de fluturi imaginari ce au inceput sa creeze universuri noi, necunoscute, oameni diferiti de toti ceilalti ce puneau pe hartie frumosul din ei.
Nu vorbesc de valoarea literara.
Era doar o pasiune pura, o nebunie a unor oameni ciudati.

Totul a fost fascinant pana ce primul blogger care scria nebuneste de bine a fost contactat de cineva pentru o reclama pe pagina.
In acel moment inocenta, parfumul acela suav de vara a disparut.
Blogging-ul a devenit o mizerie de afacere ca oricare alta.
Oamenii nu mai calareau pe unicorni, nu mai alergau desculti prin vise, au inceput sa fie obsedati doar de maximilizarea profitului.

Lumea aceasta, a visatorilor, a nebunilor frumosi, a fost tarata in mocirla, iar cu ghetele pline de mizerie au urcat tot mai sus tipi ce nu au si nu vor avea nici o legatura cu ideea de a face o compunere de clasa a doua.
Vulgaritatea prinde si face like-uri?
Apai, atunci sa dam cat putem cu vulgaritate.
Am vazut oameni care posteaza si cate 5-6 texte pe zi doar din dorinta de a atrage cat mai multi vizitatori.
Desi nici unul din acele posturi nu spune absolut nimic.

Saptamana trecuta, o persoana ce tinde sa-mi devina tot mai draga din aceasta lume virtuala, m-a intrebat daca nu vreau sa vin la o intrunire a bloggerilor. I-am raspuns sincer ca eu nu sunt blogger. Nu am ce cauta intr-o lume in care nu ma regasesc. La acea intrunire au fost oameni dragi mie, pe care-i citesc cu placere.
Doar ca pentru mine, nici ei nu sunt bloggeri.
Ei sunt unicorni frumosi ce zboara deasupra viselor.
Nu am sa dau nume, pentru ca ar fi o lista lunga, dar toate blogurile pe care le urmaresc si unde mai postez, pentru mine sunt doar o lume disparuta, cu oameni frumosi si visatori.

Imi place sa citesc. Dimineata pierd ore crosetand printre bloguri. Pentru mine, oamenii acestia fascinanti sunt un univers paralel, niste suflete ce calatoresc dincolo de timp si spatiu si povestesc despre visele lor, despre iubirile sau dezamagirile lor, despre frunzele din Canada, despre o lume vie plina de emotii.
Nu cred sa citesc un blog care sa fie in top 1000 zelist.
Dar oamenii acestia ma fac sa revin zi de zi, cu aceeasi placere, chiar si intr-o zi in care randurile lor nu sunt… uaaauuu.

Ieri au fost persoane care au redistribuit un text de al meu. Desi a fost magulitor si le multumesc, nu pot spune ca am simtit ceva special. Nu caut atentie. Locul acesta este doar un univers in care copacii vorbesc, iar personajele sunt doi nebuni tacaniti si colorati.
Poate ca as fi vibrat daca as fi citit un comentariu in care un tip mi-ar fi spus ca datorita acelui text a mers acasa si a daruit o floare iubitei lui. Avea un sens. Dar asa.
Au fost doar ganduri. Cu totii stim ca aceasta este realitatea. Si printre voi sunt Ane care reusesc sa scrie un text pe blog dupa 10 ore de munca, doi copii de periat si alte nebunii pe cap.
Vreau sa ma fac bine inteles. Eu nu spun ca este bine. Nu cred ca o femeie trebuie sa-si sacrifice viata, asa cum o face Ana din textul meu. Dar aceasta este realitatea. Nu este o alegere.
Nici macar pentru ea. In visele noastre tot timpul speram ca vom schimba asta.
Dar pana atunci sunt seri cand adoarme inainte de a atinge cu capul perna.

Tu crezi in unicorni?
Nu este asa ca lumea ar fi atat de trista fara ei?

Dimineata dansez cu Ana, cu unicornii si alerg nebun prin campul acela de maci dupa planeta aceea necunoscuta. Fara ei, fara ea, nu as putea tasta nimic.
As fi doar un om gol, fara viata.
Cat de trist ar fi sa traiesc intr-o lume fara mine.:)
Si sa scriu…
Randuri construite din caramizi fara vise si iluzii.
Sa vanez doar notorietate.

Tu crezi in unicorni?

13 comentarii

Din categoria Fără categorie

Doar femeie…

femeiputernice

Clipea des, semn ca era obosita.
Aplecata asupra biroului, privind felul in care pustiul isi termina temele, mai avea inca taria sa zambeasca. Se juca cu parul lui, iar cu o voce calda si blanda ii explica acolo unde a gresit.
O priveam si nu intelegeam de unde mai are atata putere.
Puterea de a sta in picioare, de a vorbi atat de calm si cald.

Am simtit cum s-a trezit de mai multe ori peste noapte. Erau lucruri ce o framantau atat de mult in ultima vreme. O apasau atat de tare, dar nu se simtea pregatita sa vorbeasca cu cineva despre ele. Nu doream sa insist. Nu doream sa simta ca nu am incredere in ea, in puterea ei de a trece peste orice obstacol oricat de greu ar fi.
Dar orele ei de somn erau din ce in ce mai scurte.

Dimineata am vorbit putin de pici, avea sedinta dupa amiaza, i-am sarutat putin genuchiul, se lovise dimineata in tocul usii de la baie (: , apoi am vazut-o cum a iesit grabita pe usa.
Oboseala de pe chipul ei nu disparuse, am intrebat-o daca e bine, m-a sarutat si mi-a spus zambind:
-Da, baby, sunt bine. Ai grija de tine.
A fugit lasand pe masa piersica ce-o luase pentru pranzul de la job…
Afara zorii zilei inca se furisau stingheri prin umbra noptii.

Am incercat sa o sun. Doream atat de mult sa-o smulg din hartiile ei, sa o fac sa evadeze putin din presiunea pe care o avea si acolo.
Mi-a fost imposibil.
Avea o zi atat de grea. Ca atat de multe in ultima vreme. Cu greu reusea sa intre la cateva ore sa citeasca un mesaj si sa tasteze pe fuga un raspuns.
-Baby, sunt atat de infranta…..
Am citit, undeva dupa pranz.
Mi-a trimis o poza. Una in care zambea atat de superb. Arata minunat Ana mea. Dar oboseala se citea dincolo de ochelarii ei rosii..
Am intrebat-o daca a mancat. Mi-a raspuns ca da,  a mancat piersicuta.
Stiam ca minte. Ca incerca sa ma protejeze, sa nu-mi fac griji. Piersicuta era acasa pe masa. Dar stiam ca nu o face cu rautate.
Era incapatanata, orgolioasa si nu dorea sa arate nimanui cat ii este de greu.

M-a sunat pe la 18.45.
Era pe fuga. Iar.
Plecase de la job mai devreme :))))) si mai avea ceva pana la scoala la pici.
M-a intrebat daca sunt bine si daca vin tarziu. I-am raspuns ca nici eu nu mai am mult, ca sper ca in doua ore sunt acasa.
M-a magulit faptul ca in toata aceasta nebunie, goana, oboseala, Anei ii pasa daca eu sunt in regula.
A glumit putin cu mine, mi-a trimis o inima rosie pe telefon, apoi a inchis, semn ca a ajuns la sedinta.

Am ajuns acasa putin mai devreme.
Era inca in cada. Am intrat am saruta-o si mi-am plimbat mainile pe spatele ei ud.
Am masat-o usor iar ea s-a lasat pierduta cu totul in cada.
Era atat de obosita. Simteam in fiecare centimetru din pielea ei asta. Se citea in ochii ei ca ritmul asta o copleseste. Dar in acelasi timp citeam si hotarare si incapatanare.
Atunci am inteles de ce femeile nu or sa fie niciodata egale cu barbatii.
Pentru ca sunt mai puternice.

Acum o priveam cum sta cu piciul pentru ai verifica lectiile.
Am rugat-o sa mearga sa se culce, pentru ca le verfic eu, dar capoasa cum e ea, nici nu a vrut sa auda.
Mi-a raspuns pe un ton amuzat, cu vocea ei de copil rasfatat:
-Stai linistit ca si cu tine am treaba :))))
Ii lua pixul din mana si pe o foaie de hartie separata, cu o rabdare si cu o liniste ce ma cutremura, ii explica cu calm piciului unde a gresit.
De unde atata putere?

Era trecut mult de miezul noptii iar parul ei colorat se revarsa pe umarul meu.
Adormise.
Mi se daruise cu o pasiune si o nebunie pe care doar ea o putea avea. Felul in care facea dragoste Ana nu era doar iubire. Era pasiune, era zbor si nebunie.
Era un mod de a atinge nemurirea, de a te simti iubit pana la sange.
O femeie ce aproape 20 de ore se daruise vietii, cu toate problemele ei, reusea sa-mi daruiasca din putinul timp pe care-l mai avea…totul.
Iubirea ei.

Pentru asta o femeie merita infinitul.

 Doar femeie…
(precizare)

Asa cum am spus-o in comentarii, textul este unul mediocru ce nu are nimic special. Nu literele mele trebuie apreciate.
De apreciat este efortul fiecarei femei pe care o cunoastem si care cu siguranta se poate regasi in acest text.
Dorinta mea a fost sa subliniez ca nu toate femeile sunt pitzi si toampe. Ca exista femei cu blugi rupti si parul colorat ce reusesc sa fie frumoase dupa 20 de ora de munca de Sisif.
Am primit multe aprecieri pentru acest text. As fi preferat sa nu primesc nici una, dar macar un barbat sa cumpere un buchet de flori iubitei sau sotiei dupa ce a citit randurile mele.
Iar, Ana, personajul din text.
Va asigur ca tot ceea ce scrie acolo este real.
Efortul, incapatanarea, zambetul si vocea calda la lectii.
Ana este minunata si nu o spun cu jumatate de gura.
Dar daca stiti sa priviti bine, fiecare dintre voi aveti o Ana care merita respectul vostru.
Ele trebuie apreciate si nu eu pentru ca am scris ceea ce am vazut…
Asa ca….
Daca ti-a placut acest text. Daca te-a impresionat efortul Anei.
Maine, cand vi de la munca, cumpara o floare sotiei, sorei sau mamei.
Cu toate sunt un pic de Ana…
Seara buna.

19 comentarii

Din categoria Fără categorie

Intrebare

Beautiful young woman jumping on  a green meadow with a colored tissue

Si pana la urma, la ce-ti foloseste sa ai tot ceea ce ai daca nu esti iubit cu adevarat? Daca nu esti iubit cu pasiune, pana la sange? Ce viata este aceea in care nu arzi ca o flacara, in care nu simti nebunia dragostei?
Te amagesti ca esti bine, iar sufletul tau tanjeste dupa culoarea aceea care mistuie.
Fara pasiune, fara nebunie, fara lucruri care sa te ravaseasca, dragostea nu exista. Este ca o mancare fara sare si condimente.
Oricand, este mai plin de viata sa fi un proscris, un ciudat, decat o fiinta ce nu arde iubind cu pasiune.

Cel mai urat om din lume straluceste atunci cand iubeste si cand este iubit, ca o flacare mistuitoare.
Iar cea mai frumoasa persoana din lume, va cauta intotdeauna sa cosmetizeze taciunii stinsi din suflet, pentru ca fara iubire, fara pasiune, fara nebunia ceea care doare, defapt nu este nimic.
Si oamenii de zapada sunt frumosi.
Dar sunt atat de reci.

11 comentarii

Din categoria Fără categorie