Portret din puncte

PUNCTUL 1.

La inceput a fost doar un punct.
Un punct neclar, intr-un bloc cenusiu, un adolescent timid, introvertit ce cauta sa ascunda ceea ce era mult prea vizibil.
Mici pete albe incepeau sa-mi coloreze trupul, in timp ce unul creol se furisa in sufletul meu.
La inceput a fost doar un punct. Apoi un zambet. Un zambet ce s-a transformat intr-un ras zglobiu de adolescenta tacanita.
Ironic nu? M-am indragostit de tine inainte sa te vad.
M-ai intrebat intr-o seara, in timp ce torceai usor in bratele mele, ce am vazut la tine de m-am indragostit atat de tare.
Eram in spatele unei usi, ma grabeam sa plec si ti-am auzit rasul.
Discutati ceva, iar tu te amuzai teribil. Am inchis ochii si mi-am imaginat cum poate arata o fata care are un ras atat de frumos. Si nu m-am inselat. Milioane de puncte aproape perfecte se unisera creand o adolescente diferita de tot ceea ce vazusem pana atunci.

Priveam coala de hartie goala si-n albul absolut tot ceea ce vedeam era un punct.
Tot ceea ce reusisem sa scriu pentru el, pentru tine, era un punct.
Nu ai sa sti niciodata cat de tare m-am urat intreaga mea viata pentru …
Ce mai conteaza.
Si-am inceput sa scriu. Asa cum nu am scris niciodata.
Imi imaginam ca esti in fata mea si tot ceea ce-ti scriu, iti soptesc tinandu-te de mana. Cand am terminat, cand toate punctele devenisera un vers, i-am dat foaia de hartie si am sperat.
Am sperat sa vezi in albul acelei hartii, in punctele ce desenau acel bilet, sa ma vezi pe mine.
Trebuia sa sti ca el nu ar fi scris niciodata asa.
Speram sa vezi acel punct pe care-l lasasem pentru tine la sfarsit.
Ascuns dupa un punct, dupa o litera, dupa un text, destinul meu a fost sa te iubesc in umbra altora.

Aveam camere alaturate. Te auzeam atat de des. Glasul tau, rasul plin de viata, gandul ca ne despart doar cativa metri, neputinta de a spune ceva, macar de a intra in camera aceea, toate erau o tortura si o binecuvantare pentru mine.
In acelasi timp.
Ieseam pe hol, mergeam in bucatarie, sperand sa te intalnesc. Dar ma intorceam dezamagit in camera mea.
Uneori luam o coala de hartie si ma apucam sa-ti scriu cateva randuri. Eu si nebunia mea pentru litere. Inca de atunci visam ca doar cu un dans sublim al punctelor voi reusi sa-ti desenez iubirea mea. Eram doar un adolescent naiv. Exact ca si acum.
Vorbeam cu el despre tine. Vorbeam mult. El cautand doar sa scape de singuratate printr-o relatie cu tine, eu adorandu-te asa cum numai prima iubire iti poate da acest sentiment.
Nu am putut niciodata sa trec peste faptul ca este prietenul meu. Eu si principiile mele.
Si atunci si acum.
Intr-o lume fara valori, cinica si egosita, gestul meu pare ireal.
Dar nu pot trai fara aceste valori. Nici atunci nu am putut.
Te iubesc si te-am iubit intotdeauna ca pe sufletul meu pereche, dar fara credinta mea in altceva, nu as mai fi eu.

In semiintunericul camerei, o umbra a aceluiasi punct pasea incet venind spre mine. Conturul tau, prezenta ce o urmarisem intreaga noapte, era aproape imposibil sa nu-l anticipez. Primele imbratisari ale diminetii dateau deja tarcoale, iar tu plecai acasa si doreai sa-ti ei la revedere. Eram sprijinit de o servanta, incercand sa ma prefac ca sunt preocupat de casetele de la casetofon.
Ma straduiam sa par indiferent, sigur pe mine si sa te tratez ca pe orice invitat care dorea sa plece.
Dar totul in jurul meu se invartea. Inima iesise demult dinpiept, gonind nebuna prin camera, tamplele imi zvagneau si nu cred ca am avut puterea sa rostesc doua cuvinte.
Erai imbracata intr-o rochita in dungi iar sarutul tau pe obraz a fost alinarea mea pentru jumatate de viata.
A fost prima si ultima data cand am fost atat de aproape de tine. Inainte sa dispari.
M-au urmarit mult ochii tai. Obositi, asimetrici, aveau ceva in ei de care nu am reusit sa scap niciodata. Chiar si azi, cand am vazut fiecare particica din tine, ochii tai ma tulbura asa cum nu cred ca exista ceva pe pamantul asta.
In seara aceea am inteles ca intreaga mea viata te voi iubi in tacere.
Iar tacerea s-a asternut peste noi aproape 25 de ani.

Cautam un punct. Unul de care sa ma agat intr-o perioada in care lovit de valuri imense reuseam cu greu sa mai ies la suprafata. Eram aproape sa ma prabusesc, cand, dincolo de perdeaua de apa, schita unei adolescente pictate din puncte monocolore a schimbat totul.
Poate ca cea mai frumoasa si mai curata dragoste este cea pe care nu o fluturi ca un steag cuceritor. Este cea pe care o porti in suflet ca pe un diamant pe care-l slefuiesti cu visele tale.
Din milioane de puncte, din milioane de motive, cineva a pictat chipul tau. L-am luat , l-am inramat si l-am ascuns adanc in sufletul meu. In noptile reci, cand dorul de tine ma coplesea, il scoteam afara si-l sarutam.
Apoi il ascundeam inapoi agatandu-l de un colt al viselor mele.

Publicitate