Jurnalul unui cautator de fluturi

Jurnalul unui cautator de fluturi

Dumnezeu ii face pe oameni sa fie egali (partea I)

Rezumat din capitolele anterioare:

Capitolul I- Calatorie in timp

Privirea imi este atrasa de acel copil ce-mi pare cunoscut.
Timid, cu privirea in jos, firav, poate chiar prea slab, pare ratacit de lumea ce-l inconjoara. Putinii tulei , parul lung prins intr -o coama scurta, ma fac sa inteleg ca pustiul bate timid la varsta adolescentei .
Ochii .
Ochii lui stralucesc intr-un mod ciudat degajand din interior o putere pe care trupul nu lasa sa se intrevada .
Il privesc cum incearca sa si traga maneca usor peste o pata alba de pe mana si o strafulgerare ma trezeste la realitate.
Aud din nou fosnetul padurii semn ca m-am intors in prezent.
Sunt eu.
Pustiul acela sunt eu.
Dar cum?
Cum am reusit sa ma intorc in timp?
Prea multe intrebari , prea putine raspunsuri .

CAPITOLUL 3 – For you, fara manecute

Draga Conty

Dupa cum vezi si altii iubesc in zadar, nu numai tu tu. M-ai rugat sa stau cu tine azi. de dragul acestei zile, de dragul caracterului si firii tale, o voi face. Vor fii multe victime si vom capata multi dusmani, dar ce conteaza(…)
O sa fim cei doi infranti care vor triumfa.
Of Conty, tu cu inocenta ta ai sa observi cam greu ce labirintul naibii va fii. eu oricum nu ma tem de urmari si nici de victime nu-mi pasa. Vezi tu ce faci…
…Felul in care ii atingea mainile mici dar decolorate, modul in care se lipea de el chiar si atunci cand multi dintre ceilalti adolescenti se uitau socati, demonstra ca pustoaica era mult mai matura decat o trada varsta.
Dimineata, inainte ca soarele sa spele chipurile oamenilor, pustiul o tinea usor de mana in fata usii ei si-i spunea un sincer, „multumesc”.
Pustiul devenise major..

Capitolul 4 – Dumnezeu ii face pe oameni sa fie egali (partea I)

Priveam rasaritul soarelui printre crestele muntilor, pierdut in gandurile mele.
Era atat de liniste aici in casuta aceasta rupta de lume, lucru ce contrasta atat de puternic cu zbuciumul locului de unde abia m-am intors.
Calatoria neasteptata in adolescenta mea, amintirile, copilul acela cu ochii blanzi ce a asternut pe hartie cateva cuvinte doar pentru mine, toate erau scene atat de mult ingropate in adancul sufletului meu.
Briza diminetii, muzica superba ce se nastea din clipocitul raului ce alerga grabit la cativa metrii de casa, totul imi facea atat de bine.
Priveam spre locul unde exista o fractura de timp ce ma purtase in trecutul meu si ceva ma atragea atat de tare spre el.
Am intrat in casa incercand sa scap de aceasta tentatie puternica.
Imi era dor.
Imi era dor de ea, de inocenta acelor vremuri.

Stiam ca am in podul casei acel cufar cu scrisori.
L-am adus aici imediat ce m-am mutat de la Bucuresti.
Am urcat scarile de lemn simtind un tremurat nefiresc al picioarelor.
Uitasem cum este sa ai atat de multe emotii.
Am deschis lada, iar mirosul de hartie veche, praf si trecut, mi-a infundat brusc narile.
I-am recunoscut scrisul imediat.
Erau acolo, ingalbenite de vreme, ca niste manuscrise dintr-o lume demult pierduta.
Bucatiile acelea mici de hartie au insemnat atat de mult pentru mine, pentru adolescenta mea. Ele mi-au dat puterea sa ma ridic si sa-mi doresc ca niciodata sa nu ma las infrant.
De nimeni si nimic.
Am sters cu mana praful de pe hartia galbena si am inceput sa citesc:

Älbert, as vrea sa-ti povestesc si filmul pe care as vrea sa-l traim impreuna.
Un baiat chiar frumusel, cu par buclat, cu ochii foarte blanzi si limpezi. Daca ar fi negri ar semana cu Eminescu. Au o culoare ciudata. Parca ai avea doua boabe de strugure sau doua margele de fosfor in noapte.
Nu e prea plastic, dar eu iti spun cu ceea ce seamana.
Esti micut si gingas ca o fata. Caracterul tau imi place nespus. Stiu precis ce vrei, Albert.
Te inteleg bine.
Vrei sa fi iubit, alintat, mangaiat. Sa nu stie nimeni decat de iubirea ta
Albert si eu as vrea un asa vis, dar nu e chiar realizabil.
Eu sunt cam mica sa ma apuc de prostii. Apoi intervin parintii. Nu ma lasa sa ma plimb singura cu tine sau la baeramuri.
Sa te iubesc, sarut, etc eu nu sunt pregatita. Nu vreau sa ma joc de-a iubitul. Nici nu as intelege nimic.
Poate cu timpul, cine stie.
Ce-ti ofer eu e curata prietenie.
Spui ca nu stim saruta niciunul. Indragostiti au stut-o intotdeauna.
Noi nu suntem. Inca
Sper ca ai inteles raspunsul meu.

A trecut o viata de atunci. Am trecut prin atatea.
Mi-a lipsit mult inocenta aceea. Sinceritatea  dezarmanta.
Priveam acea bucata de hartie si am inteles cat de mult a insemnat pentru mine sansa de a invata de la un copil ce inseamna maturitatea.
Am pus bucata de hartie la locul ei, ridicand alta :

Dragul meu Albert
Esti o fiinta imposibila. Te-am asteptat toata seara cu lacrimi in ochi si tu parca ai intrat in pamant. Sti, iti spusesem ca nu tin la nimeni, dar azi mi-am dat seama ca-mi pare rau ca nu plec de langa tine.
Albert iti dai seama ce ai ratat?
Stateai cu mine o saptamana in mijlocul muntilor. Ai fi stat cu capul in poala mea pe o pajiste plina de margarete.
Albert aproape ca plangeam de necaz.
Ce bine ne-am simtit azi impreuna.
Am plecat foarte necajita ca nu te-am vazut. Ma crezi?
Nu vreau sa te iubesc, nu vreau sa iubesc pe nimeni dar simt cum incet incet ma tragi spre pieptul tau.

Te sarut cu dor si astept sa ne revedem cat de curand.
G.

Imi amintesc atat de bine cand am citit aceasta scrisoare. Eram intr-o perioada in care problemele emotionale aproape ca ma coplesisera, iar randurile acestei copile au fost ca o gura de oxigen.
Niciodata nu am stiut daca acel copil se indragostise sau nu de mine. Era poate prea mica sa simta asa ceva.
Dar o vraja frumoasa, a unei sclipiri neintelese de un copil, a existat.
Priveam scrisul ei marunt, usor aplecat, un scris ingrijit ce trada o fire ordonata si ambitioasa. Erau atat de multe hartii in cufarul acela.
O parte din mine era scrijelita printre acele litere.
Acum, peste ani, totul pare altfel, dar atunci franturiile acelea de hartie erau un infinit de speranta.
Intr-un colt al cufarului o mica felicitare imi trezi o nostalgie aparte.
Era sfarsitul verii, eram undeva la tara si am primit-o prin cineva de la micuta G.
Erau cateva randuri, versuri ce-i apartin lui Lucian Blaga si pe care micuta copila mi le-a trimis pentru a-mi mangaia sufletul:

Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Si totusi Conty
Mi-aşa de dor de tine!