Și când mi-e dor de tine

Și când mi-e dor de tine, scriu.
Mă pierd în litere, mă ascund după o virgula, căutând după fiecare semn de întrebare chipul tău și răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată.
Mă joc cu fiecare cuvânt sculptând în el tot zbuciumul sufletului meu. Pentru că altfel nu știu sa-ți vorbesc.
Sunt adiere, iar tu vei fi întotdeauna puful meu de păpădie.

Și când mi-e dor de tine, îți pictez chipul.
Dar nu cu acuarelă, cu vise.
În lumea lor, ternă și gri, tu ești stropul de culoare ce se prelinge pe o planșă invizibilă, ce-o port întotdeauna în sufletul meu.
Ești zâmbetul unui copil ce te trezește la realitate și-ți aminteste că tot ceea ce cauți este atât de aproape de tine.

Și când mi-e dor de tine, închid ochii și visez.
La tot ceea ce poate fi altfel.
La zilele în care nu va mai trebui să purtăm o mască. Când viața noastră va căpăta culoarea pe care am asteptat-o atâta timp.
Visez la clipa când într-un compartiment de tren te vei înghesui în mine, vei privi pe geamul deschis la câmpul de floarea soarelui și vei visa.
Vei visa așa cum doar tu ști să o faci dansând cu fluturii din sufletul tău.

Și când mi-e dor de tine, cred.
Cred în tine.
Cred în grădinița ta pentru copii, în cafeneaua florărie, cred că vom avea o fetița și vă ve-ți bate pe farduri și pe haine.
Cred ca vom fi cei mai țăcăniți bătrâni din lume, tachinandu-ne și umplându-ne fiecare zi de culoare și nebunie. Nimeni nu știe când va muri. Dar cu toții putem alege dacă vom murii fericiți sau regretând că nu am avut curajul să o facem.

Și când mi-e dor de tine, astept.
Aștept un cuvânt, un zâmbet, un semn. Un semn ca ești bine. Un semn că literele mele călătoresc la tine, prin tine și nu se pierd în neant.
Și când mi-e dor de tine…
Dar când nu-mi e dor de tine?

Publicitate